Fuga

În satul dintre izvoare viaţa curgea ca apa Dunării când primeşte clocotul izvoarelor  ieşite la suprafaţă în mijlocul lui : apa rece şi cristalină din adâncul pământului, izbucnind vesel, grăbită să vadă lumina soarelui, purtată apoi în albii înguste pe mijlocul câmpiei să-şi verse scurtul trecut  în apele fluviului: când cu bulboane, când cu tulburări, când limpede şi liniştită ca o zi de vară strălucitoare.

Şi oamenii erau la fel: aprigi, repezi la mânie, gălăgioşi şi harnici şi în neamurile lor parcă se adunaseră de-a lungul timpului toate vârtejurile Dunării. Fetele erau frumoase cu ochii mari,  cu gene lungi şi dese, negre ca pana corbului, buze roşii şi coade lucitoare ce le mângâiau mijlocul în mers. Băieţii înalţi, falnici, cu privirea vulturească şi ochi de păcat dădeau fior fecioarelor şi le făceau să viseze la îmbrăţişări pătimaşe şi iubiri păcătoase în nopţile calde cu lună şi concert de greieri. Oameni frumoşi şi zâmbitori, iubeau viaţa şi nu se temeau decât de moarte. Ştiau frământa pământul în horă, chiuind şi strigând, la fel de repede cum scoteau cuţitul sau pistolul în încăierare. Erau admiraţi şi temuţi în acelaşi timp şi toţi taţii de fete ţineau puşca după uşă, păzindu-şi fetele mai ceva decât munca de o viaţă.

În neam din ăsta falnic se ridicase Petre, înalt şi drept ca bradul, cu ochi albaştri tiviţi cu gene negre ai înaintaşilor lui, conştient de frumuseţea şi puterea sa de seducţie. Toate fetele îi făceau ochi dulci, una singură îi furase inima. Era fata primarului, o codană cu ochi negri şi piele măslinie. Micuţă şi subţire ca o trestie, părea că se frânge în braţele lui când o săruta. Îi plăcea focul din priviri când deschidea ochii mari şi se pierdea în ochii lui înainte de-a o săruta. Îl înlănţuia cu mâinile ei mici şi se lipea cu totul de el, ca o liană de trunchiul copacului în mijlocul pădurii. O visa noaptea cu ochii deschişi când se întindea pe salteaua de paie pe prispă, sub lumina lunii.

Îl apucau ziua cu ochii pe cer, urmărind ivirea zorilor şi plecarea stelelor la culcare. Îşi vedea aievea casa micuţă, cu prispă de lemn şi bătătura plină de copii golaşi şi răsetele lor. Ei erau şapte fraţi, luminau casa când se adunau toţi pe lângă masă. Aşa îşi dorea şi el şi singura fată pe care o vedea mama copiilor lui, această codană era.

– Nu mai veni, Petre, dragostea mea! O să te omoare tata! L-am auzit aseară vorbind cu unchiul Dumitru. Nu vrea să mă mai lase singură nici cu ulciorul la fântână. Acum l-am pândit până a adormit dar trebuie să mă întorc repede, că doarme iepuseşte. Parcă a înnebunit, de când a aflat de noi. Zice că nu-i trebuie lui un ginere sărăntoc şi bătăuş ca tine.

– Trebuie să fugim, Margaretă! Eu fără tine nu pot trăi! Nu mai dorm, nu mai mănânc, doar ţâţele tale tari le am în palme şi chipul tău în ochi. Să nu mă laşi Margaretă că eu îmi pun capul singur, auzi tu? O să mă omor şi tu o să trăieşti cu vina asta toată viaţa!

– Fugi dracu, Petre, nu mai vorbi prostii! Să nu mai pomeneşti de moarte în viaţa ta! Cum crezi zu că aş putea trăi în urma ta, nebunule? Vrei să mor şi eu? Dacă tu te omori eu nu mai am pentru ce trăi. Aşa, oriunde te-aş ştii, măcar te văd din când în când şi-mi mai ostoiesc dorul. Pot supravieţui. Muşcă-ţi limba şi nu mă mai amărî şi tu! Şi aşa mă tem pentru viaţa ta de când i-am auzit aseară că-şi pregătesc puştile să te aştepte când vii la gard. Să nu mai vii, tu auzi! Lasă să treacă un timp, să mai uite. Tata vrea să mă mărite după Ionel al lui Durău, că e singur la părinţi şi are pământ mult.

