Arhive pe categorii: Imagini

Albastru de Voroneţ

Am ajuns la Voroneţ într-o după-amiază întunecată şi umedă din mijlocul verii caniculare. Ca şi cum Dumnezeu ar fi ştiut că am plecat să vedem frumuseţile închinate lui şi ne-ar fi aşternut în cale vreme propice de meditat asupra lucrurilor efemere din viaţă. Ce impresie-ţi lasă locurile? 11896134_723088317817807_7645105095534078618_nE ca şi cum ai coborî direct în poveste. În jur munte cu păduri pe frunte. Pădurile făceau saună în valuri albe de ceaţă, de jur împrejur. Cobori din autocar (sau mașină, na) direct pe alt tărâm, undeva în visurile copilăriei în care curiozitatea te împinge mai departe să vezi ce se ascunde dincolo de văl şi teama te-ar trage înapoi. Preţ de o respiraţie uiţi să dai aerul afară din plămâni. Apoi îţi aduci aminte şi vrei să-ţi umpli plămânii cu nesaţ, dar tocmai te-ai întors la cruda realitate, când, trecând pe lângă toaleta publică pusă strategic fix la intrare, te asasinează un miros fetid, de hoit, dejecţii învechite şi tot felul de mortăciuni demult intrate în putrefacţie. Îţi vine să vomiţi, dar te ţii de nas, lungeşti pasul şi o iei repede la picior, să scapi de ucigaşul ascuns bine dincolo de simțul olfactiv.

Ca să ajungi să vezi minunea de albastru trebuie să te nevoieşti, să urci o potecă destul de abruptă care te îmbie cu zeci de tarabe de pe margine. Poteca devine îngustă rău pe măsură de înaintezi, oamenii îţi pun piedică bulucindu-se pe lângă mesele întinse de o parte şi de alta cu tot felul de obiecte, care mai de care mai frumoase. Sculpturi în lemn, ii, iţari, cojoace, pături, brăţări, coliere, iconiţe, cutii, cutiuţe, matriuşti, linguri, blide, furculiţe sculptate, cojoace, ciorapi de lână împletiţi acolo, pe loc, de ţărănci înfrigurate îmbrăcate cu cojocele din piei de miel, ouă încondeiate, bluze, eşarfe, mărgele de sticlă colorată, măşti hidoase, vânzători care te privesc bănuitor, încercând să cântărească din ochi potenţialul tău ca şi cumpărător, basmale de caşmir, sau de imitaţie chinezească, ii cusute de chinezi, curele de piele, lume multă, curioasă.

Parcă picioarele te trag tot pe lângă drum şi ochii caută a dreapta şi-a stânga jucând în cap atraşi de ispita celui cu coarne care te ademeneşte de sub fiecare şervet înflorat. Tu te ţii tare însă, mai ales că timpul ţi-e limitat şi sus te aşteaptă cu nerăbdare o măicuţă stareţă să-ţi vorbească despre mânăstire. Şi în timp ce tu eşti cu ochii pe tarabe, picioarele se nevoiesc pe potecă, urcând către a opta minune a lumii.

Ajungi într-un târziu la poarta mânăstirii, priveşti în jur la drumul alb întins la picioare, la gardurile vechi, la copacii bătrâni, la cerul încruntat. Parcă ţi-ar fi plăcut să fie un pic mai vesel, dar când pui în balanţă căldura sufocantă de ieri şi răcoarea de azi, te răzgândeşti. Lasă că e mai bine aşa, poţi face poze şi pe nor. Pe lângă tine trec turişti de toate neamurile. Vin ca la Ierusalim, atraşi de zidurile sfinte. Ţie, poarta ţi se pare anostă şi prima clădire ieşită în cale incredibil de rece, cenuşie şi tăcută. Îţi spui că asta e dovadă de simplitate monahală şi aştepţi privind la turiştii străini să ţi se adune colegii de autocar, ca să obţineţi reducere de grup la intrare.11891203_723088217817817_1839220749311783696_n

Nu toată lumea e dispusă să plătească taxe, nici măcar pentru albastrul cel mai albastru din lume. Să plătească străinii! Uite, japonezii ăia cu aparate de fotografiat profesionale şi zâmbete îngheţate pe feţele lor rotunde. Ei să plătească, ei! Că au de unde dacă au bătut atâta drum să fotografieze nişte ziduri vechi! I-auzi nişte nemţi! Şi ei să plătească, şi ei! Noi de ce să plătim, doar sunt ale noastre, bisericile ce ni se cuvin de drept, le-a făcut Ştefan să dureze veşnic, că doar de aia l-am făcut sfânt şi l-am pus în calendar!

Ajung într-un final şi cei ce-au cedat fără luptă ispitei de a răscoli marfa de pe tarabe. Nu au cumpărat nimic, normal, că-i scump domle, scump totul! Dar nu a rămas nimic neatens şi nemişcat din loc. Păi de ce-i expusă? Nu să o evalueze turiştii? Că doar nu bate lumea drumul până aici doar ca să vâneze fluturaşi şi să privească pe cer, la vârfuri de munte! Vă strângeţi în jurul ghidei, ea negociază cu portarul, obţine reducerea, plătiţi, intraţi.

