Lună plină

646x404 (1)
Ieri, întorcându-mă către casă la drum de seară, că aşa-i drumul mai plăcut şi mai liber, mi-a răsărit în cale cea mai mare şi rotundă lună din toate timpurile. Mi-a sărit în faţă direct, cu îngâmfare, pe Calea Griviţei, chiar sub podul pe care l-a dat în folosinţă cu mare tam-tam actualul edil. Nici măcar nu a bătut la uşa pleoapelor, nici nu a aruncat paloşul înainte.
Mergeam eu îngândurată şi obosită, cu privirea întinsă pe asfalt şi deodată am auzit un ştrengăresc „bau”! Mă aşteptam să strige „cucu” la cum a ieşit ea cu faţa ei de aur cât roata carului de după colţul primului bloc şi s-a aşezat strategic chiar în mijlocul străzii. Stătea acolo şi râdea de mine cu gura până la urechi. Şi ea, şi omul ei cu toată turma lui de mioare râdeau.
Radia, strălucea de atâta încântare şi de atâta aur curat şi perfect cu care era poleită.
Mi-a prins privirea şi nu mi-a mai dat drumul. Eu am făcut la dreapta, m-a urmărit din spate, apoi la stânga, mi s-a aşezat pe umăr, pe alee mi-a alergat iar în faţă. Uitase să-mi spună noapte bună.
Rânjea, ştia că noaptea mea va fi albă, avusese ea grijă s-o lustruiască, s-o facă să strălucească lună.
Eu, ingrată, am intrat în casă şi am tras draperia peste geam. Tocmai se pregătea să se aşeze comod şi să privească la ritualul meu de culcare.
„Sâc, ţi-am făcut-o!” – i-am bătut pumnii şi am scos limba. S-a supărat. În seara asta m-a întâmpinat bosumflată. Nu mai are rotundul perfect al cercului ce colinda uliţele din comuna Bulzeşti a lui Marin Sorescu.
M-a privit din depărtare, cu ochii plecaţi, obosită şi tristă. Am ajuns acasă şi i-am deschis larg fereastra. Nu vrea să intre, s-a pitit după un nor.  

Anunțuri

7 comentarii

Iunie 4, 2015 · 6:51 am

7 răspunsuri la „Lună plină

  1. În seara asta mă voi uita mai mult şi mai atent la ea în timp ce voi reciti textul tău frumos!

    Apreciat de 3 persoane

  2. O fi având şi ea durerile ei, tristeţile ei… Dar sigur îi eşti dragă… Şi când scoţi limba! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Măăăăi, ai îndrăznit să te strâmbi tocmai la Prea-Mărita Lună??? 😯
    Asta mi-a mers direct la suflet! ⭐

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s