Tinereţe (3)- trăiri noi

S-au despărţit greu, în faţa portiţei vechi, promiţându-şi să se revadă cu siguranţă a doua zi. El a plecat apoi cu inima uşoară, aproape zburând, ea a rămas cu picioarele grele şi umerii împovăraţi de noua experienţă. Niciunul nu a putut adormi în noaptea aceea. Două paturi străine şi două ferestre luminate de aceleaşi raze au fost martore tăcute atingerilor noi pe care fiecare le-a retrăit iar şi iar până la ivirea zorilor.

Dimineaţa i-a descoperit obosiţi şi fericiţi  pe amândoi. El, vesel şi volubil ar fi îmbrăţişat pe oricine-i ieşea în cale, făcându-i pe toţi să se întrebe ce s-o fi întâmplat cu el de-i aşa drăgăstos. Ea, tăcută, cu privirea plecată, ruşinată de sentimentele pe care le simţea noi, proaspete şi necunoscute, părându-i-se că toţi o priveau cu reproş mut, ca şi cum ar fi fost martorii serii ei de păcat adolescentin. Avea buzele uscate şi palide şi se ascundea de întrebări şi răspunsuri pe care nu le putea da, invocând o durere de cap inexistentă.  Toată ziua a stat cu cartea deschisă pe genunchi, ochii pierduţi printre literele ce nu-i mai puteau spune nimic şi gândul aiurea, încercând să-şi închipuie ce face el. Făcea ce făcea şi ieşea la portiţă să privească de-a lungul drumului alb, să-l vadă venind.

Seara a trecut mută, noaptea din nou albă. Dimineaţa parcă nici soarele nu mai strălucea la fel.  Două zile la rând flăcăul nu a mai trecut prin faţa portiţei şi pe Ana o frământau tot felul de gânduri negre. Ar fi vrut ca pământul să se deschidă şi s-o înghită cu tot cu dorul care-i strângea inima ca într-o menghină. Nu înţelegea tăcerea asta şi nu-şi putea dezlipi gândul de la buzele lui moi şi parfumate. Îşi dorea acel sărut aşa cum îşi doreşte însetatul picătura de apă.

Întrebări fără răspuns se învârteau în creierul ei şi o lacrimă stingheră a însoţit prima bătaie dureroasă a inimii îndrăgostite. Încerca să găsească tăria să râdă şi să-şi poată spune „la naiba! Nu a fost decât o seară!! Vor mai fi multe, sunt prea crudă să-mi bat capul!”

Se gândea la ce-ar face şi ce-ar zice mama ei într-o asemenea situaţie. Îi era necaz că nu-s împreună acum, să-i sară în braţe şi să-i plângă pe umăr iar ea să-i netezească părul uşor spunându-i că totul va fi bine. De câteva ori chiar a pus mâna pe telefon s-o sune, apoi s-a răzgândit. Ce să-i fi spus? Pentru prima dată simţea că nu-şi putea găsi cuvintele şi calea de a-şi deschide curat inima în faţa mamei. Până atunci îi fusese cea mai bună confidentă.  Nu avea prietenă mai bună ca ea şi poate că legătura asta unică se păstrase aşa strânsă pentru că erau doar ele două de când se ştia. Hmmm…. mai bine să tacă. Doar ce se întorsese la bunici, de ce să-şi facă griji acum?

Trebuie să se scuture singură de starea asta. Bunicii nu-i putea spune, ar fi certat-o că-şi face iluzii degeaba, prietene atât de bune cu care să împartă un asemenea secret- nu avea. „ Proastă eşti fetiţă! Viaţa merge înainte, nu ştii? O să te caute el de-o vrea! Lasă că nu i s-a întâmplat nimic, ce te frămânţi aşa? Suntem într-un sătuc în care dacă latră un câine aici se aude în capătul celălalt! Ai fi aflat până acum. Imposibil să nu ştie ţaţa Leana tot ce mişcă în satul ăsta şi să nu fi venit până acum să-ţi spună.”

*

În amiaza caldă a sfârşitului de vară soarele strălucea pe cerul fără nici o pată de nor şi nisipul fierbinte ardea tălpile goale. Apa albastră a râului curgea nestingherită printre picioarele goale ale copiilor ce se bălăceau râzând şi se aruncau în apă împroşcând cu stropi în toate părţile. Ana stătea aplecată deasupra cărţii, absorbită de lectură şi doar din când în când mai ridica ochii să privească la agitaţia din râu. I-ar fi plăcut să se bălăcească şi ea puţin, dar nu se amesteca niciodată cu copiii satului, îi era teamă, nu ştia să înoate.

Odată se avântase într-un loc în care apa înşelătoare era mai adâncă şi, neatentă, s-a dus la fund. A scos-o un puşti fără dinţi şi toată gaşca a râs de ea o săptămână. De atunci intra în râu doar când nu mai era nimeni prin preajmă şi nu avea cine râde de ea. Îşi muia picioarele în apa călduţă de la mal şi urca repede înapoi pe iarbă, cu teamă, de parcă dacă ar mai fi întârziat, râul însuşi s-ar fi urcat după ea şi ar fi acoperit-o cu totul cu apele sale.