De poarta înaltă din lemn vechi atârnă spânzurate o grămadă de şorţuri largi şi lungi, înflorate. Se vor a fi fuste care să acopere necuviinţa pantalonilor femeieşti într-un lăcaş de cult. Nimeni nu le atinge. Muierile cu greutate şi-au încins peste şoldurile împantalonate câte un şal mai lat, prins şic într-un nod pe şoldul stâng. Gata, sunt acoperite. Fetele tinere nu se sinchisesc deloc.” Ei, comedie! Ce-au pantalonii noştri scurţi?? Avem ce arăta, băi, nu ca babele de voi!” Babele de noi au venit cuminţi, cu rochii şi fuste prea demodate ca obiecte vestimentare să mai poată fi considerate un apanaj al feminităţii, în trend.11855784_723088291151143_6517334878675797662_n

Păşeşti, în sfârşit, peste prag. Ţi se deschide privirii platoul larg al curţii mânăstireşti, cu bisericuţa în mijloc. Parcă pare prea mică aşa cum stă ea cu cuşma acoperişului moldovenesc pusă pe frunte. În poze arată mai impunătoare! Nici albastrul nu ţi se mai pare atât de albastru ca cel care a devenit celebru. E cam întunecat, pereţii au dungă de umezeală deasupra temeliei, tencuiala pare c-ar vrea să-şi lase umerii să cadă, obosită de atâtea veacuri duse în spate şi de atâtea priviri indistrete ce le-a tot cercetat de-a lungul timpului până la osul de lemn ascuns sub zugrăveală. Ar închide ochii şi s-ar odihni un pic, cât o răsuflare de uriaş, cât o clipire de univers. Ar reveni apoi cu forţe proaspete.

11873765_723088267817812_2622539848830655638_nPriveşti pereţii exteriori pe care picturile spun poveşti. Oameni din timpuri demult apuse întruchipează arborele genealogic al Mântuitorului. Zeci, sute de portrete ale sfinţilor, albastrul cel incredibil ce-a rezistat aproape 600(şasesute) de ani, verde, roşu, priviri limpezi şi clare, detalii ce uluiesc şi acum prin acurateţe. Uşa incredibil de joasă aşteaptă deschisă. Un preş vărgat îţi spune “bun venit!” şi te îmbie să calci peste el, de pe pereţii incredibil de groşi te privesc sfinţi trişti şi plictisiţi ce-au pierdut numărul celor ce-au intrat de-a lungul timpului şi i-au privit în ochi aşteptând răspuns la frământările lor. În dreapta, sub o lespede de piatră, odihneşte precuviosul Daniil, duhovnicul Măriei Sale Ştefan. Intri vesel, cu limba dezlegată şi-ţi vine să taci de cum ai trecut pragul. Într-un spaţiu extrem de mic încape atâta măreţie, atâtea suflete, atâtea bătălii şi-atâtea vorbe plânse, atâtea sfaturi înţelepte, că limba ţi se leagă instantaneu.

Maica stareţă citeşte o rugăciune. E nervoasă, deranjată de prezenţa voastră ce i-a tulburat liniştea rugăciunii. “Nu ştiu de ce veniţi voi toţi şi cereţi să vă vorbim despre mânăstire. Ce să vă spunem mai mult decât e scris deja? Trebuia să vă informaţi înainte!” Taci vinovat. N-ai citit, ai fost prins cu lucrurile lumeşti, cu traiul de zi cu zi, cu serviciul, cu pâinea ta cea de toate zilele, cu supravieţuirea într-o lume ostilă şi dură. Şi dacă ai citit, parcă altfel primeşti cuvântul ei ce cunoaşte mai bine ca oricine tainele locului sfânt.11900089_723088397817799_936738441798356323_n

Ai vrea să deschizi gura să-i zici, dar taci, te aduni, pleci capul şi asculţi. Îţi asumi dojana. Ajungi din nou afară unde peretele dinspre vest îţi dezvăluie înfricoşător judecata de apoi. Priveşţi şi-ţi vine frică. Maica stareţă simte şi îndulceşte glasul. Te priveşte în ochi, cu înţelegere, îţi simte păcatele şi parcă le iartă. Lumea din care vii tu e plină de ispite. Vă împăcaţi, vă luaţi la revedere călduros pentru că ea trebuie să vorbească acum unui grup de olandezi veniţi ca şi tine, să se minuneze de sutele de ani ce-ţi stau mărturie în faţa ochilor.

11880686_723088374484468_4564110437157807295_nEşti liber, în sfârşit, să priveşti, să respiri, să aprinzi o lumânare pentru morţii tăi, să fie şi ei părtaşi frumuseţii pe care ochii tăi o văd, să faci poze. Te întorci. În faţa peretelui cu judecata de apoi, stau, încântaţi nevoie mare, nişte englezi. Sunt pătrunşi de frumuseţea picturii, chiar dacă nu înţeleg o iotă din ceea ce reprezintă. Gesticulează reţinut, Zâmbesc fericiţi, privesc extaziaţi. Ţi se par ciudaţi şi-i priveşti şi tu un pic mai atent. Atunci îţi dai seama şi te bufneşte râsul. Te abţii cu greu, pui mâna la gură să-ţi înăbuşi hohotele şi doar ochii râd cu lacrimi. De pocăinţă, bineînţeles.

În faţa ta, stau nişte vaşnici bărbaţi mândri, cu umerii drepţi, pătrunşi de importanţa vizitei lor, îmbrăcaţi strâmb cu câte o fustă înflorată prinsă aiurea peste pantalonii lungi, decenţi. Lângă ei, doamne blonde, tunse scurt îşi etalează cu emfază şuncile prin pantalonii neacoperiţi de nimic. Ei te privesc cu trufie şi se bucură de râsul din ochii tăi. Îl consideră admiraţie. Tu, tot admirându-i te grăbeşti să părăseşti curtea, să poţi da drumul hohotului ce-ţi apasă pieptul.

