Haine grele – 4

Biata, Măria! Dacă ar fi lovit-o cineva cu leuca în cap, tot nu s-ar fi clătinat aşa! Pământul păru că se învârteşte mai repede şi preţ de o secundă cerul se întunecă cu totul iar ea se prăbuşi tremurând lângă pat. Fetele, speriate încep să ţipe mai tare. Cu lumânarea în mână, Sanda aleargă în casă la timp s-o vadă pe mă-sa prăbuşindu-se pe podea. Poarta de la drum se deschide grăbită şi vecinele încep să apară pe rând cu broboada pusă peste gură. Unul din vecini intră în curte cu furca în mână. Tocmai dusese mâncare animalelor. În curte lumea se agită deja fără logică, porţile sunt larg deschise, câinele urlă-a pustiu. În casă fetele ţipă speriate, Măria zace întinsă lângă piciorul patului, iar pe Sanda o apucă nervii.

  • Ce faci, fă? Te găsi leşinatul acu’! Tocmai acum te găsi şi pe tine să leşini! Scoal’ odată de-aci, nu mă face să-ţi trag vreo două! Şi voi ce-aveţi de ţipaţi aşa? Potoliţi-vă şi stropiţi-o pe asta cu nişte apă rece! Turnaţi pe ea până-şi revine şi urcaţi-o în pat. Hait, că n-am timp de voi, executarea! Să nu aud nici musca aci’ că cine ştie ce iese! Auzi dom’le, o apucă leşinul pe muma! N-a leşinat în viaţa ei şi leşină acu’!

Afară oamenii se mobilizaseră singuri. Cineva adusese o oală pe care o umpluse cu nisip şi aprinsese o lumină de ceară la colţul casei. Dorel cu încă doi vecini ridicaseră corpul ţeapăn şi se îndreptau cu el către casă. Muierile se jeleau şi-şi frângeau mâinile, speriate de moartea care se abătuse aşa, pe nepusă masă, peste bătăturile lor, tocmai acu’ în prag de sărbătoare, când toată lumea era ocupată cu pregătirile pentru a doua zi. De sub coastă, de la izvor, urcau în grabă alţi săteni. În scurt timp bătătura gemea de lume, oala cu nisip se umplu de lumânări aprinse şi lumea comenta cu glas scăzut teribila întâmplare. În casă, întins pe pat, Mărin parcă dormea cu ochii deschişi.

  • Uită-te, fă, Mărie, soro, la el! Parcă doarme! Cum o fi căzut el acolo, să moară aşa, fără să simtă nimic, fă, soru-mea!?
  • Vai de viaţa mea, luuumeee!! Măăărineee! Mă, Mărine, omul meu, cui mă lăsaşi tu pe mine, acu’, mă!? Cum plecaşi, mă, fără să-mi spui un cuvânt? Aşa mă iubişi tu pe mine, Mărine, de te gândişi să mă laşi sângură pe lume? Pentru ce să mai trăiesc io acu’, lumeee?! Pentru ce să mai trăiesc io acu’?! Cui mă laşi, Mărine, cui mă laşi, tu, omul meu bun? Doamne, de ce nu mă luaşi pe mine, că tot mă-ncerci de-atâta timp? De ce nu mă luă pe mine Dumnezeu? Ce fac eu, fără omul meeuu?

La uşă muierile plângeau de sărea cămaşa pe ele. Fetele se agăţaseră de poala Măriei şi strângeau tare, cu amândouă mânuţele, rugând-o printre lacrimi să nu mai plângă. La căpătâiul mortului apăru o lumânare mare. O babă se chinuia să-i acopere ochii cu două monede de metal. Pleoapele nu voiau deloc să stea închise şi monedele tot zburau de pe ochii larg deschişi. Încăpăţânată, baba insista iar şi iar, fără odihnă, de parcă-şi făcuse un crez de viaţă din a ţine ochii mortului închişi. Mâinile, ţepene, pocniseră când se chinuiseră să i le îndoaie şi să i le pună pe piept. Picioarele rămâseseră crăcănate, unul din ele întors de la genunchi, aşa cum omul se chircise de durere în bătătură. Înţepenise aşa în poziţia aia ciudată şi acum oamenii se certau încercând să găsească soluţia cea mai bună de a-l îndrepta ca să aibă loc în sicriu şi să poată fi înmormântat creştineşte.

