Se cunună robul lui Dumnezeu…

Acum nişte ani în urmă (nu spui câţi că-s mai mult de 15 şi mă credeţi bătrână când eu sunt o jună sprinţară), s-a decis şi frate-meu să-şi pună pirostriile, după o viaţă de holtei destul de lungă. Cu alte cuvinte, rămâsesem singura care nu-l băteam la cap să se aşeze la casa lui, bla, bla. Tata, mândru nevoie mare, s-a angajat să facă nunta, că avea experienţă. Mai organizase una cu vreo 30 de ani în urmă. Pe-a lui. Zis şi făcut, bucurie mare, zilele treceau una după alta, toamna se apropia. Sunam acasă cam o dată pe săptămână să întreb de una de alta, să nu uităm naiba ceva. De fiecare dată toate erau frumoase, roz şi perfecte. Nimic nu era uitat.
– Aţi pus, tată, varza la murat?
– Lasă, băi, nu-ţi bate tu capul! Ştiu eu! E bine!
– Aţi luat şorţuri, şerveţele, fețe de masă, prosoape?
– Da, băi, nu-ţi face griji! Ştiu eu!
Buun. Deci toate erau perfecte şi bucuria creştea odată cu trecerea timpului, cu gândul la cheful şi distracţia de pomină ce-aveam să le tragem. Doar că… cu o săptămână înainte mă sună frate-meu să las dracului totul şi să mă duc acolo, că el nu mai rezistă şi iese cu sânge. Cumnată-mea la fel, că ea nu mai suportă, că e obosită şi nu mai poate face nimic. Ce să faceţi fraţilor, că toate sunt făcute? Cum erau, vă povestesc altădată.
Îmi cer concediu şi plec cu o săptămână mai devreme, urmând ca ex-soţul să vină vineri înainte de nuntă cu copiii şi prietenii noştri cu maşina. Ajung acolo şi-l găsesc pe frate-meu plin de mortar, pe cumnată-mea plină de vopsea, pe tata negru. Am tăcut şi m-am apucat de treabă. Până vineri reuşisem performanţa să mă cert cu toţi şi să-i împac la loc, să mă enervez că fină-mea-mi stricase un carton de ouă şi blaturile pentru prăjituri, mama îmi furase ultimul carton de ouă şi-l dăduse bucătarului ca să le pună în sarmale(???), mă certasem cu bucătarul care nu mă lăsa să mă ating de carne pe motiv că nu mă cunoaşte, cu fină-mea din nou că-şi băgase picioarele şi-n 2 kg de icre ca să fie treaba oablă şi abia-mi mai ţineam lacrimile în frâu.
Le-am dat drumul duminică, când m-am certat cu frate-meu şi-am vrut să-mi bag picioarele să plec şi să-l bag în mă-sa cu nunta lui cu tot. Norocul lui cu naşă-mea şi cu Carmen (incredibila mea prietenă) care au reuşit cumva să mă liniştească şi să mă urce în maşină ca să mă ducă la biserică. Restul nunţii urma să vină per-pedes, că aşa era obiceiul, să audă lumea lăutarii, să iasă la porţi, să vadă mireasa, să-şi dea cu părerea, să mai dea un chiot, să mai bea un pahar de vin, o ceaşcă de ţuică în cinstea mirilor. Ca la nuntă, de.
La biserică am ajuns în cel mult 7 minute. Trei km liberi, o bagatelă. Alaiul nu reuşise nici să dea colţul de pe uliţa noastră. O linişte suspectă ne-a întâmpinat. Mă, cine ştie, o fi în biserică popa şi ţine uşa închisă că de, e curent. Vax. Biserica încuiată. Dincolo de gard, la casa parohială aceeaşi linişte. O dormi, îmi zic. Strig. Pauză. Strig mai tare. Nimic. Măi să fie, să vezi că ăştia nu l-au anunţat pe popa şi n-are cine să-i cunune! Ies în drum şi strig la o poartă.
– Bună ziua! Ştiţi cumva unde-i popa?
– Da’ de ce?
