Sfârşitul unei zile pe dos

Ieri am avut o zi trăită pe dos.

Dis de dimineată am vărsat cafeaua pe parchet. o cană întreagă, să ştiu o treabă. Ea, fericită, s-a lăţit pe toate cablurile de la calculator. Aşa că în loc să-mi savurez cafeaua să mă trezesc, a trebuit să spăl pe jos şi să şterg la cabluri, aşa adormită. Asta a declanşat un întreg lant de nefăcute, că de, neuronul meu unic şi suferind de singurătate, a rămas adormit.

Drept urmare, mi-am spart şi  antiperspirantul după ce-am făcut duş (nu mă întrebaţi cum, că habar nu am), m-am împiedicat, mi-am rupt o unghie, am înjurat, m-am aşezat s-o tai, în consecinţă am plecat târziu.
Am ajuns în staţia de RATB şi am constatat că mi-am pierdut cardul reîncărcabil şi nu am cum să-mi reînnoiesc abonamentul.

A trebuit să merg în altă staţie, să-mi fac alt card, cu alţi bani, bineînţeles. Iar ca să ajung acolo a trebuit să iau un card reîncarcabil nenominal, pe care să pun nişte călătorii, că nu puteam circula clandestin. O distracţie totală şi 15 lei în plus daţi aiurea.

Peste zi totul mi s-a părut greu, până şi pleoapele care nu aveau nicio vină, săracele. Facturile erau scrise în chineză, ştatele greu de descifrat, autorii urâcioşi cu cotele lor de impozite cu totul. O clientă m-am rugat să-i scanez şi să-i trimit o factură, eu amabilă peste măsură, i-am trimis alta. Aseară eram epuizată.

Plec de la birou pe la 9 jumate. Obosită, stresată, cu durere de cap, după o asemenea zi. De obicei îmi iau o mică marjă de timp şi merg o jumătate de oră pe jos, până la staţia lui 41 din faţă de la la agronomie. Mai privesc grădinile, imi mai umplu plămânii cu miros de tei, mâna Maicii Domnului, trandafiri, mă mai opresc de vorbă cu câte un căţel, mai mângâi o mâţă alintată, lucruri din astea banale, care-mi spală creierul şi mă ajută seara s-o iau de la capăt acasă. Aseară nu am mai avut chef şi am luat autobuzul până la cap de linie.
Urc acolo, mă aşez pe un scaun şi răsuflu uşurată, privind pe geam cu gândul aiurea şi neuronul tot adormit. La Romexpo era ceva concert rock şi muzica se auzea estompată în staţia de tramvai, visam la tinereţe şi la atmosfera de acolo înregistrând frânturi de imagini. O mare de utilaje cu luminile de avarie pornite, trase pe dreapta lângă pasaj, un 42 căruia i se urâse aşteptând să se schimbe semaforul şi pentru el, să ajungă la capătul drumului, un microbuz oprit la semafor, chiar lângă bordură, întuneric spart de câte un felinar şi-o coroană înaltă de plop ce se pierdea undeva în cerul încruntat.
Ajungem la agronomie şi mă felicit pentru alegere, staţia era full. S-a umplut tramvaiul instantaneu. Din faţă veneau alergând două doamne cu un copil. O mămică tânără, însărcinată şi frumoasă, cu o rochie scurtă-scurtă, care-ţi fura ochii şi te făcea să ignori burtica, puştiul cam de cinci ani, sănătos, cu pantaloni scurţi şi o bătrână bunică ce se împiedica în picioare. O dureau articulaţiile bătrâne.
Aud o voce de copil:
– Hai, mamaie, hai mamaie, hai! Stai, să nu pleci! Hai mamaieee!
Se oprise puştiul în dreptul uşii vatmanului şi se apucase zdravăn cu mânuţa de metalul murdar, ordonându-i acestuia să aştepte şi făcând galerie pentru mamaie. Vatmanul, amuzat, o aşteaptă pe bătrână, care ajunge într-un final gâfâind. Urcă întâi bătrâna râzând şi după ea puştiul mulţumit. Găsesc liber scaunul din faţă, cel în care stai cu spatele la drum şi-l aşează pe puşti pe scaun. Domnul din faţa lui se simte şi-i dă locul bătrânei. Mămica graviduţă rămâne în picioare, deocamdată. Sunt veseli, destinşi, frumoşi cu toţii. Vin din parc.
– Nu vrei să te ia mami în braţe?, întreabă mămica zâmbind pe sub mustaţă.
– Nu.
– De ce?
Puştiul nu mai răspunde, doar arată cu capul undeva în spate şi face cu ochiul. Mămica se abţine cu greu să nu izbucnească în râs.
– Hai mamaie, las-o şi pe mami să stea jos şi să te ţină în braţe.
– Lasă-l că nu vrea, îl văd fetele.
– Ce-ai, mă, de ce nu vrei?
Puştiul, cu o dezinvoltură de zile mari, nu bagă în seamă de nicio ironie, îşi vede în continuare de treaba lui, filând pe cineva, undeva în spate.
– Mamaie, cere-i mata numărul de telefon, s-o sun.
– Domnisoarăăă, dă-şi şi mie numărul de telefon să te sune băiatul, că-i place de matale!
Strigătul bătrânei răsună în tramvai şi un râs colectiv însoţeşte o mare de priviri complice ce îl învăluie pe băiat. Acesta nici că se sinchiseşte. Priveşte în continuare cu insistenţă, senin, către domnişoara sufletului său care preferă să rămână anonimă undeva în spate.
– Lasă că ştiu. 127 e numărul ei.
– De unde ştii?
– Ştiu, mi l-a dat, am mai făcut cunoştinţă o dată!
– Şi i-ai spus că te-ai îndrăgostit de ea?
– Da, ştie, n-auzi c-am vorbit!?
Între timp mămica s-a aşezat pe un scaun şi vorbeşte la telefon cu tatăl puştiului. Îi povesteşte faza şi acesta cere probabil să vorbească cu odrasla proprie.
– Ce să fac, tati, bine! Uite, cu gagicile!
A venit staţia mea, am coborât şi i-am lăsat acolo veseli, destinşi, o bunică deschisă la minte, o frumoasă mămică tânără şi un puşti îndrăgostit şi încrezător, pentru că toată lumea era a lui. Am spus că avea cinci ani?
Uite aşa se termină perfect o zi pe dos. Azinoapte am visat frumos.

Anunțuri

8 comentarii

Iulie 2, 2015 · 8:41 am

8 răspunsuri la „Sfârşitul unei zile pe dos

  1. Super! Ţi-am sorbit pe nerăsuflate povestea, ca pe un Cico de pe vremuri… Ehehei… Ai povestit atât de filmic încât m-am urcat şi eu pe scaunul din spatele tău şi am „văzut” toată perfecţiunea ce te-a făcut azi să scrii.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ce mi-a plăcut. Ai povestit așa de frumos. 😀

    Apreciază

  3. Îmi plac zilele ce tind spre echilibru. 🙂 La mine se cam adeveresc legile lui Murphy de parcă zici că eu le-am inventat: ce începe prost se termină şi mai prost. 😀

    Apreciază

    • Nu numai la tine, pentru toţi e la fel. De asta mi-a fost şi mie drag de ziua mea pe dos. Sau poate are fiecare zi din asta câte un sfârşit cu zâmbet şi noi nu suntem capabili să-l vedem de fiecare dată. Ne scapă pentru că suntem preocupaţi de piedicile pe care le-am avut.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s