Vine Crăciunul

Vine Crăciunul.
Soarele îngroapă sub razele lui prea calde pentru decembrie, toate temerile oamenilor. E o vervă/fierbere/agitaţie demnă de cauze mai bune. Pieţele gem de oameni grăbiţi, sau nu, în magazine arhipline se cântă colinde, oamenii caută înfriguraţi printre rafturi, porcii-au crescut cât viţeii în cinstea acestui Crăciun, pe umeri puternici se plimbă jamboane uriaşe, podoabe strălucitoare-ţi iau ochii, brazi îmbrăcaţi în ace verzi te-mbie din parcări, ecrane mari repetă la nesfârşit aceleaşi imagini, lumea se-nghesuie lângă coşuri imense de sutiene roşii, de chiloţi roşii, bomboane colorate, stele de crăciun, ciocolată, scorţişoară, prăjituri, jucării, copii nerăbdători, strălucire, standuri de cărţi cu cărţi, fără cumpărători, restaurante pline, tineri veseli în ele, mcdonalds, pizza, aripioare picante, şaorma, râsete, veselie, maşini în parcare, maşini pe stradă, nervi, blocaje, mâini frecate, ochi strălucitori de comercianţi, cheltuială, profit.
– Cum dai nucile, mamaie?
– 25 de lei kg de mieji, maică şi 10 lei astea în coajă. Mâinile mamaiei sunt negre şi aspre, cu unghii negre. Duc la buze o ţigară groasă şi tremură cât femeia trage din ele cu sete. Ochii mici, sfredelitori, te privesc cu neîncredere. Merită, oare, să sacrifice jumătate de ţigară pentru tine? Eşti serios, cumperi cu adevărat, sau doar întrebi ca mulţi alţii înaintea ta?
– Dă-mi şi mie 2kg în coajă. Ochii negrii strălucesc. Ţigara arde singură, resemnată, de o bordură.
_ Stai cu maica, să mă duc să aduc, că le-am ascuns. Că ne omoară cu poliţia, mămică, de zece ori pe zi ne gonesc şi ne aruncă marfa! De parcă mare lucru am avea de vânzare. Că dacă n-ar fi nucile astea, n-aş avea pe ce face un ban!
Lângă ea, un bătrân gârbovit vinde grămezi mic de usturoi, flori de sunătoare şi leuştean uscat. Te priveşte cu jale şi tace. Nici să vorbească nu mai e în stare. La următorul colţ două ţărănci cu broboadă te-mbie cu trei pungi larg deschise din care se iţesc cotoaiele pârlite ale unor păsări proaspăt tăiate.
– Sunt proaspete, maică! Dimineaţă le-am tăiat! Uite ce grăsime au! Crescute în curte, măicuţă, nu cu chimicalele ăstora!
Lângă ele, pe un scăunel improvizat, alta vinde ouă proaspete dintr-o găletuşă de plastic şi lapte de vacă în sticle mari, de suc.
Vizavi, pe tarabe mari de piatră zâmbesc roşii de import, şi ardei graşi ca pepenii roşii tot din import, şi cartofi de import, şi mandarine, portocale, minole, struguri, banane, rădăcini de ţelină imense, ridichii, morcovi, kiwi, rodii, dovlecei, castraveţi, toate de import. Au preţuri la vedere, pe măsură. Pe lângă tine trece zgribulită, pe jumătate îngheţată, tremurând din toţi muşchii o bătrână cu palton negru. Mâinile-i sunt vineţi, ochii lăcrimează, buzele tremură, nasul e roşu. Strânge în pumni câteva legături de verdeaţă.
– Ia cu maica şi de la mine! Ia să-ţi dea mămica verdeaţă proaspătă! Un leu legătura, măicuţă! Uite ce mare el! Un leu, să plec şi eu acasă, c-am îngheţat de tot, copilului meu! Vai de păcatele mele de amărâtă…
– Ia şi de la mine, cucoană! Mărar uscat, urzici proaspete, fasole uscată, napi.
