Dimineaţa, pe răcoare

  • Mamaie, merg şi eu cu matale la târg mâine!
  • Ba, muică! Cum să mergi că e departe, mânca-o-ar mama! Mă omoară mă-ta!

  • Hai, mamaie, că nu zice nimic! Cum să se supere pe matale? Şi nici nu o să ştie, eu nu-i spun!

  • Păi cum să nu ştie când mergem la târg la voi? Nu ne vede şi pe noi lumea, nu te cunosc oamenii? Se duce mamaie singură şi-ţi aduce alviţă. Stai cuminte cu tataie-tău.

  • Nu, nu şi nu! Merg şi eu, altfel nu mă mai culc cu matale. Mă duc în casa mare cu tanti! Și nici nu mai vorbesc cu matale, să știi!

Obosită, mamaie-şi trece palmele peste faţa mică şi moale, îşi trage basmaua pe ochi şi se întoarce către tataie, care mustăceşte în colţul lui. Tataie se opreşte din cioplit şi mă priveşte cu ochii strălucind albastru. Zâmbeşte pe sub mustaţă. E mândru de mine, îl simt.

  • Mai zi şi tu, Lisandre! N-o vezi că mi se urcă-n cap?
  • Ce să-i zic? Ia-o şi pe ea, dacă vrea fata. Lasă că e mânz tânăr, nu simte drumul. Iei şi tu apă cu tine, ia şi nişte poame că i-o veni foame. Să-i iasă drumul pe urechi.

  • Mamaie oftează.

    • Hai că mă ajutaşi pân’ la genunchiul broaştei! Hai, fa, că te iau, dar să dea alimănitu’ să nu mă asculţi, că nu te mai aduc înapoi! Te las acolo, aşa să ştii!
  • Bine, sunt cuminte, sunt cuminte, sunt cuminte! Mă duc cu mamaie la târg, mâine mă duc cu mamaie la târg, uraaa!

  • Sar într-un picior şi sperii raţele pe bătătură iar ele măcăne de mama focului şi fug care-ncotro dând din aripi, de parcă cine ştie ce balaur le-ar urmări. Sunt fericită.

    În dimineaţa următoare nici nu se luminează de ziuă când mă trezeşte mamaie.

    • Hai puturosule, mai mergi cu mine?
  • Mmmm… sigur!

  • Atunci scoal-te, că ne apucă n’amiaza pe drum. Hai, fuguţa să te speli şi să te îmbraci.

  • Deschid ochii cu greutate, patul mă trage înapoi, dar mirajul drumului mă atrăge mai tare, deci, câţiva pumni de apă rece pe faţă ridică pleoapele chiar dacă ochii mai ard şi în stomac se zbate dureros un gol. Mamaie îşi pregătise târnele cu răsaduri de cu seară, acum e deja îmbrăcată şi-şi spune rugăciunea.

    • Unde pleci împieliţato, aşa? Nu-ţi faci cruce?

    Îmi fac repede trei cruci, şoptind în barbă Tatăl nostru.

    • Mamaie, da’ de ce trebuie să ne facem cruce?
  • Să ne ferască Dumnezău de rele, muică. Să nu ne iasă urâtul în cale şi să ajungem cu bine la târg. Ai să mă uit, te-ai încălţat bine? Uff, iar ai luat sandalele pe dos! Când o să înveţi să te’ncalţi sîngurică? Uite, asta e stânga, merge în piciorul stâng şi asta e dreapta, se duce în dreptul. Aşa, vai de păcatele mele, că m-ai ostenit deja!

  • Mamaie, da care-i dreptul, care-i stângul?

  • Păi nu-ţi arătai, acu’? Ce mai întrebi?

  • La matale de ce sunt pe dos?

  • ….!!!! Offf, mă mănânci! Hai să mergem că ţ-oi spune altădată. Lisandre!! Ieşi să-mi ridici cobiliţa că-s gata de drum! Să dai apă la viţel!

  • Lasă-mă tu pe mine, că ştiu şi singur ce am de făcut. Tu să ai grijă de mânzul ăsta să n-o calce vreo maşină! Şi să nu te-mpiedici în gumarii ăia, că uite cum liorpăie!

  • Cum liorpăie, tataie?

