De Înviere

sursă fotografie: adevărul.ro
De Înviere

Mă doare fiecare fibră, muşchi, ligament, os. Picioarele-mi sunt butuc, carnea încearcă să iasă cumva afară de sub pielea ce-o strânge ca o menghină. O aud cum pârâie şi cum crapă din loc în loc. O baie fierbinte, parfumată şi câteva minute cu picioarele pe pereţi musai să mă revigoreze. E aproape miezul nopţii, trebuie să plec la slujbă.
Mă ridic, îmi usuc părul, mă îmbrac parcă mai meticulos ca de obicei. Îmi iau cheile, mângâi câinele şi ies. Cobor scările încet, să nu cumva să mă sparg. Kara mea latră supărată. La uşă mă depăşeşte în fugă un vecin. Nesimţit, ca de obicei, se face că nu mă vede. Îl trimit la origini în gând şi-l las în plata lui. Urcă în maşină şi demarează în trombă. Normal, până la biserică e muuult, cale de trei blocuri mari şi late! E cald. În sfârşit o noapte caldă după atâtea altele îngheţate. Observ cu stupoare că vecinul meu s-a clonat. Mai multe domniţe şi domnişori caută cu disperare un loc de parcare pe aproape.
Strada e plină de oameni veseli. Unii înjură, alţii habar nu au de ce-s acolo. Copii cu părinţi de mână, fericiţi, plictisiţi, adormiţi, nervoşi. De toate soiurile. La poarta bisericii aglomeraţie. Vreau să aprind câte o lumină pentru cei duşi. Mă ţin după un bătrân înalt şi trec cu bine de îmbulzeală. Dincolo de poartă lumea se răreşte, poţi să respiri. Merg, cumpăr lumânări, intru să le aprind. Două bătrâne adună resturile să facă loc altor lumini. Mi-e milă de ele. Le va prinde dimineaţa acolo, în picioare. Strecor un leu în buzunarul uneia. Îmi zice bogdeaproste.
Ies şi caut din priviri un loc mai retras, unde să nu fiu îmbrâncită. O iau uşor prin grădină şi mă rezem de un zid. Lângă mine o femeie însărcinată şi un domn cu barbă albă şi cu privirea vie, rătăcită. Se mai adună câţiva tineri extrem de veseli. Se strigă pe nume tare, de parcă ar fi o distanţă imensă între ei şi fac glume porcoase. Vorbele lor se lovesc de ziduri şi plutesc un timp deasupra grădinii. Cad apoi triste şi se zdrobesc sub paşii celor ce se înghesuie deja să ia paşti.
În biserică lumina se stinge şi preotul invită credincioşii să vină să ia lumină. Clopotul mare începe să bată, toaca îi ţine companie, semn că s-a împlinit miezul nopţii şi Hristos a înviat. Preoţii au ieşit afară, lumea se înghesuie să-şi aprindă lumânările. Aştept să ajungă şi la mine. Mă mut de pe un picior pe celălalt şi simt cum şoldurile vor să treacă dincolo de bariera coloanei, să se oprească în umeri. Durerile îmi sunt din ce în ce mai mari. Oftez şi-mi spun un „Doamne ajută-mă!” în gând. Am luat, în sfârşit, lumină. Graviduţa de lângă mine mă invită să trec la rândul pentru paşti, că ei îi ia altcineva. Refuz politicos. Mai aştept, e prea mare înghesuiala.
Privesc la oamenii care se împing nerăbdători unul în celălalt. Bătrâni cu figuri posomorâte, Buze strânse a mânie, priviri răutăcioase. Se înghesuie, se împing de la spate, se înjură printre dinţii încleştaţi. Mă întreb ce-i mână în luptă. Mă uit la încrâncenarea de pe chipurile lor, le văd muşchii maxilarelor puternici, semn că-s mai tot timpul încordaţi şi-mi vine să-i întreb candid de caută acolo. Or fi ţinut tot postul? Oamenii ăia chiar ştiu de ce vin la biserică, sau doar bifează cu succes încă un pas pe drumul către un Rai iluzoriu în care-şi vor da coate să prindă un loc mai în faţă, un norişor mai pufos?
S-a mai eliberat un pic, am confirmat deja de mai multe ori învierea, slujba e aproape pe final şi înghesuiala s-a mai domolit. Mă înscriu şi eu liniştită în rând, ajung, iau pliculeţul cu pâine sfinţită şi încerc să ies din curtea bisericii. Dacă mai stau pe loc un sfert de oră mă prăbuşesc.
Zâmbesc. În drumul meu întâlnesc tot mai mulţi tineri. Mă întreabă unde se dă paştele, eu răspund, ei mulţumesc. Tineretul ăsta e altfel, au dreptate încâncenaţii să fie nervoşi şi supăraţi. Au bun-simţ şi răbdare, nu ar fi în stare să construiască societatea aia socialistă pe care ne-au construit-o ei. Şi e bine aşa, mă încălzeşte pe dinăuntru.
Reuşesc, în sfârşit să ies. În stradă lumea s-a rărit deja, maşinile încearcă să-şi facă loc printre oamenii rămaşi. Găsesc un gărduţ şi mă aşez să-mi trag un pic sufletul şi să ascult slujba. În jurul meu oamenii se grăbesc către case. La non-stopul de la parterul blocului, câţiva cheflii au început deja să se cinstească cu câte o bere. Sub cerul plin de stele, o mare de luminiţe aprinse se mişcă şi saltă voioase, haotic, în ritmul paşilor. Clipesc ştrengăreşte către suratele lor din înalt. Preotul a ajuns la cuvântul Patriarhului. E timpul să mă desprind şi s-o iau către casă.
O mână de liceeni îşi fac planul cluburilor demne de parcurs. Doi căţei pufoşi, cu fundă-n creştet se gudură nedumeriţi printre picioarele lor. Cireşul din colţul blocului a reuşit minunea. S-a împodobit de Înviere cu toate bucheţelele florilor noi, albe, proaspete. Miroase dumnezeieşte. La scară mă întâlnesc cu vecinul de vizazi, iese cu câinii la plimbare. M-a căutat să-mi dea lumină, el a fost mai harnic. Ajung acasă, Kara mă aşteaptă fericită la uşă. Scânceşte şi mă prinde uşor de mână, semn de reproş că am lăsat-o singurică. O mângâi pe creştet şi o liniştesc. Gata, sunt din nou acasă. E prima zi de Paşti.
Hristos a înviat!

Anunțuri

Un comentariu

Aprilie 14, 2015 · 7:53 am

Un răspuns la „De Înviere

  1. Adevărat a înviat!
    Iar cireșul îți va lăsa în nări obolul său parfumat de floare proaspătă!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s