Viaţa în rezervă

Aş bea o cafea. Acasă ar fi fost primul lucru pe care l-aş fi făcut. Aş fi coborât din pat pe partea stângă (totdeauna cobor pe stânga), aş fi încălţat papucii moi şi pufoşi, aş fi agăţat din mers halatul brodat cu flori de cireş şi păsări paradis cu pene lungi, verzi, l-aş fi înfăşurat strâns peste pijama şi aş fi pus ibricul pe foc. Între timp mi-aş fi aprins prima ţigară şi aş fi savurat cu nesaţ primul fum. L-aş fi păstrat o vreme în plămâni, l-aş fi plimbat prin nări cu încetineală şi i-aş fi dat drumul uşor printre buze, privind la jarul rotund ce muşcă lacom din foiţa subţire. Aş fi adulmecat cu nesaţ aroma fierbinte şi amară a cafelei proaspete, aş fi pus-o în ceaşcă de porţelan, m-aş fi aşezat în faţa ferestrei larg deschise, aş fi pus-o în faţa mea pe pervaz, mi-aş fi odihnit coatele lângă ea şi aş fi îmbrăţişat cu privirea fiecare copac al livezii. Totdeauna îmi beau cafeaua din ceaşcă de porţelan fin, ca ducesele ce se răsfăţau pe vremuri între dantelele patului, calde şi parfumate după o partidă de amor.

Cred că asta am fost în cealaltă viaţă, o ducesă răsfăţată cu bonetă de dantelă fină peste buclele blonde, sau curtezană cu pielea translucidă şi sâni grei iţindu-se obraznici de sub corsetul prea strâns. Sigur nu am fost contesă, acestea aveau un fel trufaş de a privi în jur şi a judeca tot ce le înconjoară ce mie mi-a lipsit totdeauna. Erau frigide, până şi aerul îngheţa în jurul lor. În jurul meu trebuie să se fi făcut căldură, oamenii ar fi roşit şi ar fi avut tendinţa să-şi scoată măştile şi hainele de prisos, ar fi tânjit să se adape de la buzele mele, să muşte din fructul oprit al mărului din sân, ar fi tânjit să-mi ridic un pic poalele crinolinei, să-mi zărească măcar pentru o clipă glezna. Am glezne fine, abia conturate, din care pulpele urcă albe, cu rotunjimi ce-mbie la păcat. Nu, nu aveam cum să fiu contesă.

Vreau acasă. Aici, dimineţile sunt toate la fel. Mă trezesc mult înaintea zilei şi-o aştept privind întunericul răbdătoare s-o văd deschizând ochii în zare. Sunt zile în care-i are albaştri, alteori cenuşii, sunt zile în care-i are de culoarea plumbului topit şi zile în care-i are umbriţi de nori albi, pufoşi. Dimineaţa nu se plictiseşte niciodată, ea are nemărginirea la picioare! Vine şi trece ca o boare, străbătând pământul, văzând aceleaşi peisaje în continuă schimbare în fiecare zi. Oameni vechi- obişnuiţi, oameni noi- proaspeţi, muguri noi- fragezi, frunze vechi- galbene,  morminte noi- reavăne. În închisoare sunt gratii la ferestre, spitalul are gratii la ferestre, casele au gratii la ferestre. Oamenii trăiesc îngrădiţi, cu teamă, cu sfială. Teamă de evadare, de sinucidere, de hoţi, de viaţă. Oameni-şi ridică ziduri şi-şi îndrădesc ferestrele. Le acoperă apoi cu perdele pline, înflorate, să-şi lase iluzia frumosului. Dimineaţa pătrunde prin ele filtrată, cu dungi verticale ca uniforma puşcăriaşilor, ca pijamaua bolnavilor. Privesc de după ele cu suspiciune la viaţa ce freamătă vie. Afară se trăieşte, păsările întind aripile şi zboară, explorează înaltul şi se lasă duse pe aripi de vânt acolo unde noi nici nu mai ştim visa. Aripile au pene colorate, mâinile noastre sunt golaşe, moi, neputincioase. Degeaba le întindem, nu putem zbura. Şi apoi, ne-am îngrădit viaţa, şi de ne-ar înălţa, s-ar opri între ziduri închise.

