Plouă

Plouă.

Mărunt, sâcâitor, abundent, de parcă cerul ar fi pierdut peste noapte pe cineva iubit. Din crengile încă negre ale castanului din grădină picurii se preling unul câte unul, arar, cu regret. Lovesc pământul şi se împrăştie în jur în mii de lacrimi mici. Mierlele au tăcut, doar vrăbiile gureşe îşi scutură penele înfoiate şi se ceartă pe câte o crenguţă mai adăpostită. Oameni grăbiţi şi gârboviţi aleargă către treburi cotidiene. Ploaia izbeşte furios în umbrele cenuşii şi se adună în stropi mari ce cad cu zgomot pe caldarâm.

Pe vremuri iubeam ploaia. Ieşeam cu zâmbet plin afară şi ridicam ochii spre cer. Îl lăsam să-mi spele obrajii. Mi-erau dragi bălţile drumului, le măsuram şi le împrăştiam pe rând pe toate. Apa se răzvrătea, se tulbura şi mă umplea până în creştet de pământ viu, adăpat. Eram fragedă, nu-mi păsa de dureri de cap, nas înfundat, dureri de spate. Acum privesc prin geam cum mugurii castanului se desfac de la un minut la celălalt, sub mângâierea binefăcătoare a stropilor. Mă uit la trecătorii grăbiţi şi-aş vrea să le spun că-n ploaie se cântă. În ploaie nu se apleacă privirea, se ridică spre cer. „Ieşi copile cu părul bălai afară şi râzi la soare!” De-aia-s pe lume copiii, să alunge norii şi să spele soarele în stropi repezi de ploaie de primăvară.

primavara

Mi-e dor de-o primăvară verde, cu lacrimi de rouă pe frunză nouă. Cu puişori zgribuliţi şi miei jucăuşi, cu floare amăruie de zarzăr sărutată pe rând de fiecare strop în parte.

Mi-e dor de noi, de sărutul tău cald pe buzele mele umede de ploaie. Mi-e dor s-ascult cum creşte iarba şi să-ţi simt mâinile plimbându-se uşor de sânii mei înfioraţi de-atingerea lor. Mi-e dor să-ţi simt răsuflarea cum îmi împrăştie părul pe ceafă şi sărutarea umedă pe lobul urechii în timp ce rândunelele-şi lipesc cuib solid sub streaşină.

Mi-e dor să te sărut pe gât în timp ce tu spargi cu buze fraged calde sfârcul obraznic al sânului stâng. Sub el inima să te aşteapte bătând nebuneşte şi să trimită un roi întreg de fluturi roşii prin tot corpul. Îi vezi? S-au adăpostit de ploaie sub verdele crud al irisului în ochii mei pe jumătate închişi. Toţi zboară spre tine şi încearcă să evadeze din colivia venelor transparente, să te acopere cu aripile lor larg deschise, cu puful încă neatins de mâini cu păcat.

Mi-e dor să mă săruţi cu ochii larg deschişi şi s-aştepţi să vezi cum chipul meu transfigurat ia forma florilor de zarzăr sărutat de stropii veseli ai ploii. Sub mâinile tale trupul să-mi prindă rădăcini şi să te cuprindă din ce în ce mai strâns cu degete de humă.

Mă transform în primăvară.

„Ploua infernal şi noi ne iubeam prin mansarde.” De aceea a lăsat Dumnezeu ploaia, să ascundă cu perdeaua ei dragostea oamenilor de ochii răi ai altor oameni.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Martie 27, 2015 · 9:44 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s