– Tu crezi că eu o să pot suporta să pună altul mâna pe tine, Margaretă? Să se atingă ăla de pielea ta albă şi de carnea ta tare? Păi bag cuţitu-n el, fată, aşa să ştii! Îl prind într-o noapte prin sat şi bag cuţitu-n el. Nimeni nu te poate atinge, dacă nu o să fii a mea. Mai bine te omor cu mâna mea! Acum te strâng de gât, mă omor şi eu şi gata.

– Taci, nu cobi! Tu crezi că eu o să las pe altul să mă atingă? Lasă să se potolească ăştia şi vedem noi.

– Nu las nimic. Eu mă duc să pregătesc plecarea. Mâine seară când te-oi fluiera să ieşi să-ţi spun cum facem. Te aştept aici până reuşeşti să scapi, dar să nu mă uiţi să adormi că mă găseşti mort, auzi tu?

Mâinile Margaretei tremurau şi ochii înecaţi în lacrimi priveau cu nesaţ chipul iubit. Cum să-şi închipuie el că ea ar putea suporta măcar gândul morţii lui? Normal că va va pleca cu el! Şi la capătul lumii va merge dacă de asta e nevoie să fie împreună. Ce-ar lăsa în urmă? Un  tată brutal şi autoritar, o mamă prea plânsă şi prea tăcută şi un neam care nu poate să-i înţeleagă dragostea. Doar pe el îl are pe lume, lumina ochilor ei.

– Vin, Petre, nu te mai gândi. Acum pleacă, cine ştie cine ne poate auzi! Du-te acasă şi pregăteşte totul, eu aştept să-mi dai semn.

S-au luat în braţe şi s-au sărutat ca pentru ultima oară. Lacrimi sărate şiroiau pe obrajii ei şi el le-a sorbit cu nesaţ, sărutând-i ochii pe rând. S-au despărţit cu greu, cu sufletele negre, întunecate ca noaptea ce-i învăluia fără nici o stea deasupra capetelor.

Până dimineaţa s-a gândit Petre cum să pregătească plecarea astfel încât nimeni să nu se prindă. Zorii l-au găsit cu ochii roşii, larg deschişi şi cu hotărârea luată. S-a ridicat, s-a dus la fântână şi şi-a băgat capul în jgheabul cu apă rece ca gheaţa, s-a spălat, şi-a făcut cruce, a strigat alor  lui că pleacă pe câmp să vadă porumbul şi dus a fost. Porumbul, verde încă, putea să mai aştepte. El a luat drumul Gogoşului, să-şi caute fratele de cruce care să-l ajute să-şi ducă planul la îndeplinire. Pe seară s-a întors prăfuit şi obosit şi s-a aşezat întunecat la masă. Nici nu a auzit când l-a întrebat tac-su pe unde a umblat toată ziua şi cum a găsit porumbul.

Avea privirea rătăcită, de nebun şi până la urmă bătrânului i s-a făcut frică de el şi a tăcut. Nu a putut înghiţi nimic. Un pietroi mare şi greu îi stătea în stomac şi orice băga în gură avea gust de nisip. Doar sete îi era continuu şi ducea ulciorul cu apă la gură, gâlgâind însetat la fiecare cinci minute.

– Petrică, muică, nu mai bea, copilul meu, atâta apă, că-ţi face rău! Stai cu muma la masă şi mănâncă ceva!

– Nu pot mumă, lasă-mă! Du-te şi te culcă, că-mi revin eu, stai liniştită!

A tăcut biata muiere şi a intrat în casă. În dreptul icoanei s-a oprit a închis ochii şi s-a închinat. „Doamne, ai grijă de copilul ăsta al meu, că rele presimţiri am! Apără-l Prea Curată şi adu-l pe calea cea dreaptă”.

Rămas singur pe prispă, Petre şi-a scos pistolul de sub pat. L-a desfăcut şi l-a curăţat bine, l-a încărcat, şi-a umplut buzunarele cu gloanţe şi s-a întins apoi cu mâinile sub cap, aşteptând ca toţi ai casei să adoarmă. Se mai liniştise de când vorbise cu fârtatu’ şi ştia că are ajutor. Mai rămânea doar să vadă cum o ia pe Margareta.

