Prima zi din 2015

Ieri dimineaţă am mers până la biserică, ca de obicei în această zi de început de an. Încerc să mă regăsesc, să-mi liniştesc sufletul cu o rugăciune. Din păcate, liniştea nu mai locuieşte demult în bisericile noastre şi rugăciunea abia-şi mai face loc printre înghionteli, gălăgie, bârfe, râsete şi cerşetorie.

Încă de la colţul străzii te întâmpină cerşetori. În marea lor majoritate sunt tineri, în putere şi cară după ei copii mici, murdari şi îngheţaţi. De ce etnie aparţin, nu-i nevoie să mai spun. Ca să intri pe poartă trebuie să te smulgi la propriu din mâinile lor. „Dă şi mie, cucoană, să-ţi ajute Dumnezeu! Dă să iau şi io o pâine la copii!”. Dacă dai unuia se adună ciopor pe tine şi nu mai scapi. Ieşi de acolo gata dezbrăcat. Dacă nu dai, te petrec până în mijlocul străzii cu mâna întinsă şi rugăminţi înjurându-te şi blestemându-te în gând. De îndrăzneşti însă să vii cu o pâine să o oferi pentru puradeii veşnic morţi de foame te scuipă între ochi. „Ce să fac io cu asta, cucoană? Dă şi mie un leu, mânca-ţi-aş!” De bani au ei nevoie, nu de mâncare, nu de haine, nu de încălţări. Banii pot face minuni, le pot da siguranţa că sunt cineva, îi pot da pe băutură, pe ţigări, îi pot juca la barbut sau la jocurile mecanice. Banii îi fac să uite de cocioabele insalubre şi îngheţate în care trăiesc. Ei sunt veşnic săraci şi amărâţi.

Sunt în putere şi ar putea munci, dar cine să aibă încredere să le dea ceva de lucru? Lasă, că nici ei nu se înghesuie. O sorcovă e şi uşoară şi aduce mai mult decât sapa şi lopata. „Hai să te sorcovesc, cucoană!” îţi  face o ofertă de nerefuzat o puştioaică cu mucii până-n barbă şi mâinile îngheţate. Să nu faci greşeala să le duci ceva de mâncare, sau dulciuri. Nici măcar jucăriile nu sunt privite cu interes. „Nu vreau eu cozonac, cucoană, ce să fac cu el? Mie dă-mi bani!”. La poartă ţiganul, burtos şi ţiganca zdrenţuită urmăresc scena cu ochi de vultur.  Bani n-am avut pentru ei. Pur şi simplu nu le mai pot da.

Trist e că printre ei sunt şi oameni aflaţi cu adevărat în suferinţă. Bătrâni, bolnavi, oameni neputincioşi, fără venituri care să le asigure traiul zilnic. Stau trişti în câte un colţ, departe de vânzoleala tinerilor cu sorcove colorate de la poartă. Nu întind mâna, nu cer. Stau şi aşteaptă să-i vezi şi poate să-ţi rupi un colţ din pâinea cea de toate zilele să-l împarţi şi cu el, flămânzii. Au haine îngrijite, deşi ponosite, strâng la piept câte un pachet cu mâncare primit de pomană şi  ochii le înoată în lacrimi. Sunt vineţii de frig şi cu siguranţă nu-şi mai simt mâinile şi picioarele de frig şi oboseală.

Într-o margine, un bătrân cu un singur picior, stătea sprijinit în cârje cu ochii în pământ. Nici să mai privească în jur nu mai era în stare. Pentru el am găsit şi banul şi lacrima. Când mâna mea caldă a atins mâna lui îngheţată m-au trecut fiori. Lacrimile şi mulţumirile acestui om mi-au fost deajuns să mă simt binecuvântată. Vederea banilor a atras imediat sorcovele de la poartă. „Dă şi mie, cucoană, mânca-ţi-as!” Nu mai aveam de dat. Am plecat nesorcovită, urmărită de un gând rău ca o vedenie neagră şi de o lacrimă îngheţată pe un obraz bătrân ce l-a alungat.

