Despre drumuri şi oameni

Sunt oameni ale căror vieţi care curg lin, în albii din veci săpate. Din când în când mai sar peste câte o piatră, se mai împrăştie în stropi strălucitori, ca după aceea să se adune firesc în curgerea lor lină spre marea cea mare. În caz de pericol se mai agaţă de o rădăcină, mai fac o bulboană, mai încalecă un drum, mai dărâmă nişte ziduri. Destinaţia lor e clară şi limpede ca apa izvorului de unde au plecat. Odată ajunşi la capăt, apele lor se amestecă cu apele primitoare ale mării şi rămâne din amintirea lor doar piatra pe care se prinde scoica.

Sunt oameni ale căror vieţi au aşternut înainte un drum de piatră albă ce şerpuieşte sinuos printre creste. În dreapta e prăpastia, cu hăul ei ademenitor, în stânga muntele cu piscuri ameţitoare. Oamenii păşesc pe ele cu grijă şi teamă, pun un pas înaintea celuilalt şi se feresc de pietre, pentru că orice piedică le poate fi fatală. Mulţi privesc în jos şi inevitabil ajung pe fundul prăpastiei, pradă facilă pentru vulturi.

Pentru cei ce rezistă tentaţiei, drumul e greu. Din când în când urcă în genunchi, cu palmele rănite şi degetele zdrobite de rădăcinile de care tot încearcă să se agaţe. Au pantalonii rupţi, hainele sfâşiate iar din rănile proaspete sângele picură uşor, obol pământului însetat.

Uneori duc în spate poveri. Cruci grele de lemn, sau alţi oameni, cu alte existenţe, care s-au agăţat cumva de ei pe drum şi care se hrănesc parazit,  precum lianele din viaţa ce palpită în piepturile lor. În urma lor rămâne rana, amprentă de sânge pe piatră. Trec ploi şi-o spală, bat vânturi şi-o usucă, amprenta rămâne. Ei nu privesc nici în jos, în hău, nici în sus spre vârf. Nu pot întoarce capul să privească înapoi, drumul dinainte aşternut îi obligă să ţină privirea dreaptă, în faţă, fără să se abată nici măcar cu un milimetru de la linia orizontului.

Se opresc în vârf şi la capătul drumului ating cerul cu mâna. Ei sunt martirii care au reuşit să învingă soarta şi-i aşteaptă la capăt împărăţia cerurilor şi-un loc cu verdeaţă unde sufletele lor pline de cicatrici se odihnesc. Unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin.Misty Morning, Lower Saxony, Germany

Şi sunt oameni ale căror drumuri se intersectează prea des cu altele. Viaţa lor este o continuă răscruce. O iau la dreapta, e greşit, o iau la stânga, la fel, se întorc, se repetă, până ajung să se învârtă în cerc şi să nu mai poată vedea în jurul lor decât un perete impenetrabil, înalt până la cer. Aceeaşi existenţă, aceleaşi dureri, aceeaşi învârtire continuă, de carusel. Obositoare şi înnebunitoare existenţă.

Încearcă din răsputeri să scape şi vârtejul vieţii îi trage înapoi de fiecare dată, în aceeaşi vrie, în liniştea iluzorie a ochiului de furtună. Aceştia obosesc cel mai repede. Puţini sunt cei care reuşesc să găsească într-un final ieşirea din caruselul ce nu se mai opreşte niciodată şi să-şi continue viaţa pe drumul corect. Majoritatea abandonează şi atunci viaţa lor fără cap şi coadă sfârşeşte lamentabil, într-un banal fapt divers. Moartea ce li se pare o scăpare îi împovărează cu privirile flămânde ale necrofagilor ce-aşteaptă flămânzi pe margine să-i vadă dându-şi obştescul sfârşit. Sufletele lor ce evadează perfid, sfârşesc prin a fi devorate pe loc de dinţii flămânzi ai celorlalţi. Rămâne în urma lor o ştire rece şi impersonală în rubrica de fapt divers a celei mai şterse fiţuici din oraş. Existenţe neîmplinite, suflete rătăcite şi chinuite, dureri pe care nimeni nu a avut timp să le vadă.

