Despre terorism

147 de studenţi din Kenya au fost ucişi săptămâna trecută într-un campus universitar. Toţi erau creştini. Am avut atunci o zi foarte încărcată şi stresantă şi am citit ştirea abia pe la miezul nopţii, după ce am ajuns acasă. Un fier roşu mi-a trecut prin inimă. Încă 147 de victime. Se va termina vreodată războiul ăsta?

Reacţiile în mediul virtual au fost palide. Doar câţiva „revoluţionari de facebook” ce stau pe canapea cu telecomanda în mână vânând ştiri s-au grăbit să afirme că ei sunt studenţi în Kenya pe modelul „eu sunt Charlie”.

Eu nu am fost Charlie. Nu aveam cum să fiu atâta timp cât nu am fost acolo, lângă ei, când au primit scrisori şi telefoane de ameninţare, când li se propovăduia o moarte cumplită pentru ceea ce făceau, când închideau ochii seara la culcare şi poate că se gândeau că a doua zi va fi probabil ultima. Nu au fost Charlie nici autorităţile franceze care-şi dădeau cu stângul în dreptul şi în ziua atentatului, deşi fuseseră puşi în temă demult despre existenţa unui iminent pericol. Nu a fost Charlie nici patronul publicaţiei care a ignorat toate ameninţările, pentru că publicaţia se vindea bine şi care a găsit de cuviinţă să „comemoreze” moartea angajaţilor săi publicând alte caricaturi jignitoare la adresa islamului. Pentru bani, multi bani. Banul este centrul acestui univers violent şi însângerat. Mi s-a părut că aş fi fost mai mult decât ipocrită să-mi pun un status idiot pe o reţea de socializare, câteva cuvinte care nu înseamnă nimic pentru nimeni. Am vărsat o lacrimă şi am strâns pumnul gândindu-mă că vestitul turn Babel nu a avut niciodată atât de mulţi locuitori care nu se înţeleg deşi de cele mai multe ori vorbesc aceeaşi limbă.

Da, lipsa de atitudine duce la astfel de manifestări. Lipsa noastră de reacţie le dă curaj tuturor bolnavilor acestora mintal care găsesc din ce în ce mai mulţi adepţi dispuşi să moară pentru ei.

Se întreabă totuşi cineva care este scopul acestei violenţe? Cine întreţine starea asta de lucruri şi de ce? Africa a devenit un teatru de război. Un război purtat mişeleşte, împotriva civililor fără nicio apărare. În 2014 mii de oameni şi-au pierdut viaţa în astfel de atacuri teroriste, numai pentru vina de a fi fost creştini. Sau albi. Sau europeni. Sau americani. Ştiţi cum se numesc toţi oamenii care au murit nevinovaţi doar pentru că au avut nenorocul să se găsească în locul nepotrivit în momentul acela? Victime colaterale.

Nu am văzut publicată niciunde o listă cu numele celor 147 de studenţi ucişi. Aşa cum nu văd niciunde o listă cu numele celor 14 creştini ce şi-au pierdut viaţa în martie  în atentatul terorist asupra celor două biserici din Pakistan. Sau a celor 11 morţi în urma atacului terorist asupra celor două biserici din Nigeria. Lumea a luat în considerare atacul asupra muzeului din Tunis numai pentru că victimele erau turişti europeni în marea lor majoritate. Nici atunci reacţiile nu au fost pe măsura atacului. Toţi erau oameni cu identitate, cu nume primit la naştere, erau copiii unor mame, mamele unor copii, taţi, bunici. Fiecare a lăsat în urmă pe cineva care îl plânge neconsolat. Fiecare a iubit şi a fost iubit de cineva. Pentru noi au devenit nişte nume într-o statistică. Atât.

Ştie cineva că undeva în Coreea există lagăre de exterminare în care mor zilnic sute de creştini? A auzit toată lumea de Al-Quaeda care a revendicat atacurile teroriste în SUA, dar de Al-Shabab si Boko Haram, a auzit cineva? Toate sunt grupări teroriste care adună în jurul lor din ce în ce mai mulţi adepţi tineri. Grupări înarmate care seamănă ură şi teroare. Indiferent asupra cărei părţi a lumii sunt îndreptate atacurile, modul de lucru este acelaşi. Toţi suntem ameninţaţi, indiferent unde trăim. Şi nu neapărat creştinismul e atacat. Ci omenirea.

Toate aceste grupări teroriste provin dintr-o lume în care foametea şi sărăcia sunt la ele acasă. O lume în care până şi apa este un lux. Acolo unde vulturii aşteaptă răbdători ca prunci rahitici să moară de foame şi mame nu mai au lacrimi să-i plângă. Acolo unde nisipul a pus stăpânire pe un pământ prea ostil. Noi toţi suntem vinovaţi de disperarea acestor oameni. Când risipim apă, când aruncăm mâncare, când punem fundul în maşină să mergem până la colţ după ţigări, când închidem ochii sau mutăm televizorul pe alt canal dacă vreo televiziune încearcă să facă cunoscută starea de fapt cu câte un reportaj prea dur. Noi, care nu ne mulţumim cu tehnologia pe care o avem şi cerem tot timpul mai mult, pe spinarea lor o facem, iar fanaticii conducători ai acestor grupări ale morţii profită din plin de inconştienţa noastră.

