Doinele de ieri, manelele de azi

Pentru că zac încercând să-mi recapăt cumva energia şi aştept o odihnă pierdută care cu siguranţă s-a rătăcit în drum spre casă (ceea ce mă duce cu gândul la bătrâneţe şi la uitările ei), tot bântui netul în căutare de chestii diverse care să îmi reconforteze bietul neuron obosit şi să-i facă sinapsele să se trezească. Aşa am dat dimineaţă de o doină. Una din aia oltenească, la care până şi pietrele ar plânge dacă ar avea lacrimi- Artistul, un mare necunoscut azi. Şi am realizat cât de repede se schimbă vremurile şi cât de tare s-a răsturnat scara de valori.

Odinioară, în orice sat din ţară, taraful avea un loc aparte. Era martor la bucuriile tuturor şi uneori chiar şi la necaz când lua Dumnezeu câte un suflet tânăr, necăsătorit, sau când se dădeau hore de pomană în zilele de Paşti. Până şi muzica ţigănească suna altfel pe vremea aceea!

Aveam vreo zece ani când bulibaşa căldărarilor din sat a făcut nuntă unuia din băieţi. S-au adunat ţigani de peste tot. Ele cu fustele lor înflorate şi bani în cozile împletite, ei cu mustăţi răsucite şi pălării cu boruri largi. Să fi fost câteva sute bune de persoane adunate acolo. Nu, nu era luxul exorbitant de acum, nu încercau să epateze etalându-şi kilograme de bijuterii, maşini scumpe şi mai ştiu eu ce avuţii. Nici nu aveau aşa ceva, moda kilogramelor de aur şi a lanţurilor de câine la gât a apărut după ce Iliescu în generozitatea lui s-a gândit să-i răsplătească golind tezaurul Băncii Naţionale fără nici o dovadă şi fără nici un discernământ. Atunci erau oameni simpli, ca noi toţi dealtfel.

Ei, la nunta asta a cântat Gabi Luncă. Cine nu auzise atunci de Gabi Luncă? Era în vogă, tânără, subţirică, începuse să apară la televiziune, de Revelion, scosese un disc, mândria tagmei ţigăneşti. S-a adunat lumea ca la urs când a început ea să cânte şi Doamne, cât de plăcută era şi cât de frumos a putut cânta. Nu s-a văietat, nu s-a urlat, nu s-au strigat bani „fără număr, fără număr” nici pentru ginere, nici pentru mireasă, socrul nu şi-a aruncat toată averea pe jos să vadă lumea cine e el. Nu, nu era nici Salam, nici Guţă, nu aveau nici împăraţi, nici regi autoproclamaţi, nu se inventase omniprezenta manea. Era însă profesionalism.

Ani buni după întâmplarea asta, mi-am botezat primul copil, într-o toamnă rece şi ploioasă. Pentru că botezul a fost făcut destul de în pripă, lăutari nu au fost unii vestiţi, ăia erau deja tocmiţi la nunţile din sat care erau multe pe atunci. A găsit socru-meu un taraf de lăutari sărăcuţi, fără prea mare priză la public. Aveau o orgă şi o dizeoză vopsită care mai mult se rupea în figuri decât să cânte. Aveau însă şi un ţigan bătrân, bătrân cu o vioară fermecată. Dumnezeule şi ce degete avea ţiganul şi cum le plimba pe coardele alea care ba plângeau ba râdeau sub ele! Şi ce cântece ştia! Pentru o noapte a înviat în bătătura noastră Fărâmiţă Lambru şi eu eram în stare să stau acolo în frig şi ploaie doar să-l ascult cântând curat, bătrâneşte „La chilia-n port”, „Spune, spune moş bătrân”,  „Un părinte poate creşte”.

Când botezul s-a terminat şi li s-a făcut plata, am ţinut să-i dau bătrânului ceva numai pentru el. Prea-mi încălzise sufletul. I-au dat lacrimile. Imediat ceilalţi au sărit şi i-au smuls banii înjurând pe limba lor. A rămas bietul de el cu privirea în pământ şi ochii în lacrimi. Începuseră deja să se emancipeze, văd eu, nu-şi mai respectau bătrânii cu cântecele lor demodate. Pe urmă au apărut manelele şi lumina s-a stins. Cortina a căzut peste o lume în care pasiunea şi profesionalismul era cuvântul de ordine. Acum e banul şi şmecheria şi înşelăciunea. Şi totuşi, când asculţi o doină în care simţi dureros fiecare picătură de suflet, nu-ţi vine să dai timpul înapoi? 

Parcă sună altfel decât urletele de acum, nu? Şi totuşi de Toni Iordache foarte puţini îşi aduc aminte, pe când pe Salam l-ar pune şi preşedintele ţării.

 

Anunțuri

9 comentarii

Din categoria jurnal

9 răspunsuri la „Doinele de ieri, manelele de azi

  1. Nu cred să mai fie alte cuvinte de spus. Ne doare la fel.

    Apreciază

    • Da, Mugur… din păcate suntem neputincioşi în faţa non-valorii care câştigă al naiba de mult teren în ultimul timp.

      Apreciază

      • Neputința aceasta este doar o iluzie, căci dacă nu i-am lăsa în casele noastre cu a lor nonvaloare, ei nu ar mai prospera, nu ar mai „compune” melodiile acelea fără de cap sau coadă! Dacă nu le-ar mai veni banii, crezi că ar mai insista să se pastreze în zona „manea” ? Ar reveni în zona muzicii lăutărești vechi, muzica aceea despre care atât de frumos ai scris tu.
        Dar asta este doar o părere, a mea.

        Apreciază

        • Mugur, noi ăştia de nu-i lăsăm în casele noastre suntem din ce în ce mai puţini. Am întâlnit zilele trecute în metrou ă fată frumuşică foc, curată, părea dezgheţată, liceană sau boboacă la facultate după aparenţă. Cu căştile în urechi. Asculta muzică la maxim, după modelul tinerilor din ziua de azi. Salam urla de se auzea până la zece locuri depărtare. Cum poţi lupta cu asta?

          Apreciază

        • Descoperind copiilor noștri frumusețea muzicii adevărate!
          Cu fiul meu am încercat asta, fără să-i interzic muzica lui, care la un momentdat cuprindea cam multe manele. Cu timpul, a învățat că versul are mare importanță prin valoarea sa, iar muzica este făcută de ton, nu de ritm, desi contribuie și acesta la realizarea ei! A înțeles că melodia, prin ea însăși trebuie să-ți transmită ceva, chiar dacă versul ar lipsi. Cu încetul și-a schimbat preferințele muzicale, dar si mediul în care se mișca, pentru că nu mai suporta să stea printre ascultătorii de manele, care nu aveau mare lucru de transmis în jurul lor!
          Știu, este doar un exemplu, iar cu o floare nu se face primavară, dar trebuie început de undeva. Eu așa am început lupta cu maneaua, luptă pe care o continui și astăzi cu cei din jur.

          Apreciază

        • Eu, tu, câţi sunt ca noi? Majoritatea ascultă şi acasă aceleaşi văicăreli şi aceeaşi mizerie „motivantă”. Ţi-i aleg modele demne de urmat în viaţă. E greu să lupţi cu toţi, dacă ei nu vor să se scuture să scape de prostire.

          Apreciază

        • Uneori este greu să luptăm și cu noi înșine!
          Eu perseverez.

          Apreciază

  2. URASC manelele si-i IGNOR pe manelisti !!! 😦 😦 😦
    Week-end placut ! 🙂
    Aliosa.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s