*

Toată casa dormea sub lumina palidă a lunii ce intra în casă filtrată prin perdeaua de pânză albă de borangic. Un fluierat abia perceptibil se aude din răscruce. Semnalul. Inima Margaretei începe s-o ia la trap, să iasă din piept afară, să-l strângă în braţe pe omul drag. Trebuie s-o apese bine cu mâinile amândouă s-o ţină şi să-i potolească bubuiturile care altfel l-ar fi trezit sigur pe tac-su. Nu reuşise să-i convingă s-o lase să doarmă pe prispă afară, cu soru-sa Lina.

Nu aveau încredere în ea şi acum, ca să iasă, trebuia să deschidă cu grijă uşa care scârţâia sinistru la orice atingere. La început deschise uşa şi se întoarse în pat. Dacă se trezea vreunul, să pretindă că i-a fost cald şi a vrut să se răcorească un pic. Ca norocul, toţi erau atât de obosiţi că nici măcar nu au mişcat. A mai aşteptat câteva minute să fie sigură, apoi, pe vârfuri, călcând mai uşor ca o pisică, a ieşit. Din doi paşi era în bătătură, aţi doi până la gaura din gard pe care şi-o pregătise de peste zi şi în sfârşit în braţele lui. Acum putea să se prăbuşească lumea, n-o mai interesa.

– Venişi, Margaretă! Dor îmi mai fuse de tine!

– Cum crezuși că n-aş veni?

– Hai să mergem, Margaretă! Acum să mergem, aşa cum suntem! Dacă mai aşteptăm se vor prinde şi nu mai putem. Acum e momentul! Am dus calul pe izlaz împiedicat, urcăm amândoi pe el şi ne oprim la fârtatu’ la Gogoşu. De acolo ştie el unde ne-o duce să nu ne mai găsească nimeni.

Fata închise ochii şi oftă. Îi trecuse prin ei imaginea mamei înlăcrimată. Se scutură ca de friguri şi îl privi în ochi.

– Haidem, atunci.

Şi duşi au fost. De la Gogoşu, cu o barcă cu vâsle au trecut Dunărea la sârbi. Acolo îi aştepta unul din verii fârtatului ce era însurat cu o sârboiacă. El i-a urcat într-o căruţă cu coviltir şi după un drum hurducat de o noapte întreagă, i-a lăsat într-o cocioabă micuţă la poalele muntelui.

– Hai că m-oi duce, de-acu’. Staţi liniştiţi aici până trece urgia şi vin eu să vă spun că puteţi ieşi. Să nu cumva să mergeţi vreunul în sat, că sunteţi pierduţi. Nu se ştie pe cine trimit după voi.

Au rămas singuri în coliba din pustietate. Trei zile şi trei nopţi s-au iubit cu patimă şi foc ca-n început şi sfârşit de lume. Trei zile şi trei nopţi s-au avut doar unul pe celălalt, strâns inlănţuiţi, două jumătăţi ce-au reîntregit pentru o secundă cosmică cuplul primordial. A patra zi, dis-de-dimineaţă, a bătut în uşă potera.

*

Trezit în toiul nopţii, tatăl păgubit şi-a alertat toate neamurile şi au plecat cu puşti şi topoare pe urma fugarilor. Erau hotărâţi să-l prindă pe acest sărăntoc înfipt ce îndrăznise să ridice ochii atât de sus şi să-l ciopârţească. La marginea satului îi văzuse una ce n-avea somn şi le arătase încotro o luaseră în goana calului. La Gogoşu găsiseră calul pe o mirişte şi un podar le spusese că lipsea o barcă. Puse cap la cap, informaţiile duceau peste graniţă. De aici până la omul care-i adăpostise nu  a mai fost decât un pas. Strâns cu uşa, omul a mărturisit şi le-a spus unde sunt ascunşi. Pe Margareta au luat-o pe sus acasă, oricât s-a împotrivit. Petre a rămas pe mâna poterei la sârbi, să înfunde puşcăria pentru că a trecut graniţa cu o armă în sân. Pe drum a reuşit să le scape şi s-a ascuns adânc în pădure. A doua noapte, a plătit un pescar ce l-a trecut graniţa înapoi. Nu a îndrăznit să meargă acasă, a luat-o in direcţia opusă satului, către Gârla Mare. Avea să aştepte veşti.

