Arhive pe categorii: Frânturi de gând- poezie

Echilibru

Între cer şi pământ e
o lume de-amar,
jumătate rai,
jumătate iad.
Întreaga mea viaţă
este-o balanţă veche
ce are
două talgere ruginite
atârnând
într-un echilibru precar.
Închid ochii
şi-apuc pe muţeşte
sperând
că rup o bucată de rai,
îmi e teamă de iad.
Totdeauna fărâma
de-o rup
înclină balanţa
în partea ce grea
şi mă văd obligată
să gust
din amândouă egal,
de vreau să-mi păstrez
echilibrul precar.
balanta

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Frânturi de gând- poezie

Îmi plouă

Îmi plouă uneori.
Picurii cad pe rând
sâcâitori şi reci.
În jurul meu se-adună bălţi
întinse, cenuşii.
E trist,
şi-i lacrimă ce doare.
E oboseală veche
peste bătaie de inimă
furată.
Cât o clipire,
cât o aripă de colibri
în zbor.
Mi-e frig.
Mi-ascund privirea
şi mi se face dor.
De ploaie pe mare.
De dulce şi sărat amestecate
peste amar adânc.
Dor de petală albă,
plânsă.
De bradul din munte
sub stropii de cer.
Dor de munte
sub ceaţă.
Dor de-o inimă-n palmă.
Aş vrea să înţeleg
şi să nu mai doară.
Când inima bate
în palmă,
mintea
de ce nu adoarme? 

11811446_718346614958644_7300993154423547565_n

9 comentarii

Din categoria Frânturi de gând- poezie, Uncategorized

Azi, fără glas

Azi, am o mie de gânduri
ce se vor plânse,
o mie de doruri
ce se vor spuse,
o mie de lacrimi
ce se vor şterse,
o mie de vorbe
ce rămân mute.

Azi sunt un abur
rătăcind pribeag
peste muguri noi
sub soare rece
pe cer înalt.
Azi sunt copac bătrân
bătut de ploi.
Crengile-mi au dor
de lăstari ce-au uitat
să-nmugurească.

Azi,
o mie de stele oarbe
plâng pitite
sub un cer de cenuşă
ce-a lăsat hoinară
o răsuflare de gheaţă
să mângâie
şi să ardă
îndrăzneala timpurie
a florii nou-născute.

Azi am gânduri,
doruri,
lacrimi,
tăceri.
Cuvintele
nu se mai vor spuse.

20160229_103511

9 comentarii

Din categoria Frânturi de gând- poezie

Arzând de dor

E minunat
pentru oameni
că noi doi
suntem aşa,
tu în marginea ta de lume,
eu în marginea mea
şi purtăm amândoi
echilibrul ei
în braţe.

E foarte bine
că noi doi suntem
fiecare în punctul lui cheie,
altfel pământul s-ar răsturna
şi omenirea
s-ar face scrum
de la flacăra ce-ar uni
într-o zi
trupurile noastre
îmbrăţişate.

E ideal că trăim astfel,
cu toată lumea între noi
şi oamenii
habar nu au
că trebuie să ne mulţumească
în fiecare dimineaţă
pentru răsărit.
Doar noi ne prăbuşim
prin implozie
eu în capătul meu de pământ,
tu în marginea ta de lume,
arzând până la cenuşă,
de dor.
IMG_20150526_101232

Scrie un comentariu

Din categoria Frânturi de gând- poezie

Nu mă lăsa

Nu mă lăsa
să te aştept
cu uşa inimii
deschisă
când ştii
că n-ai avea
puterea
să intri
şi să te-aşezi
preţ
de o respiraţie
adâncă.
Mă va ucide
răceala balanţei
în care
îi arunci
bătaia.
Să nu mă-nveţi
să te iubesc
de ştii
că nu ai să-mi rămâi
până la sfârşit,
altar.

3 comentarii

Din categoria Frânturi de gând- poezie

Crochiu

Un pas
lângă alt pas
fac drumul.
Un umăr
lângă alt umăr
fac putere.
Un gând
lângă alt gând
nasc bunătate.
O rază
cu o rază
fac un răsărit.
O lacrimă
cu o altă lacrimă
dau un curcubeu.
Un zâmbet
lângă alt zâmbet
luminează.
O bătaie de inimă
lângă altă bătaie de inimă
leagă o prietenie.
O privire
lângă altă privire
ating un orizont.
Un suflet
lângă alt suflet
se contopesc
şi nasc o iubire.