Obosită, s-a lăsat pe spate, privind soarele prin frunzele fremătătoare şi lucioase de un verde crud ale plopilor de pe marginea râului. Anii copilăriei îi treceau rând pe rând prin faţă: prima zi de şcoală cu emoţiile ei, prima literă greşită, foaia ruptă, lacrimile ce-au pătat şi pierdut şi a doua foaie cu buclucaşa literă… Mai e puţin şi începe şcoala. Un nou început, de data aceasta la liceu. Colegi noi, profesori noi, mai exigenţi, probabil, clase necunoscute, materii despre care nu ştia nimic şi dintrodată, cu bătaie speriată de aripă, inima îşi aduse aminte de o seară magică şi un sărut pe care-l mai purta încă pe buzele arse. Cum va decurge viaţa ei de acum când ochii minţii nu mai putea privi inocent drept în faţă? De ce-o fi tăcând de atâta timp? Oare, făcuse ea ceva care să-l fi supărat?

Stropi reci de apă împroşcaţi pe pielea fierbinte au trezit-o brusc din visare.

  • Ce faci, frumoasă visătoare, pe unde-ţi umblă gândul?
  • Heeei, Tu!!! Răule! Mă gândeam cum să fac să-ţi trag nişte palme pentru o tăcere prea mare. Până acum nu te-a interesat ce fac?

În faţa ei Vali râdea cu amândoi ochii sclipind.

  • M-am gândit c-ar fi păcat să te las să te ardă soarele până arăţi ca un rac fiert. Am venit să-ţi ţin companie. Cum să nu mă intereseze?
  • De unde ştiai unde sunt?
  • Păi… am trecut întâi pe acasă, normal. Mi-a zis daica Mărioara că pe aici îţi faci veacul. După aceea am luat malul la scrutat. Nu aveai cum să fii prea departe.
  • Ce s-a întâmplat de nu ai mai dat nici un semn până azi? Altfel ne fusese vorba… Tu nu ştii să te ţii de cuvânt?
  • Te rog să mă ierţi, a fost ceva neprevăzut. Dimineaţă am primit un telefon de la profesorul meu de fizică şi a trebuit să plec urgent. Am dat o testare pentru facultate. Dacă nu mă duceam acum, nu mai puteam da până în octombrie şi pierdeam prea mult timp. Te-aş fi sunat să-ţi spun, dar nu am avut cum! Nu mi-ai dat un număr de telefon!
  • .. nu am crezut că e cazul, nici tu nu ai zis nimic… În fine, te iert, dar să nu se mai repete. Habar nu ai câte procese de conştiinţă mi-am făcut!
  • Dar de ce? Nu sunt decât un băiat oarecare, nu merit atâta atenţie!
  • Uşor de zis. Hai s-o lăsăm aşa. Cum a fost la testare?
  • Ce să-ţi spun? A fost bine… adică omul mă primeşte la pregătire. Îmi e de mare ajutor. Îmi pare rău că te-am supărat chiar aşa de la început. Sincer, mi-era teamă că nici nu o să vrei să mai vorbeşti cu mine.
  • Nici nu aveam de gând, dar ţi-ai cerut scuze!
  • Îmi dai voie să mă aşez lângă tine?
  • Da, dar nu prea aproape, că nu vreau să ne vadă cineva şi apoi să ne povestească în sat.
  • Hei! Nu facem nimic rău, de ce te stresezi!?
  • Facem-nu facem, am decis să o luăm un pic mai uşor. Dacă mă trezesc din nou că dispari?
  • Biinee, văd că nu mă ierţi. Regret că s-a întâmplat aşa.

Posomorât, s-a aşezat pe iarbă, lângă cearsaful Anei şi a început să arunce cu bulgări de pământ în apă. Acum tăceau, din nou, amândoi. Se auzeau doar broaştele într-un concert de zile mari şi în depărtare copiii aflaţi la scăldat ce săreau ţipând în apă. Cu cartea deschisă în faţă, fata îl privea printre gene, prefăcându-se că citeşte. Pe chipul lui frumos se juca o rază de soare şi buzele-i erau ademenitor de roşii.

  • Hai în apă!
  • Nu merg. Nu ştiu să înot.
  • Hai măi, mă păcăleşti! Cum să nu ştii, doar toată ziua eşti pe malul apei!
  • Nu am putut învăţa niciodată. Du-te tu, rămân să citesc.
  • Te învăţ eu, hai!
  • Nu înţelegi că mi-e frică? Nu intru în apă, lasă-mă-n pace!
  • Hai, Ana! Te porţi copilăreşte! Cum să nu înveţi să înoţi? Dacă vine o inundaţie mare ce faci?
  • Mă înec. E simplu.
  • Taci, măi, nu vorbi prostii. Uite, intru eu şi ai să vezi că nu păţesc nimic. După aceea te iau şi pe tine.

Băiatul s-a aruncat în apă împrăştiind stropi cristalini în jur, până pe prosopul ei. Ea s-a scuturat uşor şi l-a privit serioasă.

