Miau! Asta înseamnă „bună ziua” în pisicească – pentru cei care nu cunosc limba. Mă cheamă Tărcatul. Nu ştiu să vă spun câţi ani am aşa cum calculaţi voi, oamenii. Da’s în floarea vârstei în ani pisiceşti. Un motan mare şi zdravăn şi frumos în toată legea, parol! Ei, uite-acu’ când să mă bucur şi eu mai bine de anii tinereţii mele cotoieşti îmi vine să-mi iau lumea în cap şi să plec să nu mă mai afle nimeni! Să vă povestesc de ce, ca să-mi spuneţi voi dacă sunt eu nebun, sau chiar locuiesc într-o casă de nebuni!
Am deschis ochii în casa asta pe vremea când nu erau decât pereţi goi pe aici. Mama a fugit de acasă, să ne nască într-un loc sigur şi a nimerit aici, într-un colţ în care erau adunate o haină veche şi câţiva saci de hârtie cu un praf ciudat ce i se lipea de ţâţe. Nu am supravieţuit decât doi: eu şi o soră de-a mea cu blăniţa toată numai pete şi cu năsucul în două culori. Era o mimoză sclifosită, dar o iubeam şi ne jucam amândoi până ameţeam până venea mama de la vânătoare.
Eu sunt galben. Galben cu dungi galbene şi burtică albă. Mama e mândră de mine, zice că semăn cu vagabondul de tata, frumos şi viril. Eu trebuie s-o cred pe cuvânt, că nu l-am văzut niciodată. Cică era un crai, colinda toată uliţa şi toate mâţele erau leşinate după el.
De când am crescut înclin să-i dau dreptate şi să-i fiu recunoscător că m-a făcut aşa frumos. Toate pisicuţele miaună după mine şi nu-mi ajunge noaptea să colind toate acoperişurile pe unde sunt chemat! Uneori le las naiba pe toate şi mă încolăceasc după sobă, la căldurică. Dorm dus o noapte întreagă. Păi, voi credeţi că e uşor să iubeşti toate mândruţele uliţei în fiecare noapte? Ha! Are şi băiatul nevoie de odihnă, să mai capete puteri!
Când eram mic mă plimbam băţos, cu codiţa-n vânt şi o puneam pe mama să-mi povestească de tata. Tare-mi plăcea, că ea mă lingea pe frunte şi-mi spunea numai vorbe de laudă. Aşa am învăţat şi mi-am pus ambiţia să fiu la fel când oi creşte!
Da e greeeu, să ştiţi! Trebuie să te lupţi cu toţi motanii din vecini, să-i faci să-ţi ia frica şi să le furi fetiţa de sub nas. Am amândouă urechile şfâşiate şi o zgârietură adâncă pe bot nu mi-a dispărut nici acum. He, he! De câte ori nu am ajuns dimineaţa acasă cu sânge pe botic! Aia mică se lua cu mâinile de păr şi mă dădea cu spirt. Mă! – ustură spirtu’ ăsta, ce-o fi el, de săream ca ars şi mă ascundeam în cel mai ascuns colţişor să nu mă mai prindă. Voi oamenii sunteţi sadici, vă place să chinuiţi animalele, frate!
Cine e aia mică? Stăpâna, nu v-am spus? Aaa, n-am apucat. Aşa e, nici să mă laud cu toate cuceririle nu am apucat, da’ nu asta voiam să vă povestesc acu’ aşa că va trebui să mă mai căutaţi dacă vreţi să aflaţi amănunte. Şi nu dau, băi, lecţii pe gratis, să se ştie de la început! Dacă vreţi să aflaţi cum să cuceriţi pisicuţele voastre, plătiţi bine. Nu accept decât bunătăţi!
Buuun, să vă zic acu’. Într-o zi mimoza de soru-mea s-a urcat tocmai sus pe geam şi a început să urle că nu mai ştia să se dea jos. Atunci au venit doi copii şi ne-au găsit. Şi au rămas stăpânii noştri până acum. Un băiat mic, grăsan, cu degete scurte care nu scapă nimic din ce prinde. Frate, ce-am pătimit cu omuleţul ăsta! Când mă apuca de coadă şi muşca de ea, trebuia să-mi înfig adânc unghiile în carnea lui pufoasă, să-mi dea drumul! De-atunci băiatul nu ne înghite, dar nici noi nu facem mulţi purici pe lângă el. E rău. Acu’ ne ia de coadă şi ne aruncă cât colo. Şi e doar o mână de om.
