Ar trebui

Bună seara, dragii mei. Ce mai faceţi? Bine, sănătoşi? Aţi auzit cucul cântând? Măcar o barză-două aţi văzut şi voi? Când eram copil ne feream ca de foc să vedem prima dată berzele aşezate pe cuib. Le căutam înfriguraţi cu privirea în înaltul cerului, să nu cumva să rămânem toată vara pe vatră.
Începând de azi cine nu se trezea de dimineaţă devreme, nu se spăla pe ochi şi ieşea în câmp nemâncat să apuce să-l spurce cucul, tare rău îi mai mergea! Toată vara nu era decât un puturos adormit şi urduros. Când creştea frunza în copaci şi temperaturile ajungeau sensibil aproape de vară, era maire bai dacă te spurca pupăza. Că dacă apucai să fii adormit şi nespălat pe ochi când îţi cânta pupăza, nici dracu nu se mai uita la tine! Superstiţii, normal. Totuşi, sinceră să fiu, dacă ar fi să mă întorc acasă aş ţine cont de ele, că doar nu s-ar face să intru în gura satului şi să râdă bătrânii de mine că-s aşa spurcată de nimeni nu se mai uită la mine!

Nu despre asta voiam să vă vorbesc totuşi în seara asta, că-s pe fugă. Voiam să vă spun că una din Doamnele poeziei româneşti împlineşte azi nici mai mult nici mai puţin de 73 de ani. Când au trecut? Poate ca dânsa să ştie, deşi, dacă te uiţi la zâmbetu-i cald şi la privirea senină, puţin probabil să afli răspunsul. Şi totuşi, cu toată delicateţea ce-o caracterizează a fost o persoană activă, de neînfrânt. Azi e ziua doamnei Ana Blandiana şi nu se făcea să o las să treacă fără să vă pun două din cele mai frumoase poezii ale ei.

Ana Blandiana Sursă foto: cinemagia.ro

Ana Blandiana
Sursă foto: cinemagia.ro

Ar trebui

Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…

Nu-i aşa că ar fi o treabă asta? Să ne naştem bătrâni, să ne îngrijească ai noştri copii.

 

 Să lăsăm să cadă cuvintele
Să lăsăm să cadă cuvintele
Numai ca fructele, numai ca frunzele,
Numai cele în care moartea s-a copt.
Să le lăsăm să cadă
Aproape putrede,
Abia îmbrăcând în carnea lor
Osul sfânt.
Sâmburul gol desfăcut,
Ca din veştezi nori luna,
Poate s-ar furişa spre pământ…

Să le lăsăm să cadă, doar nu o să le ţinem închise şi să uităm astfel să ne sărbătorim valorile acum, cât le avem lângă noi. După aceea degeaba va fi totul.

La mulţi ani, Ana Blandiana!

Acum vă las în compania dumneaei, că încă nu s-a terminat ziua de lucru. O seară cu pace şi zâmbet, suflete bune!

Anunțuri

Scrie un comentariu

Martie 25, 2015 · 4:40 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s