  • Fă, o chemă cineva pe Măriţa să-l tămâie?
  • Pe popa îl chemă cineva?

  • Trimite mă, Dorele, muică, un copil să-i bată clopotul la biserică!

  • Toată lumea avea câte un sfat de dat, câte o sugestie de făcut. În timpul ăsta fetele stăteau îmbrăţişate într-un colţ, uitate de toată lumea, Măria urla pe bătătură şi Mărin, plin de balegă şi noroi, zăcea pe pat, în timp ce baba de la capul lui, căpoasă, încă se chinuia să-l facă să ţină ochii închişi. În toată nebunia asta, Sanda se scutură dintr-o dată şi începe să strige.

    • Fă babelor, voi toate sunteţi nebune? Ce-aveţi cu tăticu de-l chinuiţi în halul ăsta! Să-i facă cineva baie!
  • Da’ cine, muică?

  • Voi, cum cine? Că doar n-aţi vrea să-l spăl io! Hait, care ştiţi c-aţi mai spălat morţi, spuneţi ce vă trebuie că vă aduc. Pe urmă mă duc să aduc hainele să-l îmbrăcaţi şi să aşez masa să-l mutăm pe masă până vine Dorel cu coşciugul.

  • Da de unde vine Dorel cu coşciugul? Nu-l faceţi şi voi ca toată lumea în vale, la Stan al popii?

  • De la oraş, cum de unde!? Fii, fă, serioasă! Io-i iau lu taica tron de-al bun, nu placaj de la Stan al popii!

  • Într-un final, undeva în crucea nopţii, Mărin, sau mai bine zis ce mai rămâsese din el stătea întins pe masa mare, în sala din casa bună, îmbrăcat în costumul lui de zile bune, cu cojocul de oaie pe umeri, să nu cumva să-i fie frig şi căciula de miel astrahan pe cap, cu mâinile pe piept şi ochii, în sfârşit închişi! Pe sub bărbie avea trecută o batistă care era legată cu nod în creştetul capului, să-i ţină gura închisă şi pe ochi stăteau acum cuminţi monezile de 5 lei. Două şiruri de scaune, puse de-a stânga şi de-a dreapta, îşi aşteptau păzitorii. O singură babă ştirbă moţăia uşor pe un scaun, visând probabil la vremuri mai bune din tinereţea ei pierdută. La bucătărie muierile se călcau în picioare să termine pregătirile. Mai degrabă păzeau ibricul de ţuică fiartă care nu se mai golea de cu seară, cu toate ceştile date de-a valma peste cap şi stăteau la căldurică. Niciuneia nu-i venea să se ducă să privegheze în casa rece ca gheaţa. Sanda cocea gogoşi să aibă pentru cei ce vor veni la priveghi, Dorel renunţase cu regret la ţuica fiartă, se urcase în maşină şi făcuse drumul înapoi la oraş după coşciug şi ultimele pregătiri iar Măria şedea pierdută pe un scaun, cu coatele sprijinite de un colţ de masă şi ofta adânc din când în când. Părea că nu ştie pe ce lume se mai află şi că prin creierul ei e pustiu. Dacă n-ar fi oftat nici nu i s-ar fi simţit prezenţa.

    • Muumăă! Fă mumă, tu eşti surdă? Ieşi, fă, afar’ de-aci şi du-te de scoate ce trebuie pentru mâine, că acu’ se face ziuă!

    Măria nu reacţionează nicicum. Pare că nu aude nimic din ce se vorbeşte în jurul ei şi vocea fiică-sii o lasă rece. Sanda pleacă de lângă plită, o ia de mână, o smuceşte şi-o împinge către uşă.

    • Adormişi, fi-ţ-ar somnu’al dracu să-ţi fie!

    Biata bătrână, smulsă brusc din starea de prostaţie în care căzuse, se împiedică şi se prăbuşeşte în braţele cumnată-sii care şedea liniştită lângă uşă. Femeia se apleacă şi-o prinde înainte de-a se lovi cu capul de uşă.

