Temenele

Bună ziua, oameni dragi!

Ştiu că lipsesc de prea mult timp şi de aceea chiar vin în faţa voastră cu temenele şi rugăminţi de iertare. Am o vară incredibil de încărcată, epuizantă aş putea spune. După ce că seceta asta nu se mai termină şi canicula este insuportabilă pentru inima mea obosită, guvernanţii s-au gândit că oricum contabilii cam freacă menta printre hârtii şi merită să li se frece ridichea, să nu ştie când începe anul şi când se termină. Aşa că ne ţine din raportare în raportare de la începutul anului, până nu ştiu când, că m-am săturat. Am trecut din impozit în bilanţ, din raportări pe salarii în raportari pe TVA, declaraţii încrucişate, impozit, din nou TVA, din nou bilanţ. O să revin, promit. Sper să mai rezist până se termină nebunia asta.

Până una alta voiam să vă fac cunoştinţă cu un poet contemporan, a cărui poezie îndrăzneaţă şi un pic altfel decât suntem noi, oamenii de rând,  obişnuiţi îmi lasă de fiecare dată un zâmbet după-i parcurg rândurile. Este vorba de Călin Neacşu şi probabil aţi auzit de el, iar dacă nu- vi-l recomand eu cu zâmbet.

ultimul dans © Călin Neacșu

de când am aflat că’mi va veni,
de fericire
am încetat să respir.

unghiile îmi cresc mai repede,
pletele, bărbile și mustățile
mă năpădesc amirare,
pielea mi se usucă neted,
oasele se albesc strălucind
a sfințenie,
îngerii
care până mai ieri mă ignorau
pretind deodată
că m’ar cunoaște dintotdeauna.

clopotele bat fără milă
metalul
deja torturat de fierari
în durerea nașterii lor,
un preot își deapănă nostalgic
mătăniile,
anticipându’mi
subțirimea viitorului,
un muezin urcă treptele minaretului
să’i strige Dumnezeului său,
o singură și ultimă dată
numele meu de războinic.

iar eu știu
că habar n’am
că dansez utimul dans,
îndrăgostit nebunește
de tine…
moartea mea.

 

Teoretic, sunt părăsibil © Călin Neacșu

Tocmai am fost informat
că sunt
prost la capul pătrat
pentru că fumez
țigările fără filtru
chiar de la capătul
fumabil.

Pămătuful înspumat
tocmai îmi mânjise fața,
iar briciul eliberării,
proaspăt ascuțit pe cureaua
pedepselor eterne,
se îndrepta molcom
spre prima lipsire
de barba vecină carotidei,
a senectuții pedepsită la pubertate.

Slobozesc fum
și’mi umplu lacrimile cu el,
apoi le suflu,
ca pe niște balonașe de tristețe
ce vor pluti râzând
în mijlocul
cuvintelor ce mă ostenesc
a le împerechea a desfrâu
în frâu
de iubire.

știu… teoretic, sunt părăsibil.

Nu-i aşa că-i citibil cu drag şi zâmbet?

Vă pup pe suflet acum şi vă mulţumesc că nu aţi lăsat păienjenii să ţeasă pânza uitării peste mine, aici.

Anunțuri

2 comentarii

August 8, 2015 · 2:07 pm

2 răspunsuri la „Temenele

  1. Poeziile (?) nu mă mişcă, da’ voiam să zic că nu e nevoie de TMNL – cine înţelege iartă, iar cine nu… 🙄

    Şi mai voiam să zic ceva foarte important, aproape sacru: a alătura ‘guvernanţi’ ca subiect şi ‘a (se) gîndi’ ca predicat în aceeaşi propoziţie/frază e nu un pleonasm ci un sacrilegiu la adresa Gîndirii însăşi. 😉

    Să ai putere să ieşi întotdeauna deasupra problemelor, zîmbind, ca uleiul deasupra apei complet nepotabile de la robinet. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s