Ieri, un tână de 30 de ani s-a sinucis aruncându-se în faţa metroului la staţia Eroii Revoluţiei. A pus capăt unui chin pe care doar el l-a ştiut şi lumea s-a impacientat, s-a enervat şi a înjurat pentru că a fost oprită din curgerea ei către nicăieri pentru o jumătate de oră. De un fapt divers. Uneori mă tem că tunelurile acelea întunecate, cu pereţi umezi negri de funingine şi zgură, vor ajunge să adăpostească mult prea multe suflete rătăcite. Suflete cărora niciunul din noi nu s-a oprit să le dea un capăt de rază pentru speranţă, nu le-a întins o mână de ajutor, să-i ajute să iasă din vrie. Pentru că noi toţi suntem prea ocupaţi cu vieţile şi drumurile noastre.  Ne plac doar dramele fără happy-end, cu sfârşituri tragice, sângeroase. Ne hrănim cu sângele lor proaspăt, aburind, ca vampirii. Rămâne faptul divers şi o ştire impersonală de trei rânduri în cea mai ştearsă fiţuică din oraş.

 

 

Anunțuri

10 comentarii

Iunie 30, 2015 · 8:52 am

10 răspunsuri la „Despre drumuri şi oameni

  1. Cred că fiecare dintre categoriile de oameni descrise mai sus ar fi de acord cu cele spuse, dar nu s-ar opri din drumul lor, oricare ar fi acela. E prea mare inerția.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Și totuși. Opinia tuturor specialiștilor în domeniu (și ăștia taaare greu cad de acord) este că nu există sinucideri voluntare. Ele sunt punctul final al diagnosticului unei afecțiuni psihice. Și tot ei spun că un om căruia rațiunea îi funcționează încă în parametri acceptabili nu are suficient curaj pentru a duce la bun sfârșit un astfel de demers. Cât despre drumuri… al meu cred că nu se încadrează, cap-coadă, în niciunul dintre tipare. Ci mai degrabă că e un soi de drum „compus” având porțiuni din toate categoriile descrise. Se termină una, alta începe.

    Apreciat de 1 persoană

    • Şi da şi nu, Dane. Adică da, sinuciderea e capătul de drum văzut de un om bolnav, dar în acelaşi timp poate fi şi un capăt voit, văzut de un om disperat. În ambele categorii sunt de fapt oameni singuri, cu probleme pe care nimeni nu are timp să le vadă, pe care nimeni nu-i întreabă dacă le e bine sau nu. Sau, dacă-i întreabă, nu o fac pentru a-l ajuta cu adevărat. Am întâlnit oameni şi din prima şi din a doua categorie, din păcate.
      Cât despre drumuri… nu e o regulă să te încadrezi într-o categorie anume. Sinceră să fiu, cred că drumurile tuturor au la un moment dat nişte răscruci hotărâtoare, nişte sensuri giratorii înşelătoare. Dar, în final, toţi cei care scapă de ele ajung în categoria a doua. Drumul vieţii nu e pe deplin lin decât pentru un număr extrem de mic de persoane şi acestea nici măcar nu au făcut cine ştie ce efort să şi-l construiască.

      Apreciază

      • Eu m-am făcut purtătorul de cuvânt al celor care au studiat fenomenul, folosindu-mă de ceea ce, de-a lungul timpului, am mai citit și eu (și asta fiindcă eu sunt total lipsit de experiență și, ca proprie trăire, mereu empatizez cu cei ce aleg să sfârșească astfel). Iar ei sunt fermi pe poziție : oricât de singur și de disperat ai fi nu ai curajul pentru a duce la bun sfârșit un astfel de act.

        Apreciază

        • Când nu mai vrei să trăieşti e tare uşor să pui un pas alături. De asta şi aleg marea majoritate locuri precum metroul, pentru că nu au timp să se răzgândească. Nu e atât de uşor de clasat un astfel de caz. Părerea mea. Cert e că toţi, absolut toţi, ajung să nu mai vadă lumină nicăieri. În jurul lor e doar întuneric, altfel ceva i-ar putea abate din drum. Habar nu ai cât de uşor ajungi în pragul ăla şi cât de puţin îţi trebuie să-l treci. Asta ţi-o spune cineva care l-a trecut şi s-a întors s-o ia de la capăt. Şi crede-mă, sunt încă cu mintea întreagă.

          Apreciază

        • Şi da, până la urmă depresia e o boală, dar nu a creierului, ci a sufletului.

          Apreciat de 1 persoană

        • Acum ar trebui să te întreb „Dar sufletul ce e ?, nu ? Dar nu, nu te întreb. Așaaa… o vagă idee am și eu… 🙂 ) )

          Apreciat de 1 persoană

  3. Am impresia ca in vremurile pe care le traim este mult mai „simplu” sa mai facem si acel ultim pas. Poate este doar o impresie, dar parca toate sunt asa aranjate incat sa ne ia si dramul de curaj de care avem nevoie zi de zi pentru a mai urca putin pe stanca. Eu asa percep nebunia vremurilor acestora.
    Multa sanatate, Lucia!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s