Amintiri cu haz din epoca de aur

646x404Puţine erau libertăţile pe care le aveam în epoca de aur. Acum, faptul că eram toţi înregimentaţi şi uniformizaţi oarecum e privit ca un lucru bun. Sincer, nu era chiar aşam dar fiecare are percepţia lui asupra vieţii.

Toţi aveau un loc de muncă obligatoriu. Dacă trăgeai mâţa de coadă pe acasă, sau voiai să te pregăteşti temeinic pentru examenul pe care anul ăsta nu l-ai luat la facultate, nu aveai cum să te sustragi datoriei pe care o aveai către ţară şi partid. Fiecare primea o casă de la stat. Între pereţi de beton, în blocuri înghesuite, cu puţină intimitate, oamenii aveau sentimentul că încă nu şi-au părăsit satul natal. Erau şi la oraş ca-n marea familie sătească lăsată în urmă. 

Televiziune nu prea era. De teatre aveau parte doar locuitorii marilor oraşe. În orăşelele industriale din provincie, atunci când poposea câte o trupă de teatru în turneu, era sărbătoare. Rămâneau cinematografele veşnic pline, unde trebuia să stai la coadă la bilete şi câteva ore ca să te asiguri că reuşeşti să vezi filmul preferat şi…radio şanţ. Nu radioul naţional, să ne înţelegem. La difuzorul din perete erau emisiuni serioase, vorbeau doar oameni bine pregătiţi şi doar ceea ce se cuvenea,  programele nu erau can-canizate ca acum, nu se bârfea pe faţă de cine cu cine, cine pentru cine sau cine despre cine. Şi au fost cazuri în care gura lumii îşi lua partea leului şi comunitatea „unită”  avea ce mesteca luni întregi după aceea.

Pe vremea în care, tânără absolventă de liceu am fost nevoită să mă angajez într-o termocentrală aflată încă în stadiul de proiect, o astfel de întâmplare a răsturnat din temelii moralitatea unui întreg şantier şi a oripilat câteva sute de membre de partid devotate şi cinstite, ce nu au întârziat să ia atitudine în prima şedinţă convocată în regim de urgenţă, cu director adus din minster care să potolească spiritele şi să facă dreptate.

Se montau de zor turbinele în sala maşini. Lume multă şi pestriţă pe acolo, de la constructori la beneficiari, femei, bărbaţi de toate tipurile, muncitori, ingineri pregătiţi şi mai puţin pregătiţi, băgători de seamă. O întreagă faună se îngrămădea şi se împiedica pe acolo în zilele acelea premergătoare primei probe.

Ei, în hărmălaia asta un el şi-o ea, ingineri de-ai beneficiarului, încinşi de la căldura de afară şi de la gândul că o să apuce să vadă măreaţa operă comunistă pusă în funcţiune, s-au gândit s-o inaugureze ei întâi, ascunşi bine chiar în corpul turbinei. Iubindu-se cum se iubesc oamenii încălziţi, cu patimă şi foc. Numai că adrenalina pe care le-o dădea agitaţia umană din apropiere a avut şi un revers.

La un moment dat, când unul din muncitori s-a apropiat prea tare de locul faptei, protagoniştii noştri s-au speriat, ea a avut un atac de panică şi amândoi s-au trezit lipiţi unul de altul fără posibilitatea de a se dezlipi şi ascunde. Lumea s-a adunat ca la urs, ei asudau şi se mişcau haotic încercând să se desprindă şi atmosfera a devenit atât de încinsă că biata turbină era să pornească la propriu de la atâta electricitate produsă prin frecare în interiorul ei. Auzeam prima dată în viaţă expresia „penis captivus”. Bine, oricum viaţa mea de până atunci mă lăsase habarnistă în ştiinţa asta a relaţiilor dintre un bărbat şi o femeie, eram încă cu caş la gură, cum ar veni.

Expresia circula însă din gură în gură şi a ajuns până la urmă să umple nu numai şantierul cu cei două mii de truditori ai săi ci şi orasul, care între noi fie vorba, nici măcar nu era cine foarte bine dezvoltat pe atunci. A venit salvarea cu echipaj complet, doctoriţa intreprinderii cu asistentele din dotare, a intervenit directorul şi a eliberat sala turbinelor de asistenţa care s-a mutat afară, la uşă, au încercat să tragă de ei, să-i sperie, să-i ude cu apă rece, să le facă injecţii de relaxare. Totul a fost în zadar.

