Dimineţi

Dimineţi obişnuite într-o casă plină.

Am trei animale.
IMG_1572Primul a fost Puţă  (lipsă de inspiraţie şi înţelegere la fiu-meu, care nu a acceptat sub nici o formă alt nume) .  L-a adus fie-mea când era atât de mic că încăpea în căuşul palmei. Era  slab-slab, plin de purici şi doar ochişorii albaştri ca cerul senin pe un botic jumătate alb, jumătate cafeniu erau de el.  Voia o vecină să-l lase pe stradă, că-l luase cadou pentru nepoţelul ei şi noru-sa nu-l acceptase în casă. L-am deparazitat, l-am spălat şi i-am suportat urletele 4 zile şi 4 nopţi. Mânca şi urla, torcea şi urla, am ajuns acum să cred că urla şi-n somn, sărăcuţul. După 4 zile când eram cu nervii creţi, a tăcut. Pentru o perioadă de 4 ani. Nu i-am auzit glăsciorul în timpul ăsta, indiferent ce s-ar fi întâmplat. Am crezut că e mut. Nu e. Acum vorbeşte şi are o voce aşa… de divă sclifosită.

A doua a fost Suri. Aici musai să vin cu adăugări şi lămuriri.429689_103948599731785_1921181701_n

Înainte de Puţă am avut o altă pisicuţă culeasă de fie-mea de pe străzi. Aia era şi mai micuţă, în sensul că nici măcar nu făcuse ochi când mi-a picat în braţe. I-am dat să sugă cu seringa şi nu vă închipuiţi cum se agăţa de mine când îi era foame. Era un puiuţ tare activ, dar se cam plictisea singură acasă. Când am găsit toată bucătăria devastată cu căni şi pahare sparte şi sulul de şervete de bucătărie făcut praf în toată casa, am luat hotărârea să-i mai găsim o surioară, să aibă cu cine sta.

Am dat sfoară în ţară la birou şi m-am ales cu Suri. Era atât de urâtă încât toţi am rămas muţi atunci când ne-au adus-o colegii mei. Are şi ea o poveste tristă în spate: a fost culeasă de fostul meu coleg de la metrou, rănită, cu şoldul fracturat, cu rană deschisă pe abdomen. A dus-o la veterinar, a operat-o, a castrat-o şi miraculos, şi-a revenit. Tot urâta a rămas. Are un nas mare şi coroiat, de parcă-ţi vine greu să spui că e pisică şi are apucături de maidaneză. E o hoaţă fără pereche şi strică tot ce atinge. Nu am întâlnit până la ea o pisică hotărâtă să spargă tot ce îi iese în cale. Am oprit-o şi pe ea, nu mai puteam da înapoi, deşi între- timp ne alesesem şi cu motănelul.

O perioadă am avut trei mâţe în casă. Când a făcut 7 luni, Puţă s-a gândit că ar fi bines ă facă nişte pui cu Fă, prima noastră pisicuţă. O altă perioadă am avut 6 mâţe –până am dat puiuţii şi am jurat că în viaţa mea nu voi mai creşte puiuţi, că mi-au rupt sufletul când au plecat. Apoi mămica lor s-a îmbolnăvit rău şi am fost nevoiţi să renunţăm la ea.
401206_105953469531298_1195125181_nAm rămas cu Suri şi Puţă până când a apărut Kara, un mândru exemplar de amstaff.

Kara e sufletul casei şi singurul animăluţ ajuns în casă cu acte în regulă. Fiu-meu s-a îndrăgostit de mămica ei acum mulţi ani în urmă. Mi-a împuiat capul cu ea, cu cât e de frumoasă şi de cuminte şi de inteligentă şi de ce vreţi voi. O ştiam şi o iubeam şi eu, deşi nu am cunoscut-o niciodată. După vreo doi ani a început să vrea şi el şi să-mi cerşească un pui de-al Herei, când o fi să facă pui. Nu mai făcuse pui de vreo trei ani aşa că nu mi s-a părut mare lucru să-i spun că mă mai gândesc până atunci.

Şi a făcut Hera pui…. Şapte la număr. O perioadă fiu-meu aproape că şi-a mutat domiciliul lângă ei. Au urmat poze cu ghemele alea bosumflate de blană, noi poveşti, filmuleţe, dragoste la prima vedere, ce mai! Kara a fost singura cu blăniţă neagră dintre toţi fraţii ei bej cu alb, ca părinţii lor. Singura pată de culoare. Cum să n-o iubeşti?