A opta minune a lumii rămâne în urmă cu albastrul ei, cu sfinţii ei, cu istoria şi toate sfaturile înţelepte bine ascunse dincolo de ziduri. Ai aflat că zidurile îşi schimbă culoarea în funcţie de dispăziţia zilei, că celebrul albastru se întunecă atunci când ziua e încruntată şi se luminează când zâmbeşte. Tu l-ai prins întunecat şi parcă ţi-ar plăcea să te mai întorci măcar o dată, să-l prinzi şi luminat. Ziua ta se încheie cu ispită nouă, pe aceeaşi potecă mărginită de tarabe, culoare, strălucire, amăgiri. Doar că de data asta drumul e mai scurt. Cobori. Dai cu nasul de mirosul fetid care te-a întâmpinat la venire, îţi iei la revedere şi de la el şi pleci mai departe cu norii şi ceţurile ce plutesc deasupra pădurii, indecise, de parcă s-ar întreba continuu “Să mă ridic? Să nu mă ridic? Să mă ridic? Să nu mă…”

 

3 comentarii

August 13, 2015 · 8:26 pm

O oază în deşertul verii

Cum iubesc marea mai presus de orice, am profitat de două zile cu soare şi am fugit s-o văd. Am căutat înadins o perioadă liniştită, în afara sezonului estival, a aglomeraţiei, zgomotului, înghesuielii, berii şi porumbului fiert vândut la botul calului direct pe plajă. Nu că i-aş condamna pe cei care merg vara la mare, departe de mine gândul! Doar că eu sunt o persoană mai aşezată şi suficient de solitară să se simtă bine cu ea însăşi. Şi apoi eu merg la mare să o văd, să-i vorbesc, să ne povestim ca două vechi prietene ce nu s-au văzut de multă vreme.IMG_2103

Acum câţiva ani am ajuns cu fiică-mea pe seară în staţiune, mi-am luat o porţie de hamsie şi m-am aşezat  pe plajă suficient de aproape s-o simt cum îmi sărută picioarele. Era un pic agitată, doar ce trecuse o furtună, plaja era pustie, începuse să se întunece şi fiică-mea începuse să cam tremure.

  • Mamă! Mamăăăă, nu mai auzi.
  • Nu, scuze.
  • Hai odată, ce faci acolo? Mi-e frig şi s-a făcut întuneric!
  • Vorbesc cu marea.
  • Mamăă, marea nu vorbeşte, dăăă! E doar o apă sărată! Eşti dusă!

Are dreptate copila mea, sunt cam dusă, mea culpa. Dar îmi place aşa  cum sunt. Aşa cum îmi place mai mult faleza decât plaja. Chestie de gusturi, nu se discută.

IMG_2215Anul ăsta am poposit pentru prima dată la Costineşti, pe faleză. De fapt, mint. Prima dată am poposit în 2007 când Costineştiul nu era ce este acum, ci un sătuc însorit şi destul de pustiu. Nici faleza nu era ce este acum, ci o fâşie de teren verde, de la înălţimea căruia vedeai marea zbătându-se undeva la marginea plajei de la picioare. Pe atunci plaja era destul de lată, azi apa mării bate cu putere în pietrele răsturnate una peste alta la picioarele falezei. Sunt însă dimineţi în care răsăritul ţi-o arată liniştită şi strălucitoare, râzând cu mii de stropi argintii în soare. Atunci poţi coborî cu încredere şi te poţi întinde pe nisipul fierbinte, ferit de privirile indiscrete ale trecătorilor, de-a lungul întregii faleze. Locul este de vis.IMG_20150526_101232

De construit s-a construit mult şi cam fără cap şi coadă în Costineşti. Fiecare a încercat să-şi ridice acolo pe malul mării câte o viluţă, viloaie, pensiune, aşa cum s-a priceput şi a crezut el că e mai frumos. Printre buncăre de un gust îndoielnic scăldate în soare, case de piatră, de lemn, cu ferestre largi sau mai înguste, printre flori sau doar buruieni, case părăsite, afişe cu „de vânzare”, constructori, febra lucrărilor de renovare în speranţa valului de turişti ce va să vină odată cu soarele verii, am găsit o oază de frumuseţe, linişte şi umbră cum nu m-aş fi aşteptat.

Trecând pe străduţa îngustă pietruită şi mărginită de case fel de fel, nimic nu-mi dădea de înţeles că acolo poate fi o pensiune. Doar dacă priveşti atent, printre crengile bogate ale copacilor ornamentali poţi citi pe clădire scris cu litere de-o şchioapă „Pensiunea Trident” şi cele patru margarete aferente. Şi un bucătar de ipsos uitat la portiţă, umbrit şi el de vegetaţia luxuriantă.

IMG_20150524_121923_1Am deschis poarta şi am păşit cu sfială pe aleea umbrită ce duce la intrarea în pensiune. Ce-am găsit dincolo de poartă este deja o poveste frumoasă.

O asemenea mare de verdeaţă nu prea găseşti în mod obişnuit pe litoralul obişnuit cu razele fierbinţi ale soarelui şi la ora aceea pensiunea chiar părea pustie. Îi lipsea agitaţia din zilele fierbinţi de vară. Curtea micuţă, inundată de verdeaţă te întâmpină zâmbind. Şi dintr-o dată, ai senzaţia că în acest loc trebuie să mai fi fost cândva, prea ţi se pare „acasă”.

IMG_20150524_122124Pe pavaj mingi, biciclete, jucării îşi aşteaptă cuminţi copiii să le cheme la joacă, un leagăn se alintă în brija usoară, de parcă abia acum i-a coborât din braţe un puşti, mesele ascunse sub corturi umbroase te îmbie la linişte şi intimitate,  canapele joase, cu perne groase te îndeamnă să-şi aprinzi o ţigară şi să savurezi o limonadă cu mentă sau un pahar aburind de vin.IMG_20150524_121956

Te înarmezi cu încredere şi păşeşti cu dreptul peste prag, aşteptându-te să dai de recepţia rece şi impersonală, puternic luminată şi de plantele uriaşe ce o mărginesc la orice hotel căruia-i deschizi uşa. Aici trebuie să închizi ochii să te obişnuieşti cu lumina difuză ce te îndeamnă mai degrabă la odihnă, decât să te facă să aştepţi nerăbdător să primeşti cheia camerei.

