Copii fără copilărie

În amiaza fierbinte de vară aerul pare încremenit. Nici un copac nu-şi mişcă frunzele, pe lângă garduri câinii şi-au săpat gropi în care se ascund căutând cu disperare puţină răcoare, nisipul fierbinte reflectă razele fierbinţi dând rarilor călători senzaţia că se plimbă printr-un cazan încins din care ies aburi ce dogoresc obrajii şi-adună broboane de sudoare pe frunţi.

Grupul lor formează un tablou trist în arşiţa amiezii pe uliţa pustie. O fetiţă firavă ca un fir de aţă îşi târăşte prin praf picioruţele subţiri. Nişte săndăluţe vechi, decupate îi ţin loc de papuci şi se chinuie să le ţină în picioare îndoind degetele şi pocnindu-le ritmic de călcâie la fiecare pas. Ţine capul plecat şi priveşte doar în praful drumului, de parcă ar fi căutat ceva ce pierduse prin el. În dreapta ei o femeie masivă, cu şolduri largi, fustă de finet şi basma albă, calcă greoi şi apăsat cu tălpile goale.

În faţa lor, la câţiva metri depărtare, o femeie tânără, cu cârpă legată la spate, îmbrăcată curat, cu şorţ alb cară un sac gol sub braţ şi măsoară uliţa din gard în gard. Pasul îi e şovăitor şi echilibrul fragil. Priveşte înainte bombănind, certându-se cu personaje din imaginaţie care o sâcâie ca nişte muşte, pentru că din când în când scutură puternic capul şi îşi pierde pentru câteva secunde echilibrul.

Fetiţa o priveşte pe sub sprâncene roşind. E mama ei. A lăsat-o înadins să se îndepărteze, micşorând pasul. Îi e ruşine cu ea pe drum, aşa nesigură pe picioare cum este. I se pare că de după garduri zeci de ochi le privesc şi oamenii râd de ea ca şi cum ar fi vinovată că a plecat la drum cu mama într-o asemenea stare. Îi e ruşine şi se simte vinovată în acelaşi timp. E mama ei, ar trebui s-o ajute, nu s-o abandoneze. Greaţa e însă mult mai mare decât sentimentul de vinovăţie şi mirosul acela de respiraţie îmbibată cu alcool o goneşte.

Femeia trupeşă de alături toarnă gaz pe foc „Fi-r-ar mă-ta a dracu’ de beţivancă nenorocită! Cum de plecă de acasă aşa, fă? Nu putu dracu’ să se culce, să nu se mai facă de râs pe drum? Bine face tac-tu că bate la ea ca la fasole! Ai  fă, câtă bătaie mănâncă ea şi tot nu se învaţă minte!? Păi asta e normală? Şi te mai cară şi pe tine după ea prin sat, să râdă lumea de voi şi să te facă de râs! Fă, nu o să mai poţi scoate capul în lume din cauza asteia! Cine dracu’ te-o mai lua şi pe tine când ai fi de măritat? O să fugă băieţii de tine ca de foc,  fă maică! Nicio muiere nu o să te vrea de noră!”

De parcă de măritat îi ardea copilei! Şi totuşi, vorbele muierii cădeau ca nişte pietre de moară în sufleţelu-i chinuit. Îi treceau prin faţa ochilor toate scandalurile de acasă, toate bătăile şi umilinţele, lacrimile şi rugăminţile lor, ochii injectaţi ai tatălui care se transforma într-o bestie, mâna puternică ce se ridica şi cădea cu pumnul strâns în capul mamei lor, frica ce-i paraliza şi-i făcea să se strângă unul în altul plângând şi implorând iertare. Doi fraţi erau şi amândoi purtau în suflet amărăciunea unui trai plin de violenţă, vorbe grele spuse la mânie şi necazuri înecate în sticle de alcool. Mult alcool, multe sticle goale, multă suferinţă. S-ar fi luat de mână şi ar fi plecat în lume, dacă asta le-ar fi rezolvat problemele. Cât erau de mici, reproşurile şi vorbele de ocară ale părinţilor le măcinau sufletele.

