Arhive pe categorii: De prin lume adunate…

Temenele

Bună ziua, oameni dragi!

Ştiu că lipsesc de prea mult timp şi de aceea chiar vin în faţa voastră cu temenele şi rugăminţi de iertare. Am o vară incredibil de încărcată, epuizantă aş putea spune. După ce că seceta asta nu se mai termină şi canicula este insuportabilă pentru inima mea obosită, guvernanţii s-au gândit că oricum contabilii cam freacă menta printre hârtii şi merită să li se frece ridichea, să nu ştie când începe anul şi când se termină. Aşa că ne ţine din raportare în raportare de la începutul anului, până nu ştiu când, că m-am săturat. Am trecut din impozit în bilanţ, din raportări pe salarii în raportari pe TVA, declaraţii încrucişate, impozit, din nou TVA, din nou bilanţ. O să revin, promit. Sper să mai rezist până se termină nebunia asta.

Până una alta voiam să vă fac cunoştinţă cu un poet contemporan, a cărui poezie îndrăzneaţă şi un pic altfel decât suntem noi, oamenii de rând,  obişnuiţi îmi lasă de fiecare dată un zâmbet după-i parcurg rândurile. Este vorba de Călin Neacşu şi probabil aţi auzit de el, iar dacă nu- vi-l recomand eu cu zâmbet.

ultimul dans © Călin Neacșu

de când am aflat că’mi va veni,
de fericire
am încetat să respir.

unghiile îmi cresc mai repede,
pletele, bărbile și mustățile
mă năpădesc amirare,
pielea mi se usucă neted,
oasele se albesc strălucind
a sfințenie,
îngerii
care până mai ieri mă ignorau
pretind deodată
că m’ar cunoaște dintotdeauna.

clopotele bat fără milă
metalul
deja torturat de fierari
în durerea nașterii lor,
un preot își deapănă nostalgic
mătăniile,
anticipându’mi
subțirimea viitorului,
un muezin urcă treptele minaretului
să’i strige Dumnezeului său,
o singură și ultimă dată
numele meu de războinic.

iar eu știu
că habar n’am
că dansez utimul dans,
îndrăgostit nebunește
de tine…
moartea mea.

 

Teoretic, sunt părăsibil © Călin Neacșu

Tocmai am fost informat
că sunt
prost la capul pătrat
pentru că fumez
țigările fără filtru
chiar de la capătul
fumabil.

Pămătuful înspumat
tocmai îmi mânjise fața,
iar briciul eliberării,
proaspăt ascuțit pe cureaua
pedepselor eterne,
se îndrepta molcom
spre prima lipsire
de barba vecină carotidei,
a senectuții pedepsită la pubertate.

Slobozesc fum
și’mi umplu lacrimile cu el,
apoi le suflu,
ca pe niște balonașe de tristețe
ce vor pluti râzând
în mijlocul
cuvintelor ce mă ostenesc
a le împerechea a desfrâu
în frâu
de iubire.

știu… teoretic, sunt părăsibil.

Nu-i aşa că-i citibil cu drag şi zâmbet?

Vă pup pe suflet acum şi vă mulţumesc că nu aţi lăsat păienjenii să ţeasă pânza uitării peste mine, aici.

Reclame

2 comentarii

august 8, 2015 · 2:07 pm

Premii şi premii

Uneori am certitudinea că vremurile mă depăşesc. Nu mai ţin pasul cu ştirile, cu evenimentele mondene, cu tot ce se întâmplă în lume. Bine, în zilele astea nu mai poţi ţine pasul nici măcar cu schimbările legislative, dar cu alte prostioare…

Primesc azi un mail pe care vreau să-l împărtăşesc cu voi, că tot e vineri şi vine primul weekend adevărat din an. Nu-i aşa că săptămâna asta a fost mai grea ca toate? Eu pot spune cu mâna pe inimă că nu am reuşit sub nici o formă să-mi intru în ritm. Dar să trecem la oile noastre. Se pare că americanii, cei veşnic puşi pe distracţie şi premiere, au decis că e cazul să mai fie premiaţi şi cei fără creier, nu numai elitele. Şi au început să acorde cu generozitate premii ale… prostiei extreme. Luaţi de vă cruciţi şi vă amuzaţi, dacă puteţi. Eu am rămas cu un zâmbet amar. Dacă până şi proştii lor sunt mai buni decât ai noştri….