2 comentarii

Ianuarie 29, 2016 · 1:28 pm

Pact la miezul nopţii

A venit tiptil
lângă patul meu.
M-a întrebat „dormi?”
Am tăcut.
Nu dormeam,
mi-era groază de
eternitatea ei.

Te prefaci!
mi-a zis rânjind.
He, he!
Ai impresia
că nu ştiu citi
în suflete?
Ti-e teamă, te simt!
De viaţa ce te omoară
încet,
secundă cu secundă,
nu-ţi e teamă!
Biinee! Te las.

O să vin să te iau când
mă vei implora.
Până atunci o să mori
lent,
gând cu gând,
imagine cu imagine,
cuvânt cu cuvânt.
Când vei uita
să vorbeşti, o să vin
să te eliberez
de chin.

Am întins mâna
şi-am parafat
contractul.
Mâna mea stângă,
caldă,
a atins mâna ei stângă,
rigidă.
Mâna cu inima.

A venit lângă patul meu
şi am făcut un pact
cu Moartea.
Ea a plecat,
eu mor încet
secundă cu secundă,
gând cu gând,
cuvânt cu cuvânt.

Am deschis ochii
dis-de-dimineaţă,
am privit zorile
şi m-am bucurat.
Mi-am privit apoi
stânga
şi am oftat.
Mă doare pactul
încheiat
la ceas târziu
în noapte.
pinky-pact

3 comentarii

Din categoria Frânturi de gând- poezie, Uncategorized

Eu, nufărul

M-am oprit cândva
în palma ta stângă,
acolo,
lângă bătaia ritmică
a vieţii.
Mi-a plăcut clocotul
rubiniu
cu care mă ademeneai,
mi se potrivea
albului viu
al petalelor.
Visam să prind rădăcini
şi-am aşteptat
cu răbdare
un strop de apă
binecuvântat.
N-ai observat
şi m-ai lăsat
să mă ofilesc
crezând că bobocii
mi-au fost amăgiri.
Acum degeaba vrei
să smulgi
minunea albă a florii
din lacul întunecat
în care-am înflorit.
Nuferii nu strălucesc
decât o clipă
de nu le-ai înfipt adânc
rădăcina
în lacul inimii tale.

wallpaper-04

2 comentarii

Din categoria Frânturi de gând- poezie

Rugăciune

Doamne,
Tu, cel care poţi tot,
ia şi din inima mea
amintirea,
şi visul
şi durerea,
nu mă lăsa să mă topesc
tânjind mereu
după o mângâiere
ce niciodată n-a fost a mea.

N-am cum să te ajut
copilă,
tu ai ales să iubeşti
omul, nu Dumnezeul.

Doamne,
Tu, cel ce ştii tot,
ia cu puterea Ta
rana aceasta vie
adusă în vis de ochi de păcat
ce ard
până la lacrimă.
Ia Tu
mintea aceasta
bolnavă de neodihnă
şi dă-mi liniştea somnului
ce-ajută paşii
să calce-apăsat
pe drumul cel alb
ce merge-nainte,
niciodată înapoi.

Nu pot, copila mea!
Tu ai ales să vrei,
să ştii,
să poţi iubi
şi-ai arvunit pe rând
şi inimă şi gând.

Doamne,
Tu, cel ce m-ai lăsat
să merg
pe drumul meu plin
de spini ascuţiţi
de gând,
de dor,
de iubire
şi păcat,
ia inima aceasta bucăţi
şi-mparte-o echitabil
la câini.
Lasă-mi mie
nesomnul nopţilor
de gheaţă
în care ceaţa ce mă-nvăluie
nu mai doare.
scan10020gv8

13 comentarii

Din categoria Frânturi de gând- poezie

Îndemn

Hei, tu,
suflet de fum,
ce-n pragul morţii
lin păşeşti
crezând,
sperând
să o amâni!
În viaţă
nu te arunca
cu tot ce eşti
şi vrei să ştii,
de la-nceput!