Au trecut mulţi ani de atunci. Ce s-a mai întâmplat în familia din poveste o să spun cu altă ocazie. Aş fi lăsat-o acoperită de praf, dacă o ştire de azi nu mi-ar fi readus-o în minte. Undeva prin Vaslui (predestinat, nu?) o echipă a unei televiziuni oarecare a surprins pe drum o femeie tânără, atât de beată că abia se mai ţinea pe picioare, care căra după ea doi copilaşi prea mici să poată avea singuri grijă de ei. Ea avea mai mare grijă de sticla cu băutură decât de copii.  Oamenii au încercat s-o ajute, să-i ia copiii, ea le-a arătat fundul. La propriu.

Anunţate, autorităţile au ridicat din umeri, oarecum deranjate din traiul lor liniştit şi călduţ de salariaţi plătiţi de stat. Credeţi că în satul acela cu o mână de suflete nu se ştiau problemele acelei familii? Eu mă îndoiesc. Cred că a fost mai uşor pentru toată lumea să închidă ochii. Beau părinţi? Aşa, şi? Toată lumea bea. Au opt copii şi trăiesc toţi la grămadă în două cămăruţe insalubre? Da’ ce, sunt singurii? Au copii minori care au fugit deja de acasă? Ei, şi? Câteva guri mai puţin de hrănit pentru nişte neputincioşi ca ei.

Direcţia pentru protecţia copilului s-a autosesizat în cazul ăsta şi s-a dus să ia copiii. Şi ce să vezi? Părinţii refuză să-i dea iar legea e aşa bine făcută că, indiferent care ar fi condiţiile în care trăiesc copiii, nimeni nu-i poate lua fără hotărâre judecătorească. Opt copii micuţi sunt obligaţi să trăiască într-o grotă rece, murdari şi nemâncaţi, pentru că legea în România este totdeauna neputincioasă. Şi totuşi, unor astfel de părinţi statul le acordă ajutoare materiale, alocaţie de sprijin, venit minim garantat.

Pe aceşti oameni statul se bazează. Ei sunt votanţii care peste o săptămână vor pune ştampila pe cine zice primarul, sau preotul, sau cârciumarul- cel care va da o ţuică în plus. Ei sunt săracii României. Oameni cărora nu le pasă nici de ziua de mâine, nici de copiii pe care i-au făcut. Oameni cărora nici măcar nu le trece prin cap că ar putea munci să le fie mai bine, să-şi crească copiii frumos. Totul la ei se reduce la sticla plină atât de necesară stării de amorţeală care îi face fericiţi. Pentru asta nici alocaţia copiilor nu-i de lepădat, nici ajutorul de căldură, nici cel de sprijin. Gâtlejele lor tăbăcite sunt suficient de largi cât să le încapă pe toate şi să rămână la fel de însetate ca înainte.

Poate că din acei copii s-ar ridica nişte genii în cine ştie ce domeniu. Poate că unul din viitorii câştigători ai premiului Nobel s-a născut într-o astfel de familie. Ce-i pasă României de potenţialul lor? Ei sunt o nouă generaţie de sacrificiu. Şi în cazul în care direcţia de protecţie a copilului reuşeşte să-i ia, soarta lor tot sumbră rămâne. Pentru că tocmai de protecţia copiilor nu se ocupă nimeni în ţara asta. Indiferent că vor creşte în acele două cămăruţe insalubre, pe stradă, prin canale,  sau la cine ştie ce centru de plasament, nu vor reuşi în veci să-şi depăşească condiţia. Statul îi vrea pe cei cu minţile tulburate de alcool, care stau cu mâna intinsă pentru a-şi satisface viciul. Pentru că ei sunt uşor de controlat şi furtul devine floare la ureche cu girul lor.

Anunțuri

19 comentarii

Din categoria Cotidian

19 răspunsuri la „Copii fără copilărie

  1. Şi eu am văzut cazul la tv şi sunt revoltată…şi voi rămâne cu revolta se pare.

    Apreciază

    • Da, Loredana. Şi, din păcate, cazul nu e singular. Sunt localităţi întrtegi în care astfel de cazuri sunt generalizate, în care copiii nu au nicio şansă la o viaţă normală, decentă. Iar premierul spunea înainte de începerea anului şcolar că toţi copiii pot învăţa pe tabletă, că nu există copil în România care să nu ştie să folosească internetul. Sfântă Fecioară! Majoritatea copiilor de la sate nu au văzut în viaţa lor nici măcar o masă îndestulată, dar un calculator, telefon deştept sau tabletă!