Din 1994, in America se acorda in fiecare an premiile ” Darwin Award „, atribuite cazurilor de prostie extrema, care duc la deznodaminte caraghioase sau chiar fatale pentru initiator. Zilele acestea, juriul s-a intrunit pentru a analiza cazurile de prostie totala semnalate pe anul 2013, noteaza portalul Mixstuff. Au fost acordate 10 premii, din care unele din pacate post mortem, dupa cum urmeaza:
Locul 1 – castigator absolut
Premiul a fost decernat lui James Elliot, care, urmarind un jaf petrecut in Long Beach din California, SUA, a incercat sa someze autorii cu un foc de avertisment, dar arma n-a declansat.
Foarte contrariat, James Elliot a intors arma spre el, pentru ca privind pe teava, sa constate o eventuala defectiune in interior. Intrucat arma a declansat, premiul a fost acordat post mortem.

Locul 2
Bucatarul unui hotel elvetian si-a pierdut un deget, manevrand masina de tocat carne, si s-a adresat companiei de asigurari pentru a fi despagubit. Compania a trimis un expert pentru reconstituirea cazului, dar in timpul reconstituirii si-a pierdut si acesta un deget.
Ca urmare, bucatarul a fost despagubit pe loc, iar expertul cere despagubiri, pentru care societatea tocmai cauta un nou specialist care sa-i faca si lui reconstituirea. Nu se baga nimeni.

Locul 3
In timpul unui viscol ce a avut loc la Chicago, un automobilist a fost nevoit sa munceasca mai multe ore ca sa-si deszapezeasca locul din parcare si accesul spre loc. Cand a venit insa cu masina, si-a gasit locul ocupat de o doamna. Nervos, omul a scos pistolul, a tras, iar doamna a murit pe loc.
N-a rezolvat nimic, pentru ca masina doamnei a ramas nemiscata si va mai ramane in parcarea lui, pana cand se va pronunta justitia. Nimeni nu se poate atinge de ea.

Locul 4
Unui sofer din Zimbabwe i s-au incredintat 20 de alienati mintal, pe care urma sa-i transporte dintr-un spital in altul. Pe drum, soferul a oprit sa serveasca ceva la fast food, dar revenind a constatat ca alienatii disparusera.
Omul s-a dus pana la prima statie de autobuz si s-a oferit sa transporte gratis 20 de calatori, pana acolo unde au ei nevoie. Odata pornit, i-a dus pe toti la spital, explicand medicilor sa fie atenti pentru ca bolnavii au un comportament ciudat.
Au fost atat de atenti, incat abia dupa trei zile personalul spitalului si-a dat seama ca trebuie sa reclame cazul la politie.

Locul 5
Un adolescent a fost transportat la spital, urmare unor rani grave la cap. Intrebat cum s-au petrecut lucrurile, a explicat ca era foarte curios sa afle cat de mult se poate apropia de o locomotiva care face manevre in gara, fara sa pateasca ceva. A facut testul, a aflat, dar se apropiase prea mult.

Locul 6

Un individ a intrat in magazinul din reteaua Circle-K, in statul Lousiana, si i-a cerut casierei sa-i schimbe o hartie de 20 dolari. Casiera a deschis sertarul cu bani, dar in clipa urmatoare hotul a scos revolverul si i-a devalizat tot continutul sertarului.

Premiul a fost acordat pentru ca in sertar erau 15 dolari, iar el a lasat hartia sa de 20 dolari pe tejghea.