Când a împlinit vreo 4 săptămâni proprietarul Herei ne-a anunţat să ne ducem s-o luăm, că maică-sa nu-i mai poate ţine, că are tot o rană pe ţâţe, nu le mai dă să sugă şi sunt prea mulţi ca ei să-i poată susţine. Şi aşa, într-o noapte de octombrie pe la ora 2,30 a ajuns în casa noastră minunea care ne-a schimbat şi ne conduce viaţa.

Încă din noaptea aia şi-a impus voinţa. Îi aranjasem un culcuş cald, cu pături moi, ferit de curent, să nu îngheţe puiuţul încă nepregătit să se despartă de sânul mamei. Nu i-a plăcut decât în poala fiică-mi. Cum o puneam în culcuş începea să plângă să scoale blocul, cum îi dădeam drumul pe jos, alerga şi se cuibărea în bratele ei. Până la urmă, ca să putem dormi şi noi şi vecinii, am  luat-o cu noi în pat în noaptea aceea, cu gândul că vom reuşi s-o învăţăm cu culcuşul ei de a doua zi.

Vezi să nu! Atât i-a trebuit. După aceea, noi o lăsam în culcuş, ea se căţăra ca o maimuţă în pat. Când nu se putea căţăra se aşeza în fund şi plângea până ne săturam şi o luam cu noi. Noaptea se trezea s-o ducem la baie şi începea să ne tragă de păr şi să se joace cu mâinile noastre să ne trezim. Singura care n-a acceptat-o a fost Suri, ea fiind foarte solitară şi încrezută de felul ei.

Pentru că eu sunt mama tuturor, bineînţeles că toate animalele sunt grămadă pe mine. Oriunde mă duc, am trei gheme de blană ce-mi cerşesc atenţia. Şi peste asta sunt atât de geloase una pe cealaltă, că s-ar mânca pentru întâietate în braţele mele.

Dimineaţă Suri a profitat de ocazie că eram doar cu Puţă în pat şi a venit să-şi ia porţia de mângâieri. Am luat-o în poală şi a început să-mi toarcă şi să mă privească cu dragoste, fericită. Puţă, care dormea la picioarele mele, a făcut ochii mari când a văzut asta. Locul lui preferat să fie uzurpat de urâta aia? “Făăăăă, pleacă dracului de-acolo că acum te gheruiesc toată! Ai înnebunit, ăla e locul meu?!”. Asta spuneau ochii lui măriţi a mirare şi furie.

De dincolo, prin cine ştie ce simţ suplimentar, Kara a simţit uzurpatoarea şi a venit într-un suflet s-o gonească şi să elibereze locul. S-a urcat la propiu peste ea. “Hei, ce cauţi tu aici, urâto? Nu ştii că e locul meu? Hai zât, că te aplatizez dacă mă aşez pe tine!” Suri a fugit şi Kara, o namilă de peste 30 de kg acum, a încercat să se ghemuiască toată în locşorul ocupat înainte de mâţă. Trăim o adevărată telenovelă, plină de suspans şi pasiuni mistuitoare!308416_219788968147747_1923208175_n

Viaţa mea numai plictisitoare şi liniştită nu se poate numi, chiar dacă prin excelenţă stau doar în pat de o săptămână, încercând să-mi revin după o răceală rebelă şi un an cu prea multă muncă ce m-a epuizat.

 

 

Anunțuri

21 comentarii

Din categoria Cotidian, jurnal

21 de răspunsuri la „Dimineţi

  1. Suri rămâne preferata mea, am spus-o și o mai spun. Are personalitate , e o supraviețuitoare și pare să fie și ”oaia neagră” din casă, de aceea o iubesc 🙂 .

    Apreciază

    • Suri e simpatică atunci când nu stai în casă cu ea. Când o apucă urlatul de urât la ora 5 dimineaţa, în situaţia în care tu abia ai aţipit de două ore, crede-mă că-ţi vine să dai cu ea de pereţi. Şi are un glas de trezeşte blocul până la etajul 4 cu sigurantă- S-o vezi când iese în balcon şi o apucă urlatul, sau când sare după câte un guguştiuc (că e mare vânător) şi se trezeşte sub balcon în grădină. Nu păţeşte niciodată nimic, ştie să sară şi să cadă în picioare, nu ca blegul celălalt, dar odată ajunsă jos urlă de scoală cartierul întreg. Pe sistem, să se ştie că ea trebuie să ajungă înapoi acasă! Coborâm s-o luăm, ştiind că de aia urlă. Când ajungem la scara blocului ea aşteaptă deja lipită de uşă, să i se deschidă să urce. Adevărul e că dacă n-ar urla, nu am afla că e pe jos decât peste ceva timp, ori ea nu e dispusă să aştepte decât în situaţia în care, prin absurd, a prins porumbelul în zbor. Şi atunci ar vrea să mi-l aducă în casă. A prins odată o vrăbiuţă şi m-am trezit că a venit mârâind şi scuipând ascunzându-se cu ea sub pat. Abia am scos-o de acolo, am zis c-o omor. Mi-e atât de milă de păsările cerului şi ea, poasta, căreia îi stă tot timpul mâncarea sub nas, s-a găsit să omoare una!