Patru săptămâni încheiate s-a zbătut Margareta între viaţă şi moarte. Când au prins-o şi i-au pus-o în braţe lui  tac-su, primise o palmă pe care avea să şi-o aducă aminte după aceea toată viaţa. Mai mult moartă decât vie, traversase Dunărea îndărăt, sub atenta supraveghere a bărbaţilor neamului. Voise să sară din barcă, dar au prins-o în ultimul moment. Când au ajuns cu ea înapoi acasă, avea febră mare şi vorbea fără şir. Cu lumânările au păzit-o săptămâni în şir. Nimeni nu credea că o să mai scape. A patra săptămână după o hemoragie care parcă voia s-o sfârşească sugându-i tot sângele, uşor, uşor, a început să-şi revină în simţiri. Când s-a putut ţine pe picioare au dat-o  după Ionel. Odată cu ea pleca din casa tatălui şi o zestre consistentă, menită să-i închidă ochii şi gura ginerelui pentru viitor.

*

Cu moartea în suflet, Margareta s-a dus după bărbat, neuitând să-i smulgă tatălui promisiunea de a-l cruţa pe Petre, dacă o fi să se întoarcă cândva îndărăt. După alte trei luni, Petre s-a întors acasă. Mumă-sa, nebună de fericire, nu mai ştia cum calcă pământul. Îşi pierduse biata femeie speranţa că o să-l mai vadă vreodată viu, trecându-i pragul. În aceeaşi seară le-a bătut în poartă primarul.

– Petre, tată, am venit să-ţi spun să-ţi vezi de viaţă de-acum. Eu am şters cu buretele ce s-a întâmplat, dar să nu te pună dracu să încerci să-i strici casa Margaretei, că de data asta nu mai scapi! Am puşca pregătită, direct în fundul pământului te trimit. Neică Gheorge şi daică Rină, aveţi grijă şi însuraţi-l cât mai repede, că rămâneţi fără el altfel. Îi cântă popa la cap, vă asigur eu.

L-au însurat, bieţii oameni, ce era să facă? I-au găsit o fată urâţică şi cu stare într-unul din satele învecinate şi l-au aşezat la casa lui. Timpul a trecut  şi a acoperit cu mantia lui vechea poveste. Când se întâlneau din întâmplare pe drum, Petre şi Margareta doar se priveau în ochi, fără să-şi spună nimic. Nu au mai avut niciodată nevoie de cuvinte.

De-atunci, Petre a iubit tot satul de la un cap la altul, în timp ce muierea lui cuminte şi ştearsă îl aştepta răbdătoare acasă. Bătea noaptea în poarta muierilor măritate şi ieşea la ziuă, ostentativ, cu pălăria pe-o ureche, fluierând şi înfigând cu fiecare escapadă câte un cuţit în inima Margaretei şi a femeii supuse care-l aştepta cu lacrimi pe obraz, privirea plecată şi masa pusă dimineaţa.

Margareta a uitat să zâmbească. S-a adus de spate an de an sub povara muncilor grele şi a unei căsnicii cu un om pe care nu l-a putut iubi niciodată. Nimeni nu i-a aflat vreodată certându-se, nici măcar în glumă, dar nici o scânteie de drag nu s-a aprins vreodată între ei. În nopţile lungi de iarnă, când somnul refuza să vină, şedea nemişcată în pat lângă bărbatul ei şi visa la ochii albaştri ai lui Petre, la corpul lui vânjos şi la nopţile de dragoste pătimaşă din cocioaba micuţă de la poalele muntelui de peste Dunăre.

Anunțuri

6 comentarii

Din categoria jurnal

6 răspunsuri la „Fuga

  1. Cât de tare poate să nenorocească o dragoste neîmplinită, doar fiindcă se pune preț pe avere! Blestemul pământului a generat multe tragedii în vremurile apuse. Astăzi pământul plânge după mâna de lucru, în multe zone din țară.

    Apreciază

  2. (◡ ‿ ◡)…Se-apropie noaptea, suflete…☾
    …pentru o clipa, sa intram in lumea povestilor…a copilariei…♡◕ ‿ ◕♡


    Weekend placut!

    Apreciază

  3. Este incredibil cum m-a furat povestea aceasta, facandu-ma sa nu bag de seama ca e lunga, ca am ramas fara tigari, ca miorlaie pisica de minute bune.
    Dureros de trista dragostea lor! Dureros de frumos reusesti sa scrii! Am tot sperat ca vor ramane impreuna, insa acum imi dau seama ca nu ar mai fi avut acelasi farmec…

    Apreciază

  4. Pingback: Vremea recunoştinţei | lucista

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s