Mai lasă loc
şi de-ntrebări,
şi de trăiri,
şi de visări,
de sentimente
şi-ncercări,
de nou
şi vechi,
de alinări,
de sânge cald
şi vindecări,
de tresăriri
şi amintiri,
de bucurii
şi de iubiri.

În viaţă
nu te arunca
de la-nceput
cu tot ce eşti,
ce vrei să ştii
şi tot ce speri
că va veni!
Acordă-ţi şansa
să visezi,
să poţi,
să simţi
şi să trăieşti!

11109712_691656687627637_9031570323602460833_o

4 comentarii

Ianuarie 23, 2016 · 8:33 am

Nu mă iubi

Nu mă iubi.
Iubeşte
dimineţile în care
soarele răsare-n ochii mei.
Iubeşte-mi
buzele şi sânii
în nopţi aprinse de păcat.
Iubeşte
liniştea caldă a serilor
în care gândurile
ni se contopesc.
Iubeşte
ziua-n care
un scrib bătrân
a dat cu zarul
şi-a tras la loteria vieţii
inima mea şi inima ta,
spre întregire.
Eu promit
să-ţi iubesc
doar mâinile
când adună-n
palme înfiorări
de pe corpul meu
cu chemări
şi gura
când îmi culege
de pe buze dorinţe,
în nopţi înstelate
parfumate
cu noi.
Nu mă iubi.
Iubeşte
ce simţi
lângă mine
şi felul în care
te ştiu iubi.8d8f18317874dc669330608cc241afbd

Scrie un comentariu

Ianuarie 22, 2016 · 7:09 am

Să nu crezi

6462340049_05e7dc321c_bSă nu te-ncrezi
în ochii mei înstelaţi.
Sunt fata morgana,
plutesc
ca o umbră-n deşert
şi-ademenesc
cu oazele mele-nverzite
călători cu buzele fripte
de arşiţă.

Să nu te laşi ademenit
de cântecul meu
de sirenă.
Pe-un mal de Rin
sunt Lorelei,
glasul meu minte
marinari încercaţi,
orbiţi de strălucirea de aur
a părului meu.

În gura-mi cu râuri de miere
să nu crezi.
Mii de poveşti
izvorâte pe rând
din buze de fragă
frâng noapte de noapte
voinţa regelui ce altfel
ar fi ucis-o pe Seherezada
după 1001 de nopţi.

Să nu crezi
în fiinţa mea
de lumină şi fum.
Eu nu exist,
sunt doar o iluzie
menită s-ademenească
prin vise de dor
călători rătăciţi
prin viaţă.

3 comentarii

Ianuarie 20, 2016 · 7:40 am

Aş iubi

12189938_762207370572568_6750545100483645249_nŢi-aş iubi mâinile
de-ai şti să aduni
în căuşul lor
lacrima
ce mi-a spălat obrazul.
Ochii-ar rămâne fără nor,
pentru tine.

Ţi-aş iubi inima
de-ai putea adăposti
în bătaia ei
aripa-mi frântă.
Rana s-ar vindeca
şi-aş putea zbura
alături de tine.

Ţi-aş putea iubi ochii
de-ar şti să oglindească
cerul înalt.
Am da drumul
viselor mele
şi viselor tale
să zboare-mbrăţişate.

Ţi-aş putea iubi asprimea,
de-ai şti ascunde
sub platoşa ei
clocotul rubiniu
al inimii mele.
Tremurul
i s-ar domoli.

Şi rana adâncă
din frunte-aş putea
s-o iubesc,
de-aş şti
că lumina
mea
o poate vindeca.

Da,
te-aş putea iubi
aşa cum eşti,
de m-ai iubi.
Tu poţi?

Scrie un comentariu

Ianuarie 19, 2016 · 12:26 pm

Partaj

Pictură Edvard Munch- Adam şi Eva

Pictură Edvard Munch- Adam şi Eva

Hai să împărţim frăţeşte
mărul acesta amar
pe care l-ai uitat
pe masă când ai plecat.
Iau eu jumătatea verde
ca să mai pot spera,
ţi-o las ţie pe cea prea coaptă
ca să poţi zbura fără regret
pe alte petale.