Toţi teroriştii sunt înarmaţi până în dinţi. De unde? În grotele în care trăiesc nu au unde le fabrica şi nici fabrici în care să-şi facă bani să le cumpere. Dacă cineva are curiozitatea să afle care e marca acelui armament ar fi uimit de răspuns. Cum de dispun de un asemenea arsenal?Alert%C4%83+terorist%C4%83+la+nivel+maxim+%C3%AEn+Italia%2C+dup%C4%83+atacul+terorist+din+Tunisia_479646

Cine este interesat de alimentarea lor cu noi şi noi provizii de arme? Cine îi finanţează pe toţi fanaticii ăştia? Cine este de fapt în spatele grupărilor teroriste, adună mereu adepţi tineri şi cu ce-i momesc? În nici un caz cu viaţă veşnică şi fecioare nenumărate întru harem iluzoriu după moarte. Nu toţi sunt atât de idioţi să creadă în aşa ceva. Îi ademenesc cu bani, cu mâncare, cu fărâmiturile festinurilor noastre. Cu certitudinea că mâine o să aibă ce pune pe masă, să nu mai adoarmă din nou flămânzi. Un om flămând şi însetat ar face orice să scape de acel chin şi-şi dă consinţământul să moară cu centură de explozibil de multe ori, dacă cel ce-i dă mâna de orez ce-i potoleşte foamea i-o cere. Pentru că acela e Dumnezeul lui iar ceilalţi sunt cei ce vor să i-l omoare şi să-l lase din nou pradă vulturilor. Nu pentru că Alah al lor ar avea ceva împotriva lui Iisus al nostru. Acesta este doar pretextul, acoperirea. Lucrurile sunt mult mai simple şi ţin doar de supravieţuire în acea parte a lumii. Da, există adepţi şi printre  europeni, aceştia sunt însă cazuri patologice ce ar merita tratate în spitale de boli nervoase. La ei e vorba doar de foame şi de sete, de nevoi primare.

Vă întrebaţi vreodată cum de NATO şi marile puteri luptă de atâta timp „împotriva” terorismului, distrug aşezări omeneşti ridicate cu greu acolo în mijlocul deşertului, omoară civili neînarmaţi (că de aşa se întâmplă când cauţi „teroristul” şi-n gaură de şarpe) şi totuşi, terorismul ia amploare pe zi ce trece? Nu se întreabă nimeni cum de nu pot fi anihilaţi nişte lideri bărboşi ce se ascund în peşteri, când tehnologia de care occidentul dispune este atât de avansată? Cum de avem imagini din spaţiu cu tot ce mişcă pe pământ şi sub pământ, dar nu pot fi identificate câteva locaţii în care aceştia au depozitat un întreg arsenal de arme? Cum de se tot consumă muniţie şi niciodată nu se termină? Nu cumva cineva din rândul nostru îşi râde în barbă şi ne consideră pe toţi carne de tun? Nu cumva o mână de nebuni ce decid soarta omenirii de la adăpostul luxului în care trăiesc ne aruncă pe toţi în ghearele unui război civil generalizat cu motive contrafăcute, doar pentru bani? Cine are interesul să ne învrăjbească şi să ne facă să ne omorâm între noi pe motive rasiale, de cultură, sau religie?

Acestea sunt întrebările pe care trebuie să ni le punem în timp ce deplângem moartea unor tineri ce-ar fi putut fi copiii noştri. Nu contează nationalitatea, rasa, culoarea pielii, locul în care au avut loc atentatele, contează că toţi acei morţi erau oameni care aveau dreptul să trăiască. Atitudine trebuie luată împotriva războaielor şi înarmărilor de orice fel, dacă vrem ca nimeni să nu mai poată abuza de ele. Cât timp oamenii ce le produc au interesul să se îmbogăţească din afacerea asta, teroriştii nu vor dispărea niciodată. Din contra, vor găsi noi şi noi adepţi într-o lume distrusă de semenii ce îi condamnă pe unii dar se bucură atunci când ceilalţi se înarmează să „apere viaţa şi democraţia”. Democraţia îşi pierde înţelesul atunci când intervine forţa şi arma.

Anunțuri

2 comentarii

Aprilie 7, 2015 · 9:03 am

2 răspunsuri la „Despre terorism

  1. O saptamana binecuvantata, cu multa pace si cu bucurie, cu vorbe blande si cu-apreciere, o saptamana doar cu-ntelepciune si cu cantari de slava si marire, Naltate pentru Domnul nostru care ne-a imbracat in marea Lui iubire! O saptamana fara suparare, o saptamana buna, cu-mpliniri! Eu va doresc cu tot ce-i bun si drept, o saptamana plina de veghere, traita-n fiecare zi mai intelept! Amin!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s