Tinereţe (3)

Două zile la rând flăcăul nu a mai trecut prin faţa portiţei şi pe Ana o frământau tot felul de gânduri negre. Acum îi venea cu adevărat să intre în pământ de ruşine. Ce-a crezut ea, că o seară poate să lege un om de altul? Cu toată magia a fost doar o seară şi ea doar o copilă prostuţă. Îl şi vedea râzând de naivitatea ei cu alţi băieţi de vârsta lui. Ei, dacă lui nu-i pasă de ea, nici ei nu-i va păsa de ceea ce face şi gândeşte el. În definitiv nu îi e cu nimic obligată. Mai avea câteva zile de vacanţă de care avea de gând să profite din plin.

În amiaza caldă a sfârşitului de vară soarele strălucea pe cerul fără nici o pată de nor şi nisipul fierbinte ardea tălpile goale. Apa albastră a râului curgea nestingherită printre picioarele goale ale copiilor ce se bălăceau râzând şi se aruncau în apă împroşcând cu stropi în toate părţile. Ana stătea aplecată deasupra cărţii, absorbită de lectură şi doar din când în când mai ridica ochii să privească la agitaţia din râu. I-ar fi plăcut să se bălăcească şi ea puţin, dar nu se amesteca niciodată cu copiii satului, îi era teamă, nu ştia să înoate.

Odată se avântase într-un loc în care apa înşelătoare era mai adâncă şi, neatentă, s-a împiedicat şi s-a dus la fund. A scos-o un puşti fără dinţi şi toată gaşca a râs de ea o săptămână. De atunci intra în apă doar când nu mai era nimeni prin preajmă şi nu avea cine râde de ea. Îşi muia picioarele în apa călduţă de la mal şi urca repede înapoi pe iarbă, cu teamă, de parcă dacă ar mai fi întârziat, râul însuşi s-ar fi urcat după ea şi ar fi acoperit-o cu totul cu apele sale.

Obosită, s-a lăsat pe spate, privind soarele prin frunzele fremătătoare şi lucioase de un verde crud. Anii copilăriei îi treceau rând pe rând prin faţă, prima zi de şcoală cu emoţiile ei, prima literă greşită, foaia ruptă, lacrimile ce-au pătat şi pierdut şi a doua foaie cu buclucaşa literă… Mai e puţin şi începe şcoala. Un nou început, de data aceasta la liceu. Colegi noi, profesori noi, mai exigenţi, probabil, doar erau profesori de liceu, clase necunoscute, materii despre care nu  ştia nimic şi…cu bătaie speriată de aripă, inima îşi aduse aminte de o seară magică şi un sărut pe care-l mai purta încă pe buzele arse. Cum va decurge viaţa ei de acum când ochii minţii nu mai putea privi inocent drept în faţă firul vieţii? De ce-o fi tăcând de atâta timp? Oare, chiar nu-i plăcuse de ea, făcuse ea ceva care să-l fi supărat?

Stropi reci de apă împroşcaţi pe pielea fierbinte au trezit-o brusc din visare.

– Ce faci, prinţesă visătoare, pe unde-ţi umblă gândul?

– Tuuuu!!! Ce te interesează pe tine ce fac eu? Cu ce drept vii să-mi tulburi liniştea?

În faţa ei, ud şi dezbrăcat, Valentin râdea cu amândoi ochii sclipind.

– M-am gândit c-ar fi păcat să te las să te ardă soarele până arăţi ca un rac fiert şi uite-mă, m-am prezentat la datorie. Îmi esti datoare cu-n sărut acum, că te-am apărat de căldura ucigătoare!

– Nu-ţi sunt datoare cu nimic! Pleacă de unde ai venit şi lasă-mă în pace! Nu-ţi e ruşine să apari aşa, despuiat în faţa mea după ce zile în şir nu ai mai dat nici un semn?

– Oooo, domnişoara e nervoasă şi un pic geloasă! Sau mi se pare mie?

– Geloasă?? Eu? Te împăunezi cu merite pe care nu le ai, domnule! De ce-aş fi geloasă? Că ai dat tu bir cu fugiţii?

– Nu am dat bir cu fugiţii şi la o întrebare nu se răspunde cu alte zeci de întrebări. Politicos e să răspunzi întâi, apoi să pui întrebarea ta. Nu ai învăţat asta la şcoală? Orice diriginte care se respectă predă bunele maniere la ora de dirigenţie. Dirigintele vostru v-a predat doar „declaraţia de dragoste”?

– DirigintA noastră era femeie serioasă şi nu ne preda astfel de prostii. Pe de altă parte se pare că tu ai învăţat cum trebuie doar lecţia cu „sedusă şi abandonată”. Şi ridică-te odată de pe cearşaful meu! Mi-ai cerut permisunea să te aşezi lângă mine? Vrei să ne vadă lumea şi să bârfească pe seama mea?

– Stai puţin, panteră roşcată, nu mai face atâta scandal! Voiam doar să-ţi cer iertare în genunchi pentru nesimţirea de care am dat dovadă. A trebuit să plec luni dimineaţă devreme, nu am avut timp să te anunţ. Acum m-am întors, am trecut pe acasă (apropo, bunica Mărioara îţi transmite că nu o să te aştepte o zi întreagă cu masa pusă şi o să mai mănânci abia deseară, dacă nu te-ai obosit să-i dai nici un semn până acum) am aflat pe unde-mi umbli şi iată-mă! E drept, simţeam nevoia să mă răcoresc un pic.

– Nu mă interesează aventurile tale! Şi cine ţi-a dat tie dreptul să te bagi pe sub pielea bunicilor mei? Bunica mea e a MEA, nu îi spui tu bunică sub nici o formă.

– Bine, bosumflici. Să ştii că-ţi stă bine aşa, nervoasă, cu părul zburlit, faţa roşie şi ochii ăia de şerpoaică aruncând flăcări. Priviţi oameni buni ce ochi are! Ar deschide pământul şi l-ar pune să mă înghită dacă ar putea! M-am îndrăgostit de o scorpie veninoasă! Serios acum, poţi s-o faci?

– Ce să fac? Şi mai taci odată, nu mai urla să te audă tot satul! Dacă mai continui aşa, mă ridic şi plec, să ştii! Să-ţi râzi de oricine altcineva, nu de mine!

– Să deschizi pământul! Este un personaj în Biblie care a despicat marea, să lase poporul lui Israel să o traverseze. Te-aş asemăna atunci cu un personaj biblic, nu cu o scorpie obişnuită. Heeeei! Tu nu mai ştii de glumă? Rămâi, te rog…

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s