Spoturi blânde îşi dezvăluie în răcoarea binecuvântată a încăperii masa de biliard ce te întâmpină şăgalnic şi te îndeamnă să loveşti o minge, aşa, de „bun venit”, canapele joase şi moi te cheamă să-ţi odihneşti spatele obosit de pe drum şi din spatele recepţiei intim luminate te priveşte zâmbind cald proprietarul, sau în lipsa lui administratorul pensiuni, un bătrân lup de mare pe care ţi-l închipui comandând propriul velier pe o mare înfuriată.IMG_2249

Dincolo de înfăţişarea dură ai să descoperi pe parcurs o inimă caldă şi un om corect şi blând, dispus să-ţi satisfacă toate poftele. Două uşi imense îţi deschid privirii drumul către sala de mese, mică, cochetă, de undeva din dreapta se aude zgomotul binecunoscut al vaselor de bucătărie şi se înalţă aroma plăcută a bucatelor. Aştepţi cuminte şi administratorul urcă să-ţi prezinte camera. Draperiile trase îţi lasă soarele şi căldura lui dincolo de ferestrele largi.

IMG_2223 Stai şi priveşti în jur, la mobila întunecată, tablourile alese cu gust înşirate pe pereţi, oglinda imensă ce-ţi reflectă întreaga cameră, lenjeria strălucitoare ce te cheamă s-o atingi şi-ţi ţii pentru un moment răsuflarea, în timp ce gazda, zâmbitoare, îi face cunoştinţă cu tehnologia de care te poţi bucura: televizor, aer condiţionat, frigider, internet, linie internă de telefonie.IMG_2227

Răsufli adânc. Mulţumeşti şi rămâi singur. Verifici baia. Prosoapele strălucind alb te aşteaptă la locul lor, cabina de duş nu are nici măcar un strop ca semn al trecerii altor oameni pe acolo, săpunul, gelul de dus, toaleta, toate trălucesc de curăţenie. Din loc în loc, feroneria bine frecată te lasă să ghiceşti lupta mării cumetalul pe perioada iernii, altfel ai avea senzaţia că totul este nou, pregătit special pentru venirea ta acolo.IMG_2224

Pensiunea are camere duble, apartamente elegante pentru familii sau grupuri mai numeroase, poţi cere pat suplimentar pentru copii, sau pentru prietenul venit pe neaşteptate. IMG_2226Ieşi pe balcon şi marea te întâmpină strălucind.

IMG_20150524_121941Camerele de la parter au balcoanele umbrite de gard viu de glicină, ce primăvara e un vis, mâna Maicii Domnului, trandafirii şi clematitele îţi bucură ochii, fotoliile de rafie şi mesele curate cu feţe translucide de sticlă de ademenesc. În fiecare obiect găseşti grija cu care a fost ales şi fiecare cameră păstrează o părticică din sufletul omului care şi-a văzut împlinit aici visul de o viaţă. De veţi avea ocazia să staţi de vorbă cu ei la un pahar de vin într-o seară, veţi afla despre munca depusă până locul s-a transformat în ceea ce este acum şi planuri de viitor frumoase.
IMG_2232Când coboară noaptea şi liniştea se lasă peste nisipul fierbinte, marea îţi şopteşte poveşti despre marinari pierduţi în larg, sau ceartă târmul cu glas de tunet, făcându-te să te înfiori de apropierea ei.

IMG_2234Totul îţi garantează încă de la început un sejur de vis, într-un loc în care te poţi odihni, poţi face plajă, te poţi distra, îţi poţi încărca bateriile pentru a face faţă încă o bună perioadă de timp cotidianului.IMG_2233

IMG_2236

Nu, nu este Mamaia cu cluburile ei şi distracţia înecată în alcool până la ziuă, este o minunată oază de frumos şi linişte pe care cu siguranţă îţi doreşti s-o revezi cât de curând.  Pentru că aici te simţi răsfăţat şi în acelaşi timp acasă, servirea este ireproşabilă, oamenii sunt calzi şi ţi-i doreşti prieteni, curăţenia este la ea acasă, nu lasă de dorit ca în multe alte locaţii cu pretenţii de pe litoral şi poveştile care se nasc în zilele cu zâmbet petrecute acolo rămân amintiri frumoase pentru tot restul vieţii. Dacă vreţi mai multe amănunte şi un tur al camerelor pensiunii, accesaţi cu încredere site-ul http://www.pensiuneatrident.ro/ .

6 comentarii

Iunie 15, 2015 · 8:39 am

Lună plină

646x404 (1)
Ieri, întorcându-mă către casă la drum de seară, că aşa-i drumul mai plăcut şi mai liber, mi-a răsărit în cale cea mai mare şi rotundă lună din toate timpurile. Mi-a sărit în faţă direct, cu îngâmfare, pe Calea Griviţei, chiar sub podul pe care l-a dat în folosinţă cu mare tam-tam actualul edil. Nici măcar nu a bătut la uşa pleoapelor, nici nu a aruncat paloşul înainte.
Mergeam eu îngândurată şi obosită, cu privirea întinsă pe asfalt şi deodată am auzit un ştrengăresc „bau”! Mă aşteptam să strige „cucu” la cum a ieşit ea cu faţa ei de aur cât roata carului de după colţul primului bloc şi s-a aşezat strategic chiar în mijlocul străzii. Stătea acolo şi râdea de mine cu gura până la urechi. Şi ea, şi omul ei cu toată turma lui de mioare râdeau.
Radia, strălucea de atâta încântare şi de atâta aur curat şi perfect cu care era poleită.
Mi-a prins privirea şi nu mi-a mai dat drumul. Eu am făcut la dreapta, m-a urmărit din spate, apoi la stânga, mi s-a aşezat pe umăr, pe alee mi-a alergat iar în faţă. Uitase să-mi spună noapte bună.
Rânjea, ştia că noaptea mea va fi albă, avusese ea grijă s-o lustruiască, s-o facă să strălucească lună.
Eu, ingrată, am intrat în casă şi am tras draperia peste geam. Tocmai se pregătea să se aşeze comod şi să privească la ritualul meu de culcare.
„Sâc, ţi-am făcut-o!” – i-am bătut pumnii şi am scos limba. S-a supărat. În seara asta m-a întâmpinat bosumflată. Nu mai are rotundul perfect al cercului ce colinda uliţele din comuna Bulzeşti a lui Marin Sorescu.
M-a privit din depărtare, cu ochii plecaţi, obosită şi tristă. Am ajuns acasă şi i-am deschis larg fereastra. Nu vrea să intre, s-a pitit după un nor.  