  • Păi nu-i auzi cum fac când pune pasul? Zîci că’s nemâncaţi de-o lună!

  • Şi gumarii mănâncă?

  • …!!!! ‘tu-ţi paştele tău de copil! Hai, plecaţ odată că iote, răsării soarele de când mă bateţ la cap! Ioană, să ai grijă de fată, auzi!?

  • În urma noastră portiţa scârţâie. Mă uit înapoi în lumina lunii, cât să-l mai prind cu coada ochiului pe tataie rămas să privească în urma noastră. Târnele atârnă greu pe umărul firav al mămăiţei. Din când în când, oftează, se opinteşte şi schimbă cobiliţa de pe un umăr pe celălalt.

    • Te doare, mamaie?
  • Mă doare, muică!

  • Dă să mai duc şi eu!

  • Du-te pe tine tu, că târnele-s grele, le duc eu. Ai grijă pe unde calci, să nu-mi faci vreo boacănă să fiu nevoită să te car şi pe tine!

  • Biineee…

  • Drumu-i lung şi pustiu. Dintr-o margine de zare soarele se ridică încetişor şi albeşte ziua. Prin casele de lângă drum se simte vânzoleală, în bătături raţele încep să măcăne de foame, vrăbiuţele se ceartă, rândunelele săgeată cerul şi trec razant peste creştetele noastre. Într-o salcie cântă o privighetoare. Alături, pe un stâlp de telegraf bate toaca o barză.

    • Mamaie,  uite barza!
  • O văd, muică, o văd.

  • N-o vezi, că nu te uiţi la ea! Uite-o!!

  • Lasă că eu văd şi fără să mă uit la ea.

  • Ai mai mulţi ochi?

  • Da, am unu’n creştet.

  • Şi vezi cu el?

  • Văd, vezi bine că văd!

  • Da cum vezi, că ai cârpă pe cap!

  • Iote-aşa! Multe mai vrei tu să ştii! Văd şi copii boţani ca tine care iau bătaie de la Dumnezău!

  • Da eu nu-s boţană, mamaie!

  • Ei, muică… tu eşti mama lor! Ai, vino-ncoa că se aude cursa şi dă peste tine! Mergi colea, pe lângă mine, cuminţică, cum te-am învăţat!

  • De când am plecat de-acasă picioarele s-au îngreunat. Acum soarele arde în ceafă şi setea-mi usucă gura. Drumul nu mi se mai pare atât de amuzant, dar bravez voiniceşte. Lângă o portiţă un cârd de gâşte şi-au scos bobocii la plimbare.

    • Mamaie, uite boboci!
  • Văd, mamaiţă. Ai grijă să nu te ciupească gâscanul! Nu te da aproape de el! Vino-ncoace! Ia spune-mi ţi-e foame?

  • Nu mi-e foame.

  • De parc-ai spune vreodată. Da sete-ţi este?

  • Da, mi-e sete.

  • Hai că vine o fântână acu’ şi oprim să bei apă.

  • Fântâna are margine înaltă de ciment şi ciutură în capăt de cumpănă. Mamaie apucă ciutura şi o coboară adânc, în fântână. Apoi trage prăjina afară şi cumpăna se înclină invers. Apa e rece ca gheaţa şi dulce ca mierea.

    • Ho, omul lui Dumnezău, că nu dau turcii! Bea puţinică, să nu ţi se facă rău! Stai să beau şi eu şi mai bei dupe aia. Ai cu muica, că e soarele sus şi mergem degeaba la târg, pleacă toată lumea până ajungem noi.
  • Mai e mult, mamaie?

  • Mai e, muică! Suntem abia-n Ostroveni! Te dor picioarele?

  • Nu mă dor. Hai să mergem, că eu sunt voinică!

  • Aşa te vreau.

  • Mi-e cald, mamaie.

  • Dă flanelul jos şi rămâi în rochiţă. E mai bine acu’?

  • -Da, e bine. Hai mai repede, să mai prindem lume-n târg.

    • Păi hai. Mergi cuminte pe lângă mine şi nu mai vorbi, să avem spor.
  • Dacă taci ai mai mult spor?

  • Da, normal.

