Tudorache

Era o dimineaţă pe dos pentru Tudorache. Nici nu apucase bine să răsară soarele şi ochii verzi îi scăpărau sub sprâncenele stufoase şi dinţii muşcau nervos din mustaţa zbârlită. Ziua se născuse cu fundul în sus şi nu anunţa că şi-ar reveni prea repede pe parcurs. După ce-şi trimisese primele raze roşiatice să salute pământul, soarele se ascunsese după un nor negru şi mânios, vântul începuse să sufle rece şi să aducă cu el stropi mari de ploaie. Băiatul în curte nu ajunsese, animalele strigau deja de foame, grajdurile trebuiau curăţate, vitele adăpate şi mulse şi el îşi programase să meargă să are o bucată de pământ de peste Jii pe care avea de gând s-o semene cu ovăz pentru la anul.

Al dracului şi Ghiţă, tocmai azi se găsise să nu vină la muncă! Mă! Dacă nu i-ar fi spus de ieri să stea dracu’ cuminte să nu se îmbete că aveau treabă, parcă nu i-ar fi fost aşa necaz. Da’ sluga, tot slugă! De câte ori ai mai mare nevoie de el, atunci ba se-mbolnăveşte, ba-i moare capra, ba se-mbată ca porcu’ şi nu vine dimineaţa la muncă cum a promis. O să-i taie simbria pe o săptămână întreagă şi-o să-şi caute altă slugă mai cuminte. Nu mai merge aşa, ăsta şi-a luat-o rău în cap!

Umbla omul pe bătătură suduind, tunând şi fulgerând, de nu mai îndrăznea nici musca să zboare pe lângă el, de frică. Bărbat masiv şi în putere, era în stare să urnească carul cu lemne din loc de unul singur. Nu degeala îl porecliseră băieţii din leatul lui „Ursul”. Avea putere de urs şi era la fel de ursuz ca animalul mormăitor. I se ţinea din puţin şi nu era nevoie să-l calci prea tare pe coadă ca să faci cunoştinţă cu palma lui cât o lopată. Fusese vestit în tinereţe pentru încăierările din care ieşea totdeauna neşifonat. Făcuse ordine într-un sat întreg plin de flăcăi iuţi cărora li se ţinea din puţin. Da, era temut şi respectat. Cinstit până în măduva oaselor, cerea de la cei cu care intra în contact aceeaşi corectitudine fără să facă excepţii. Nu conta că-i eşti frate, dacă te prindea cu mâţa în sac te săgeta de sub sprâncenele stufoase cu ochii lui verzi şi te înjura de nu te vedeai. Nu-i mai trebuiai toată viaţa.

Se însurase târziu. Avusese el o ambiţie la viaţa lui. Să nu-şi aducă nevastă în bătătură până nu avea cu ce-o ţine. Nu voia să zică lumea de el că stă pe banii şi zestrea muierii. Măria aşteptase săraca după el până au început să-i apară ghiocei la tâmple. Lumea începuse s-o bârfească şi să o împingă de la spate certând-o să nu rămână fată bătrână, ta-su intrase la bănuieli cu fiecare peţitor respins din cine ştie ce motiv. O peţiseră băieţi buni, cu stare, ea nu putea însă să se dezlipească de ochii verzi şi sprâncenaţi ai lui Tudorache şi de mustaţa lui răsucită. Când s-au luat, în sfârşit, toate neamurile au răsuflat uşurate: scăpaseră de-o grijă! De-acu’ nu mai atârnau ca piatra de moară de gâtul nimănui. De le-o da Dumnezeu şi copii…

Şi le-a dat Dumnezeu cu vârf şi îndesat. Patru fete au făcut, una după alta, ca şi cum odată ajunsă prima în bătătura lor ar fi chemat repede şi pe surorile ei, să nu cumva să piardă ocazia să se nască într-o casă atât de îndestulată. Biata Măria nu ştia între care să se mai împartă. Mai făcea lumea copii, că aşa era pe vremea aia, făceai cât îţi da Dumnezeu, că tot el îi lua prea repede uneori, drăguţu’. Mai creştea primul, mai avea grijă de ălălalt, mai venea altul, îl îngrijeau ăi mai mari, răsufla şi biata mumă.

