Jucării

Mamaie

Mamaie apare din grădină, cu mâinile murdare de pământ şi poala ridicată. A adunat în ea  iarbă grasă pentru porci. E frumoasă cu faţa ei micuţă plină de riduri, cu pielea fină, ochi albaştri ca cerul după furtună şi părul ivindu-se negru de după basmaua la fel de neagră. E micuţă cât o copilă ceva mai răsărită şi trupul firav şi-l poartă veşnic îmbrăcat în haine cernite. Pare mai împlinită, aşa, îmbrăcată cu cămaşa ei de pânză ţesută în casă, cu râuri albastre pe margine, sub bluza neagră închisă până sus şi fusta creaţă, strânsă cu sfoară în jurul taliei. În realitate e slabă, un pic cocoşată şi pielea îi atârna pe oasele subţirele, ascunzând venele albastre încolăcite ca nişte râme gigant. Era încălţată cu fraţii gumarilor purtaţi de taiaie.

  • Să’u’mâna, mamaie!
  • Mă. Pupa-ţi-ar mamaie gura ta dulce, cine te-a-nvăţat pe tine să vorbeşti aşa frumos?
  • Stai să lase mamaie buruienile astea şi să mă spăl pe mâini.
  • Să nu mă mu’dă’eşti.
  • Să nu te murdăresc, mămăiţă, scumpa mea!
  • Mamă, vezi că are haine de schimb în sacoşa aia, o schimbi şi matale! Hai că eu trebuie să mă duc la şcoală, că şi aşa am întârziat prea mult!
  • O schimb, muică, o schimb. Hai cu mamaie în casă să te îmbrace mama să te poţi juca. Ce face mă-ta?
  • Cu copilu’.
  • E bun copilul ăla, mamaie?
  • E mic şi e neg’u. Şi u’lă aşa: oaaa, oaaaa, oaaaa! Toată ziua u’lă.
  • Aşa’s copiii mici, mămăiţă. Creşte el, lasă. Tu cum ai venit? Nu ţi-a fost rău pe autobuz?
  • A me’s ‘epede, ‘epede, ‘epede! Şi a op’it în toate sta….staaa… să se dea jos oamenii.
  • Da, mamăiţă.
  • Şi aici a op’it la colţ. Şi am ajuns, gata.
  • Bine, puiule. Hai, ridică mânuţa, să te îmbrace mamaie în rochicioară. Aşaaa, şi pe cealaltă… gata, mamaie! Acum putem ieşi afară, la joacă! Hai să puie şi mamaie oala pe foc, că acu’ e prânzul şi vine Mărioara de la grădiniţă şimai vin şi Marian cu Sanda de la şcoală.

bunica-alb-negruÎn bucătărie, bătrâna aprinde focul în vatră, sub ceaun. Micuţa îşi face de lucru pe lângă ea, ieşind în tindă şi întorcându-se înapoi să îi povestească bătrânei ce a văzut.

  • Mamaie, ce faci acolo?
  • Ciorbă de găină, mămăiţă!
  • Mmmmm, îmi pace!
  • Ţi-e foame, puiule? Să-ţi dea mămăiţa ceva?
  • V’eau cio’bă.
  • Când s-o face, mamaie. Punem masa şi mâncăm, sigur.
  • Mamaiee, da’ ce de pui!
  • Are mamaie mulţi pui, copil!
  • V’eau şi io!
  • Ce să faci cu ei, mamaie?
  • Să-i pup!
  • Lasă-i puiule, că te ciocneşte cloţa. E rea, mamaie şi nu ne lasă să ne atingem de puii ei!
  • E ‘ea, ‘ea?
  • Rea, rea, mamaie! Şi pe mamaie o ciocneşte. Uite, mi-a făcut bubă la mână cu ciocul ei tare!
  • Te doa’e, mamaie?
  • Mă doare, muică, mă doare!
  • Dă că pup io, mamaie! Şi t’ece!
  • Mânca-te-ar mama de copil bun! Trece muică şi aşa! Cum să pupi tu mâna mea bătrână?
  • U’te-aşa! Şi puiul de om se apleacă repede şi pupă mâna bătrânei pe locul în care aceasta-i arătase că are bubă. Te mai doa’e?
  • Nu mă mai doare, puiul meu! Deloc nu mă mai doare acum, rosteşte cu ochii în lacrimi bătrâna şi o mângâie pe frunte.
  • Atunci de ce p’ângi?
  • Aşa plâng eu, mamaie, fără motiv. Că-s bătrână.
  • Nu e’ti băt’ână!, o doare pe pitică şi lacrimi stau să-i ude obrajii.
  • Nu plânge, mămăiţă! Nu trebuie să plângi din orice! Toţi oamenii îmbătrânesc! Asta-i legea vieţii, puiule! Hai, fii cuminţică şi las-o pe mamaie să facă de mâncare că se supără tanti-ta când o veni acasă!

 

Anunțuri

4 comentarii

Februarie 19, 2015 · 7:29 am

4 răspunsuri la „Jucării

  1. Măi, Lucia, tu vrei să mă faci să plâng ? Parcă o descrii pe mămăiţa mea …

    Apreciază

    • Vreau să zâmbeşti amintirii, Dane. Am fost atât de norocoşi că le-am avut! 🙂

      Apreciază

      • Mda. De-aia şi doare aşa rău re-amintirea…

        Apreciază

        • Eu am învăţat să mă gândesc la ei cu lumină. O vreme a durut enorm. Încă îi mai visez în căsuţa lor micuţă, tăcuţi, harnici şi luminoşi, aşa cum erau în copilăria mea. Şi mă trezesc cu durere în inimă. Dar i-am avut. Fiică-mea îmi spunea la un moment dat că ea regretă că nu i-a cunoscut, ar fi avut şi ea bunici de care să-şi amintească cu drag, aşa cum îmi amintesc eu. Am realizat că dincolo de aspectele urâte, de frământări şi suferinţe, cu amintirile astea rămânem şi mergem mai departe.
          Toţi ne ducem de pe lumea asta. Important e ce lăsăm în urmă. Nu material, ci în sufletele celorlalţi.

          Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s