Sistem bolnav, moarte sigură.

Nu mai e un secret pentru nimeni că sistemul de sănătate din România e în moarte clinică. Spitalele se deteriorează pe timp ce trece, microbii şi viruşii se înmulţesc în voie şi infectează tot ce prind, gândacii colcăie,  medicii sunt din ce în ce mai puţini şi nu reuşesc să facă faţă valului de pacienţi mai bolnavi şi mai nemulţumiţi de fiecare dată. În secţiile de urgenţă oameni suferinzi aşteaptă la cozi umilitoare pe culoare înguste şi insalubre, aparţinătorii aleargă de la un etaj la celălalt pentru a completa tonele de hârtii necesare internării sau doar obţinerii analizelor în vederea diagnosticării, nervii se macină la foc mic, bolile se cronicizează în voie.

Orele trec şi nervii întinşi la maxim răbufnesc şi se sparg în mii de cioburi de mozaicul vechi şi prea plin de paşi al coridoarelor insalubre. Se trimit priviri mânioase, vorbe grele cad în capul medicilor şi al asistentelor, vorbe la fel de grele pleacă de la ei către pacienţi. În acest mediu ostil se presupune că trebuie să se facă performanţă pentru că, nu-i aşa, trebuie salvate vieţi.

Pe hârtie totul este roz. Pacienţii au drepturi, au condiţii asigurate, medicii au obligaţii şi au un jurământ a lui Hipocrat. Pe hârtie. În realitate şi medici şi pacienţi sunt epuizaţi după o luptă surdă între ei şi cu un sistem imun şi inflexibil. Un sistem care se acoperă de hârtii, dar uită să doteze spitalele cu aparatura necesară. Un sistem care răpeşte medicilor ore bune obligându-i să completeze dosare şi fişe peste fişe în loc să-i lase să se ocupe de ceea ce se presupune că ştiu mai bine, că doar de aceea s-au pregătit în ani grei de facultate şi au mâncat covrigi uscaţi în alţi ani grei de rezidenţiat. Sistem care, atunci când a trebuit să reducă, a tăiat din grila de posturi şi a dat afară oameni dar a lăsat neatinse contractele preferenţiale obţinute pe şpăgi grase, nici preţurile de zeci de ori umflate ale materialelor sanitare, serviciilor şi dotărilor proaste din spitale.

Medicina nu-i o profesie ca oricare, e regina profesiilor. Pentru că ea duce o luptă continuă cu moartea. De multe ori pierde şi medicul, acel supraom de la care avem aşteptări atât de mari, trebuie să închidă ochii şi să meargă mai departe. Să se ridice, să-şi ia armele şi să reînceapă lupta, chiar dacă ultima înfrângere încă îi stă pe retină. El nu are timp de pierdut, nu are voie să se odihnească, să-şi lingă rănile, să se vindece. Trebuie să se imunizeze din mers. Şi de cele mai multe ori, pentru a rezista, îşi închide sufletul.

Ce înseamnă să fii medic în România? Înseamnă că ori te gândeşti la profesie ca la un bancomat şi prea puţin îţi pasă de cei ce trec prin cabinetul tău, ori că ai fost atât de naiv să crezi că tu poţi, cu mâinile goale şi mintea-ţi brici, să lupţi împotriva unui curent ce pune la pământ o naţie întreagă. Înseamnă să ai nervi de oţel, să poţi să vezi zeci de bolnavi zilnic, să pui diagnostice în timp ce alţii te înjură la uşă, să faci faţă tuturor nervilor celor care au senzaţia că nu te mişti suficient de repede, să suporţi mizeria umană şi morală şi să fii în stare să-ţi educi simţurile, astfel încât să nu lasă să se vadă dezgustul nici măcar în privire. Să mănânci pe fugă pentru că o altă urgenţă bate la uşă, să vrei să te prăbuşeşti şi să mergi totuşi mai departe deşi te dor toate încheieturile de oboseală, doar pentru că încă nu ţi s-a terminat garda şi tu nu ai înlocuitor.

Trebuie să-ţi faci timp pentru studiu, perfecţionare, să fii la curent cu toate noutăţile în domeniul tău, cu cercetări, descoperiri, îmbunătăţiri. Nu mai poţi? Nu interesează pe nimeni. Cedezi? Nu interesează pe nimeni. Rişti să pui un diagnostic incorect? E riscul tău. Unii şi-l asumă cu seninătate, s-au resemnat deja. Rămân în sistem şi se complac în mizeria lui, recunoscându-şi înfrângerea. Oricum nu e nimeni care să vrea să le ia locul.

Sunt si uscături, pretutindeni sunt. Nu putem afirma că toţi medicii sunt buni şi muncitori şi interesaţi de binele pacienţilor, aşa cum nu putem afirma că toţi sunt răi şi tratează în funcţie de consistenţa plicului îndesat cu mâini transpirate şi tremurânde în buzunar. Sunt oameni. Poate că unii s-au prins cum merg lucrurile în ţara asta şi au profitat din plin de mecanismul ăsta al şpăgilor ce fac rotiţele să se învârtă. Poate că au ajuns la un confort care pentru majoritate rămâne doar un vis. Poate că au uitat să fie oameni. Cine e însă de vină pentru starea asta de fapt?