Ea nu a apucat să răsufle săraca, ale ei toate i s-au agăţat de poale aproape în acelaşi timp şi umbra ca vai de ea tot timpul cu câte un plod în braţe şi unul atârnat de fustă pe bătătură, să-şi facă treaba. Era însă fericită că avea om bun şi gospodar şi treburile le mergeau de minune. Nu ducea niciodată grijă de nimic: avea podul plin de lână, coşarea cu vaci bune de lapte, cuibarele pline de ouă, gâştele se legănau una după alta la Jiu- vreo 40, trăgând după ele şi cârdul de raţe, cocoşii cântau dimineaţa pe culme de-ţi era mai mare dragul să te trezeşti. Era mulţumită şi fericită cu omul ei cât un urs, scump la vorbă şi iute la mânie, care nu o atinsese niciodată decât în glumă cu palma lui cât o lopată. E drept că nici ea nu-i stătea în cale când era noros şi nici nu se apuca să-l bată la cap ca alte muieri carora nu le mai tăcea gura toată ziulica. Îşi vedea cuminte de treaba ei, punea masa la timp, ţinea casa ca un pahar şi nu pierdea niciodată timpul la bârfă cu vecinele. Din oala ei nu se ridicase niciodată fum, aşa cum se întâmpla zilnic prin vecini.

– Măriee! Gata vaca aia? Hai mai repede, termină de muls şi pune-mi ceva în traistă, să plec. Dacă stau să aştept după putoarea de Ghiţă nu mai apuc să ar postaţa aia!

– Acuşi, Tudorache! Neaaa, boală, stai liniştit că acu-ţi dau drumu’!

Viţelul a apucat ţâţa plină cu coada în vânt, lovind cu capul ugerul matern, să-i mai elibereze din laptele pe care dragostea de mamă îl ascunsese pentru el şi Măria a ieşit din grajd cu găleata în mână. I-a pus omului ei în şervet un codru de mămăligă caldă, o bucată de brânză şi o ceapă, alături a strecurat în săcui şi troaca cu apă şi a deschis poarta.

– Vezi, dacă vine putoarea de Ghiţă să-l trimiţi înapoi acasă. Nu-i mai dai voie în bătătură, mama lui de slugă hoaţă! Găsesc eu alt băiat de ajutor! Căieşti pe dracu’ şi-i porţi traista, te lasă cu buza uscată exact când te arde mai tare. Să nu-l mai primeşti, auzi tu? Mă socotesc eu cu el, n-aibe grijă!

– Bine, Tudorache! Lasă că am eu grijă cu Ghiţă, tu ai grijă de tine că eşti singur şi Murgu e cam nervos de când a mirosit că iapa lu’ Ion e în călduri. Mai bine mergeam şi io cu tine!

– Lasă că n-am nevoie să-mi facă mie muierea treaba! Ai ce face şi acasă!

– Bine, omule! Dar să ştii că tot stau cu grijă până te-oi vedea diseară înapoi în bătătură. Mi se tot bate ochiul stâng de două zile şi mă tem.

– Prostii muiereşti! Lasă ochiul la locul lui, că nu stă viaţa în ochi! Auzi la ea, ce-i trece prin cap! O să mă întorc teafăr înapoi.

Şi a ieşit Tudorache pe poartă în goana cailor. Măria a închis porţile mari în urma lui şi şi-a făcut o cruce largă soptind cu gândul „Ajută-l Doamne şi adu-mi-l sănătos înapoi!”.

Avea doi cai negri la care ţinea ca la ochii din cap. Murgu, cu coama lui lungă şi lucitoare, era un armăsar tânăr de doar 4 ani şi păşea ţanţoş cu coada în vânt şi capul sus, sfidând parcă lumea pe lângă care trecea. Din când în când dădea câte un nechezat puternic peste sat şi toate iepele din jur îi răspundeau ca la salut. Suru era mai bătrân, mai înţelept. Trecuse şi el prin viaţă cu sângele fierbând ca fratele lui mai tânăr, acum se potolise şi parcă călca mai apăsat, mai solid, ca stăpânul lui. Lucea părul pe ei, erau graşi şi curaţi amândoi şi-şi duceau povara ca şi cum nu ar fi simţit greutatea. Din când în când scuturau din cap şi-şi înfoiau coama în vânt cu mândrie. În trap uşor, alergau cu norul zilei pe urme trecând Jiul ca vântul.

