Dincolo de poartă III

De una singură

Aşa începea călătoria ei în lumea celor de dincolo de poartă. A primit o pijama un pic cam mare, ponosită şi cam aspră. Purta pe guler o ştampilă pe care nu putea citi ce scrie. Mama a ajutat-o să se schimbe şi să se pună în pat, tatăl, plecat între timp s-a întors cu o cană, o lingură şi o pereche de papuci de plastic negri, un pic prea mari pentru picioruţele ei micuţe şi subţiri. Apoi ei au plecat iar ea a rămas singurică în patul pustiu din camera întunecoasă cu pereţi vopsiţi într-un verde strident, alături de trei fetiţe care o priveau cu ură. S-a întors cu faţa la perete şi a plâns tăcut până a udat perna.

La un moment dat a intrat asistenta şi i-a luat sânge pentru analize, apoi i-a dat o pastiluţă. Una singură, mică, prăpădită. Celelalte fete au primit medicamentele şi pe lângă ele câte o tabletă mare de un soi de ciocolată albă. Ar fi vrut şi ea, dar a tăcut. Îi era ruşine să vorbească. Îşi privea mânuţele întunecate şi aspre, cu unghii scurte, tăiate din carne şi încerca să le frece să arate ca mânuţele albe şi fine ale fetelor cu care împărţea camera.

Ele se adunaseră într-un pat, la perete şi se jucau vorbind în şoaptă. Ea, ridicată în capul oaselor acum, se legăna uşor, privindu-le pe furiş. Nu îndrăznea să le privească în faţă, ochii lor ostili îi strigau să plece. Stăteau acolo încruntate şi o priveau din când în când şoptind şi gesticulând nemulţumite. Nu o plăceau, era clar. Ele erau acolo, în camera aceea de la început, ea era o intrusă.

Ileana şi-a culcat bărbia pe genunchi, i-a îmbrăţişat şi a început fără să-şi dea seama să se legene. Ca acasă. Pe fereastra cu zăbrele de la picioarele patului ei se vedea un petec de cer senin şi un vârf de plop cu frunze tremurânde.  Se simţea atât de singură acolo în atmosfera aia ostilă, că-i venea să plângă. Nu înţelegea cu ce greşise de o aduseseră şi o lăsaseră în spitalul ăla mare şi rece. Nu ştia cât o să stea acolo, vedea că mama şi tata nu se mai întorc.

Afară lumina scădea încet şi bucata de cer senin începea să facă loc întunericului. În cameră abia se mai vedeau umbre. Fetele celelalte dormeau liniştite acum, fiecare în patul ei, numai pe ea o ustura ochii de lacrimi şi oboseala privitului în gol. Ar fi oftat, îi era însă teamă să nu le trezească. La un moment dat a intrat o asistentă şi a aprins lumina. Venea cu tratamentul. A primit şi ea două pastile pe care abia le-a înghiţit. După ce-a plecat asistenta, a trecut infirmiera să le cheme la masă şi imediat după ea a intrat ca o vijelie o fată roşcovană, zvăpăiată şi mai înaltă cu un cap faţă de ele. Avea în mână o cană şi o lingură pe care le agita grăbită deasupra capului şi striga:

– Hai la masăăăă!!

A dat cu ochii de fetiţa timidă şi firavă pe care nu o cunoştea şi s-a oprit brusc. S-a aproiat de pat şi a privit-o intens cu ochii ei albaştri spăluciţi, fără gene.

  • Tu cine esti?

  • Ileana…

  • Ce cauţi aici?

  • Nu ştiu…

  • Aha, înseamnă că eşti ca şi noi, ”pacentă”. Pe mine mă cheamă Geta. Hai, vrei să mergi cu mine la masă?

  • Da, merg.

Şi-a luat cuminte lingura din sertar şi-a încălţat papucii cu un număr mai mare în care se împiedica şi a plecat după noua ei prietenă zvăpăiată cu ochi albaştri.

  • Trebuie să fii atentă aici. Nu toţi te primesc la masă dar azi stai cu mine, te apăr eu. Dacă vrei stai cu mine în fiecare zi. Vrei?

  • Da, vreau…

  • Aşa. Eşti prietena mea acum. Câţi ani ai?

  • Opt…

  • Eu am zece. Eşti la şcoală?

  • Da.

  • Eu nu merg la şcoală. Am fost un trimestru şi pe urmă nu m-a mai lăsat mama că m-am bolnăvit şi râdeau copiii de mine când îmi era rău. Da’ şi eu îi băteam de le suna apa în cap când îmi era bine. Auzi, dacă eşti bolnăvită nici tu nu trebuie să te mai duci la şcoală, să ştii.

  • De ce?

  • Să stai acasă, să te joci.

  • Da’ mie îmi place la şcoală!

Geta s-a oprit în loc şi a fixat-o din nou cu ochii ei albaştri pe fetiţa timidă de lângă ea. Se pare că a văzut ea ceva privind-o aşa, că a concluzionat repede:

  • Dacă îţi place, atunci ai voie să te duci, te las eu. Mie nu-mi place deloc. Nici nu am învăţat toate literele. Tu ştii să scrii?