      Apreciază

      • Recunosc că sunt egoistă. Deși îmi plac foarte mult pisicile, încă nu m-am încumetat să cresc una în apartament din cauza problemelor pe care ar putea sa mi le creeze (nu aș suporta să doarmă cu mine în pat sau să mă trezească noaptea, plus problemele create atunci când sunt în călduri). Toate gazdele la care am stat au avut animale, pisici sau câini. Aceeași poveste peste tot, se urcau în pat, deveneau sufocante la un moment dat. Ajunsesem să urăsc biata pisică pentru că toată ziua mieuna la ușa mea, să o primesc în cameră, iar după ce o primeam nu voia sa stea decât la mine în brațe, iar eu aveam de învățat, voiam să mă mai mișc, nu suportam să stau așa, cu ea, ore întregi. Apoi, când era în călduri, miorlăia jalnic prin casă câte 3-4 zile. Îi dădeau niște pastile forțat, ea și nepoata, le mușca, mai mult le vărsa, era un adevărat chin. Când le văd la alții și chiar acasă, la țară, îmi sunt foarte dragi. Dar acolo au spațiu de desfășurare, stau foarte puțin în casă. Am avut și noi o pisică foarte gălăgioasă acasă, țipa din orice, se uita la noi și mieuna cât putea de tare 😆 . Tanu, cel de acum, e aproape mut, abia deschide gura și miaună așa, subțirel. Poate așa sunt motanii, mai tăcuți 🙂 . Cât despre vânătoare, știu cum e. Au instinctul ăsta în sânge, oricâtă mâncare le-am da noi. Am avut o pisică foarte dragă, neagră complet, foarte curajoasă, harnică, înțeleaptă. De câte ori avea pui, pleca la vânat porumbei prin vecini. Până la urmă și-a găsit sfârșitul în capcana unuia. Nu mai spun de altele pe care le-am pierdut pentru că s-au apucat să vâneze puii de găină din curte.

        Apreciază

        • 🙂 Da, unele din ele aşa fac, nu toate însă. Iar de perioada de călduri poţi scăpa uşor, castrându-le. Dar, dacă tu nu suporţi să fii deranjată de ele, nu-ţi lua, în casă au nevoie de atenţie mai multă.

          Apreciază

  2. Ce agitație frumoasă trebuie să fie. Eu am avut un pisic și uneori parcă era plină casa.
    Kara e superbă. Recunosc, pe stradă mi-ar fi frică dar de la distanță o iubesc 😀

    Apreciază

    • Înfăţişarea îi face aşa fioroşi. Nu am întâlnit în viaţa mea (şi am crescut destui câini) un câine mai drăgăstos, pupăcios şi lipicios ca aceşti câini. Sunt de-a dreptul sufocanţi cu câtă dragoste pot oferi şi au nevoie.

      Nu ştiu dacă reuşeşti să vezi poza, o să o pun şi aici, doar să scriu despre ea. Lucram într-o zi de cu zori, aveam mult, se apropia 25 şi la un moment dat s-a săturat să se tot învărtă pe lângă mine, să cerşească atenţie fără s-o primească, aşa că s-a urcat ea direct în braţe, să vadă ce fac acolo de nu o bag în seamă!

      Apreciază

      • sunt convinsă de asta. Am mai spus, am prins o frică inexplicabilă și nu pot scăpa ușor. Dar sigur m-aș atașa de ea dacă aș vedea că e calmă. Vara asta, aproape m-a ”tăvălit” un câine care, fără să se ridice îmi venea aproape până la brâu. Am văzut că e jucăuș, mi-e trecut spaima și ne-am jucat toată ziua. S-a ridicat la un moment dat, a vrut să se sprijine de mine și puțin a lipsit să nu dea cu mine pe jos… 😀
        Așa că aș putea dacă spui că e așa drăgăstoasă

        Apreciază

        • Da, aşa-i şi Kara mea. S-ar juca tot timpul! Nu-ţi dai seama cum face când intrăm în casă, sau când vine câte cineva pe la noi. De drag şi fericire, normal. Oamenii se sperie însă când o văd aşa mare. E un copil supradimensionat. Sunt mai răi şi mai egoişti pechinezii, dar vezi, de îia nu se sperie nimeni, că sunt mici. 🙂

          Apreciază

    • Şi da, agitaţia e frumoasă, doar că uneori e obositoare. Ei au ore fixe de iubit, trezit, mângâiat, primit atenţie, de obicei dimineaţa la ora 8, numai că în ultimul timp, după doar 3 ore de somn, sunt epuizată.