7 comentarii

Iunie 4, 2015 · 6:51 am

Înflorire

Fotografie-0397 Fotografie-0400 Fotografie-0428 Fotografie-0698 Fotografie-0699 Fotografie-0700 Fotografie-0694 Fotografie-0695

Scrie un comentariu

Aprilie 2, 2015 · 2:59 pm

Dor

Dor de primăvară, de pădure şi de om iubit.

Fotografie-0467 37055_325836214209688_1218235843_n 225598_325835954209714_218409010_n 316039_325836134209696_1516946498_n 541758_140296249430353_615628511_n 893283_303098909816752_1921327444_o 893486_303098899816753_736351780_o 935141_325835827543060_1560905871_n 942565_325835774209732_251941464_n 1073180_403680196425289_1762102697_o

2 comentarii

Februarie 21, 2015 · 12:00 pm

Toamnă târzie

IMG_1828 IMG_1829 IMG_1832 Fotografie-0816 Fotografie-0817 Fotografie-0818

2 comentarii

Din categoria Imagini

Tablou de seară

De când mă ştiu îmi plac înserările. Momentul acela când lumina zilei păleşte şi pe cer apare prima stea, semn că noaptea e aproape. Mama aprindea lumina în bucătărie şi-n casă mirosea a mâncare şi-a lapte proaspăt fiert, mămăliga clolotea pe foc iar noi obosiţi şi  moi aşteptam ca masa de seară să îngheie o zi plină. Tata trebăluia pe la animale, pregătindu-le pentru noapte şi luna arunca raze cu strălucire stranie, albă peste satul aproape adormit. În toate casele licărea o lumină, în copaci păsările ciripeau adormit, câinii îşi făceau curaj lătrând unii la alţii şi pacea se lăsa uşoară peste lume ca un cearşaf fin şi moale peste un corp obosit. Mâncam şi-n serile târzii şi calde de vară ne aşezam pe banca de la poartă fiecare cu gândurile noastre, tăcând ca nu cumva să speriem magia aşternută în jur.

În depărtare brotăceii se întreceau în cântat, în grădiniţă greierii le ţineau isonul şi din când în când, câte un cărăbuş cu carapace verde, trecea bâzâind pe la urechile noastre. Copii fiind ne întreceam în fiecare seară vânându-i şi stricându-le ascunzătorile cu trudă săpate în pământ. Îi adunam, îi ascultam chinuindu-se să scape din strânsoarea pumnului şi le dădeam în final drumul, să zboare spre destinaţii numai de ei ştiute, urmărindu-i în goana mare, până întunericul ni-i ascundea vederii. Când se întuneca de tot aprindeam câte un foc mare în mijlocul uliţei şi strânşi în jurul lui ascultam cu inima bătrând nebuneşte cum povesteau bătrânii despre timpuri de mult apuse cu hoţi de cai şi fete, vrăjitoare goale puşcă la răscruci în miez de noapte şi strigoi ieşiţi în cale călătorilor nocturni. Pleoapele cădeau grele peste ochi, răcoarea nopţii se strecura pe sub cămăşile subţiri şi ne făcea să ne îmbrăţişăm trupurile firave ca să ne încălzim măcar puţin. Ni se făcea frig dar ne temeam să ne ridicăm şi să ne ducem singuri pe întuneric până în casă, să luăm ceva mai gros de îmbrăcat.

Mai târziu, căsătorită fiind am învăţat să-mi construiesc o lume a mea şi să trăiesc acolo, ascunsă în ea doar eu cu gândurile mele, la adăpost de ochii şi răutăţile celor din jur. Trebăluiam toată ziua ca un rob, seara puneam masa pentru toţi, îmi spălam copiii, îi adormeam şi când toată casa se liniştea mă aşezam pe marginea jgeabului şi priveam cerul. Căutam şi găseam Carul Mare, Carul Mic, constelaţia Gemenilor şi încercam să recompun din mii de stele copilăria mea demult apusă şi visele frumoase pe care nu aveam să le mai împlinesc niciodată. În vale izvorul îşi vărsa apele cu zgomot trimiţându-le plocon Dunării, câte o gâscă se trezea zgomotos speriată de cine ştie ce vis urât, curcile se certau pe locul cel mai bun pe culme, porcii nu-şi găseau locul grohăind, în grajd calul tropăia fornăind din când în când,  bufniţele fâlfâiau tăcut aripile ieşind la vânătoare. Mă încărcam de pace şi frumuseţe pentru ziua epuizantă ce se năştea sub ochii mei din noaptea neagră. Doar luna mă privea cu lumina ei rece şi-mi lumina misterios o curte plină de umbre pe care lumina soarelui le ascundea cu grijă.

Acum îmi place uneori să mă opresc din drum,  să mă aşez singură pe o bancă şi să privesc la oameni grăbiţi ce trec obosiţi către cămine calde unde-i aşteaptă copii să le sară în braţe, sau câte un animal bucuros nevoie mare că stăpânul s-a întors. Lumina zilei păleşte, felinarele oraşului se aprind şi-n blocurile din jur ferestrele se luminează galben una câte una, semn că acolo cineva şi-a găsit refugiul de noapte. Le privesc aprinderea pe rând şi-mi închipui că fiecare fereastră ascunde fericirea unui cămin. Că oamenii de dincolo de ziduri şi perdele se iubesc şi casa lor e mai mult decât un simplu apartament înghesuit de bloc. E o întreagă lume în care oamenii sunt fericiţi, zâmbesc, râd sau plâng ascunşi de ochii indiscreţi ai celorlalţi. Îmi place să cred că incolo de poveştile de groază şi grijile zilei, în fiecare casă sunt suflete ce speră şi se bucură de căldura altui suflet. Îmi place să cred că înserarea se aşează uşoară peste vise frumoase aşa cum se aşeza odinioară peste visele copiilor ce-am fost, când nu mai aveam răbdare cu timpul şi-am fi vrut să creştem brusc să le împlinim pe toate.