Mâini aspre, murdare, îngheţate, ochi înlăcrimaţi, tremur, frică, priviri furişate, tristeţe. Peste ele clipesc vesele beculeţele instalaţiilor de brad, moşi crăciuni pântecoşi de plastic chinezesti, cu zâmbete mari vopsite pe sub bărbi albe, cântă jingle bells, copiii privesc curioşi la maşinuţe frumos ambalate în cutii de carton colorat, lumânări decorative, artificii de pom, beteală.
Vine Crăciunul. Acum 26 de ani tinerii mureau în stradă ca noi să avem dreptul să cumpărăm strălucire. Să avem dreptul la bomboane de pom, la portocale, banane verzi, zahăr, carne. Acum cumpărăm fără discernământ lucruri de plastic, inutile, E-uri, aditivi, afânători. Ne-am condamnat bătrânii la dispariţie, copiii la suficienţă, tinerii la moarte în localuri ca nişte bombe cu ceas.
Vine Crăciunul. În Piaţa Universităţii, cu mare pompă, politicieni în costume Versace depun coroane de flori. Fanfara cântă, detaşamentul de gardă dă onorul. Acum 26 de ani acolo mureau tineri liberi. Gloanţele zburau printre trecători şi din când în când se rătăceau în inimi calde. Teroriştii pândeau nevăzuţi, de pretutindeni. Steaguri fără stemă fluturau ferestre deschise spre cer, din piepturi se înălţau strigăte de libertate.
Vine Crăciunul. Dosarul revoluţiei s-a închis definitiv. Nimeni nu-i vinovat. Nimeni n-a tras băi, în voi! Aţi visat! Eraţi prea îmbătaţi de libertate! Nu v-aţi trezit nici acum. Ce tancuri? Ce soldaţi? Ce arme? Vedeţi-vă, mă, ponosiţilor de treabă! Nu vedeţi ce zdrenţăroşi sunteţi? Ce-aţi făcut voi, băi, în 26 de ani, de când v-aţi clamat libertatea? Ce, n-aţi avut destulă libertate? Luaţi de-aici! Strigaţi, sunteţi liberi! Nimeni nu vă bagă pumnul în gură! Hai, strigaţi!
Vine Crăciunul. S-a schimbat codul fiscal. Avem taxe şi impozite. Multe şi mari. Mai multe şi mai mari. N-ai venituri, ai taxe, nu trăieşti în România, ai taxe, vorbeşti româneşte, ai taxe, gândeşti româneşte, ai taxe, flămânzeşti româneşte, ai taxe.
Vine Crăciunul. Parlamentul şi-a suplimentat bugetul cu 18 milioane de lei, parlamentarii şi-au tras pensii speciale pe măsura lungimii somnului în fotoliile casei poporului ce nu mai e a poporului. Subvenţia pentru bugetul asigurărilor sociale este cu 22.4% mai mică, în situaţia în care veniturile totale ale acestui buget sunt cu 4,7% mai mici şi se vrea o indexare a punctului de pensie de 5%. Poate mai dispar şi din pensionarii ăştia, că-s prea mulţi şi prea flămânzi. Senatoare fără obraz ies în faţa prostestatarilor să le strige că-s proşti şi-n faţa camerelor de filmat să-şi proclame dreptul de a avea venituri mai mari, ca să aibă putere să ne strige că suntem proşti.
Vine Crăciunul. Răniţii încă ne mai mor. Noi dormim. Visăm la un ospăţ pantagruelic şi suntem cuprinşi de-o letargie soră cu moartea. Colindători încă mai bat la uşi închise. Leru-i ler!

Anunțuri

6 comentarii

Decembrie 22, 2015 · 7:48 am

6 răspunsuri la „Vine Crăciunul

  1. De-o bună bucată de vreme mă bate gîndu’ să devin apatrid.
    Da’ mă gîndesc c-o costa prea mult, iar din veniturile mele de zero lei tre’ să plătesc CAS-ul de la anu’, mai întîi.
    Şi-apoi parcă nu se merită, că n-o mai fi mult şi-oi scăpa de viaţa asta.

    Apreciază

  2. Răscolitor şi dureros de adevărat! Dar impecabil scris. Mulţumesc, Lucia!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s