Orele mici au început să crească. Întunericul s-a înmuiat, lasă ochiului posibilitatea de a zări lumea prin cenuşiul din ce în ce mai pal. Felinarul de la colţul clădirii încă mai clipeşte palid. Deasupra lui un corocoduş costeliv îşi îndoaie crengile firave sub vântul furios. E primăvară nouă şi iarna dă semne că nu se vrea dusă. Cerul e întunecat şi rece ca ochii unui om ce-a pierdut orice nădejde şi umblă prin lume gol, fără nicio bucurie. Mă mişc puţin, doar cât să simt că mă dor toate ligamentele,  toţi muşchii, toate oasele. Mă doare fiecare gând. Mâna stângă mi-a înţepenit pe lângă corp. Stă prinsă cu un ac şi un tub lung de un stativ pentru perfuzii. Din punga cu lichid picură ritmic un ser incolor ce-mi coboară în vene şi se amestecă cu sângele fierbinte, ca să mi se plimbe arar prin tot corpul. Închid ochii şi mă gândesc la câtă viaţă clocotea în mine acum o săptămână. Atât a trecut de când viaţa mea a luat curba asta periculoasă şi m-a aruncat în prăpastie. Şapte zile şi şase nopţi de când am aflat că inima mea nu-i atât de puternică pe cât credeam. O săptămână de când m-a trădat, s-a făcut bucăţi şi m-a condamnat la patul ăsta incomod de spital. Întorc capul cu greu şi privesc pe fereastră până mi se umezesc ochii şi-mi înţepeneşte gâtul. Apoi îmi prind privirea de tavan. Am găsit acolo două puncte negre, două urme murdare lăsate probabil de muştele din vara trecută. Mă agăţ cu toată forţa de ele şi mă legăn ore în şir ca o maimuţă tristă pe o liană din junglă. Nu pot citi, liniştea din rezervă e spartă doar de paşii grăbiţi ai asistentelor de pe hol, de râsul infirmierelor atunci când fac zgomotos curăţenie, de sirena salvării de străbate sinistru prin tocurile ferestrelor. Îmi aud sângele curgându-mi în valuri prin urechi şi parcă simt cum creierul mi se lichefiază şi-ncepe să curgă, să umezească perna cu pasta lui gălbuie de neuroni morţi. Dacă o să mai stau mult aşa o să pot căuta chiriaşi pentru spaţiul rămas liber sub ţeastă.Simt fizic cum dura mater se întinde şi se netezeşte, strângându-se încet până devine un punct. Un punct negru pe un tavan alb. Clar, trebuie să scap de aici cât mai repede posibil, altfel o să fiu nevoită să-nu deschid patinoar pe creier, că ar fi păcat să nu-l folosesc având în vedere cât de neted şi lucios ar deveni. M-aş alege cu ceva bani, nu? Sigur aş face mai mult ca din scris!

Doamne, greu se prelinge timpul! Ca picurii din perfuzia care-mi ţine mâna imobilizată de am şi uitat c-o am! Dacă nu mi-aş simţi-o atât de rece, chiar aş renega-o. Ce-aş mai bea o cafea!  Nu am voie. Nici ţigară nu am voie deşi-mi ard buzele după una. De m-aş putea ridica din pat, aş găsi eu prilejul să trag măcar un fum. Un ultim fum, cât să-mi pot lua adio de la o iubire. Cum să pleci aşa, fără să ai ocazia să-ţi iei adio?  Cică inima mea obosită nu le mai suportă. Prostii de-ale doctorilor! Doar nu beau cafeaua cu inima! Mi-au interzis tot ce-i plăcut în viaţă. Nu am voie nici măcar emoţii, gata. Cică s-a terminat cu bătăi din inimă vesele, cu fiori şi înfiorare. Acum inima trebuie să bată doar egal, liniar, astfel încât aparatul de care mă ţin legată să nu înregistreze nicio abatere de la normal.