Hai să împărţim la doi
dragostea ce-a mai rămas
să plângă trist în ploi reci de toamnă.
Ia tu lacrima albastră a cerului,
lasă-mi mie lacrima verde
să-mi îngrop faţa în ea
ca-n fân proaspăt cosit.

Hai să împărţim egal
păcatul acesta originar.
Ia tu copacul cu mere, fără-ntrebări,
lasă-mi mie şarpele, să pot amăgi cu el
durerea zilelor în care
soarele-şi va ascunde faţa
după nori cenuşii.

Hai să împărţim frăţeşte
prăpastia asta adâncă
ce s-a căscat peste noapte între noi.
Ia-ţi tu minciuna înapoi,
lasă-mi mie naivitatea
să pot să mai cred în iubirea de-o viaţă
ce poate suda cu flacăra ei
două stânci de granit:
una de-a stânga mea,
alta de-a stânga ta.

5 comentarii

Ianuarie 11, 2016 · 8:10 am

Alb

zapada-680x365
Ce albă-i lumea,
mamă
şi cât de mult îngheţ
cuprinde!
Atâta alb mă doare!
Ceaţa mi-a coborât
pe frunte,
gheaţa pe pleoape
şi-s grele,
mamă,
şi-am obosit!

Ce albă-i lumea,
mamă
şi cât de întuneric
s-a făcut
în noi!
M-a nins pe creştet
ca pe vârf de brad
şi nici un vânt nu bate
s-o scuture
şi ard
sub albu-i îngheţat.

Ce albă-i lumea,
mamă
şi cât de mult îngheţ
cuprinde!
În jurul meu se-nvârt
oameni negri
de zăpadă
iar paşii lor mă-mping
grăbiţi.
Au căciuli
şi paltoane
şi ghete-mblănite.
Ochi n-au,
privesc la mine cu ghetele
şi eu-mi feresc privirea
de vârful lor încruntat.

Ce albă-i lumea,
mamă
şi câţi paşi trec
grăbiţi şi calzi
prin ea!
Doar paşii mei
au îngheţat aşteptând
şi-au plecat
să colinde singuri
pe câmpii
cu fluturi
şi flori!

Ce albă-i lumea,
mamă
şi câte mâini
înmănuşate se duc
fără să se deschidă!
Sunt mâini
de oameni orbi
cu paltoane
şi căciuli
şi ghete.

Ce albă-i lumea,
mamă
şi ce întuneric
e în noi!
Şi sufletele-au îngheţat
iar oamenii trec
reci şi goi
spre nicăieri
cu paşii lor grăbiţi
în ghete
cu vârf încruntat.

Mi-e frig,
mi-e foame,
mi-e somn
şi-s obosit.
În mine e lumină,
şi soare cald.
Uite măicuţă,
Dumnezeu
cu mâna m-a cuprins!
Ce albă-i lumea,
mamă
şi-n mine cât de cald!

5 comentarii

Ianuarie 5, 2016 · 8:53 am

Reguli

De vrei să baţi
la poarta sufletului
ai grijă,
să vii cu mâinile
curate.
Mai are încă în lemn
rănile piroanelor
cu care a fost răstignit.

De vrei să baţi
la poarta sufletului
să te descalţi
la uşă
şi să păşeşti peste prag
pe vârfuri,
să nu-i striveşti cu pasul plin
petalele de cristal.

De vrei să baţi
la poarta sufletului
gându-ţi să aibă
puritatea primei zăpezi,
să-l cureţi de cenuşa
celor pentru care-ai ars
pân-ai ajuns
la mine.

De vrei să baţi
la poarta sufletului
să aduci pe palmele-ntinse
inima goală,
pulsând de viaţă
cu toate cicatricile ei.
O voi vindeca
cu rănile inimii mele.

De vrei să baţi
la poarta sufletului meu
să ai inima curată
şi să păşeşti cu grijă,
pe vârfuri,
să nu întuneci
zâmbetul copilului
care se roagă-n el.

