De luni, de primăvară

Deschid ochii şi-mi agăţ privirea de vârful copacilor golaşi din grădină. A fost o noapte grea, cu dureri şi insomnie. A fost furtună în deşertul nopţii mele, vântul mi-a biciuit obrazul şi mi-a adunat dune de nisip sub pleoape, în timp ce picuri mari şi deşi de ploaie îmi băteau în fereastră. E dimineaţă, cerul inalt se luminează încet, în grădină mierla sparge cu trilurile ei liniştea ireală a dimineţii, ochii mă înţeapă dureros sub nisipul zgrunţuros.

Două vrăbii poposesc gureşe pe o crenguţă, doi guguştiuci zboară razant pe lângă peretele blocului. Mă frec la ochi. Vârful arinului e aurit! E greu să te trezeşti după o noapte că asta. Am vedenii. Închid ochii şi mi-i spăl în lacrimi. Îi şterg, îi deschid şi privesc din nou. Nu am vedenii, s-a aurit şi vârful castanului. E salutul voios al soarelui. Ei, aşa da! După zile întregi mohorâte şi ude, îşi arată şi el faţa veselă şi rotundă, ca şi cum abia s-ar fi spălat în lacrimi proaspete.

Nici nu ştiam că-mi e atât de dor de primăvară! Mă ridic din pat. La geam, panseluţele-mi zâmbesc tremurând. „Vezi, azi e soare! Hai, scoal’ şi deschide fereastra, ce mai aştepţi?!” Deschid fereastra, am de ales? Corcoduşul de sub felinar şi-a deschis mugurii şi-a îmbrăcat haină nouă, cu flori albe şi lăstari de verde crud. Miroase a pământ reavăn, muguri amari, iarbă crudă, zambile. Departe, lovindu-se de pereţii blocurilor, freamătă oraşul.

Castanul ferestrei mă salută cu frunze delicate şi muc de lumânare proaspăt născută. De se îndreată vremea o să fie plin de flori. E anul lui. Mă duc să-mi fac cafeaua. Liliacul de sub geam mi se laudă cu lăstari proaspeţi. Toate astea s-au petrecut într-o noapte! Un vânticel jucăuş trece orin muguri noi. Îşi râd de surpriza din ochii mei ca de o glumă bună. Mi-au jucat o festă. Sâc, sâc! Răi. Nu putea veni primăvara înainte de a mă deprima ploaia? Mă-ntorc la fereastra cu panseluţe ce se scaldă în soare deja. Sorb o gură de cafea fierbinte şi aromată. Mda, până la urmă viaţa-i frumoasă. Durerea s-a mai domolit. Mă simt ca-n dimineaţa de Florii. Ce poate face o rază de soare din om!

Hmmm… aş fi vrut să vă scriu o poveste. Una despre oameni, viaţă şi moarte. Am scris-o în minte azinoapte, cuvinţel cu cuvinţel. Soarele mi-a schimbat planurile, o las pe altă dimineaţă. Azi aş vrea să evadez. În pădure la Zăval e raiul tămâioarei. Când eram copii ne întreceam care a cules mai mult. Soarele ne încălzea spatele aplecat, tămâioara ne înflorea ochii, râsul ne încălzea sufletul. Hai, gata, că e prânzul deja! Voi v-aţi trezit? V-aţi apucat de lucru? Cum naiba să stai închis într-un birou printre hârtii pe o vreme ca asta? Hai să evadăm un pic împreună. În pădure e un rai acum!

Mai vreţi?

Nu-i aşa că-ţi vine să înfloreşti odată cu pădurea?

Hai, să avem o săptămână însorită şi spornică! Zi frumoasă, dragilor!

Reclame

5 comentarii

martie 30, 2015 · 9:11 am

5 răspunsuri la „De luni, de primăvară

  1. Îți vine să înflorești, da’ parcă poți?!

    Apreciază

  2. Te dor mugurii, Lucia, nu-i aşa?….Dar te dor aşa duios şi frumos…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s