Vis pe un peron

sursă imagine:fotodependent.wordpress.com

sursă imagine:fotodependent.wordpress.com

M-am visat pe o bancă-ntr-o gară. Era o zi strălucitoare şi senină, in jurul meu oamenii se grăbeau, fiecare către ceva, doar eu stăteam pe-o bancă şi admiram un câmp imens de floarea soarelui crescut pe peroanele gării. Niciun tren nu mai pleca, niciunul nu se întorcea, liniştea era deplină, până şi paşii grăbiţi erau fără ecou, ca şi cum oamenii călcau uşor, imponderabil, pe o pardoseală de vată. Florile mari, vesele, cu feţele rotunde, însorite, ridicate spre cer râdeau tăcut, graseind. În jur era verde mult, sănătos, soare, o căldură blândă de început de lume, pace şi zâmbet.

Priveam cu ochii larg deschişi şi mă întrebam cum de-am nimerit în acea oază de linişte. Trecătorii, preocupaţi priveau în lături, niciodată în ochi. Nimeni nu vorbea cu nimeni, telefoanele nu existau, viaţa curgea cumva, ciudat pe lângă ei. Erau tineri toţi, oameni drepţi, în putere, copii subţiri, cu muşchi palpitând sub haine, o lume de oameni atletici, sănătoşi, un pic alungiţi, ca-n filmele ruseşti pe care ni le dădea televiziunea română odinioară. Chipurile senine aveau frunţi înalte, neumbrite de niciun gând.

În mijlocul lor doar eu îmi ţineam obrazul în palmă, zâmbind florilor de soare şi odihnindu-mi picioarele obosite pe o bancă lângă intrare. La picioare îmi aşezasem o sacoşă mărişoară, aproape goală. Nu ştiu ce căram în ea şi chiar mă miram, privind-o, cât de disproporţionat de mare era pentru bagajul acela minuscul, ce-ar fi încăput într-o geantă de mână. Eram singurul zâmbet dintr-o gară tăcută din care nu mai pleca niciun tren dar era însorită cu sute de feţe rotunde de floarea soarelui. Simţeam cum creierul se relaxează uşor şi-şi leapădă una după alta fiecare grijă,  gând după gând. Coborau pe rând în pământul de sub tălpi, închideau ochii şi deasupra lor pământul se închidea simplu, ca şi cum acolo trebuia să le fie locul de la începutul lumii. Locul comorilor ascunse peste care paşii oamenilor calcă neştiutori şi nepăsători.floarea_soarelui_2-1400x1050

Singurele feţe rotunde, singurul semn de viaţă sub un cer înalt de un albastru atât de clar că te dureau ochii privindu-l. M-am trezit zâmbind. E un semn, unul pe care-l aştept demult, cu teamă. Era normal să vină acum, când teama a dispărut şi a rămas liniştea.

Anunțuri

3 comentarii

Martie 12, 2015 · 10:27 am

3 răspunsuri la „Vis pe un peron

  1. Peroanele îndeamnă, îndeosebi, la visare…Când visezi peron

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s