Jucării

La grădină

  • Hai cu tătăiţu’ la grădină, că avem un pic de treabă. Vezi că plecăm la grădină, Ioană! Ne întoarcem mai târziu!
  • Măă Lisandre, să ai grijă să nu se ducă fata la gropan!
  • Ho’ că nu’s de paie! Am eu grijă!

Grădina e pe malul Jiului pitită după un şanţ plin cu tufe mari de boji şi cu lăstăriş.

  • Ai grijă, taicuţule, mergi în faţa mea că pe aici sunt şerpi.
  • Mi-e f’ică, tataie! Ia b’aţe!
  • Offf! Hai sus la tataie. Fii cuminţică, nu trebuie să te sperii aşa! Nu e tataie cu tine?
  • Da şe’pii muşcă?
  • Muşcă, dacă nu eşti atentă! Se târăsc aşa, pe jos şi trebuie să te uiţi să nu-i calci că se supără.
  • Tataie!!
  • Da, puiule.
  • Nu-mi plac şe’pii.
  • Nici nu trebuie să-ţi placă. Doar să-i ocoleşti.

Bumbacu stă să crape în grădină. Tufele mari şi ţepoase îşi întind braţele lungi cu gămălii rotunde în vârfuri,  peste rândurile drepte. Alături, ardeii îşi etalează frunza pălită şi rodul de un verde crud.

  • Ia stai aici cuminţică să ude tataie ardeiul, că uite-l cum s-a pălit.

la-fantana-cu-galeata_225491830d1064
Într-un colţ al grădinii, pe o prăjină înaltă, o găleată de tablă cu o greutate legată de toartă stă agăţată de o cumpănă mare şi se clatină în boarea dimineţii. Sub ea, la nivelul solului e un gropan cu margini pătrate din bârne de lemn în adâncul căruia se vede un luciu negru de apă. Când vrea să scoată apă, tataie trage de sfoară şi găleata coboară cuminte în gropan. Se umple toată şi atunci o apucă cu un cârlig de lemn şi o trage afară, prăjina se ridică de capătul cu găleata şi se apropie de pământ cu pietroiul.  Aşa rămâne până când bătrânul  o apleacă iar să facă mătănii pe apă. De câte ori se apropie de gropan broaştele verzi ce se încălzeau la soare sar speriate în apă. Ies înapoi când trece pericolul.

  • V’eau şi eu să scot apă, tataie!
  • Ba stai acolo cuminte! Nu ai voie lângă gropan că e adânc şi te îneci!
  • Adâ’c-adâ’c?
  • Adânc-adânc! Până în fundul pământului! Şi e plin de broaşte şi de şerpi!
  • Tataie, da’ b’oaştele t’ăiesc în apă?
  • Da, trăiesc în apă.Şi nu e voie să pui mâna pe le că te umpli de bube şi se fac mâinile urâte de nu se mai joacă nimeni cu tine.
  • Şi şe’pii?
  • Şi şerpii.
  • Da nu t’ăiesc pe potecă?
  • Trăiesc şi pe potecă, ăia sunt şerpi de uscat. În gropan sunt şerpi de apă.
  • Tataie, da’ acolo ce e?
  • Bumbac, puiule.
  • Şi ce faci cu el?
  • Îl culeg, în toarce mamaie şi face cămăşi.
  • V’eau şi io să cu’eg!
  • O să te iau şi pe tine la cules.
  • Hai!
  • Nu acum, vijelie! Când s-o coace!
  • Şi când se coace?
  • Când i-or crăpa măciuliile.
  • Ce’s alea?
  • O să vezi atunci.
  • Da’ mă iei, sigu’?
  • Sigur că te iau!
  • P’omiţi?
  • Păi mai e vorbă?
  • Biiinee!

Aşezată pe ciuci în capătul rândului, fetiţa se joacă cu degetul în pârâul zglobiu ce se formează când bătrânul toarnă apa. Pământul, însetat, suge apa imediat, iar bătrânul e nevoit să pună iar şi iar, până când simte că a ajuns la saturaţie. Pitica s-ar băga un pic cu picioruţele să joace în noroi, îi e teamă însă să nu-l supere pe tataie.

  • Tataie, da di ce nu pot io să mă joc în baltă?
  • Că e apa rece şi răceşti. Şi te noroieşti pe săndăluţe şi pe rochicioară şi ne bate tanti-ta când ne întoarcem acasă. Stai acolo cuminte că altfel nu te mai iau cu mine!
Anunțuri

Scrie un comentariu

Februarie 20, 2015 · 10:39 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s