Povestea de marţi- despre un năşit mai special

Mă tot gândesc de ieri să vă spun o poveste de pe vremea în care eram o mândră şantieristă, undeva pe malul Dunării. Am lăsat-o pe azi, că tot e marţi şi-ar fi nevoie de un zâmbet să contracarăm cele trei ceasuri rele pe care le duce în spate fiecare zi din asta. Bun, acum să purcedem pe firul poveştii, până prin anii 2000 şi-un pic.

Era o toamnă ceţoasă şi noi ne pregăteam să lansăm la apă un cargo de vreo 4400 t deadweight (cu aproximaţie acum şi cu o marjă de eroare serioasă, că de sunt şi eu bătrână şi nu mai ţin minte aşa bine) construit pentru un partener german. Lansarea era un pic întârziată pentru că se tot ceruseră modificări, apoi Dunărea nu avusese suficientă apă, chestii din astea banale, de care te împiedici la fiecare pas, mai ales când faci nave maritime autopropulsate pe undeva pe aproape de cazanele Dunării.

Se apropia vertiginos ziua lansării, marangozii lucrau de zor la pregătirea calei, seul de oaie lucea pe traversele de lemn, parâmele erau întinse, numai bune de tăiat, oamenii îşi stabileau locurile şi acţiunile ce trebuiau intreprinse la secundă, astfel încât lansarea să decurgă fără incidente.  Nava urma să fie trasă la cheu, să fie împodobită cu steaguri, să strălucească. În şedinţa CA de dinainte se hotărâse, nu ştiu să spun cum, ca nasă să fie şefa compartimentului la care lucram eu.

Acum se cuvine o paranteză, că poate nu ştiţi ce înseamnă să năşeşti o navă. În momentul în care vasul e gata, vopseaua luceşte proaspătă şi ea e pregătită să dea piept cu apele pe care va circula tot restul vieţii de atunci înainte, muncitorii îi scriu numele frumos la prova, o împodobesc gigea şi o trag pe cala de lansare, îi umplu tancurile de balast, ca nava să se echilibreze şi să nu se lase într-o rână când ajunge în apă. Tot felul de calcule şi pregătiri milimetrice până să-i dea drumul în apă.

Pentru a avea viaţă lungă şi ape liniştite (că aşa-s marinarii, superstiţioşi), nava trebuie botezată. În general, proprietarul e cel care alege pe cineva din cercul de apropiaţi să oficieze această ceremonie. De regulă se alege o femeie, dar nu e exclus ca naşul să fie şi bărbat, că e democraţie, normal. De prova navei se leagă o sticlă mare de şampanie, care va fi spartă de vas în momentul în care acestuia i se taie parâmele şi el începe să alunece lin în apă. E de rău augur dacă sticla nu se sparge din prima, aşa că orice botez presupune şi o doză mare de emoţii. Închidem paranteza.

Clienţii noştri nu prea veneau cu naşa de acasă, lăsau la latitudinea conducerii noastre să facă propunerile pentru o funcţie atât de importantă. Ei puteau să respingă sau nu, dar de obicei nu făceau nazuri. Ce a fost neobişnuit de data asta? Naşa era oarecum atipică, pentru că de obicei era aleasă din rândul fetelor care lucraseră efectiv la navă (de la serviciul proiectare, sau de la secţiile de producţie), ori noi eram departamentul de resurse umane, fără nicio legătură directă cu construcţia navei.

Bine, aveam noi o juristă boccie şi urâtă de ziceai că-i machiată din loc în loc cu funingine de pe fundul cazanului, rea ca talpa iadului, dar infatuată nevoie mare (pentru că generalul îi dăduse puteri depline în schimbul unor servicii la care se pare că se pricepea extraordinar de bine), care tânjea demult să aibă şi ea măcar o dată în viaţă onoarea să fie naşa unei nave. Nu a apucat însă să-şi împlinească visul (Doamne ajută!) că bieţii clienţi când o vedeau îşi făceau repede cruce cu limba în gură şi erau convinşi că vasul atins de mâna ei se va scufunda încă înainte de a atinge apa.

Seara ne-am dus pe rând să vedem în ce stadiu sunt lucrările, că na, ne simţeam oarecum toţi implicaţi în procesul ăsta atât de important şi aveam emoţii exact ca la botezul unui copilaş.