Vine doctorul la vizită, îi aud paşii pe culoar. Sunt mulţi paşi, vine cu studenţii după el să mă studieze ca pe o minune. „Doctore, nu-mi place mă să mă expui aşa, ca pe o gânganie prinsă cu boldul în insectar la muzeul Antipa! Dă-i afară şi stai doar dumneata de vorbă cu mine!”  Aşa i-am zis ieri şi el a râs zbomotos, privindu-mă pieziş. „Da ce-am zis, frate, de eşti aşa amuzat? Nu am dreptul la intimitate dacă stau cu pieptul deschis şi inima la vedere?”  „Haideţi, doamna Dinu, că nu fac niciun rău, învaţă şi ei!” Auzi, învaţă pe mine! „Da ce-s eu omule, cobai? Dacă-s bolnavă nu mai am dreptul la intimitate, trebuie să mă dezbrace din priviri şi să mă disece orice puşti cu caş la gură?” Uşa se trânteşte de perete şi-l văd cum se apropie ca o vijelie de pat. „ Bună dimineaţa, doamnă! Cum ne simţim azi?” „Habar n-am cum te simţi dumneata! Eu, ca dracu’! Aş omorî pentru o ţigară şi-o cafea!” Râde. Al naiba ipocrit! De parcă eu nu ştiu că el a terminat deja jumătate de pachet de când a început tura! „Ce râzi doctore, te pomeneşti că dumneata nu fumezi, nu bei cafea, nu faci sex! Eşti călugăr!” „Eu am voie, dumneata nu mai ai, gata! Dacă vrei să trăieşti s-a terminat cu cafeaua şi ţigara. Îţi mai dau voie sex din când în când, dar doar aşa, bătrâneşte, fără efort!” „Îmi dai voie pe dracu’! De parcă trebuie să-mi dai dumneata voie! Faci pe lupul moralist, te cunosc eu. Ai impresia că acum trăiesc? De ce vreţi voi, doctorii,  să ne îngropaţi înainte de vreme?”  Îi aud pe ăia mici chicotind înfundat. „Voi ce râdeţi, mânjilor? Ca mâine vă văd la fel de sadici!” Unul din ei scapă un hohot. „Râzi tu, râzi, Harape! Da pe madam Dinu nu o s-o mai prinzi de cobai pe la uşa ta! Râzi cât mai poţi!” Stau înşiraţi unul lângă altul pe lângă perete, ca la reprezentaţie. Nu îndrăznesc să se apropie prea tare. Muşc. „ Hai că e bine, madam Dinu. Încă vreo trei zile şi eşti ca nouă!” „Ca nouă, doctore… nu nouă. Eu aş fi vrut să mă dau mare, să mă scot direct din cutie, să zică lumea : ia uite la madam’ Dinu ce s-a schimbat! A întinerit de tot, poate lua viaţa de la capăt!” „Păi trebuie să iei viaţa de la capăt, madam! Că începi o viaţă cu totul nouă!” „Da, una în care nu-mi mai dai dumneata voie să mă bucur de nimic. Păstrează-ţi viaţa nouă, n-am nevoie de ea. E mai bună a mea, veche, cu toate tabieturile şi asperităţile ei!” „Aia o să te omoare, cucoană şi eu nu o să te mai pot salva!” „Mare pagubă-n ciuperci!”

