Dincolo de poartă

Am crezut că oamenii trebuie să trăiască firesc, fiecare cu harul cu care s-a născut şi că putem supravieţui unul lângă celălalt fără să ne călcăm pe umbră. Da, ştiu, ştiu. Sfântă naivitate, numele tău e Lucia şi pe fruntea ta stă scris cu litere de foc: prostie la superlativ!

Am umblat o viaţă pe lângă ziduri, ca nu cumva să-i supăr pe cei a căror existenţă o respectam. Am încercat să trăiesc pentru a-i mulţumi pe toţi, să nu cumva să le tulbur liniştea. Am mers cu picioarele goale prin spini, pe lângă drum, cuminte şi tăcută, să-i las să treacă în zbor mai departe, am renunţat la visele mele ca să-i ajut să-şi atingă visele către care se grăbeau.

Ei m-au privit cu dispreţ, au strâmbat din nas, m-au umilit, apoi au demarat în trombă, mi-au aruncat praf în ochi, mi-au închis gura cu pumnul, m-au îngenunchiat cu forţa şi m-au părăsit pe rând, mulţumiţi. Sperau că nu mă voi mai ridica şi că nu va mai veni nici măcar o dimineaţă în care oglinda lor fidelă să se întunece şi să rostească numele meu atunci când e întrebată „oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai…”

Unii oamenii sunt aşa cum sunt. Cu studii sau fără, cu funcţii sau fără, cu averi sau fără, cu ambiţii multe. Mici la suflet, cu orgolii mari, deţinătorii adevărului absolut şi ai frumuseţei pure. Fiecare are propria oglindă care-l redă aşa cum vrea să se vadă, nu cum este în realitate şi mânat de orgolii şi ambiţii absurde, ajunge să spargă toate celelalte oglinzi ce l-ar putea trezi la realitate şi s-o păstreze doar pe cea care-i spune în fiecare dimineaţă „eşti perfect, minuna, talentat, doar tu ai dreptul să trăieşti, viaţa ta e perfectă, ceilalţi sunt doar nişte pigmei care nu fac decât să te aştepte la cotitură să-ţi fure rând pe rând toate penele din coada ta minunată de păun!”dsc_0815

Am învăţat greu să nu-mi mai pese de părerea nimănui şi să-mi trăiesc din plin viaţa mea. Am învăţat să mă respect pe mine şi să-mi duc la capăt proiectele şi harul meu.

Eu sunt cea care răzbate dincolo de rândurile pe care le aştern pe hârtie. Nu-s nici mai bună, nici mai rea şi nici nu încerc să pun o mască pentru a mă face neapărat plăcută de toată lumea. Doar la uşa sufletului am închis lacătul pentru toţi cei care cred că existenţa mea musai să fie influenţată şi eclipsată de-a lor. Nu am alte averi decât sufletul meu, iubirea altor suflete frumoase şi nu în ultimul rând, dragostea imensă a lui Dumnezeu. Ce altă avere mi-ar mai putea fi de folos?

De-mi simţiţi sufletul dincolo de cuvinte, de-aveţi nevoie de căldura lui şi de lumina mea, poposiţi, adăpaţi-vă şi vă îndestulaţi. Puteţi lua şi la pachet, sunt generoasă, izvorul lui nu va seca atâta timp cât va mai exista nevoie de bunătate pe lume. De vă deranjează poveştile mele şi vă fac rău, ocoliţi-mă. E loc în lumea asta mare pentru toţi şi ne putem ocoli elegant, fără să ne călcăm pe bătături.

Anunțuri

17 comentarii

Iulie 14, 2015 · 9:20 am

17 răspunsuri la „Dincolo de poartă

  1. Îţi mulţumesc că îmi permiţi să poposesc la uşa sufşetului tău aşezat frumos printre rânduri!

    Apreciază

  2. ..of, de multe ori ma intreb de ce e atata zbucium evident, in tine, ca imediat sa-mi alung gandul, caci doar din niste cuvinte scrise, și acelea citite pe fuga, nu poti cunoaste un om. Iți doresc să ai porti deschise catre orice vei vrea tu. Oamenii vin și pleaca. Raman cei pe care i-ai crescut cu drag și sacrificiu, raman animalutele și bucuriile simple. Adauga tu….cu fiecare zi momente de frumos și potolește-ți zbuciumul…

    Apreciază

    • Nu mai e demult zbucium, Adriana. Sunt doar mici amărăciuni uneori şi eu cu bune şi rele. 🙂
      M-am cam săturat să-mi spună unul sau altul cum să-mi trăiesc viaţa şi ce să fac cu ea. Şi când mă satur, împung. Atâta tot.

      Apreciază

    • Şi aşa este, Adriana, nu poţi judeca pe nimeni după aparenţe. Nici după cuvinte, nici după unele gesturi, sau decizii. Eu mă feresc ca de foc s-o fac, dacă nu am reuşit să pătrund până în cel mai întunecat ungher al sufletului omului. Că nimeni nu se încalţă cu pantofii lui şi nu calcă pe urmele paşilor lui. Şi cine ştie câţi spini i-au trecut prin talpă de-a ajuns să se revolte. 🙂

      Apreciază

  3. 9

    Mereu am crezut că mai puternici şi mai curaţi sunt cei care nu răspund atunci când sunt provocaţi. 🙂
    Prăfuiţi cum sunt de cei care trec ridicând praful deasupra lor, sub acel praf le zăresc strălucirea. 🙂

    Apreciază

    • Cei cu suflet curat ştiu ce să vadă. 🙂 Eu nu înţeleg de ce cei care murdăresc se supără că nu ai pierit când te-au îngenunchiat ei. Doar nu mor caii când vor câinii. Niciodată nu au dispărut oameni doar pentru că alţii au fost plini de fiere când i-au văzut.
      Cineva mi-a zis nu demult că-s prea umilă, prea las să treacă de la mine orice. Poate că e adevărat, eu ştiu? Eu nu aş fi numit-o umilinţă, ci bun simt. Exagerat poate, mult peste percepţiile infatuaţilor şi parveniţilor de azi, dar, totuşi nu umilinţă. În fine, am vrut doar să am undeva specificat pentru fiecare ce poate găsi aici, ca să nu se mai obosească să rămână din moment ce nu-i place. Nu-i corect? :)))

      Apreciat de 1 persoană

  4. Ar fi atît de multe de spus despre omul bun şi omul rău încît prefer să tac.

    Apreciază

  5. Nu-mi plac ocolișurile, deci trec direct și iau tot ce e dat din inimă.

    Apreciat de 1 persoană

  6. nici decum nu m-a deranjat scrierea ta,,,am intrat pe potecuta , dincolo de poarta si de ce am dat- o minunatie de trairi pe care le impartasesc cu tine…sa ai o zi senina de la Dumnezeu…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s