Între ieri şi azi

Purtam pe umeri bolta înstelată. Călcam apăsat, cu spatele drept şi fruntea sus, adunând visele muritorilor pe rând. Le poleiam, ştergeam uşor cerul cu palma şi le aşezam frumos, unul câte unul, pe boltă. Şi noaptea devenea mai strălucitoare cu fiecare vis poleit. Eram fericită aşa, mă simţeam importantă îmbrăcând vise în aur curat.

Îmi atârnasem luna nouă cu lanţ de argint la gât, să-mi dea o rază de lumină în întunericul adânc şi pieptu-mi lumina ca-n noaptea de ajun. Îmi înfloriseră sânii şi-mi înmugurise părul a piersică. Respiram adânc, cu mândrie, doar nu mai era nimeni ca mine, să aurească vise, să poarte luna la gât şi bolta înstelată pe umeri! Până şi soarele mă invidia! Îi furasem strălucirea şi o purtam cu emfază în ochi. Nu clipeam, să nu-i rănesc razele, să nu întunec zilele.

Drumul pe care mergeam se întindea tălpilor mele alb, şerpuitor, zgrunţuros. îmi rănea tălpile. Din când în când mă opream să-mi curăţ rănile cu iarbă-nrourată. Atunci, pentru o clipă, cerul se acoperea cu nori şi ziua se întuneca. Când ridicam privirea, curcubee străluceau în zare.

Mi-e toamnă azi şi-mi  plâng frunze galbene pe umerii goi. Copacii se apleacă  în calea mea şi gonesc nori negri cu crengile lor goale. Mi-e frig. Port pe creştet un cer de plumb şi calc pe lacrimi  reci de îngeri. Vântul mi-alungă visele furios. Am tălpile rănite, nu pot alerga după ele, pot doar să le strig mut, cu ochii umezi iar ele zboară risipite, rătăcite-n văzduh, cu aripile frânte. Şi-au pierdut de tot minunata poleială aurie cu care străluceau în ceruri până mai ieri.

Ieri purtam pe umeri bolta înstelată. Azi îmi bat zăpezi pe tâmple. Între ieri şi azi, toamna îngheaţă suflete şi le acoperă cu covor de frunze moarte.

Fotografie-0115

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Gând răzleţ

2 răspunsuri la „Între ieri şi azi

  1. De desfrunzim de zile precum copacii in toamna; ne cad amintirile si ,cand se astern, vin unii si ni le strivesc sub picioare…Deja mi-e dor de primaveri.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s