– Păi, avem nuntă, zic. Şi parcă ar trebui să fie şi el la cununie, măcar să ne deschidă uşa.
– Aaaaa! Păi e la semănat!
– Azi???
– Păi când? A plecat acu’ vreo oră, că l-a chemat tractoristu! Da’ acum trebuie să vă cununaţi?
– Acu’ ne gândeam. Dacă alaiul e pe drum, cam când credeţi c-am putea să o facem?
– Io nu ştiu, taică… mergeţi şi voi la ţârcovnic acasă, că la el sunt cheile de la biserică şi vine să vă deschidă.
– Târcovnicu’ ţine şi slujba?
– Cum să ţină şi slujba? Pe-aia o ţine popa! Dac-o putea, acu…
– Da de ce să nu poată?
– Ei, vedeţi voi.
Suna ca naiba. Mă întorc la Carmen care mă aştepta fumând lângă maşină.
– Băi, zic, e groasă. Ăştia nu au vorbit cu popa, ăla e pe câmp, ăştia ajung acu’ cu lăutarii şi nu are cine să-i cunune. Hai la târcovnic.
Ajungem la târcovnic acasă. Ăsta, galben ca lămâia, parcă trăgea să moară.
– Păi, eu nu deschid biserica dacă părintele nu e. Ce să faceţi singuri în biserică?
– Să-l aşteptăm, zic. Cum să-l aşteptăm cu tot alaiul în drum?
– Io nu ştiu, taică, nu ştiu. Aţi vorbit cu el? Ştie că veniţi? Că mie nu-mi zâse nimic de nicio nuntă!
– Ştie, normal că ştie!
– Io nu cred, taică. Nu cred. Şi când o veni de la semănat habar nu am…
– Păi mata ştii unde seamănă?
– Ştiu, are un loc, colo, în balta lui Pică.
– Noi suntem cu maşina, zic. Hai cu noi după el.
– Ba, taică, nu merg, că la ora asta nu-i limpede şi mă afuriseşte. Lasă-l că vine el. Hai că mă îmbrac şi vin să stau cu voi, să-l aşteptăm.
Ajungem înapoi la poarta bisericii, de data asta şi cu târcovnicul cel galben ca lămâia. Timpul trecea, soarele trecea sper apus, începea să se facă răcoare, alaiul de nuntă se apropia, doar popa nu se vedea. Nu mai puteam sta locului de nerăbdare. Asta ne mai trebuia acum! Ce era în gândul meu, câte înjurături de tot felul numai eu şi Cristos ştiam!
– Băi, hai că avem timp să ajungem la Dăbuleni să rugăm preotul de acolo să vină cu noi să-i cunune.
– Hai, zice Carmen, veşnic disponibilă pentru toate nevoile mele.
– Ba, taică, nu vă duceţi, zice ţârcovnicul! Nu vă duceţi, că nu vine, vă spui io!
– Da de ce să nu vină? Îl plătim!
– Nu, de-aia! Nu vine să slujească aici dacă n-a vorbit cu părintele înainte că iese scandal mare!
– Păi dacă ăsta nu e, ce să facem?
– Nu ştiu, da nu vă duceţi, zice. Nu vă duceţi, că nu vine, vă spui io. Nu se ceartă cu părintele.
Ft-i! Deja se auzeau lăutarii şi se vedeau copiii cu lumânările. Mai un pic şi se zăreşte şi mireasa cu naşul de cot. Gata, îmi zic, asta a fost. Mergem, bem, mâncăm şi-i cununăm altă dată. Îmi făceam planul cum să le dau vestea când, de după colţ apare şi popa cu barba în vânt, părul vâlvoi, obraz roşu, nas şi mai roşu, clătinându-se pe blana căruţei care-l aducea târâş-grăpiş acasă. Îmi venea să plâng de bucurie că-l văd şi de necaz că era beat criţă.
– Hoooo! Ce faceţi, taică, aici?
– Săru’mâna, Părinte! Iote ce să facem, vă aşteptam!
– Da’ uite că venii! Cu ce gând pe la mine?
– Cu o cununie, zic. Aveaţi o cununie astă-seară.
– Hmmm… io mai ştiu, taică! Oi fi având, da’ am uitat! Când mi-aţi spus?
– Duminca trecută, Părinte! Strigă şi Naşa bătrână că ajunsese deja lângă noi şi-l înjura printre dinţi cu foc. Io ţ-am zis duminica trecută după slujbă, când am venit la tine şi te-am luat deoparte! Cum dracu’ uitaşi?
