Defecte

Sunt o persoană ciudată. Dacă ajungeţi să staţi de vorbă cu mine o să observaţi la un moment dat o privire pierdută şi o să aveţi senzaţia că vorbiţi pentru pereţi. De fapt eu încerc să vizualizez ceea ce îmi spuneţi. Altfel nu mă pot conecta la povestea voastră. Aşa mi se întâmplă şi cu cărţile, şi cu filmele, până şi cu poveştile de viaţă pe care le ghicesc dincolo de aparenţe la oamenii de care mă ciocnesc întâmplător pe stradă. Dacă nu reuşesc să intru în poveste, renunţ la a o cunoaşte. Sunt defectă, ce mai!
Defectul ăsta are şi avantaje şi dezavantaje. Am avantajul de a trăi mai mult ca majoritatea semenilor mei şi în epoci diferite, în funcţie de povestea în care intru. Viaţa mea e tot timpul palpitantă şi plină de emoţii şi se trăieşte într-un an cât alţii într-o viaţă, aşa cum creştea Făt Frumos în poveştile de odinioară, nu ca-n poveştile cu monştri şi supereroi de acum. E plăcut, e din plin.
Pe de altă parte nu este bine, pentru că dacă-mi povestiţi povesteşte despre o atrocitate/răutate/nedreptate eu sunt acolo şi mă doare. Doare atât de tare, că nu sunt în stare niciodată să rămân tare, să nu reacţionez. Reuşesc totdeauna să mă pun în locul victimei şi mă revolt. Resemnarea nu-şi are locul în firea mea. E ciudat că spune asta o femeie care a suportat 25 de ani o căsnicie nepotrivită. Am suportat, nu m-am resemnat, e o mare diferenţă! Acum mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat firea asta şi puterea de a lupta. Altfel m-aş fi pierdut demult.
Primesc aceleaşi răni ca cei răniţi, mor câte puţin cu cei ce nu rezistă, mă doare sufletul pentru fiecare om trist şi singur de pe planetă, pentru fiecare neputincios lovit, pentru fiecare vorbă aruncată piatră în capul cuiva, pentru lacrima fiecărei mame ce-şi plânge copilul, a fiecărui orfan ce-şi plânge mama. Nu suport să văd copii maltrataţi, murdari, umiliţi, femei lovite, animalele chinuite.
Pe vremuri încercam să împac pe toată lumea cu toată lumea. Nu puteam să văd oameni nefericiţi şi găseam tot timpul o mângâiere, o vorbă bună, o lacrimă să aline. Oamenii se încălzeau de vorba mea şi-şi stergeau măcar pentru moment lacrima. Era un succes efemer, dar atât de încălzitor! Nu mi-a făcut bine felul ăsta al meu de a fi, pentru că am crescut şi am întâlnit persoane care mi-au luat empatia drept slăbiciune şi nu au pierdut ocazia să mă lovească urât atunci când nu au mai avut nevoie de mine. 

Acum evit cât pot sursele de informaţie care conţin atrocităţi. Evit şi o parte de viaţă.

sursă imagine: galleryhip.com

Wilfredo Lam- La junglă

Nu am putut niciodată să privesc documentarele despre viaţa în sălbăticie, de exemplu. Nu-mi place legea asta cu cel mai mic e mâncat de cel mare şi puternic iar cel slab e tot timpul sacrificat. Victima mi-e parte din suflet şi aş face orice s-o salvez.  
M-am luptat toată copilăria cu pisicile ce mâncau şoareci (normal) şi o mare parte din restul vieţii cu câinii maidanezi care vânau pisici în parcare. Mă trezeam şi din cel mai adânc somn şi alergam afară să-i gonesc să scap amărâtele alea de creaturi. În toiul nopţii, când până şi păsările dormeau, eu alergam cu inima bătând nebuneşte cu câte un băţ, sau piatră în mână, să gonesc haitele plecate la vânătoare. De multe ori plângeam de neputinţă.
Alteori, după ce reuşeam să pun pe fugă liderul haitei, iar ceilalţi plecau cu coada între picioare după el, priveam în jur şi mă gândeam amuzată ce-ar crede despre mine un trecător ocazional când m-ar vedea în crucea nopţii, încălţată cu papuci şi îmbrăcată în pijama, cu un par în mână prin parcare. Şi-ar fi făcut cruce şi şi-ar fi scuipat în sân!
La fel mă doare sufletul şi pentru maidanezii vânaţi de hingheri, pentru câinii bătuţi şi maltrataţi, pentru animalele de povară care trag resemnate la jug pentru nişte dobitoci care au senzaţia că li s-a dat dreptul de a lovi cu cruzime doar pentru că sunt bipezi.  Ei, pe oamenii ăştia m-aş răzbuna eu şi vă asigur că imaginaţia mea ştie să recompună toate torturile inchiziţiei de odinioară, chiar şi ceva pe deasupra! Pentru ei nu aş avea milă. 
Ştiu, pot părea nebună, dar vă asigur că nu sunt. Doar empatizez mult prea tare cu tot ce-i viu pe pământ. Sunt prea vie, spun eu. Voi puteţi spune oricum, nu mă supăr. Asta sunt şi dacă aproape o jumătate de secol de viaţă nu m-a schimbat, aşa se pare că o să şi mor. 🙂
Anunțuri

9 comentarii

Din categoria Confesiuni

9 răspunsuri la „Defecte

  1. Eu cred că nu faci decât să trăieşti, frumos, cu credinţa în bine, cu vibraţii adânci, umane. Nu eşti o ciudată, şi eu am crezut acelaşi lucru despre mine mult prea mulţi ani. Chiar mă întrebam cum de mă regăsesc aproape integral în descrierea de mai sus. În loc de acei 25 de ani, sunt 18…
    Mă bucur că m-ai lăsat să te cunosc aşa… Mă simt mai puţin singură şi asta îmi face bine. Nu o să mulţumesc din vorbe, o să te rog să mă crezi că rândurile de sus au ecou. Cel puţin într-un suflet.