  • Mamaie-şi trage cârpa pe ochi şi merge cu privirea-n pământ. Pune pasul uşurel, sacadat. Calcă cu grijă pământul, de parcă i-ar cere iertare. Eu alerg pe marginea drumului când înainte, când înapoi, vânând fluturi şi adunând mănunchi flori de ochiul boului. Aş lua şi maci, că-s roşii, dar cum pun mâna pe ei şi trag, se scutură şi rămân în mână cu o măciulie goală tivită cu câteva stamine negre. Mi-e necaz, dar nu mai zic nimic, să nu-i mănânc sporul lui mamaie. Dacă se întoarce cu răsadurile nevândute e bai mare! Tac, strâng din dinţi şi merg mai departe. Prin picioare mi se plimbă o armată de furnici. Când în sus, când în jos. Pielea arde, sângele se dilatată, sandalele mă strâng. Se vede strălucind acoperişul de la baza de cereale. Creşte cu fiecare secundă şi paşii încep să ni se intersecteze cu ai altor oameni grăbiţi, plecaţi cu treburi la târg.

    • Bună dimineaţa, daică Ioană!
  • Bună dimineaţa, muică!

  • Ce faci, plecaşi cu mânzul după matale?

  • Păi, mai avui scăpare cu ea, muică?! Nu mai avui scăpare, trebui s-o iau cu mine! Să vezi când o afla mă-sa! Parcă mi-e şi frică să dau ochii cu ea!

  • Lasă daică, ce-o să-ţi facă? Aşa-s copiii, au putere. stai liniştită! Ăştia-s mai în putere ca noi, că-s nemunciţi! Ai, că de când te-aşteaptă ale Mască! De trei ori dădu ocol târgului, cică i-ai promis nu-ş ce răsad de ardei.

  • Hai că acu’ ajung şi-aşez şi eu marfa. Ce să fac, dacă avusăi coadă după mine, nu putui ajunge denoapte.

  • Lasă că nu-i târzâu nici acu’. Nici acu’ nu-i târzâu dacă e cu voie bună!

  • Târgu-i plin, lume pestriţă. Fiecare vrea câte ceva, strigă, râd, fac glume, târguiesc, se tocmesc. Peste toţi soarele de iunie străluceşte din ce în ce mai tare şi fumul micilor se aşterne înecăcios şi apetisant peste toată omenirea strânsă laolaltă.

    • Ce faci, mamă, aci? E şi Luci cu matale??

    • Hait’ că ne-a prins! Să vezi acu’ scandal!

    • E şi ea cu mine, aha. Nu mai avui scăpare de ea. De ieri mă tot bate la cap s-o iau, s-o iau şi alta nu. Şi-o luai, că să fac? Şi ta-tu zîse că e mare, poate să ducă. Uite-ne, ajunsărăm cu bine.

    • Fa mamă, eşti bătrână şi-ţi pui mintea cu plozii! Nu puteai s-o laşi acasă? Venirăţi atâta drum pe jos, nu te gândişi ce faci dacă i se face rău? Nu te gândişi, ai?!

    • Da uite că nu i se făcu niciun rău. Venirăm şi noi ca toată lumea.

    • Pe jos. Da’ ce, lumea merge pe jos 7 km sau ia cursa? De ce nu mi-ai spus, că-ţi dădeam eu bani de cursă! Cum să aduci copilul pe jos atâta drum? Şi tu, boţano, nu puteai să stai cu tataie-tău, să nu alergi ca o capră pe drumuri la ora asta? Hai, acasă cu tine!

    • Nu merg! Eu stau cu mamaie!

    • Ba ai să mergi chiar acum! Şi lasă gura moale că-ţi trag şi vreo două! Ne ştie târgul la cât ţipi!

    • Las-o, fa muică, c-o aduc eu când termin aici. Nu te certa cu fata să se uite lumea la voi ca la urs!

    • Lasă matale, vezi-ţi de răsaduri acolo, că ştiu eu cum să mă port cu copilul meu. Mişcă acasă fiţ-ar curu’al dracu că ţi-l înroşesc acu’ de nu te vezi! Măcar să ai de ce plânge!

    Anunțuri

    Scrie un comentariu

    Mai 3, 2015 · 8:43 pm

    Lasă un răspuns

    Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

    Logo WordPress.com

    Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

    Poză Twitter

    Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

    Fotografie Facebook

    Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

    Fotografie Google+

    Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

    Conectare la %s