Gata vizita pe ziua de azi. Doctorul şi-a atârnat stetoscopul de gât, şi-a adunat cârdul de studenţi şi a ieşit. Au plecat spre alt cobai uman. În rezervă s-a făcut linişte. Acum o să vină infirmiera cu o cană de ceai mirosind a spălătură de vase şi cu o supă strecurată. Apă chioară. Mă uit pe geam. S-a luminat de tot afară. E trist, vântul nervos scutură un nor. Ninge. Iarna nu se vrea dusă. Închid ochii. Aş vrea o carte, mi-ar plăcea să pot citi. Nu pot, mi-am spart ochelarii când am căzut. Atunci când inima mea s-a oprit câteva minute şi sufletul s-a înălţat să dea mâna cu Sfântul Petru. He, he! Ce farsă le-am făcut! Se agitau în jurul meu ca titirezul. Mie-mi era bine. Nu mă mai durea nimic, tot ce era suferinţă încetase. Era doar lumină şi zbor.  Acum mă dor până şi gândurile. Gem uşor încercând să mă mişc. O să prind rădăcini în patul ăsta. Uşa se trânteşte din nou. „Neaţa, madam Dinu! S-a întors iarna, ai văzut? Hai, ia de aici un ceai fierbinte, să-ţi încălzeşti sufletul!”

Anunțuri

4 comentarii

Martie 5, 2015 · 10:17 am

4 răspunsuri la „Viaţa în rezervă

  1. Nu știu de ce, dar tare, tare greu am dus textul ăsta la capăt… E-atât de „încărcat”…
    A nu fi luat punctul ăsta de vedere drept critică cu conotații negative. Dimpotrivă. La-m citit greu, uneori întorcându-mă pe text pentru a relua fraza. Dar a meritat.

    Apreciat de 1 persoană

    • @Dan…Se pare ca mi s-a intamplat la fel ca si tie, Dan. Am citit dimineata la servici in doua reprize, intre doua dosare, ca un scolar care copiaza la teza cu caietul sub banca. Si mi-am promis sa reiau in liniste acasa.
      efectul scrisului tau,

      @Lucia, asupra cititorilor tai efectul scrisului tau e unul de usoara hipnoza, metaforic vorbind. Te-am sorbit, stii, asa cum fac si cu cafeaua… Nu vreau sa iti fac pofta sau in ciuda, dar am zambit asa, intre amar si dulce pe tot parcursul postarii. Si eu sunt hipertensiva, de vreo 9 anisori, si eu am auzit aceste „aia nu!”, „ailalta nu”. Si eu am cochetat cu tensiunea de 21 cu 12, la limita infarctului, prin toamna lui 2013, ca urmare a unei din cele mai negre perioade din viata mea.
      Dar am revenit asupra pacatului cafelei si a tigarii, mai cu moderatie, fiindca inima mea a decis ca are ritmul ei, dincolo de betablocante si indapamidele prescrise.
      Sa revin la postare… Ai un scris care se lipeste direct de fiinta. Tu stii parerea mea, desi te citesc de putin timp. Esti deja unul din blogerii mei preferati.
      Si tatal meu avea o vorba: boala de inima e boala boiereasca, daca o tratezi ca pe o cucoana fina, asa se va purta si ea cu tine. Si o duci fara sa te apese daca o respecti.”
      Eu ma rog sa nu fiu scutita de emotii, fiindca abia aia e un fel de moarte.
      O sa fii bine, am sa pun gandul meu la radacina rugaciunii catre cer.
      P.S. Daca textul de mai sus e o poveste, si nu povestea ta (ca, zau, nu m-am prins…) atunci o sa imi cer scuze de confuzie, dar e foarte credibil si m-ai dus acolo, in inima personajului.

      Apreciază

  2. O iau ca pe un compliment. 🙂 Am plecat de la o provocare. Aşteptam reacţii, mă bucur că prima e a ta şi că e pozitivă. Textul e la prima mână, cum ar veni. Poate că pe parcurs o să mai suporte modificări. În primul rând va merge mai departe. Nu ştiu unde va ajunge. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s