Cât valorează un leu?

1-leu

Aveţi idee? Ce poţi cumpăra cu un amărât de leu în ziua de azi? O pâine. Un covrig. O gogoaşă din aia străvezie, dată prin zahăr. Odinioară puteai cumpăra şi o turtă, dar s-au prins comercianţii că sunt căutate şi le-au mai adăugat 50 de bani. Poţi să-l laşi bacşiş la taxi. Sau să-l dai de pomană unui cerşetor pe stradă.

Sau, nu, unui cerşetor mai bine îi cumperi un covrig şi-i dai de pomană, că altfel pune leu pe leu şi-şi cumpără băutură. Să uite că-i e foame şi frig, că e plin de noroi, de boli, de păduchi, iar oamenii cumsecade întorc ochii şi strâmbă din nas când îl văd.

Ştiu o femeie care de doi ani doarme pe marginea pasajului de la Lujerul, beată criţă la orice oră din zi şi din noapte. Pare a fi în putere şi este, din moment ce au trecut peste ea anotimpuri cu zile însorite şi asfalt de 50 de grade şi zile cu nori şi ploi torenţiale şi ninsori şi îngheţ, iar pe ea o găseşti tot acolo, veşnic culcată pe o rână cu o sticlă de băutură în mână. O fi avut şi ea cândva familie şi copii. O fi avut o casă şi un suflet cald s-o aştepte în prag. Sau poate că a fugit de singurătate şi necazuri şi s-a aciuiat în mijlocul străzii, printre oameni şi maşini, în văzul tuturor. Să nu se mai simtă singură. Ei nu i-aş da un leu. L-ar prăpădi şi şi-ar  omorî ficatul cu încă un deget de alcool. Deşi, poate că ar fi mai bine să-l prăpădească. La ce-i bună sănătatea dacă trăieşti pe străzi?

Aşa-i că nu prea poţi face cine ştie ce cu un leu? Şi totuşi…

Am avut o zi de vineri ciudată. Întâi am aflat că e sărbătoare şi am citit că azi se deschid cerurile şi oamenii pot vedea casa lui Dumnezeu. Am privit în sus, dar cerul era cenuşiu şi mânios. Plângea. M-a făcut şi pe mine să plâng, fără să ştiu prea bine de ce.

Apoi am citit că azi trebuie să aprinzi o lumânare pentru cei duşi, că vin s-o ia să-şi lumineze calea dincolo. Am mai citit şi că doar azi până şi copiii nebotezaţi primesc lumină în lumea aia întunecoasă în care ne spun preoţii că sunt. Mi-am amintit de întâmplări cu copii mici din tinereţea mea prăfuită şi iar am plâns. M-am îmbrăcat şi m-am dus să aprind o lumânare, să aibă fiecare, să nu se mai teamă pe acolo, pe drumul lung şi fără întoarcere.

Apoi am luat metroul şi am scos cartea, dar era prea aglomerat şi mi s-a făcut rău. Trecusem pe lângă un grup de elevi ce se întorceau de la şcoală. Trei: doi ei şi o ea prea dezvoltată pentru vârsta ei, care le povestea râzând cu nonşalanţă cum s-a dus ea şi a pus coatele pe catedra profesorului să-i spună că nu a învăţat scoţând ţâţele la înaintare şi cum, bietul profesor, de ruşinea ei a trecut-o la loc şi nu a mai ascultat-o. Mă revoltasem.

Şi la Basarab, pe când treceam eu tristă şi abătută către celălalt peron, un grup de adolescenţi veseli şi gălăgioşi cerea în gura mare un leu celor care treceau grăbiţi în drumul lor. Se opriseră în dreptul patiseriei şi probabil le lipsea un singur leu să-şi cumpere felia de pizza la care pofteau. Sau bucata de plăcintă. Oamenii treceau pe lângă ei ferindu-se încruntaţi. O femeie s-a oprit să cumpere de mâncare şi i-a admonestat acru.

-Cum  vă permiteţi, vlăjgani nesimţiţi!? Cum să cereţi un leu oamenilor care muncesc din greu şi trranspiră pentru leul ăla? La muncă, nu la întins mâna, putori needucate!

Aşa le-a strigat! „putori needucate” şi vai de părinţii care i-au făcut şi i-au crescut needucaţi, să râdă ca proasta în târg şi să blocheze ghişeul de la patiserie. Iar ei erau tineri şi veseli şi râdeau cu toţi dinţii fără să ia în seamă jignirile. Era o poftă de viaţă şi o bucurie  a tinereţii în veselia lor, că reuşeai să te molipseşti şi tu de veselia lor, dacă nu ai omorât de tot copilul din tine..

Atunci mi-am adus aminte şi m-am oprit. Aveam un leu. Stătea singur şi stingher în portofel şi aproape că striga să-l las să scape de singurătate şi să fac nişte copii fericiţi. L-am scos, m-am întors şi le-am dat lor leul cerut.  Nu se aşteptau.

-Mulţumim! Mulţumim frumos!

-Săru’mânaa!! A răsunat toată staţia de metrou de glasurile lor tinere şi pline de viaţă. Nu am îndrăznit să-i privesc în faţă, mi-ar fi văzut lacrimile dincolo de zâmbet. Lângă mine, o doamnă onorabilă, în vârstă, a scuturat din cap.

-Hm… bine măcar că au ştiut să mulţumească! Altfel, unul nu ţi-ar da locul să stai jos în metrou, te-ar întreba: ce cauţi pe drum, băbătie?” Eu doar am zâmbit. Cum să te superi pe tinereţe fragedă?

Voi ce v-aţi putut lua de un leu astăzi? Eu mi-am cumpărat un zâmbet şi o rază de soare de la câţiva tineri plini de viaţă. Nu-i aşa că a fost cea mai bună investiţie?

 

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria jurnal

4 răspunsuri la „Cât valorează un leu?

  1. ovi

    uneori… sau de cele mai multe ori… 1 leu capata o valoare enorma… tocmai prin modul cum este folosit…
    imi place sa cred si cred ca tu prin modul in care la-i folosit, tocmia i-ai oferit leului, dincolo de valoarea-i enormna… viata… pentru ca zambetul fara viata nu poate exista…
    cu prima ocazie, cand voi fi in bucuresti… imi voi aminti de experinta ta… si voi incerca sa cersesc un leu… poate ca voi reusi sa adun zambete… apoi le voi revarsa din plin celor de langa, impreuna cu leii adunati…
    la basarab zici??? asa??

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, la Basarab. Este acolo, între staţii, o patiserie cu produse destul de bune. Cereau aşa frumos şi era atâta viaţă în ei, că era imposibil să nu-i ajuţi, mai ales că mi-au dat un zâmbet în schimb. Îl am şi acum! 🙂

      Apreciază

  2. Ai fost pe faza! Iar copiii au avut curaj, zic eu. La cate cuvinte urate s-au expus…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s