Locul 7
Un tip din Arkansas a dorit sa fure o cutie cu bere dintr-o vitrina. Pentru aceasta, a dizlocat o bordura din caldaram, a ridicat-o sus si a aruncat-o in vitrina. Vitrina era insa din plexiglas, nu s-a spart, iar bordura a ricosat, venind ca un bumerang in capul celui care o aruncase. Si el a fost distins tot post mortem.

Locul 8

O femeie din New York a fost pradata intr-un magazin de catre un individ care i-a smuls poseta si a fugit. Femeia retinuse insa semnalmentele individului, polita l-a prins si l-a adus inapoi la locul faptei pentru recunoastere.
Femeia l-a recunoscut pe loc, iar el le-a raspuns senin politistilor: si eu o recunosc pe ea, asa ca suntem, chit. Ce mai vreti de la mine?
Locul 9
La ora cinci dimineata, un tip a intrat in restaurantul Burger King din orasul Ypsilanti, a scos pistolul si i-a cerut casierului toti banii din casa. Casierul i-a raspuns ca nu poate deschide casa decat daca i se comanda ceva, iar individul a comandat o salata cu ceapa.
Casierul i-a explicat individului ca ceapa nu se serveste decat cu micul dejun, iar banditul a plecat pentru ca n-avea bani ca sa comande micul dejun.

Locul 10

Castigatorul locului 10 a incercat sa fure benzina dintr-o vidanja. Pentru aceasta, a introdus capatul unui furtun in rezervorul vidanjei, si-a pregatit canistrele si a inceput sa traga aer cu gura din celalalt capat al furtunului.
Cand l-a gasi politia, i se facuse rau si lesinase: in loc sa infiga capatul furtunului in rezervorul vidanjei, il infipsese chiar in vidanja.

2 comentarii

Din categoria De prin lume adunate..., De prin lume adunate...

De pe la 1500….

Articolul de azi e oarecum influenţat de vremea câinoasă de afară, despre care nu am timp suficient să scriu acum şi de fiică-mea care îmi povestea azidimineaţă cum au găsit de cuviinţă responsabilii de la o firmă de prestigiu din România să facă economie cazându-şi personalul trimis la muncă în Anglia în hotelui de 3 stele pline de igrasie, mizerie şi ploşniţe. Credeaţi că doar la noi civilizaţia a pătruns greu? Vă înşelaţi!  Atunci când ne plângem de lipsa de bun simţ a concetăţenilor noştri care uită că s-au inventat apa şi săpunul -dar să le mai şi folosească-  puteţi să vă consolaţi spunându-vă că nici în ţările „civilizate” lucrurile nu stau cu mult mai bine. Se pare că europenii au fost de-a lungul timpului certaţi cu igiena corporală, preferând să suporte miasme mai puţin decât plăcute şi găsindu-şi tot felul de scuze care de care mai originală ( cum a fost aceea că aşa ne-a făcut Dumnezeu şi trebuie să ne spălăm păcatele suportându-ne mirosul cu care ne-a gratulat divinitatea, doar suntem construiţi fix după chipul şi asemănarea Domnului), decât să se spele.

Iată cum stăteau lucrurile  în Anglia anilor 1500 în privinţa igienei şi a multor altor  obiceiuri care şi-au lăsat amprenta până în zilele noastre :

– majoritatea oamenilor se căsătoreau în iunie deoarece îşi făceau baia anuală în mai şi încă mai miroseau cât de cât bine în iunie. Totuşi, miresele aveau cu ele un buchet de flori pentru a acoperi eventualul miros. 
De aici vine obiceiul de a avea un buchet la nuntă.

– baia consta într-o singură cadă mare plină cu apă fierbinte. Bărbatul casei avea privilegiul de a se spăla în apa curată, apoi fiii şi restul bărbaţilor din casă, urmaţi de femei şi în final copiii – ultimii fiind bebeluşii. Între timp, apa devenea atât de murdară încât era posibil să pierzi pe cineva în ea.