    • Fă, Săndică, tu eşti nebună? Ce-ai, fă, cu ea? Ce-ţi făcu?
  • Ia dă-o dracu’! Din cauza ei muri taica! De ani întregi nu ştie decât să se vaite! Au, mă doare capul, au mă dor picioarele, au mă doare curu’! Toate o dureau! Acu’ nu te mai doare, fă, nimic cât stai aci, pe scaun? Nu te mai doare nimic, ai! Doar cât să-l înnebuneşti şi să-l munceşti pe bietu’ taica te dureau toate! Na, că rămâseşi singură acu’! Eşti fericită?

  • Îîuu, Săndică, mumă, nu te credeam aşa! E mă-ta, fă! Te-a făcut şi te-a crescut, dă-te dracu! Te-a făcut huiduma de eşti acu! N-a dormit nopţile să-ţi facă ţie zestre şi să te ţină la şcoală, ţi-a crescut fetele pe rând, ţi-a cărat şi pe uşă şi pe coş, nenorocito şi tu ce faci acu’? Nu-ţi e, fă, frică de Dumnezeu, să vorbeşti aşa, cu păcat?

  • Să se ducă să pună mâna să pregătească toate cele iar tu, daică, să taci, că habar n-ai! Mai bine murea ea decât taica!

  • Ptiu, să-ţi fie de cap, nebuna dracului! N-am crezut că eşti aşa, fără suflet în tine! Du-te dracu’, cu mine nu mai ai ce discuta! Nu te gândeşti, fă, că pe masă colo e frate-meu şi poate că mă doare sufletul mai mult ca pe tine că muri tânăr, negrijit şi fără lumânare? Cu ce ţi-au greşit ţie, fă, oamenii ăştia, de le spurci până şi moartea? Io nu ştiu cu cine-ai semăna tu, da-n neamul nostru nu te-arunci deloc! Hai, Mărie, hai cumnată să scoatem din ladă ştergarele şi să le punem lumânări. Las-o pe nebuna asta că i-au plecat minţile cu sorcova!

  • Boabe mari de lacrimă se rostogolesc pe obrajii palizi ai Măriei. Se ridică uşurel, cu capul plecat şi iese din bucătărie sprijinită de cumnata ei. În urma lor, muierile îşi fac cruce şi se ridică pe rând să iasă afară. Îşi scuipă în sân, ca de ucigă-l crucea şi se strecoară pe rând în urma lor. Le apasă purtarea atât de urâtă şi nerecunoscătoare a acestei fete.

    Şi Măria asta, s-a gândit să adune avere să aibă fie-sa, să nu sufere ca ei! Nici copii n-a mai făcut, să nu fie nevoiţi să-mprăştie adunătura. Iar asta, după ce că-i urâta ca dracu, are şi sufletul la fel de negru! Vezi, de-aia e bine să facă omul copii câţi îi dă Domnul! Laşi unul să-i dai tot şi crezi că la bătrâneţe o să aibă grijă de tine şi-o să-ţi fie recunoscător, iar el dă cu tine-n şanţ. Unul, măcar, să mai fi avut şi Măria, n-ar mai fi îndrăznit fie-sa să se poarte aşa cu ea! Eheee!

    • Hai, fă, să stăm cu Mărin, că e ultima dată când mai avem ocazia şi straşnic flăcău a fost!

    Scaunele ce-l păzeau singure pe Mărin se umplură dintr-o dată.

    Anunțuri

    4 comentarii

    Decembrie 28, 2015 · 11:50 am

    4 răspunsuri la „Haine grele – 4

    1. Of, că zilele astea mai mult miroase a moarte decît a sărbătoare…

      Apreciază

    2. La Multi Ani 2016– Happy New Year 2016


      Gândiţi-vă la trecerea dintre ani ca la o poartă. Puteţi să treceţi prin această poartă în noul an şi să luaţi cu voi doar lucrurile şi gândurile bune. LA MULŢI ANI!
      Consider the passage of years as a target. You can go through this gate into the new year and to take with you only good things and thoughts. HAPPY BIRTHDAY!



      Apreciază

    Lasă un răspuns

    Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

    Logo WordPress.com

    Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

    Poză Twitter

    Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

    Fotografie Facebook

    Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

    Fotografie Google+

    Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

    Conectare la %s