      Apreciază

  3. Minunat la tine!
    Cand am adus-o pe Cola acasa, avea 5 saptamani si ceasul biologic ii functiona invers. Asa ca, unul din noi „dormea” pe jos, sa se poata juca cu ea. Pana intr-o seara cand i-am amenajat o rampa spre pat si de atunci patul este domeniul ei! Adevarul este ca mi-e drag sa o simt sub plapuma, lipita de mine, plus ca tine de cald! Dimineata n-are valuri, cat dormim noi, atat doarme si ea, dar de iesit tot trebuie sa iesim. Imi plac si pisicile tare mult, cum sa nu? oare de ce nu pot sa am o casa cu curte???
    Pupici tuturor si insanatosire tie!

    Apreciază

  4. Asa este. Dar ai putea sa-i dai afara? Sunt sigura ca nu se pune problema. Prietena mea s-a mutat la tara, iar de unde aici avea 5-6-7 pisici, cand cum, acolo are 17 suflete si toate cu acces in casa. E o nebunie!

    Apreciază

  5. Imi plac pisicile, am avut si noi, dar ele doar ma suporta.
    Imi plac ciinii pentru ca ei ma iubesc.
    Asa ca, acum este al avem catelul cu nr. 4.
    Oricit de dureroasa a fost despartirea, aun altul a venit sa convietuiasca cu noi.
    Deci, e frumos la voi si sint sigur ca daca am locui in acelasi cartier, am deveni prieteni.

    Apreciază

  6. N-ai dreptate, Suri e o frumoasă! Am avut și eu una așa, dar mi-a călcat-o o mașină acum aproape doi ani. Și ca nenorocirea să fie completă, cea care a descoperit-o întinsă pe mijlocul străzii a fost Carola, care a făcut de-a dreptul o criză de isterie.La noi în casă Carola și cu mine suntem responsabile cu adunatul, dar odată aclimatizați în familie, mama tuturor este soțul meu.Dacă vrea să se odihnească cumva în timpul zilei trebuie să se refugieze în dormitor și să închidă ușa bine, căci altfel dau toți năvală pe el: care pe burtă, care în cap, care pe picioare… Să tot dormi! Noi avem 11 mâțe și șapte căței, toți culeși de pe stradă șau ”plantați” în curte de cine știe ce binevoitor. Nu cred că vrei să știi ce înseamnă să cumperi mâncare pentru ei (când mergem la supermarket luăm două cărucioare – unul pentru nevoile noastre, unul pentru mâncarea lor). La capitolul vaccinuri, cumpărăm cu cutia de la Romvac.Ceea ce mă ucide însă este deparazitarea externă. Oricâte scheme aș face, asta e o cheltuială substanțială aproape lună de lună.
    Bucură-te de ei, oricum ar fi, sunt copilașii noștri mult iubiți!

    Apreciază

    • Normal că mă bucur de ei! Şi nu, nu vreau să ştiu cât costă mâncarea, dar îmi închipui. Eu când nu le mai pun fiolă pentru deparazitare internă, folosesc zgardă antipurici. Sunt eficiente, să ştii. Motanul meu chiar nu suportă fiola, face alergie la ea şi pe piele îi apar răni de care cu gru scapă. Dar cu zgarda am reuşit să-l scăpăm de puricii pe care îi aduna din balcon de la mâţele ce mai urcau pe viţa de vie până la etajul 1 să se ferească de câini.

      Apreciază

      • M-am ferit să pun zgărduțe la mâțe fiindcă ale mele mai ies pe-afară și mi-e teamă să nu rămână spânzurate prin vreun copac. O să încerc totuși cu cele care sunt mai cumințele – sunt vreo patru mai casnice, care nu ies decât pe pervazul ferestrei.

        Apreciază

        • Le puteţi pune la toate, doar să fie un picuţ mai largi, să-şi poată trage capul dacă se agaţă undeva. Sunt animale deştepte, nu vor rămâne spânzurate. Încercaţi la una mai bătrână şi mai umblată.

          Apreciază

  7. Kara seamănă cu Zeus al meu, care, din păcate, a murit! Am plâns după el timp îndelungat, iar acum îmi aduc aminte de toate nebuniile pe care le făcea! Era un munte de dragoste! Să-ţi trăiască!

    Apreciază

  8. Da, aşa este, e un munte de dragoste. 🙂 Săru’mâna de urari. Îmi pare rău de Zeus şi eu aş fi distrusă s-o pierd.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s