Într-un spital din România un copil a murit pentru că a fost diagnosticat greşit. Doi medici au pus acelaşi diagnostic încrezându-se în aparenţe. Da, au greşit pentru că au ajuns atât de blazaţi încât nici măcar nu au mai avut curiozitatea să încerce să vadă dacă nu cumva simptomele evidente corespund şi unei boli mai grave. Trebuia să încerce să investigheze mai adânc, să se asigure că acel copil este cu adevărat sănătos în rest. Să investigheze cu mâinile goale, pentru că în weekend specialiştii lipsesc. Au liber şi ei, ca toţi ceilalţi oameni ai muncii. Sau au câteva zile de concediu la care au dreptul şi obligaţia prin lege. Sau poate au murit şi încă nu li s-a găsit înlocuitor, pentru că cel mai greu e să înlocuieşti un om care a cedat la datorie.

Trebuia să se asigure că au pus diagnosticul corect şi au administrat tratamentul corect. Ar fi făcut-o dacă sistemul nu i-ar fi aruncat în starea aceea de lehamite în care nu-ţi mai pasă ce se întâmplă cu cei din jurul tău. Dacă nu li s-ar fi indus sentimentul că orice ar face, nu vor ieşi niciodată din vria în care au intrat de bună voie. Dacă nu li s-ar fi confirmat încă de la primii paşi pe holurile spitalului respectiv că nu are rost să se zbată, că tot în mediocritate vor sfârşi. Au pierdut o viaţă fragedă pentru că sistemul i-a înfrânt. Şi noi am pus umărul la această înfrângere.

Blamăm din nou medici. Cerem să plătească, să pice capete. E normal să plătească dacă au greşit. E normal să nu mai poată profesa când mor oameni din cauza neglijenţei lor. Dar corect ar fi ca odată cu pedepsirea lor să începem să smulgem şi rădăcinile răului.  Altfel, degeaba e orice crucificare.

Ştiu că am făcut azi pe avocatul diavolului şi îmi asum cu bună ştiinţă rolul. Pentru că am trecut şi eu pe la uşile lor şi am întâlnit în momentele de criză şi oameni blazaţi, incompetenţi,  interesaţi, dar şi ingeri care au făcut adevărate minuni când mă temeam că nu se mai poate face nimic. Îngeri care nu mi-au cerut să-i stimulez cu bani ca să-şi facă datoria, care mi-au alinat sufletul cu un zâmbet şi o vorbă bună şi care s-au simţit răsplătiţi atunci când eforturile lor au dat rezultate. Aceşti îngeri încă profesează în spitalele din România. Este de datoria noastră să nu-i facem să simtă că degeaba se zbat să salveze imaginea profesiei pe care o onorează.

Anunțuri

6 comentarii

Aprilie 24, 2015 · 8:28 am

6 răspunsuri la „Sistem bolnav, moarte sigură.

  1. TIPSYNEL

    Da! In sfarsit cineva are curajul sa spuna adevarul.Dar cu asta ce-am facut? Ce putem face noi, muritorii de rand in fata acestui sistem bolnav, in colaps chiar? Doar iesind cat mai multi in strada, cat mai des si in fata institutiilor care se fac vinovate de aceasta: guvern, spitale mari si mici, la Cotroceni chiar. Cand? Cu cat mai repede cu atat mai bine. Candva, cumva vom ajunge si noi la un doctor si atunci vom vedea daca am procedat bine!
    Nu instig la astfel de manifestari dar nu stiu ce altceva pot face eu, un om obisnuit, care am stat prea mult, am urmarit si comentat cu naduf doar toate hotiile care au dus la colapsarea sistemului de sanatate din tara.
    Nu, nu sunteti avocatul diavolului, sunteti un om lucid care doreste sa fie dreptate pe pamant, ca toti sa ne bucuram de viata! Sunt atat de multe de spus in acest domeniu incat revin: fapte nu vorbe! Nu hartii ci meserie cu dragoste trebuie sa faca medicii! Cand au cu ce si pentru ce!
    Da’ cui sa spui?

    Apreciază

    • Şi eu cred că singura soluţie să se schimbe cu adevărat ceva în bine e să ieşim în stradă. Românii denotă, din păcate, o apatie soră cu leşinul. Nu s-ar uni şi nu ar demonstra decât dacă cine ştie ce calamitate i-ar lovi personal. Nu-şi dau seama că dacă aşteaptă atât, în momentul acela va fi prea târziu. Nu ştiu când ne vom trezi ca naţie.

      Apreciază

  2. Ai dreptate în ceea ce spui, Lucia! În sistemul sanitar există și îngeri, și demoni. Aș putea spune că am cunoscut eu însumi ambele categorii.
    Mai spun că am avut și încă mai am în familie medici. Buni zic eu, la fel și pacienții. Știu cum se poate trăi în casa unui medic. Nu curge lapte și miere. Și se muncește în continuu, pentru perfecționare și păstrarea la curent cu tot ce-i nou în domeniu.
    N-ar trebui aruncată piatra cu așa de mare ușurință! Ar trebui, cum bine spui, să se facă o analiză reală a sistemului, pentru a se vedea unde se ascund hibele.

    Apreciază

    • Da, Mugur, aşa este. Nu medicii sunt oaia neagră în sistem, sistemul îsuşi e greşit şi a reuşit performanţa să păstreze în el doar oameni blazaţi.

      Apreciază

      • Aș reformula ceea ce spui tu: nu au rămas numai oameni blazați, ci sistemul i-a adus în starea asta! Unii dintre ei încă mai cred și vor să readucă sistemul pe calea cea bună, dar drumul devine din ce în ce mai impracticabil.

        Apreciat de 1 persoană

        • Da, normal că sistemul i-a adus în starea asta. Nimeni nu rezistă prea mult să se lupte cu morile de vânt şi când ajungi să fii condus doar de incompetenţi înfipţi în funcţii pe cu totul alte criterii decât profesionalismul, îţi cam vine să-ţi bagi picioarele şi să faci şi tu ce fac ceilalţi ca să poti supravieţui,

          Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s