11 comentarii

Din categoria Imagini

Magnolii

Bună dimineaţa, dragii mei! Cum vă e primăvara? Eu am intrat într-o perioadă extrem de aglomerată, dar m-au oprit o clipă Magnoliile, să îmi însorească ochii şi viaţa. Nu pot să nu le împartăşesc şi cu voi!IMG_1402

 

IMG_1401

IMG_1399

IMG_1391

 

 

 

 

 

 

 

IMG_1389

 

 

IMG_1385 - Copy

IMG_1381 - Copy

 

IMG_1383 - Copy

IMG_1387 - Copy

IMG_1375 - Copy

IMG_1380 - Copy

IMG_1374 - CopySă aveţi o zi minunată ca magnoliile pline de floare în zilele însorite şi calde de primăvară!

17 comentarii

Din categoria Imagini

De pe-o bună dimineaţa!

Să vă fie săptămâna parfumată şi frumoasă ca violetele pe care vi le ofer cu generozitate în dimineaţa asta minunată de luni! IMG_1351IMG_1350IMG_1349IMG_1348

13 comentarii

Din categoria Imagini

Inflorire-v-aţi!

IMG_1315 IMG_1316

10 comentarii

Din categoria Imagini

Primăvară-vă!

Bună vă fie inima şi săptămâna însorită, ca ziua de azi!
Fotografie-0412

7 comentarii

Din categoria Imagini

Primăvara din mers

Bună dimineaţa, dragii mei! V-aţi trezit? Cafeaua e gata? Aţi văzut ce soare e afară? Vă era dor de primăvară? Iată că îşi face apariţia, în sfârşit! Ieri nu v-am uitat, doar am fost sa-mi adun paşii… O să vă povestesc când îmi revin puţin. Până atunci, dacă vreţi ceva inedit, ia uitaţi cum arată primăvara noastră văzută din tren. Faceţi şi voi abstracţie de geamurile murdare, ce să faci… trăim în România. Bine, şi eu sunt o biată amatoare.

IMG_1241 IMG_1236 IMG_1230 IMG_1229 IMG_1227 IMG_1225 IMG_1209 IMG_1208 IMG_1203 IMG_1200 IMG_1199 IMG_1194 IMG_1197 IMG_1196 IMG_1192 IMG_1188 IMG_1189 IMG_1183 IMG_1185 IMG_1179 IMG_1180 IMG_1178 IMG_1176 IMG_1172 IMG_1173 IMG_1174 IMG_1171 IMG_1168 IMG_1169 IMG_1167 IMG_1170

4 comentarii

Din categoria Imagini

Dintr-o altă primăvară

Bună dimineaţa, dragilor! Aşa străluceşte soarele azi şi eu aşa mă obişnuisem cu veşnicul cenuşiu al norilor şi cu lacrimile ploii, că acum aş zburda ca în copilărie cu capul gol prin grădiniţă. Nu am imagini cu grădiniţa adolescenţei mele şi în Bucureşti primăvara încă nu a prins putere să crape mugurii florilor, vreau însă să vă însoresc şi vouă privirea în dimineaţa asta cu câteva flori din primăvara trecută. Promit să revin cu florile primăverii ce-şi face şi la noi timid, apariţia. Azi ne-a dat „bună dimineaţa”!Fotografie-0436 Fotografie-0434 Fotografie-0433 Fotografie-0430 Fotografie-0428 Fotografie-0427 Fotografie-0422

Să aveţi o zi însorită şi caldă, ca un surâs de prunc bucălat!

 

 

6 comentarii

Din categoria Imagini

Bucureştiul sub nămeţi

Hai că a venit şi timpul pozelor, că tot i-am promis domnului Petru că o să postez cum arată o capitală europeană după un val de zăpadă şi cod roşu de viscol. Imaginile sunt făcute pe parcursul a 3 zile, ultimele în dimineaţa asta şi credeţi-mă, lucrurile stau în unele locuri mult mai rău de atât.

Tam-taram-tam-tam!!! Dragelor şi dragilor, Bucureştiul sub nămeţi!

IMG_1145

IMG_1144

IMG_1143

IMG_1142

IMG_1141

IMG_1140

IMG_1139

IMG_1138

IMG_1137

IMG_1136

IMG_1135

IMG_1134

IMG_1133

IMG_1130

IMG_1129

IMG_1128

IMG_1127

IMG_1126

IMG_1122

IMG_1123

IMG_1124 IMG_1125

IMG_1117

IMG_1120

IMG_1121

IMG_1116

IMG_1112

IMG_1111

IMG_1110

IMG_1108

IMG_1107

IMG_1106

IMG_1105

IMG_1104

IMG_1103

Şi la final  cel mai nou răspuns obraznic al Karei: Nu acum, Mamiiii, mai caut puţin prin zăpadă, poate prind ceva!

IMG_1101

9 comentarii

Din categoria Imagini

Sfârşit de toamnă

A nins şi toată lumea a fost fascinată de această primă ninsoare. E poate primul an în care nu mă bucur de primii fulgi. Pentru că toamna asta prelungită şi fără sens m-a pus la pat cu guturai şi s-a găsit să ningă tocmai când nu am putut eu ieşi să mă bucur de fulgi. Şi nici măcar nu a nins frumos. A viscolit nervos şi nebuneşte, de parcă, după atâta vreme caldă s-ar fi răzbunat pe biata iarnă, biciuind-o cu crivăţul care nici măcar nu-şi găsea locul acum. Aşa că nu o să mă bucur, nu i-am făcut poze şi nici din alea vechi nu o să vă arăt, uite aşa, de-a naiba, să-i fac în ciudă!