De unde şi zicala: “Don’t throw the baby out with the bath water” (“Nu arunca şi copilul odată cu apa de baie”).

– casele aveau acoperişuri înalte şi pufoase de stuf (paie groase), fără lemn dedesubt. Era singurul loc unde animalele se puteau încălzi, aşa că toţi câinii, pisicile şi alte fiinţe mici (şobolani, gângănii) stăteau acolo. Când ploua devenea murdar şi alunecos şi uneori animalele alunecau şi cădeau de pe acoperiş.

De unde zicala: “It’s raining cats and dogs” (“Plouă cu câini şi pisici”).
– nimic nu împiedica ceva să cadă în casă. Asta era o mare problema în dormitor, unde gândaci şi alte lucruri puteau murdări patul. Deci, un pat cu stâlpi şi un cearşaf pus deasupra oferea ceva protecţie. Aşa au apărut paturile cu baldachin.

– cei bogaţi aveau podele de ardezie care deveneau alunecoase când se udau pe timpul iernii, aşa că împrăştiau paie (“thresh” – resturi de la treierat) pe jos ca să poată merge. Cu timpul, până în primăvară, paiele se tot adunau până când alunecau afară când se deschidea uşa.
Astfel s-a proptit o bucată de lemn la intrare. Aşa a apărut pragul (în engleză se numeşte “threshold”, care vine de la “thresh” şi hold” – a ţine, a opri).

– pe atunci  uneori făceau rost de carne de porc, ceea ce îi făcea să se simtă destul de speciali. Când aveau musafiri, atârnau şunca de tavan ca să se dea mari.

Era semn de bogăţie că un bărbat “could bring home the bacon” (“era în stare să aducă şunca acasă”).
Tăiau puţină ca să împartă oaspeţilor şi apoi stăteau toţi în jurul mesei şi “chewed the fat” (“mestecau grăsimea”).

– pâinea era împărţită conform statutului social.

Muncitorii luau partea arsă de pe fundul pâinii, familia lua mijlocul şi musafirii partea de sus (“upper crust”).

– căni de plumb erau folosite pentru a bea bere şi whisky.
Combinaţia asta de obicei dobora un om pentru câteva zile.
Cineva care trecea pe drum îi putea lua drept morţi şi îi pregătea de înmormântare.
Erau întinşi pe masa din bucătărie vreo două zile, în timp ce familia adunată în jur mânca, bea şi aştepta să vadă dacă se trezesc.

Aşa a apărut obiceiul de “priveghi”, care în engleză se traduce “wake” (“to wake up” – “a se trezi”).

– Anglia este o ţară veche şi mică, aşa că oamenii începuseră să rămână fără locuri de îngropat.
Aşadar dezgropau coşciuge şi duceau oasele la o “casă-de-oase” (“bone-house”) şi refoloseau mormintele.

– Deschizând acele sicrie, au observat că unul din 25 aveau urme de zgârieturi pe dinăuntru şi au realizat că unii din acei oameni fuseseră îngropaţi de vii.
Aşa că s-au gândit ca de atunci încolo să prindă o sfoară de încheietura mâinii mortului care să treacă prin acoperişul sicriului şi prin pământ până la suprafaţă şi să lege de ea un clopoţel.

Cineva a stat de atunci noaptea în cimitir (aşa a fost inventată “graveyard shift” – “tura de noapte”) să asculte clopoţeii.
Astfel, oamenii vii erau “salvaţi de clopoţel” (“saved by the bell”), acesta mai fiind numit şi “soneria mortului” (“dead ringer”)

11 comentarii

Din categoria De prin lume adunate...

Trai şi viaţă!