    Apreciat de 1 persoană

    • Eu sunt fericită că ne-am întâlnit chiar şi aşa, virtual. Mult timp am avut senzaţia că nimeni nu mă poate înţelege, că sunt o ciudăţenie şi chiar m-am depărtat atât de mult de oameni, încât acum sunt momente în care mă simt ciudat când sunt nevoită să ies din carapacea mea. Mulţumesc, Irina, pentru gândurile tale si pentru sufletul tău frumos, mă încălzesc. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. Cu oamenii nu ma impac deosebit de bine, dar cand e vorba de animalute… Toata viata mea le-am iubit, acum de ce n-as face la fel? Ce cred bipezii despre ce fac, chiar nu ma intereseaza!
    O imbratisare si multa sanatate, Lucia!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Piticul vesel deseori , pupacios uneori , atent la nuante si detalii , venit acum in vizita la tine .

    Te privesc cu ochii mari si ma minunez !
    Ptr. toate gandurile bune care transpar prin cuvintele din postarile tale , ptr. parfumul aparte care se simte in jurul tau , ptr. eleganţa spiritului si rafinamentul care te reprezinta in toate – ptr. toate acestea si ptr. multe altele pe care le descopar acum si de acum la tine , decid dupa o matură chibzuinta – adica fara sa stau prea mult pe ganduri – sa te pup pe nasuc .
    Daca toate cele spuse pana acum nu-ti par suficient de motivante si ma vei intreba totusi de ce te pupacesc cu atata nosalanţa dar nu si cu insolenţa , iti voi raspunde simplu :
    Asa vreau eu !
    Sunt un Pitic vesel si prevalandu-ma de acest statut si libertatea deciziei aferenta , pupacesc pe cine vreau si consider ca merita !
    Uitea asa !
    Acestea fiind spuse , astept intrebari , eventuale contestatii , reactii indignate ori vorbe calde si simple .
    Doar tu decizi !
    Nasuc !

    Apreciază

    • Of, Piticule, m-ai făcut să zâmbesc şi să-mi frec nasul, sperând să găsesc pupicul tău acolo, mai ales că acum e îngheţat de afară, din ceaţă! Săru’mâna. M-ai lăsat fără cuvinte şi asta mi se întâmplă foarte rar. 🙂
      Mă bucur c-ai poposit aici şi că ne-am cunoscut şi-ţi întorc pupicul, ca nu-i frumos să rămân datoare.

      Apreciază

  4. Piticul bucuros , bucuros !

    Hi , hi !
    Tare sunt bucuros !
    Nici nu nu gasesc toate cuvintele ilustrative ptr. a-ti multumi ptr. raspunsul nesperat , ptr. solicitudine , condescendenta , cuvintele blande si lumina pe care le simt venind de la tine !
    A stiut el Vantul iernii care-mi este prieten bun , la usa cui ma lasa .
    El Vantul , Oamenii de zapada , Castanii din parcul meu , sant prietenii mei si se vor bucura cu totii ca mi-ai deschis si nu m-ai alungat asa cum este obiceiul in lumea rece si grabita care ne inconjoara .
    La fel se vor bucura si ceilalti prieteni fara grai care-mi sunt tare dragi si carora le impartasesc toate pataniile si calatoriile mele – adica pisicile , motaneii si cainii fara stapan , pe care i-am luat sub protectia mea si de care ma ingrijesc cu toata daruirea si puterea inimii mele mici de Pitic .
    Asa ! Acum stii tot ce este important despre mine .
    Trebuia sa-ti spun acestea , ele fiind de fapt si cartea mea de vizita .
    Nu am decat atat …
    Este drept ca fiind atipic nu ma conformez liniaritatilor , rigiditatilor , stereotipurilor de blog – altfel cum as mai fi un Pitic ?!
    Este drept si ca nu am veleitatile lui Coelho insa nici el nu are atuurile mele …
    Ptr. intelegerea ta a toate acestea si ptr. caldura din sufletul tau , iti multumesc respectuos si din tot sufletul meu !
    Vezi , am stiut , simtit cumva multe nestiute si abia acum imi explic mie insumi de ce m-am atasat atat de repede de tine .
    Nasuc !

    Apreciază

  5. Felicitări pentru aceste gânduri atât de sincere. Pentru că în acestă lumea a blogurilor, mulţi se străduiesc să se înfăţişeze altfel decât sunt cu adevărat, cosmetizând bine adevărata lor faţă.
    Şi eu citesc sau vizionez filme în aceeaşi manieră, încercând să empatizez cu ceea ce citesc sau vizionez.
    Numai bine, dragă Lucista! O duminică frumoasă! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s