Şi tot ca să-i fac în ciudă, o să postez poze cu ultimele flori ale lui noiembrie. Dacă m-aş simţi un pic mai bine, v-aş pune şi poze cu tămioara pe care a apucat-o înfloritul tocmai săptămâna trecută. Dar am privirea tulbure şi cititorul de carduri nu-mi este la îndemână să le descarc. Aşa că le păstrez pentru o dată viitoare, când mă voi ambiţiona să-i fac în ciudă iernii ce bate la uşă.

Fotografie-0619 Fotografie-0620

IMG_0969 IMG_0888

Na, să-i fie ruşine! Vreţi să vedeţi şi magnoliile Bucureştiului în august? Ia să vedeţi ce mândreţe de magnolii îmi străjuiau mie drumurile din serile târzii de august, când mă întorceam acasă după câte o zi epuizantă la birou. Când le-au descoperit prima dată am stat cu colega mea o jumătate de oră zgâindu-ne peste gard la ele şi contrazicându-ne. Ba că-s magnolii, ba că nu-s magnolii. Noroc că vin dintr-un oraş unde magnoliile se fac copaci seculari şi străjuesc zeci de ani casele aliniate frumos pe străduţele drepte şi linişţite de pe malul Dunării, alături de smochini. M-aş face de ruşine dacă nu aş recunoaşte o magnolie după frunză măcar. (Sinceră să fiu, am cam trişat un pic, pentru că le-am admirat în acelaşi loc şi în primăvară când podoaba florilor nu le era tulburată de nici măcar o frunză. Asta să nu-i spuneţi însă şi colegei mele, mi-ar ştirbi autoritatea de cunoscătoare în materie.)

Fotografie-0601 Fotografie-0592 Fotografie-0591 Fotografie-0590 Fotografie-0586 Fotografie-0587 Fotografie-0588 Fotografie-0589

 

Este că erau minunate? Acum să nu mă luaţi de urechi, că nu-s prea reuşite pozele. Sunt făcute în ceas târziu cu telefonul, că aşa căscată cum sunt, am uitat de fiecare dată aparatul foto acasă, iar la lumina zilei cine credeţi că stătea să le admire? Ultima este făcută pe la început de septembrie, pe strada mea preferată, cu caprifoi şi liniştea serilor din satul meu. Acum nu mai arată perfect, au mai răsărit nişte coloşi în locul caselor cochete de odinioară ce au fost lăsate în paragină înadins, să poată fi demolate fără probleme. Dar şi despre drama caselor o să scriu altădată, când febra nu-şi va mai face aşa de cap cu mine. Acum voiam doar să-mi râd un pic de vreme, de toamnă şi de răceala asta care se lipeşte de mine ca timbrul de scrisoare, când mi-e lumea mai dragă. De parcă nu ar mai găsi pe altcineva să-şi facă planul şi trebuie să mă recruteze pe mine de la prima boare de vânt. Şi iată câ m-am întins cât o zi de post. Vă las cu pozele, să visaţi frumos la vară, soare şi căldură.

18 comentarii

Din categoria Imagini

Culori… de toamnă

IMG_0969 IMG_0886
IMG_0888

IMG_1031

IMG_1030 IMG_1029 IMG_1028 IMG_1027 IMG_1026 IMG_1025 IMG_1024 IMG_1021 IMG_1020 IMG_1019 IMG_1018 IMG_1016 IMG_1015 IMG_1014IMG_1013 IMG_1022 IMG_1023 IMG_1032

Scrie un comentariu

Din categoria Imagini, Uncategorized

Aripi

IMG_1009 IMG_1008 IMG_1007 IMG_1005 IMG_1004 IMG_1003 IMG_1002 IMG_1001 IMG_1000 IMG_0999IMG_0997 IMG_0996 IMG_0995 IMG_1011 IMG_1010

7 comentarii

Din categoria Imagini

Reflexii

IMG_0978 IMG_0977 IMG_0976 IMG_0979IMG_0980 IMG_0981IMG_0990 IMG_0975

5 comentarii

Din categoria Imagini

Toamnă fără cuvinte

Dimineaţă senină de toamnă târzie, miercuri, culoare. O zi frumoasă tuturor şi zâmbete câte frunze pe alei!

1379562_403679263092049_1723062280_n1.jpg1375930_603133706411950_1709683609_n.jpg 1379562_403679263092049_1723062280_n IMG_0953 IMG_0929IMG_0961 IMG_0960 IMG_0956 IMG_0954 IMG_0955 IMG_0953 IMG_0952IMG_0943 IMG_0933 IMG_0934 IMG_0932 IMG_0930 IMG_0929 IMG_0928 IMG_0927 IMG_0925 IMG_0924 IMG_0923 IMG_0918 IMG_0919 IMG_0920 IMG_0921 IMG_0922 IMG_0917 IMG_0916 IMG_0911 IMG_0915 IMG_0910 IMG_0909 IMG_0913 IMG_0907 IMG_0902 IMG_0901 881954_600743559984298_1498265223_o IMG_0905 IMG_0904 1385269_603127489745905_2050922154_n.jpg547765_582884971770157_498826399_n1238881_585751848150136_1681238006_nIMG_0950
IMG_0889

16 comentarii

Din categoria Imagini

Lacrima Maicii Domnului

O admiram încă de copil. Se numeşte Hoia -în mod ştiinţific, Lacrima Maicii Domnului- denumirea populară.Fotografie-0340