Vă aduceţi aminte de anii ’80 când aveam doar două sâmbete libere pe lună, drept recompensă de excepţie pentru îndeplinirea planului cincinal?  Ei eu m-am întors azi în timp la sâmbetele lucrătoare. Începutul zilei a fost greoi şi complicat, mi-am căutat şi mi-am găsit de lucru prin casă, doar ca să amân să mă agăţ de hârtiile care stăteau cuminţi şi mă aşteptau răbdătoare. Până la urmă a trebuit să mă dau bătută şi să mă aşez cuminte pe lucru. Nu aveam de ales. Iată cum m-a prins pe mine miezul nopţii cu nasul şi ochii în hârtii şi cifre, adunând, scăzând şi căpătând dureri de cap. Azi mi-am neglijat îndatoririle de gospodină, contabila dând din coate şi revendicându-şi locul de onoare. Va trebui să mă revanşez faţă de ai mei cu ceva bun mâine. Voiam să vă scriu, dar cifrele m-au acaparat prea mult  şi nu mai am energia necesară.

Am mai intrat un pic pe mail, aşa, înainte de culcare, să văd ce poveşti am mai primit. Şi am dat peste o chestie mai mult decât interesantă, pe care v-o împărtăşesc şi vouă. Aţi auzit vreodată de „poliandrie”? Spre ruşinea mea, recunosc, e prima dată când citesc despre aşa ceva. Cică e inversul poligamiei şi se practică pe undeva prin India (unde altundeva?). Practicanţii acestui obicei trebuie să se insoare cu aceeaşi femeie cu care s-a însurat pe aranjamente fratele lor mai mare. Cu alte cuvinte, dacă în familie sunt 8 fraţi, toţi băieţi, vor lua de nevastă aceeaşi femeie, pe măsură ce devin majori. Vă întreb şi eu acum.. Dacă pedeapsa pentru poligamie este să te alegi cu două soacre, pedeapsa pentru poliandrie care este? Că după câte povestesc cei de la The Sun se pare că nevasta e mai mult decât mulţumită, deşi trebuie să îngrijească 5 bărbaţi odată!…

Rajo Verma, o tânără mamă de doar 21 de ani, este căsătorită cu cinci bărbaţi, toţi fraţi, potrivit unei tradiţii locale pe care trebuie să o urmeze, potrivit The Sun.

Ei trăiesc într-un sat din nordul Indiei, considerându-se o familie fericită, femeia culcându-se cu un bărbat diferit în fiecare seară. Mai mult, Rajo nu ştie al cui este primul lor copil, Jay, un băieţel de doar 18 luni.
„La început a fost puţin ciudat, dar nu favorizez pe niciunul. Mama mea a fost de asemenea căsătorită cu trei fraţi şi când m-am căsătorit ştiam că trebuie să îi accept pe toţi de soţi. Mă culc cu ei pe rând. Nu avem paturi, doar mai multe pături pe podea. Primesc mai multă atenţie decât majoritatea soţiilor”, a declarat femeia.

Guddu, primul dintre soţi, în vârstă de 21 de ani, povesteşte că a fost primul cu care s-a căsătorit, în urmă cu patru ani. El spune că toţi cei cinci bărbaţi întreţin relaţii sexuale cu femeia, dar nimeni nu este gelos, considerându-se o familie mare şi fericită. 
Tinerii au participat la o căsătorie Hindu aranjată, primul soţ fiind considerat cel oficial. Cu toate acestea, potrivit tradiţiilor satului în care locuiesc, Rajo a fost nevoită să se căsătorească ulterior cu restul fraţilor, Bajju, 32, Sant Ram, 28, Gopal, 26, şi Dinesh. Cu ultimul dintre soţi s-a căsătorit în cursul anului trecut, în momentul în care Dinesh a împlinit vârsta de 18 ani.

Tradiţia provine dintr-o formă istorică de organizare a familiei, numită poliandrie, în care o femeie trebuie să se căsătorească în acelaşi timp cu mai mulţi bărbaţi.

9 comentarii

Din categoria De prin lume adunate...