  • Orice-ai face, nu mă convingi să intru în apă! Mi-e teamă, nu înţelegi?
  • Hai măi! Uite, stau în picioare, vezi? Abia-mi ajunge până la brâu!
  • Nu mă interesează! Eu mă înec şi-n lighean.
  • Nu se poate! Trebuie să te învăţ. Nu există oameni care să nu poată înota, Ana. E doar mintea ta.
  • Da, ştiu. Eu nu pot trece de un prag.
  • Ce prag? Nu există praguri decât dacă noi le punem acolo. Lucrurile sunt mult mai simple fără. Uite, dă-mi mâna şi te ţin eu.
  • Tu chiar nu înţelegi? Nu pot şi gata!Lasă-mă-n pace!
  • Hei, dar de ce te superi?

Vali ieşise din apă şi o privea contrariat. Pe trupul lui ud apa lucea şi din păr i se scurgeau stropi mari pe ochi, pe faţă. Nu i-a şters, doar clipea din când în când şi scutura din cap, stropind-o şi făcând-o să se înfioare când stropii reci se prelingeau uşor pe pielea fierbinte.

  • Ce s-a întâmplat?
  • Nimic, doar nu pot şi tu nu vrei să înţelegi!
  • De ce nu poţi? Cum să înţeleg când te comporţi ilogic? Nu ţi-am făcut nici un rău, doar vreau să te învăţ ceva ce-o să-ţi folosească!
  • Nu mă interesează, Înţelege odată!

Ana s-a întors să plece, mâna lui a oprit-o brusc, strângându-i încheietura ca-ntr-o menghină. Încerca să se smulgă fără să reuşească, încheietura o durea şi ochii îi ardeau de lacrimi, de nervi şi neputinţă. S-a întors să-l lovească şi el i-a prins cu uşurinţă şi cealaltă mână. Stăteau acum faţă în faţă, periculos de aproape, ea privindu-l furioasă cu luciri de oţel în ochi, el afundându-şi ochii de păcat până în fundul sufletului ei. S-a aplecat deodată brusc şi a sărutat-o sălbatic pe buze. Mâinile au slăbit strânsoarea şi au eliberat încheieturile prizoniere. Doi pumni mici s-au abătut cu furie în pieptul lui, dar mâinile băiatului îi strângeau deja mijlocul, lipind-o mai tare de el. Surprinsă şi imobilizată, Ana s-a abandonat buzelor fierbinţi ce-i sorbeau flămânde şi ultimele resurse de împotrivire. Se simţea ciudat strâns lipită de corpul lui ud cu muşchi tineri, tari, ce se încordau nervos sub piele. Inima îi bătea nebuneşte, sângele i-a urcat rapid până în  urechi şi s-a speriat de propiile-i simţuri. Era ceva de neînţeles în sângele ce-i înnebunise şi încerca să iasă din închisoarea propriului trup  să se amestece cu sângele tânăr al băiatului ce-o strângea cu putere în braţe. S-a smuls dintr-o dată speriată. El s-a întors cu spatele, cu ochii în pământ şi a sărit din nou în apă, tulburat.  Ea s-a aşezat uşurel înapoi pe prosop. Ar fi plecat, dar nu putea, îi tremurau genunchii. Încerca să-i liniştească strângându-i la bărbie cu mâinile amândouă. Capul îi vâjâia şi nimic din ce se întâmpla în jur nu mai ajungea până la ea, ca şi cum un vârtej o ridicase deasupra tuturor şi ă lăsase aşa, suspendată undeva între cer şi pământ.

  • Iartă-mă, te rog.

Vali se întorsese răcorit şi spăşit şi încerca să-şi dea seama acum dacă ea e bine.

  • Nu ştiu ce m-a apucat, iartă-mă. Promit să nu mai fac. Sunt un dobitoc!

Fata tăcea în continuare cu ochii în pământ, strângându-şi inconştientă genunchii. Nu ştia de ce îi venea să plângă. Un râu de lacrimi se zbătea dincolo de digul pleoapelor şi-şi cerea dreptul de-a uda pământul. Ochii o ardeau şi bărbia se zbătea încercând să le ţină în frâu.

Alături, Vali se îmbrăcase deja şi se aşezase alături, pe iarbă. Tăcerea se aşternuse cu totul între ei şi-i făcea pe amândoi să se simtă stingheri. Nu ştiau ce se rupsese şi cum să înnoade firul siguranţei distrus aşa, pe neaşteptate. Amândoi erau uimiţi şi speriaţi.

  • Ana, uită-te la mine, te rog. Vrei să plec?
  • Fata doar a scuturat din cap. Nu, nu voia să-l lase să plece, se temea să rămână singură cu ea. Au tăcut un timp,  încercând să-şi înţeleagă simţurile noi. Într-un târziu ea a rupt tăcerea, dregându-şi glasul.poveste-de-dragoste
Anunțuri

2 comentarii

Din categoria jurnal

2 răspunsuri la „Tinereţe (3)- trăiri noi

  1. Iཿm not that much of a online reader to be honest but your sites really nice, keep it up!

    I’ll go ahead and bookmark your website to come back later on. Many thanks

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s