Viaţa îţi dă la un moment dat prieteni pe care nu-i mai cere înapoi. Ţi-i lasă să te bucuri de ei şi peste ani, chiar dacă nu sunteţi aproape unul de celălalt şi chiar îţi păstrează vii în minte amintiri ce în mod normal s-ar estompa şi ar dispărea. Eu am o astfel de prietenă pe care o preţuiesc, chiar dacă distanţa ce ne desparte e atât de mare încât nu ne putem vedea decât din an în Paşte… Am copilărit împreună. Eu copil slăbuţ şi palid de ţărani, ea o domnişorică descendentă dintr-o veche familie de boieri ai locului. Eu cum mamă, tată, frate, animale de toate neamurile, ea cu bunică, mamă şi soră. Tatăl, o brută violentă şi fără suflet, le făcuse un singur bine în afară de a le da viaţă : plecase la timp şi le lăsase să se îngrijească una pe alta, singurele. Le era bine. Invidiam armonia casei lor. Până şi casa, cu mobilele vechi de lemn masiv şi rămăşiţele generaţiilor de strămoşi ce trăiseră în ea, era un basm. Avea scară înaltă cu acoperiş plin de iederă şi sonerie la poartă. Eu aveam casă nouă şi practică, mai mică decât mine şi poarta legată cu drug de fier. Iedera nu creştea pe casa mea, era prea tânără. Nu-i plăcea probabil decât pe casele cu tradiţie. Eu aveam grădiniţă de flori, ele aveau o Lacrimă. Fotografie-0338Trona în geamul de la bucătărie cu lăstarii ei încâlciţi şi frunzele grase, ca o păpuşă veche nepieptănată. Nu îndrăzneam s-o ating, mi se părea că fac un păcat. E adevărat că şi ochii de vultur al Manei stăteau tot timpul pe ţărăncuţa cu care se juca nepoată-sa. Şi avea Mana o privire, de-ţi venea să intri în pământ, să nu te mai vadă! Mă mulţumeam s-o privesc de la distanţă de câte ori le păşeam pragul, sau din drum, când perdeaua de la bucătărie îi lăsa florile să se lăfăie în toată splendoarea. Era ciudată cu florile ei albe, ca de ceară, cu mijlocul rozaliu. Pe vremea aceea credeam că nu există floare mai frumoasă. Nici măcar Floarea de Colţ nu putea egala în ochii mei splendoarea acestei minunăţii a naturii. Am crescut dorindu-mi-o. De-a lungul timpului pasiunea mea pentru flori a adunat în grădiniţă cam tot ce întâlneam în cale şi în glastre vreo 50 specii diferite de plante de apartament. Sufocasem geamurile casei cu flori, iar grădina era de poveste. Erau persoane care treceau pe uliţă doar ca să vadă grădiniţa de care vorbea toată lumea. Şi nu mă laud de data aceasta. Dar Lacrimă nu aveam. Lacrimă avea doar Mana şi ea era singura persoană căreia nu îndrăzneam să-i cer un lăstar. Peste ani, mult după moartea Manei şi plecarea mea de acasă, într-un drum la părinţi am trecut ca de obicei pe la Tanti Nuţi, rămasă de data aceasta singură. Mama se dusese demult la cimitir, lângă soţul ei, Leti şi Tania se stabiliseră în Timişoara… Tanti Nuţi rămâsese singură cu pisoii (avea unul negru suberb în timpul acela) un căţel şi 10 găini, fiecare cu numele ei. Nu am trecut niciodată pe acasă, fără să merg şi la dumneaei. Era un ritual sfânt. Dacă s-ar fi întâmplat să plec de acasă fără s-o văd ar fi fost ca şi cum nu mi-aş fi văzut părinţii. Am îndrăznit şi am cerut pentru prima dată, un lăstar. Apoi, la fiecare vizită ceream şi primeam câte un lăstar de Lacrimă. Îl purtam cu grijă, să nu cumva să-l rup, sute de km până acasă la mine. În plantam, îl priveam mândră cum creşte ca din apă şi-mi îmbracă casa. Într-un an-doi, înainte de a înflori, o boală neştiută mi-l ucidea, chiar fără să-mi dau seama. Hoia moare privindu-te. Îţi zâmbeşte în fiecare dimineaţă, stă verde şi dreapta, nemişcată, până te trezeşti într-o zi că e deja moartă.  E ca o mama care se stinge încet, suferind în tăcere, de teamă să nu-i ingrijoreze pe copii. De regulă copiii află când e deja prea târziu şi nu mai pot face nimic. Aceasta este Lacrima Maicii Domnului. De ce îi spune aşa? Pentru că fiecare floricică de ceară secretă în loc de polen, nectar. Picăturile de nectar se adună în mijlocul roz şi cresc până devin atât de grele că trebuie să plece. Floarea plânge atunci cu lacrimi dulci de nectar parfumat, aşa cum trebuie să fi fost cândva lacrimile Maicii Sfinte la poalele crucii pe care îi era răstignit Fiul. La ceas de seară răspândeşte un parfum suav de miere coaptă, ca-n grădina Raiului, înainte ca Adam şi Eva să fie ispitiţi.E o minune faţă de care nu poţi rămâne indiferent, oricât de rece ai fi. Fotografie-0332Eu nu am reusit să păstrez niciuna din plăntuţele aduse cu grijă de acasă, din planta mamă obsesie a copilăriei mele. Ajunsă în Bucureşti am primit de la o colegă de serviciu părintescul sfat de a fura lăstarul dacă vreau să-mi trăiască. Ceea ce am şi făcut cu proxima ocazie. Acum am o minunăţie de floare parfumată, ce mă răsfaţă cu splendoarea sa din primăvară până în toamnă. Florile cresc, lăcrimează, pică şi pe aceeaşi inflorescenţă dau altele noi, până când frigul toamnei le obligă să adoarmă puţin. Fotografiile sunt cu Lacrima mea, minunea de care sunt ataşată sufleteşte ca de un om drag. Fotografie-0336Dacă aveţi ocazia s-o întâlniţi undeva, opriţi-vă o clipă şi trimiteţi un gând pios celei care în mărinimia Ei i-a împrumutat cu generozitate numele. Merită cu prisosinţă.   Fotografie-0370 Fotografie-0371 Fotografie-0372

37 comentarii

Din categoria Imagini, Uncategorized