Ajunşi în capul locului Tudorache i-a deshămat, l-a pus pe Murgu la plug şi l-a împiedicat pe Suru lăsându-l să mai pască, s-a întors cu faţa la răsărit de şi-a făcut cruce, a scuipat în palmele muncite şi s-a apucat de muncă. Ziua era minunată pentru arat, aşa înnourată şi umedă cum era, plugul muşca cu poftă din pământul reavăn şi brazdele cădeau una după alta, egal, aliniindu-se frumos în rânduri drepte.

Cu mirosul pământului proaspăt în nări şi mâinile pe coarnele plugului, Tudorache se mai liniştise. Îşi muncea acum corpul trăgând brazdă după brazdă, cu gândul la recolta viitoare. Uitase de sete şi de foame, deşi soarele ar fi trebuit să fie demult în crucea zilei, dacă ar fi strălucit pe cer. S-a oprit la un moment dat şi l-a schimbat pe Murgu cu Suru şi a continuat să muncească fără oprire până către seară.

Cât o fi fost ora când a terminat de arat tot locul, nici el nu ar fi putut spune. Era obosit, îl dureau umerii şi-l ardeau palmele de la lemnul plugului, dar era mulţumit. Nu mâncase nimic, doar a luat o gura de apă din troaca umplută de Măria la plecare. Cailor nu le-a dat, erau prea încălziţi şi transpiraţi. I-a înhămat aşa înapoi la cărută şi a plecat către casă gândind că până ajung e numai bine, se mai liniştesc şi ei. Caii au pornit în goană, însetaţi. Când au simţit apa Jiului au dat câte un nechezat prelung cerând să-şi potolească setea. Înmuiat, Tudorache s-a gandit că poate să-i lase să bea un pic de apă, fără să-i desfacă de la căruţă, doar cât să-şi stingă sufletele. A părăsit drumul şi a coborât la apă printr-un loc în care malul era mai lin.

Înnebuniţi de sete, caii au luat-o la galop şi s-au oprit direct în mijlocul Jiului. A încercat el să-i strunească dar murgii lui nu mai vedeau decât apa binefăcătoare către care alergau ca gândul. Abia a apucat omul să sară din căruţă. Ajunşi în mijlocul apei, cu sufletele arse de sete, caii au nimerit într-o groapă adâncă din care n-au mai putut ieşi. Căruţa grea a luat-o la vale purtată de apele învolburate trăgând după ea şi caii, care înhămaţi şi prinşi de oişte ca de ştreang şi-au găsit sfârşitul pe fundul apei tulburi. Aproape de mal, îngenunchiat în apă, Tudorache urla cu mâinile ridicate spre cer.

Într-un târziu s-a ridicat şi a luat-o spre casă cu umerii căzuţi şi sufletul frânt. Începuse să plouă cu picuri mari ce se izbeau din ce în ce mai repede de pământ şi-i şficuiau corpul în goana lor. Din ochii lui verzi ce scăpărau de obicei scântei curgeau acum lacrimi ce săpau albii pe obrazi şi picau una câte una pe drum, anestecându-se cu lacrimile ploii purificatoare. Opincile i se umpluseră de glod pe care-l căra după el nepăsător, iţarii albi erau uzi şi murdari de noroiul drumului şi din bălţile prin care trecea nepăsător, ca şi cum nu le-ar fi văzut. Ducea în fundul ochilor imaginea cailor înghiţiţi de ape şi undeva, în fundul sufletului, mulţumea lui Dumnezeu că-l scăpase cu viaţă. A ajuns acasă târziu, pe întuneric şi a intrat pe poartă tăcut, ca-n transă. Când l-a văzut, Măria a dat strigăt.

– Îuuuu!! Venişi, Tuuudoooraachee, omul meu!? Mult m-am rugat de Dumnezeu să mi te aducă înapoi!

 

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria jurnal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s