M-am supărat odată şi m-am întors de l-am zgâriat lung, pe amândouă mâinile lui grăsane. A urlat până n-a mai putut de a trebuit să vină mă-sa să-l potolească. De atunci mă ocoleşte, dar mă-sa mă priveşte cruciş şi nu pierde nici o ocazie să-mi tragă câte-un şut când mă prinde pe sub masă. Oameni răi, frate…
Noroc cu aia mică de care mă apucai să vă povestesc. Are ochi de pisică. Cred că în altă viaţă a fost cu siguranţă mâţă, altfel nu se justifică o aşa afinitate între noi. Daaaa, îmi plăcea să mă încolăcesc şi să torc în braţele ei în timp ce mă mângâia, până mă lua somnul.
Mă, dar de la un timp parcă a înnebunit şi asta! I-a intrat în cap că de când am crescut nu sunt în stare să mă spăl şi singur. Şi mă chinuie aproape zilnic într-un lighean mare, cu săpun de casă care pute aşa rău, că-mi ia aproape o zi întreagă să mă ling şi să mă tăvălesc prin culcuş până încep să simt mirosul meu. Şi dacă ar fi doar asta!
Mai nou nu ma am voie nici să vânez! Măi oamenilor, voi aţi văzut mâţă care să nu vâneze şoareci? Păi, ce poate fi mai bun ca un şoricel proaspăt vânat cu care să-ţi pui la cale stomacul pentru o jumătate de zi, ai? Şi eu nu sunt un motan leneş ca alţii să aştept să-mi vâneze pisicuţele să-mi aducă ofrande! Nu frate, eu respect pisica, să ştiţi! Eu vânez pentru toate mândrele mele. Da şi ele cad toate pe spate când mă văd şi li se scurg ochii după mine, mmmmrrrrrr.
De când au cules ăştia cocenii şi i-au făcut glugi în grădină, e un rai al pisicilor, plin de şoareci care de care mai gustos. Şi nu las nici o mâţă din vecini să-mi calce teritoriul, aşa să ştiţi! Totul e până la mâncare! Mă’, şi i-a intrat asteia în cap că şoriceii sunt fiinţe gingaşe şi dulci şi că merită să trăiască. Voi vă daţi seama de grozăvie?
Pfff, auziţi şi voi, oameni buni, să ţii un motan splendid, în floarea vârstei, să stea pe un loc cu un clan de şoareci care nu merită decât să stea aşezaţi la rând pe un platou din care să mă servesc după poftă, de câte ori am chef! Ei, nu vă puteţi închipui voi cât mă aleargă pe mine asta şi câtă bătaie mănânc ca să dau drumul şoarecelui gata prins!
„ Dă-i drumu’, fi-re-ai al dracu’, n-auzi!”, aşa-mi strigă şi zvââââr cu jordeaua după mine! Uneori chiar mă nimereşte de merg şchiopătând două zile! Păi frate, eu am consumat timp şi energie, am stat la pândă fără să răsuflu, să nu mă simtă, am sărit să-l prind, l-am alergat, am depus efort şi când să mă bucur şi eu ca motanul de trofeu, hop că sare nebuna şi începe să mă alerge până scot limba să-i dau drumul!
Spuneţi voi, acu’, mai e de trăit într-o asemenea casă de nebuni? O să-mi iau lumea-n cap, ce mai! O să caut o pisicuţă mai liniştită, care să nu facă crize că mai sar gardu’ pe la vecini să le iubesc şi pe celelate şi mă aşez la casa mea ca orice motan de la o vârstă.
Acu’ v-aş mai ruga, dacă ştiţi aşa o pisicuţă frumuşică şi cuminte, să-mi daţi şi mie un semn, să testez terenul. Faceţi un bine unui biet motan tărcat şi chinuit! Şi eu chiar vă promit că vă învăţ cum să cuceriţi pisicuţele, parol! Miiiaaaaauu!!! (adică: ajutooorrr!)