La mulţi ani nepereche!

Bună dimineaţa, dragelor şi dragilor!

Dacă e încă martie, marţi, 31, e Nichita, nu? Ar fi împlinit anul acesta 82 de ani. A ales să plece la 50, când alţii abia încep să trăiască. El trăise totul: viaţă, poezie, dragoste. Nu-i mai rămâsese decât moartea de trăit şi s-a aruncat în ea ca-n valurile învolburate ale mării. S-a dus să găsească alte emoţii de simţit şi alte cuvinte de vorbit că pe astea de pe pământ le cam epuizase, ajunsese să inventeze pentru noi necuvintele, ca să ne mai poată sta un pic. Ne-a lăsat şi poezie şi dragoste închisă în rândurile ei şi o poveste de viaţă cum numai un om viu ca el putea lăsa în urmă.

A murit oare? Nu. Nichita trăieşte şi e aici, în fiecare cuvânt, în fiecare vers, în tot ce un om aşterne pe hârtie când e îndrăgostit. Face azi 82 de ani. La mulţi ani, Nichita Stănescu, poetul nepereche al necuvintelor!

Testament

Mă cirpesc cu vorbe, cu substantive,
îmi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv.

Îţi scriu cu trupul meu viaţa
şi mersul stelelor ţi-l scriu.
Vocala cea mai lungă este aţa
în care mortu-l cos, de viu.

Căci trebuie să dăm şi mărturie,
altfel nimica n-ar mai fi,
în dulce scriere târzie
ţinând alături morţii şi vii.

Tu ombilic din care curge
vorbirea numai altor guri
fără să ştim unde ne duce
în care dalbe viituri.

Încât nu ştim cine trăieşte –
cuvântul poate, poate trupul.
Zâpada albâ Doamne, poate,
sau urma-n ea, pe care o lasă lupul…

nichita-stanescu
Sunt un om viu
Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise – şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui…
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi olace să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi…

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.

 

O zi cu bucurii, iubire şi dor de Nichita, prieteni!

Reclame

4 comentarii

martie 31, 2015 · 6:59 am

4 răspunsuri la „La mulţi ani nepereche!

  1. sorina

    „Dă-ne mie, mamă, şi prietenilor mei de băut
    şi după ce ne săturăm setea de viaţă
    dă-ne de murit, mamă.”
    Nichita Stanescu

    Apreciază

    • O, da!:)
      „De mult negru ma albisem
      De mult soare ma-nnoptasem
      De mult viu ma mult murisem
      Din visare ma aflasem
      Vino tu cu tine toata
      Ca sa-ntruchipam o roata
      Vino tu fara de tine
      Ca sa fiu cu mine, mine
      O rasai, rasai, rasai
      Pe infernul meu, un rai
      O ramai, ramai, ramai
      Palma bate-mi-o in cui
      Pe crucea de carne
      Cind lumea adoarme.”
      Nichita Stanescu

      Apreciază

      • sorina

        mereu l-a urmarit ideea intalnirii cu „moartea” si promitea apropiatilor ca le va spune ce vede…ultimile sale cuvinte au fost „verde-rece”…ce-o fi vazut ?!

        Apreciază

        • Da, l-a urmărit această idee. Chiar are o poezie, 56 (cred) în care sustine cu toată convingerea că el va muri la 56 de ani. A murit la 50, pentru că nu a putut renunţa la niciunul din viciile ce l-au făcut genial. Ce-a văzut atunci, doar el şi Dumnezeu pot şti.

          Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s