      Apreciat de 1 persoană

  2. Dan

    Că doar trăim în țara al cărei prim ministru, tov. Ponta, declara că nu crede că mai există copil de clasa I care să nu aibă un smartphone conectat la internet sau să nu știe să folosească un computer, nu ?
    Lăsând gluma deoparte, sărăcia este generalizată. Voit, fiindcă e un instrument teribil de eficient de manipulare a conștiințelor.

    Apreciază

  3. ” Copii fara copilarie ” sunt din pacate cu sutele de mii in Romania dar oare, PARINTII n-au nici o vina ???
    Zilnic aud la tv despre COPII nou nascuti ABANDONATI pe treptele maternitatilor, spitalelor, in parcuri, la usa scarilor de bloc si chiar langa tomberoane !!! 😦 😦 😦
    Cei care au norocul sa fie gasiti de suflete bune, ajung in grija statului ce le ofera de toate pana la majorat .
    Unii parinti traiesc pe seama alocatiilor copiilor lor si chiar daca cineva le ofera ceva de lucru chiar temporar, refuza si stau in carciumi iar copiii le mor de foame sau de foc ! 😦
    Ne-am invatat sa dam vina pe autoritatile statului iar in ajunul alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare si prezidentiale, pe cei aflati atunci la guvernare !!! 😦 😦 ;-(

    Apreciază

    • Dar nu am spus că părinţii nu sunt vinovaţi, din contră! sunt extrem de vinovaţi, dar nimeni nu-i va responsabiliza dacă nu se implică comunitatea din care fac parte şi legile le sunt atat de favorabile! Se poarta asa tocmai pentru că statul îi incurajează să lenevească!

      Apreciază

  4. ovi

    pacat de asa situatie…
    cand cineva alege sa faca un copil, trebuie, este imperios necesar, sa isi asume responsabilitatea cresterii si educarii lui…
    dar… din nefericire, anormalitatea a capatat conditie de normalitate…

    Apreciază

  5. Uff, nu aruncați cu pietre, vă rog! Eu aș spune că domnii ăștia de ne trag ațele din fotolii din piele veritabilă, nu sunt chiar de condamnat. Ei habar nu au de realitatea asta. Ei nu știu cum trăiesc mulți dintre semenii noștri, nu au habar cât costă o pâine și ce înseamnă, de fapt, salariul minim pe economie. Ce să mai vorbim de alocații și altele…. ei stau într-o bulă de aer și colorează, în nuanțe de verde, cai liberi pe pereți………….

    Apreciază

    • Da, Potecuţo… ei săracii nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le pute. Sunt atât de nevinovaţi ca nişte copilaşi abia născuţi ce încă nu au prins sfârcul ţâţei în gură şi scâncesc fără vlagă. Nu ei or întreţine starea asta de lucruri… Dar, dacă stau şi mă gândesc bine, la fel de nevinovată a fost şi familia Ceauşescu, nu? Şi totuşi, ei au murit cum au murit. Pentru a face lor altor „nevinovaţi” la ciolan…

      Apreciază

      • Din păcate noi nu putem decât să stăm şi să înghiţim amar…

        Apreciază

        • Din păcate… Ştii ce mă enervează foarte tare pe mine? Faptul că Direcţia pentru protecţia copilului are câte un reprezentant pe lângă fiecare primărie. O persoană din cadrul comunităţii de cele mai multe ori care ştie sigur cu ce probleme se confruntă fiecare familie dar nu ia niciodată măsuri. De ce ar face-o când banii vin mai uşor dacă stă degeaba la căldurică în birou? Eu pe ăştia i-aş închide. Pentru că din cauza lor suferă mulţi copii care altfel chiar ar scăpa de chinul unei vieţi pline de suferinţă şi lipsuri.

          Apreciază

        • Da, Lucia. Oamenii ăştia numai interesul copiilor nu îl reprezintă acolo. Eu mă tot întreb cum pot ei pune capul liniştit pe pernă ştiind că nu au făcut nimic să scape un copil de trăiul ăla imposibil. Dar….

          Apreciază

        • Li se pare normal, Potecuţo. Sunt atât de îndobitociţi că nimic nu li se pare ieşit din comun. Şi nu se gândesc decât la propriul interes. Nimic altceva sau altcineva nu mai contează.

          Apreciază

  6. 😦 Mă întreb ce fel de oameni vor crește copiii ăștia și cum vor recupera golurile emoționale…
    😦

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s