– Ei, ce să fac, Etă, mai uit şi io, mai uit că-s bătrân! Lasă că se rezolvă. Să intru şi io în curte, să mă pregătesc şi viu! Acuş viu şi-i cunun!
– Uiţi de băutură, nu de bătrân, dă-te dracu’! mai prind din zbor de la nasă-mea. Doar eu, popa nu. Mai bine.
Târcovnicul s-a dus să deschidă uşa, alaiul a intrat în biserică şi s-a pus pe aşteptat. Veselie, râs, glume tâmpite. Ce era să facă nuntaşii încălziţi de drum şi de vin? Cumnată-mea făcea feţe feţe cu surorile ei şi cu mă-sa, bănuind de pe atunci ce soartă o aşteaptă pe biata mireasă în satul ăla în care şi popa e beţiv, frate-meu doar ce se mai descreţise un pic, naşul în formă mare. Vine şi popa a cărui pregătire constase în spălat barba de praf, scuturat reverenda un pic şi pus epitrahilul deasupra. Intră în altar, mormăie ceva neînţeles şi iese cu crucea în mână. Ţârcovnicul deja aşezase masa cu cele trebuincioase cununiei, aprinsese şi tămâia, aşa că slujba putea începe. Şi a şi început! Cinci minute încheiate a cântat pe repede înainte părintele! Cuvintele doar el le înţelegea şi nu sunt sigură dacă erau toate din slujba de cununie. După cele cinci minute si un Amin cântat pe nas de târcovnic, popa strigă de răsună biserica:
– Măăărieee!!
– Îuuu! Ce-ai?
– Mă-ta-i acas’? În numele Tatălui, al Fiului şi-al Sfântului Duh!
– Nuuu! E la fra-su, are o treabă!
– Aha, bine! Vaca mea veni? Amiiiin!
– Aha! E la poartă!
– Bag-o în curte! Și trimite-o pe mă-ta s-o mulgă după aia! Doooaaamne miluieeeesssteeeee!
Ce-a urmat nu poate fi redat fidel în cuvinte. Frate-meu tuşea, cumnată-mea se ţinea de burtă, naşul s-a aplecat şi se lovea cu palmele pe genunchi, lăsând lumânarea în grija cumnatului de mână, naşa lăcrima deja, iar eu cu Carmen ne-am bulucit pe uşă afară să slobozim în hohot toată tensiunea zilei. După încă douăzeci de minute slujba era gata şi frate-meu putea să-şi sfârşească cu succes viaţa de burlac. Iar popa să-şi vadă liniştit de mulsul vacii. Sau al Măriei, încă nu-mi dau seama bine.

Anunțuri

9 comentarii

Noiembrie 21, 2015 · 2:30 pm

9 răspunsuri la „Se cunună robul lui Dumnezeu…

  1. Mereu am zis că popii ăştia-s daţi dracu’! XD XD XD

    Apreciază

  2. O seara plăcută!


    Vorbele bune nu costă mult. Nu afectează nici limba nici buzele. Îi fac pe ceilalţi să fie mai buni. De asemenea ele produc imaginea asupra sufletelor oamenilor şi această imagine este cu adevarat frumoasă. – Blaise Pascal
    Kind words do not cost much. It does not affect the tongue or lips. They make others to be better. They also produce the image on the souls of men, and this picture is really beautiful. – Blaise Pascal


    În viaţă, este mai bine să nu amestecăm afacerile cu prietenia, pentru că atunci când la mijloc sunt interese materiale se uită valorile prieteniei.
    In life, it is better not to mix business with friendship, because when the middle are material interests looks values friendship.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ce bine că popa de la noi se îmbată numai după cununie! 😉

    Apreciază

  4. Vai de capul meu, nu mai am aer! 😂😂😂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s