Până la urmă, i-au acoperit cu un cearşaf aşa, lipiţi cum erau, i-au urcat în ambulanţă şi au plecat cu ei la spital în fluierăturile şi hohotele asistenţei. La spital a fost nevoie de să treacă câteva ore şi să li se facă câte două doze de anestezic, să-i adoarmă ca muşchii ei să se relaxeze şi să elibereze organul bărbatului pofticios din închisoarea sufocantă. Dur a fost când s-au trezit şi a trebuit să le explice soţilor din dotare cum de s-a întâmplat minunea de i-a apucat pe amândoi  fierbinţeala în acelaşi loc şi în acelaşi timp.

Ce s-a ales de căsniciile lor nu ştiu să vă spun deoarece nu au mai apucat să se întoarcă la locul de muncă. Vigilenţi şi grijulii în privinţa moralului personalului păstorit, membrii organizaţiei de partid au hotătât cu unanimitate de voturi, în şedinţă de urgenţă, desfacerea contractelor de muncă pe motiv disciplinar pentru amândoi protagoniştii filmului.

Pe vremea aceea partidul hotăra, făcea şi desfăcea totul. Că de aia erau organizaţii întregi cu secretari, vice-secretari şi tot soiul de ierarhii bine stabilite la fiecare loc de muncă. Dacă aveai o problemă în familie, nu o rezolvai ca prostul singur, o puneai în discuţie organizaţiei de partid, că de asta era pusă acolo. Dacă luai bătaie de la nevastă şi ţi-era ruşine să vorbeşti despre asta în public, puteai întocmi o anonimă. Oricum, organizaţia ştia totul încă de înainte de a ţi se întâmpla ţie pocinogul şi s-ar fi prins cu siguranţă despre cine era vorba din prima.

Peste ani, pe când lucram la departamentul personal într-un alt şantier, astfel de poveşti făceau deliciul întâlnirilor între colegi. Şi aveau colegii mei mai în vârstă o experienţă de viaţă de s-ar fi putut scrie un roman foileton plecând de la poveştile lor. Culmea e că toate erau adevărate, de parcă şantierul acela fusese creat special ca să adune în el toate relaţiile inter-umane defecte. Celebră a rămas până acum o scrisoare pe care colegul care se ocupa cu arhiva o păstra cu sfinţenie. Un amărât de soţ încornorat şi neglijat care epuizase toate metodele de reeducare, s-a hotărât s-o facă de râs pe soţia infidelă trimiţând o scrisoare organizaţie de partid pe şantier.

„Dragi tovarăşi, nu reclam faptul că nevastă-mea se culcă cu el chiar în patul conjugal personal, nici că pleacă de acasă când ţi-e lumea mai dragă şi o găseşti cu el ascunşi cine ştie pe unde, nici că mănâncă ciorba pentru care cu eforturi mari abia reuşesc să fac rost de carne să pun pe masă, dar să nu-mi calce nici o cămaşă şi să fiu nevoit să vin dimineaţa la serviciu târziu cu cămaşa şifonată, plină de dungi şi pe jumătate murdară pe deasupra, e inadmisibil! Eu sunt om serios şi m-am săturat să râdă colegi de mine de câte ori mă văd venind ca vai de lume la datorie!  În consecinţă, vă rog să o luaţi în discuţia organizaţiei de partid pe intreprindere, să o afle toată lumea cât de putoare e. Pe aceste considerente cer excluderea ei din organizaţia de partid şi sancţionarea cu reducerea salariului pe 3 luni!”  

Poate nu vă vine a crede, dar scrisoarea era semnată în clar şi a constituit punctul de plecare al unei anchete în toată regula care s-a soldat cu sancţionarea femeii infidele şi neglijente cu reducerea salariului şi cu mutarea disciplinară la o altă intreprindere a amantului ce-i sucise minţile. Carnetul de partid nu i s-a ridicat atunci, fiind considerată la prima abatere, organizaţia dovedindu-se astfel indulgentă cu oaia rătăcită.

Cam ăsta era farmecul vieţii în epoca de aur. Dacă vin unii şi vă spun că lor le-a fost bine, ca aveau casă şi îşi făceau concediile prin ţară, adăugaţi faptul că acum le lipseşte tocmai această picanterie care să le condimenteze plăcut cafeaua de dimineaţă. Şi când mai întâlniţi băbuţele adunate la o bârfă mică pe băncuţa de la scară nu le judecaţi prea tare, îşi aduc şi ele, săracele, aminte de tinereţe!

 

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria trecut

4 răspunsuri la „Amintiri cu haz din epoca de aur

  1. Măăăi, nu-mi vine să cred! 😯 Am citit de 3 ori lăcrămația necăjitului soț… Mi-am zis 💡 De-avea menajeră sau măcar soacra prin preajmă, poate nu mai pățea bietul rușinea de a purta cămăși șifonate! 😆

    Apreciază

  2. Ufff, să mă ierți, Lucia, știu că nu-i frumos, dar nu m-am putut abține… 😳

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s