Detaliu Poarta Maramureseana

Detaliu Poarta Maramureseana

2 comentarii

Ianuarie 4, 2016 · 9:23 am

Fără răspuns

sursa imagine: femeia.ro

sursa imagine: femeia.ro

De ce ar mai conta
acum
cine-a greşit
şi cine a rănit,
cine a dat
şi cine a primit,
cine-a iubit
şi cine a murit
încetişor
în gând cu ultimul cuvânt
rămas de-a pururi
nerostit?

Şi cui i-ar mai păsa
acum
cât sânge-a curs,
ce ochi au plâns
şi care inim-a tăcut
îngenunchind
însângerat
sub lovitura
nemiloasă
a ultimului dor
pierdut?

Pe cine-ar mai mişca
acum
cât te-am iubit,
cât m-ai lovit,
cât te-am iertat,
cât m-ai minţit,
câtă tristete
au adunat
ochii ce-au plâns
de-atunci,
neîncetat?

Ce pană mai notează-n
cer
tot ce-am fi vrut
şi n-am putut,
tot ce-am fi spus
şi am tăcut,
tot ce-am simţit
şi-am omorât?

De ce ar mai conta
acum
cine-a greşit,
cine-a rănit,
cine a dat,
cine-a primit,
cine-a iubit
şi cine a murit
încetişor
în gând cu ultimul cuvânt
rămas de-a pururi
nerostit?

11 comentarii

Ianuarie 2, 2016 · 10:26 am

De-o fi să-ţi fie

De-o fi să-ţi fie
cândva,
dor,
atât de dor
c-ai vrea
s-adormi în prag
de dimineţi
cu urma buzelor
moi
pe pleoapele-ţi
închise
învăluit
în abur cald
de iasomie,
să întinzi mâna
şi să laşi
să pice-n ea
din cer,
un fulg.

Mă voi topi
în palma ta
şi-oi săruta
cu lacrima-mi
de gheaţă
podul ei,
aşa,
ca-n zilele
în care
mâinile tale
luau forma
sânilor mei
şi palmele mele
îţi simţeau
inima.

De-o fi
să-ţi fie
cândva,
dor,
atât de dor.

4 comentarii

Decembrie 30, 2015 · 4:16 pm

Tăcere

Ce-ar mai putea fi spus
acum
când puntea dintre noi
s-a rupt şi a căzut
cu zgomot surd
peste mormintele
uitate
ale visărilor
de ieri?
Noi am rămas înstrăinaţi,
eu pe un prag,
tu pe alt prag
şi-o lume-ntreagă
între noi
cu vise şi iluzii noi.

Ce vis ar mai putea
zbura
fără de piedică
la tine,
când astăzi doar regrete
ning
şi numai moartea
mai aşteaptă în
colţul stâncii sângerii
unde s-a sinucis iubirea
ce-odinioară
ne-a unit?

Şi cui i-aş mai putea
zâmbi
când ochii tăi
nu mă mai văd
de când hultani cu
negre aripi
au fâlfâit îndoliat
deasupra inimilor
calde
ce-au îngheţat
cu un oftat?

Azi doar tăcerea
ne şopteşte
şi ziduri grele
se aştern
ca un gheţar
fără de viaţă
peste-amintirile
ce dor.

Ce-ar mai putea fi spus
acum
când puntea dintre noi
s-a rupt
şi-mbrăţişările
de ieri
au dispărut în hău,
tăcut
iar tu şi eu
nu suntem doi?

5 comentarii

Decembrie 25, 2015 · 6:22 pm

Semnul lui Sisif

eagle-bird-beak-profileUrc calea abruptă
a vieţii
cărând muntele
în spate.
Am palmele bătătorite
şi sângele-mi picură
cald
din răni adânc deschise
în tălpi.
În jurul meu
se-nvârt vulturi pleşuvi,
pofticioşi
şi flămânzi.
Mă privesc cu ochi fixi
şi ciocurile puternice,
încovoiate
aşteaptă răbdătoare
ca din carnea mea
să se desprindă bucăţi
însângerate.
Hei,
voi regi ai cerului!
Poftiţi,
serviţi-vă,
smulgeţi
din muşchii ăştia încordaţi
cu ciocurile voastre
puternice!
Luaţi,
mâncaţi,
acesta este trupul meu
care pentru vulturi
se frânge
spre înălţare!

Scrie un comentariu

Decembrie 16, 2015 · 10:06 am