  • Da, ştiu.

  • Şi să citeşti?

  • Da.

  • O să te pun să-mi citeşti şi mie poveşti. Îmi plac poveştile. Uite aici mâncăm. Hai să ne punem repede la masă.

În capătul coridorului, câteva mese cu picioare metalice şi cu faţă lucioasă de melamină, înconjurate de câte patru scaune din acelaşi material, îmbiau bolnavii cu câţiva codri de pâine neagră ce tronau în coşuri de plastic în mijlocul fiecăreia. Nu existau feţe de masă şi nici farfurii, doar acele coşuri cu codrii lor de pâine rece. S-au aşezat la prima masă liberă. În câteva minute sala s-a umplut şi la uşă s-a făcut coadă, alţi bolnavi aşteptându-şi rândul la un loc liber. Lângă ele s-au aşezat două din colegele de salon ale Ilenei: Irina şi Ancuţa.

  • Nu te uita, Cami nu mănâncă cu noi. La ea vine bunica cu mâncare în fiecare zi şi nu mănâncă decât bunătăţuri.

Infirmiera a trecut pe lângă fiecare masă, aşezând în dreptul fiecăreia câte o farfurie metalică în care abureau câteva felii de cartofi şi un pic de sos.

  • Carne nu avem azi?

  • Tu numai carne vrei! Nu avem, azi mănânci şi fără carne. Hai. mâncaţi repede că stau şi alţii la rând!

Au mâncat în silă câte puţin. Mâncarea nu avea nici un gust. Un cartof tăiat în patru felii mari, fiert în apă şi prins cu puţină făină. Nici măcar sare nu aveau, era spital, bolnavii trebuiau să mănânce de regim. S-au ridicat de la masă mai mult frămânde. Ajunsă înapoi în camera ei Ileana s-a aşezat cu faţa la perete şi a plâns până a adormit. După mult timp, pastilele i-au adus somnul mult dorit. Un somn greu, negru, fără vise, fără zbatere, ca o moarte binefăcătoare.

Dimineaţa a venit cu lumina aprinsă şi mopul infirmierelor. Începea o nouă zi. Fetele s-au trezit şi vorbeau uşurel, urma să vină asistenta cu tratamentul, doar Ileana noastră nu se putea trezi.  A venit asistenta, a trecut, s-a întors, a încercat s-o zgâlţâie, totul în zadar. Până la urmă au chemat doctorul care a venit, a verificat pulsul, a ascultat respiraţia liniştită, egală şi a lăsat-o să doarmă în continuare.

  • Nu vă faceţi griji, se va trezi. A adunat prea multe nopţi albe şi tratamentul îşi face deja efectul. Totul este bine, nu s-a întâmplat nimic rău. O lăsaţi să doarmă cât vrea ea şi continuăm cu tratamentul după aceea. Are nevoie de odihna asta.

Şi au lăsat-o. A dormit până după-amiază când s-a trezit transpirată, cu părul lipit de frunte şi perna udă. Dormise fără întrerupere optsprezece ore. Ratase şi micul dejun şi prânzul. O infirmieră mai miloasă îi pusese pe noptieră un codru de mâine cu marmeladă. Marmelada se cam uscase aşteptând, dar fetei i s-a părut delicioasă. Atâta odihnă cere şi mâncare.

  • Ha, te-ai trezit! Credeam că o să dormi până mâine! Ai promis că-mi citeşti şi te-am căutat.

  • Dar nu am nici o carte!

  • Am eu. Lasă acum, nu mai am chef. Mergi afară?

  • Unde afară.

  • În parc. Hai să ne jucăm.

  • Avem voie afară?

  • Dacă nu ne vede asistenta. Lasă că ştiu eu cum s-o fentez, mergi cu mine.

  • Voi mergeţi afară?

Le întrebase la grămadă pe toate. Stăteau adunate grămadă în patul de la perete şi-şi făceau de lucru cu jucăriile de acasă. Nu i-au răspuns nimic.

  • Lasă-le pe ele, hai cu mine.

Au ieşit strecurându-se tiptil pe coridor până la scară. Uşa asistentelor era deschisă, dar Geta ştia cum să meargă să nu o simtă nici vântul. Avea experientă. Au coborât scrările în goană. Odată ajunse în curte, lumina crudă a zilei le-a făcut să se oprească. Le rănea ochii obişnuiţi cu  palida strălucire a neonului din salon.

  • O să te duc odată cu liftul. E ca o cuşcă pe care o închizi şi te plimbă sus-jos, unde vrei tu.

  • Mie nu-mi plac cuştile. Mă sperie.

  • Asta o să-ţi placă. Eşti cu mine.

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria jurnal

4 răspunsuri la „Dincolo de poartă III

  1. ovi

    pe cat de trista povestirea… pe atat de frumoas spusa…

    Apreciază

  2. Iar m-ai lăsat fără cuvinte…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s