Arhive pe etichete: cuvinte

Ţi-am scris

Ţi-am scris pe-o frunză de stejar.
Am surprins-o aurită,
uitată în copac de astă-toamnă.
Ea, cu-n oftat
s-a sfărâmat
sub greutatea cuvintelor
ce-au năpădit-o amar.
Am căutat apoi un copac
cu flori albe şi-am scrijelit
pe ele cuvintele ce ard.
El, supărat,
şi-a lepădat petalele, fărâme,
în palma mea.
M-a apostrofat nervos
cu crengile-i albe bătute de vânt:
„hei, femeie cu ochi de păcat,
tu crezi că vorbele nu dor ?
ai între ele rubine cu muchii ascuţite,
smaralde cu picături sărate de mare,
perle rotunde de fildeş strălucitor.
Adună-le grămadă şi fă-ţi din ele colier!
Poartă-le la gât pe alei albe,
de lună,
de vrei să afle lumea de visele tale!”
Le-am adunat piatră cu piatră,
silabă cu silabă,
le-am împletit în colier
şi mi le-am agăţat la gât.
Sunt aşa grele că paşii mi se împleticesc.
Le-am desfăcut atunci
şi am pus  în fiecare câte un vis.
Ţi le-am trimis pe rând să-mi scrijeleşti cu ele
toate visele pe pereţii lumii,
spre luare aminte.
Din două perle-am făcut cercei.
Am închis în ei
două fărâme de gând şi i-am prins în urechi.
Îi port acum, cu mine, pretutindeni.
De-a dreapta gândul meu
tânjeşte după tine,
de-a stânga gândul tău
scrijeleşte pereţi rătăcind după mine.
Fotografie-0696

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Nerostite

origine-cuvinte-640x336Am adunat în inimi
cuvinte multe
pe care n-am ştiut
să le rostim
la timp.
Eram prea ocupaţi
să dăm din mâini
şi să zâmbim tâmp
spectatorilor
ce-au aruncat în noi
cu râsete de-o clipă
şi-au luat cu ei
bucuria efemeră.
Acum degeaba
le-am da glas,
nimeni nu le-ar mai auzi.
Ar cădea
cu zgomot surd
în hăul dintre noi
şi s-ar sparge în cioburi mii
de oglinzi
îngheţate.
Între mine şi tine
o iarnă eternă
a aruncat cu
ace de gheaţă în inimi
şi-a ucis
toate cuvintele
pe care n-am ştiut
să le rostim
la timp.

Scrie un comentariu

Decembrie 2, 2015 · 9:29 am