Nu-mi place lumea în care trăiesc, societatea pe care ne-au creat-o ăştia de ne tot ţin într-o tranziţie de mai bine de 25 de ani. Când eram la ţara cerşetorii primeau colaci şi pachete de mâncare. Mă duceam la biserică încărcată şi împărţeam fiecăruia câte un pacheţel. Îmi mulţumeau. Uneori nici nu prea aveai cui împărţi, cei câţiva cerşetori de la biserică îşi umpleau sacoşele grele şi plecau acasă, sau rămâneau doar pentru câte un pahar de băutură de sufletul unui mort oarecare.

Acum săracii sunt din ce în ce mai mulţi, eu nu mai pot da cât mi-aş dori şi orice aş face nu pot ajuta cât aş vrea. Sunt şi eu tot mai săracă cu fiecare scumpire, cu fiecare măsură din asta „de criză” luată de nişte guvernanţi fără viziune economică. După 25 de ani am învăţat doar să ne împietrim inimile şi să profităm unii de alţii prin orice mijloace. Angajatorii de angajaţi, cerşetorii de oameni miloşi, hoţii de cei neatenţi, escrocii de toţi, făcându-şi legi care să-i pună la adăpost doar pe ei.  Ne-au învăţat să urâm şi să ne urâm, să ne privim cu suspiciune, să nu mai vedem durerea celuilalt, să lovim cu cruzime.

Peste toate astea s-a aşternut zăpada iar soarele de ieri i-a dat sclipiri de diamant.  Bucureştiul sub zăpadă e de-a dreptul mirific. Toată mizeria, tot cenuşiul şi toată ţigănia a dispărut sub alb imaculat. Abia acum când este îngheţat seamănă cu un loc în care trăiesc oameni calzi. Am plecat spre casă cu inima grea şi el mi-a umplut ochii de frumos. Curând se va topi şi străzile fără canalizare vor deveni impracticabile pentru pietoni. Ce mai contează? Acum Dumnezeu a spălat faţa oraşului, măcar pentru câteva zile. IMG_2014 IMG_2015 IMG_2017 IMG_2020 IMG_2022 IMG_2030 IMG_2031

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Cotidian

3 răspunsuri la „Prima zi din 2015

  1. Am păţit la fel ca tine. Am nişte persoane despre care vorbeşti în apropierea casei. Am luat ciocolate şi cozonac. Am luat cărţi de colorat pentru copii, creioane colorate inclusiv. Am luat cărticele cu integrame şi pix pentru 2 indivizi care îmi declarau cândva că le plac. Portocale şi bomboane. Etc…etc. Crezi că s-au bucurat? Doar ţigârile i-au animat. Nu pooot înţelege. Cât de mult e sărăcie şi cât de mult e prostie în creştere cu TV asociat…

    Apreciat de 2 persoane

    • Exact! De fapt ei vor să aibă doar bani pe care să-i facă praf pe tâmpenii nefolositoare. Oricum nu muncesc pentru ei! E trist, Îţi pare rău când vezi în ce condiţii mizere trăiesc, dar lor pur si simplu nu le pasă! Aşa au ajuns să distrugă case de patrimoniu şi locuinţe sociale, fără nici o remuşcare. Pentru ei condiţia aceea e cea normală şi oricât ai vrea să-i scoţi la lumină nu reuşeşti. Dureros e că insuflă aceleaşi „valori” şi copiilor. Mi-e groază când mă gândesc că din doi „neputincioşi” din ăştia se nasc cel puţin 4 viitori cerşetori cu aplomb.

      Apreciat de 2 persoane

  2. Sunt ani de zile de când nu prea mai văd oamenii cu adevărat săraci, din cauza celor ce vor numai bani! Nu le mai lasă și lor loc, ocupă întregul spațiu, parcă.
    Dar cred că izvorul este mult mai departe în timp, nu numai acești ultimi 25 de ani, ci și perioada acelui șomaj mascat practicat în vechiul regim, zis socialist. Încă de atunci a învățat lumea că „trebuie să se dea” ceva, că trebuie să primească, indiferent dacă munca lor justifica sau nu ceea ce urmau să primească.
    Dar asta este doar o părere personală.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s