A doua zi, dimineaţa devreme, înainte de începerea programului, eram toţi în păr adunaţi pe cheu. Se nimerise o dimineaţă senină, înaltă şi răcoroasă, numai bună pentru un botez reuşit. De ce lansarea asta era într-o zi de lucru, chiar nu aş ştii să vă spun.

De obicei lansările erau programate sâmbăta devreme, ca muncitorii să-şi poată aduce şi familia la eveniment. Şi veneau copiii ca la cea mai frumoasă piesă de teatru de păpuşi. V-am mai spus eu cândva că activitatea asta de navalist, oricât de grea ar fi, te prinde în mrejele ei şi nu-ţi mai dă drumul toată viaţa. Te îndrăgosteşti iremediabil de ea. severnav

Să nu mă mai întind, că deja nu mai înţelegeţi nimic.

Dimineaţa lansării, răcoare şi soare, ne ieşeau aburi pe nas când respiram. Vasul strălucea minunat în aburul dimineţii, sus pe punte un furnicar de oameni se agitau de colo colo, jos muncitorii stăteau pe poziţii cu ochii la maistrul care coordona lansarea, noi strânşi ciopor pe margine, aşteptam să apară conducerea împreună cu partenerii să înceapă ceremonia şi ne chinuiam să nu cumva să luăm cu noi acasă seul întins din belşug peste tot.

Agitaţie, veselie, emoţii, multe emoţii. Apare directorul tehnic, verifică parâmele, schimbă câteva cuvinte cu maistrul coordonator şi muncitorii şi după câteva minute apare şi stafful, gătit la patru ace, cu sefa noastră elegantă, îmbujorată, cu ochi strălucitori şi mâinile tremurând. Îi şoptim baftă, ea râde, noi strângem pumnii şi aşteptăm.

Nu ştiu ce naiba aveam aşa emoţii, că doar nu se întâmplase niciodată să rateze cineva botezul, iar şefa noastră avea o aruncare perfectă de fostă jucătoare de handbal.

Măi oameni buni, şi se aude semnalul maistrului, primele parâme sunt slabite, urmează celelalte, nava începe să se mişte imperceptibil, naşa stă cu sticla în mână şi aruncă şampania cu toată puterea. Sticla, nărăvaşă, capătă o traiectorie ciudată şi loveşte în tabla navei cu dopul!! Ciuciu să se spargă! În virtutea cine ştie căror legi fizice vine repede înapoi, naşa o prinde din zbor, o aruncă din nou şi… ghinion, se loveşte de prova şi se întoarce la fel de întreagă, de parcă ar fi fost teleghidată. Frate, de parcă şampania aia nu era ambalată în recipient de sticlă ci într-unul de cauciuc, rezistent la şocuri, aşa sărea înapoi după ce lovea tabla!

Asistenţa, consternată, uită să respire, după ce un suspin colectiv însoţise prima ratare. Partenerul neamţ se întunecă pe măsură ce naşa se înroşeşte, căpătând o tentă de mac de câmp gata să se scuture. Sticla pendulează înapoi, naşa o prinde din nou şi de data asta nu mai ratează, sticla se sparge cu zgomot, în spume, de tabla navei, dezvelind numele şi scăldând prova în primele valuri de şampanie.

Toată tărăşenia s-a petrecut în mai puţin de un minut, înainte ca vasul să-şi ia avânt în drumul către apă. Cargo-ul a început să capete viteză abia după ce s-a spart sticla, de parcă abia aşteptase şi el să fie botezat înainte de a pleca. Într-un final a atins apa clătinându-se şi aruncând stropi veseli în toate părţile cu un plescăit de plăcere. După ce s-a clatinat de câteva ori îngrijorător în dreapta şi-n stânga, încercând stomacurile muncitorilor de pe punte, a ridicat fruntea şi s-a scuturat vesel ca o raţă în soarele dimineţii.

Una peste alta, lansarea s-a dovedit a fi o reuşită şi sinceră să fiu, nu cred că vreun val mai şugubăţ a reuşit să-i producă stricăciuni iremediabile până acum.

 

Anunțuri

7 comentarii

Iulie 7, 2015 · 8:35 am

7 răspunsuri la „Povestea de marţi- despre un năşit mai special

  1. A treia oară-i cu noroc! S-a văzut doar. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Tare mi-a plăcut povestea! 🙂
    Cred că asemenea botez ar trebui făcut de fecioare pure şi nevinovate, nu de şefe, că de-aia iese cu ratări. Da’ tare mi-e teamă că nu s-ar mai boteza nici o navă în veci. 😛 XD

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s