Arhive pe etichete: stele

Azi, fără glas

Azi, am o mie de gânduri
ce se vor plânse,
o mie de doruri
ce se vor spuse,
o mie de lacrimi
ce se vor şterse,
o mie de vorbe
ce rămân mute.

Azi sunt un abur
rătăcind pribeag
peste muguri noi
sub soare rece
pe cer înalt.
Azi sunt copac bătrân
bătut de ploi.
Crengile-mi au dor
de lăstari ce-au uitat
să-nmugurească.

Azi,
o mie de stele oarbe
plâng pitite
sub un cer de cenuşă
ce-a lăsat hoinară
o răsuflare de gheaţă
să mângâie
şi să ardă
îndrăzneala timpurie
a florii nou-născute.

Azi am gânduri,
doruri,
lacrimi,
tăceri.
Cuvintele
nu se mai vor spuse.

20160229_103511

9 comentarii

Din categoria Frânturi de gând- poezie

Azi

Azi vine iarna peste noi,
anume
Şi ne găseşte singuri
pe-amândoi
În câte-un colţ întunecat
de lume
Tânjind la vremea când, încă,
eram doi.

294976_283521961774447_370803491_nŞi bate crivăţul
pe la ferestre
Iar lemnul geme greu
cu icnet lung
Petalele sucombă trist
în glastre
Şi-un greier mic îşi tace
cântecu-n
amurg.
Nori cenuşii coboară grei
din munte
Să stingă-ncet viaţa-n ochi
ce ard,
Deasupra noastră stele
însingurate
Se scutură-ameţite
din înalt.
Azi mor şi eu cu fiecare
clipă
Ce-aşterne flori de gheaţă
pe asfalt.

Şi vine iarna peste noi,
iubite
Nici nu mai ştim de-am fost
vreodată doi.
Când reci zăpezi ne-au troienit
cernite
Şi-orice gând a îngheţat
în noi.

8 comentarii

Noiembrie 17, 2015 · 8:18 am

Eram primăvară

Prindeam rădăcini.
Simţeam seva urcând vie,
învolburată,
până în inimă.
Şi inima-mi creştea
ca pâinea dospită
în cuptorul verii.

Îmi înălţam crengi.
Le priveam cu mirare
cum înmuguresc şi
pulsează verde
a viaţă.

Creanga din dreapta
s-a agăţat de cer
şi cerul a chiuit ciripind
a ciocârlie.
Avea albastru crud
în ochi.

Creanga din stânga
s-a înălţat
şi-a prins în lăstari
o stea.
Steaua a strălucit
cu aur curat
în palma mea.

Luminam auriu.
Raze jucăuşe
se-mprăştiau
în jurul meu
şi-ademeneau
firele de iarbă.
Iarba se-nălţa cântând.
Înfloream.
Eram primăvară.IMG_20150524_125516

3 comentarii

Iulie 8, 2015 · 6:58 am

Între ieri şi azi

Purtam pe umeri bolta înstelată. Călcam apăsat, cu spatele drept şi fruntea sus, adunând visele muritorilor pe rând. Le poleiam, ştergeam uşor cerul cu palma şi le aşezam frumos, unul câte unul, pe boltă. Şi noaptea devenea mai strălucitoare cu fiecare vis poleit. Eram fericită aşa, mă simţeam importantă îmbrăcând vise în aur curat.

Îmi atârnasem luna nouă cu lanţ de argint la gât, să-mi dea o rază de lumină în întunericul adânc şi pieptu-mi lumina ca-n noaptea de ajun. Îmi înfloriseră sânii şi-mi înmugurise părul a piersică. Respiram adânc, cu mândrie, doar nu mai era nimeni ca mine, să aurească vise, să poarte luna la gât şi bolta înstelată pe umeri! Până şi soarele mă invidia! Îi furasem strălucirea şi o purtam cu emfază în ochi. Nu clipeam, să nu-i rănesc razele, să nu întunec zilele.

Drumul pe care mergeam se întindea tălpilor mele alb, şerpuitor, zgrunţuros. îmi rănea tălpile. Din când în când mă opream să-mi curăţ rănile cu iarbă-nrourată. Atunci, pentru o clipă, cerul se acoperea cu nori şi ziua se întuneca. Când ridicam privirea, curcubee străluceau în zare.

Mi-e toamnă azi şi-mi  plâng frunze galbene pe umerii goi. Copacii se apleacă  în calea mea şi gonesc nori negri cu crengile lor goale. Mi-e frig. Port pe creştet un cer de plumb şi calc pe lacrimi  reci de îngeri. Vântul mi-alungă visele furios. Am tălpile rănite, nu pot alerga după ele, pot doar să le strig mut, cu ochii umezi iar ele zboară risipite, rătăcite-n văzduh, cu aripile frânte. Şi-au pierdut de tot minunata poleială aurie cu care străluceau în ceruri până mai ieri.

Ieri purtam pe umeri bolta înstelată. Azi îmi bat zăpezi pe tâmple. Între ieri şi azi, toamna îngheaţă suflete şi le acoperă cu covor de frunze moarte.

Fotografie-0115

2 comentarii

Din categoria Gând răzleţ