Dulceaţă de cireşe amare

Mă gândeam azinoapte pe la două, cât încă mai scoteam sâmburii din nişte cireşe negre ca păcatul şi mici ca ochii păsărilor călătoare, cum să vă povestesc reţeta asta astfel încât să îi simţiţi şi aroma şi gustul, să-i vedeţi şi culoarea şi fineţea şi să vă încumetaţi să porniţi la drum, s-o faceţi. Pentru că drumul nu-i de ici de colo, e lung. Nu ştiu dacă o să reuşesc, mă tem ca va trebui musai s-o încercaţi ca să vă daţi seama despre ce vorbesc.

Hai să începem, că e târziu şi neuronul meu, după ce a dormit pe el toată ziua, mă ceartă acum, îmi spune că e cazul să nu mai exagerez că mă lasă cu dânsul (uf, ce cuvânt urât c*rul dânsul ăsta!) şi mă părăseşte pentru alt cap mai înţelept şi mai odihnit. Mda, ce să spun… Trebuie să-i fac şi lui pe plac până la urmă, că şi fără el e greu. Ştiţi vorba aia, rău cu rău, dar fără rău te înveţi prost. Buuunn

1040024_10151462734631417_865363805_oNe înarmâm deci cu vreo două kile de cireşe amare. Mici şi prăpădite, ştiu, aşa că, pe lângă ele, luăm şi vreo cinci kile de răbdare şi bunăvoinţă. Acum, dacă sunteţi voi norocoşi şi găsiţi cireşele fără codiţe, bafta voastră. Dacă nu, asta este, trebuie să le curăţaţi.

Deci, le spălăm bine, le curăţăm de codiţe şi le scăpăm de sâmburi. Muncă migăloasă, vă spun! Şi în aceeaşi măsură murdară, aşa că, dacă nu vreţi să aveţi mâinile negre ca de la sapă a doua zi, musai să lucraţi cu mănuşi. Vă recomand mănuşi chirurgicale, că se mulează mai bine şi îţi lasă mai mare libertate de mişcare. Răbdare şi tutun fără tutun, că nu poţi şi una şi alta. Mai cânţi, mai reciţi, te mai hlizeşti de unul singur, trece timpul şi se termină cireşele de curăţat.

Le puneţi direct în oala în care vor fierbe, economisiţi astfel o groază de suc propriu extrem de necesar şi folositor. Vă mai vând un pont. Folosiţi o oala mult mai mare decât ar fi normal pentru cantitatea de fructe. La fiert va face spumă şi nu e bine să riscaţi să umpleţi toată casa de o zeamă dulce, lipicioasă şi colorată.

Le-aţi terminat de curăţat! Felicitări, meritaţi un premiu, aşa că puteţi face pauză de-o ţigară şi eventual de o gură de vin. Sau de bere dacă vă dă căldura afară din casă. Doar atât că de acum înainte e doar poveste cu happy end, promit!

Luaţi 1 kg şi jumătate de zahăr alb şi turnaţi cu generozitate peste fructele curăţate. Nu vă zgârciţi şi nu încercaţi să folosiţi altceva, că stricaţi bunătate de dulceaţă şi, credeţi-mă, nu vreţi asta. Ştiu, zahărul alb e câh, dar nu vă pune nimeni să-l mâncaţi cu lingura. Din dulceaţa asta se savurează câte o linguriţă-două, cu un pahar de apă rece, atunci când vrei să-ţi răsfeţi sufletul. Că direct acolo merge.

Amestecaţi zahărul cu fructele uşurel, cu o lingură de lemn, până toate fructele sunt acoperite de zahăr. Ştiu, o să vi se pară zahăr cam mult pentru început, dar vă jur că nu este. E ok.

Bucătarii de meserie v-ar recomanda să stoarceţi deasupra şi-o lămâie. Eu nu pun niciodată zeamă de lămâie atunci când fructele sunt un pic acrişoare şi au suficientă vitamina C. Îi strică gustul, chiar dacă ei o să susţină că ajută, că păstrează culoarea şi nu zahariseşte minunea. Vax. Culoarea şi-o păstrează dacă ştii să fierbi dulceaţa, iar de zaharisit, se zahariseşte oricum dacă o ţii cu secolele în cămară. Bineînţeles, e doar părerea mea personală şi cum ştiţi, gusturile nu se discută.

După operaţiunea asta atât de complicată, acoperiţi oala frumos şi uitaţi de ea câteva ore. Nu vă speriaţi, nu o să se strice. În timpul ăsta zahărul va scoate sucul din fructe şi vă va oferi gratis siropul viitoarei minuni. La cireşele amare şi în general la fructele zemoase (vişine, caise, piersici), eu nu fierb sirop separat. Dacă e seara, nu e o problemă dacă dorm în bucătărie toată noaptea.

Când zahărul s-a topit în lichidul rubiniu, puneţi oala pe foc şi mai amestecaţi de câteva ori cu lingura de lemn, să se omogenizeze şi să se topească şi zahărul ce s-a adunat sub fructe, pe fundul oalei. Altfel riscaţi să se caramelizeze şi să stricaţi dulceaţa. Păziţi-o un timp, până începe să fiarbă şi ridică spuma, să nu riscaţi să plece de nebună prin bucătărie. După ce a început să clocotească, daţi focul mic şi adunaţi spuma.

