Demult

Demult,
tare demult,
visam că-ntind aripile
şi zbor lin
deasupra lumii.
Toată fericirea
era prinsă-n
zborul meu,
ca-ntr-o pânză invizibilă
de păianjen
iar zborul
mi-era înalt
şi albastru.
a018
Apoi, am vrut
să ridic ziduri groase
de piatră,
să-mi zidesc în ele visele
şi dorinţele toate,
să le păstrez
tinere şi proaspete
ca-ntr-o mânăstire,
în partea stângă a fiinţei mele.

Am zidit azi
şi mâine
şi ieri
şi nopţi
şi zile,
doar eu,
unic sclav ce-aşteaptă eliberarea
odată cu ultima piatră pusă
în vârf,
acolo,
în colţul unghiului.
Şi-am terminat.

Acum
îmi pot întinde aripile
să zbor,
doar că,
uitând de vise cândva,
atunci,
demult,
când voiam mânăstiri de piatră,
mi-am smus aripile
şi le-am zidit
la temelia zidului.

Azi stau suspendată
între cer şi pământ,
pe-altarul lucitor al mormântului
în care
mi-am îngropat pe rând
vise,
speranţe
şi aripi.
În jurul meu e noapte
şi pustiu.

Anunțuri

2 comentarii

Decembrie 11, 2015 · 10:07 am

2 răspunsuri la „Demult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s