Nu mai e cazul s-o păziţi continuu, cu focul la minim se va fierbe încet şi se va elimina surplusul de apă, siropul legându-se frumos în final. În timp ce ea clocoteşte puteţi să vă pregătiţi borcănelele în care o veţi pune. Din cantitatea de mai sus ies cam 5 borcane de 360 gr. Nu uitaţi însă de tot de ea, că se supără! Mai aruncaţi câte-o privire, mai amestecaţi cu lingura de lemn, mai adunaţi spuma deschisă la culoare dacă se mai formează. Cu totul, nu ar trebui să dureze mai mult de 40-50 de minute. Depinde de aragazul vostru. 11707495_704162576377048_520908021916957322_n

Este gata când siropul s-a închegat (adică, dacă-l picuri într-un vas cu apă, rămâne adunat, nu se împrăştie imediat în apă). În acel moment e gata. Puteţi opri focul şi s-o lăsaţi să se odihnească vreo jumătate de oră. Dulceaţa va fi perfectă, siropul va avea o minunată culoare rubinie, fructele vor rămâne întregi şi totuşi fine ca mătasea odată ajunse pe limbă.

După ce s-a odihnit cât să nu spargă sticla,  o turnaţi frumos în borcanele curate şi uscate, le înfiletaţi capacele, le întoarceţi cu fundul în sus şi le lăsaţi să se răcească aşa, stând în cap. Trebuie să vadă un pic lumea pe dos, ca să nu facă floare mai târziu, în cămară. Nu uitaţi să opriţi câteva linguriţe pe o farfurie, cu care să vă delectaţi papilele gustative, să nu se supere şi să creadă că aţi muncit degeaba atâta timp.

Mai târziu, când veţi avea musafiri, delectaţi-i cu câte o chisea de dulceaţă şi un pahar cu apă rece de la gheaţă, ca pe vremea bunicii. Vă asigur că vor rămâne îndrăgostiţi şi nu vor şti cum să mai laude gospodina talentată ce a pregătit o asemenea minunăţie!

Anunțuri

23 comentarii

Iulie 1, 2015 · 8:44 pm

23 de răspunsuri la „Dulceaţă de cireşe amare

  1. Nu, nu zeamă de lămâie se pune. Ci coajă de lămâie. Nu rasă ci bucăți de coajă. Sigur, merge și fără. Dar coaja de lămâie îi mai adaugă un plus de amărăciune și-i dă și-un aer așeee… de sofisticărenie.

    Apreciat de 1 persoană

    • Neaţa, Dane!
      Da, cred că îi dă un plus de savoare.
      Mai este frunza unei muşcate creţe pe care o mai punea bunica mea în dulceaţă, care lăsa la fel un gust şi o aromă aparte pe cerul gurii. Fiecare după gusturi, merge încercat tot şi sper ca cei ce vor să facă să citească şi comentariile, să se inspire. 🙂
      Eu, recunosc, prefer să simt aroma fructului. Rareori folosesc artificii şi arome din afară. Sunt doar câteva dulceţuri la care mai adaug când am timp câte ceva. Sâmburi de caisă la dulceaţa de caise, sau sâmburi de nucă la gemuri. Din coajă de portocală şi lămâie făceam (că-s leneşă şi nu am mai făcut demult) o dulceaţă simplă, care-i o explozie de arome şi o încântare pentru ochi. Trebuie doar să ai răbdare şi timp să-i spui poveşti.

      Apreciază

    • Daa, îi dau un accent elegant dulceţii acele bucăţele de lămâie. Sunt ca o surpriză pe limbă atunci când mănânci dulceaţă. Cumva te flatează, aşeee! 😉

      Apreciat de 1 persoană

  2. Dăduşi cu amintirile-n mine de mi-au zăngănit poftele. 🙂 Făcea bunică-mea o dulceaţă de cireşe amareee… Păi aia era preferata mea, la egalitate perfectă cu cea de mure. Da’ s-a dus draga de bunica de muuuuulţi ani, iar eu tot de atîta timp n-am mai gustat aşa dulceaţă cum făcea ea. A mai făcut mătuşă-mea de mure, dar parcă nu-i ieşea nici ei chiar aşa bună ca a bunicii. Şi uite-aşa se pierd secretele şi talentele…

    Eu am făcut anul trecut, pentru prima oară în viaţă, gem de piersici. Mi-au ieşit vreo şase kilograme! Am dezinfectat borcanele la microunde, timp de un minut, iar capacele fierte într-o ulcică. Am pus şi-un pic de zeamă de lămîie şi zahăr vanilat. Încă mai am vreo trei borcane şi n-au păţit nimic, nu şi-au schimbat culoarea.

    Ştii, culmea e că luna trecută am fost cu „tanti” (fosta prietenă) la ea la ţară şi am cules cam un sfert de găleată de cireşe amare, dar n-am oprit niciuna pentru mine. Nu ştiu ce-a făcut cu ele. La anul – dacă mai apuc – o să-mi iau şi eu cîteva, să fac o dulceaţă, că tare mi-e dor. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s