Bucură-te, române!

dampul-lui-filip-pestera-romanestiAş fi vrut ca azi să pot scrie despre lucruri frumoase. E ultima zi de vară dintr-un an destul de complicat, în care parcă aş fi simţit nevoia întoarcerii în timp, la vremea când grijile erau ale altora. Uneori nu-mi vine să mai aştern cuvinte dure, pur şi simplu mă dor prea tare. Nu se poate însă altfel, trăim vremuri pe care nu am crezut vreodată că le voi apuca.

Anul acesta, aleşii noştrii ne-au gratulat cu tot felul de biruri şi greutăţi. Un buget sărăcit de atâtea investiţii proaste şi o vistierie goală i-a obligat să încerce prin orice mijloace să-şi asigure veniturile şi funcţionarea aparatului de stat fără să scadă cheltuielile sau investiţiile de care au atâta nevoie. Dacă ceilalţi s-au îmbogăţit băgând mâna până la cot în bugetul ţării ei de ce nu ar face la fel, chiar dacă trebuie să introducă mâna până la umăr ca să mai ajungă la ce se află la fundul sacului?

S-au pus taxe şi impozite la care un muritor de rând nici măcar nu s-ar fi gândit. Sub eterna scuză a impunerii FMI şi UE, ne-au împovărat mai mult decât putem duce, fără să se gândească că astfel ne obligă să dăm în cap ca să putem supravieţui. Se vehiculează creşteri de venituri artificiale, când toţi salariaţii din mediul privat ştiu şi simt pe propria piele că nu e nimic aşa. Se vorbeşte de o producţie agricolă record, fără să se ia nici o măsură pentru achiziţionarea ei şi plaţa ţăranilor care au muncit zi lumină pentru a smulge din pământ pâinea cea de toate zilele. Amară pâine, cu multă muncă neplătită.

Mâinile lor crăpate vor trebui să scoată în toamna asta de undeva banii pentru plata impozitelor impuse încă din iarnă de un stat care nu s-a gândit o clipă că pentru a plăti, omul trebuie să şi încaseze. Pentru a-ţi putea da biruri, cetăţeanului trebuie să-i asiguri minimum de condiţii. Pieţele cu amănuntul au fost acaparate de intermediari care dictează preţul şi sărăcesc producătorii. Pentru că un preţ de câţiva bani pe kg de legume, nu va asigura nici traiul de zi cu zi al celui care a trudit să scoată producţia respectivă, dar să mai asigure şi o producţie viitoare. Şi impozitele lor pe suprafaţa cultivată ( nu pe venitul obţinut) sunt imense. Pe intermediar încă nu-l întreabă nimeni de nimic. Nici cât câştigă, nici cât impozit plăteşte statului care îi asigură legal condiţiile de a fura pur şi simplu atât din buzunarul nostru, cât şi din buzunarul producătorilor.

Zilele trecute guvernanţii au mai venit cu o găselniţă numai bună de cartea recordurilor. Dacă li se pare că un cetăţean dispune de mai multe venituri decât cele pentru care plăteşte impozit, îl vor obliga să declare fiscului şi laptele de la supt de la mamă. Şi animalele deţinute, şi proprietăţile de peste 15.000 de lei, bijuterii, maşină, căruţă sau mai ştiu eu ce li se năzare lor în momentul respectiv. Bineînţeles că sub incidenţa acestei legi nu vor intra nicidecum samsarii, maneliştii, vrăjitoarele, peştii, nici măcar regii şi împăraţii lor autoproclamaţi care afişează cu obstinaţie un lux strălucitor menit să ia ochii proştilor plătitori de taxe. Nu vor intra nici cei care susţin cu bani grei partidele, nici „oamenii de afaceri” care au contracte de sute de milioane cu statul. Nu, ăştia au avocaţi bine plătiţi care ştiu cum să-i facă săracii săracilor în acte, deşi învârt banii cu lopata. Vor intra tot amărâţii posesori ai cine ştie cărei moşteniri de câteva sute de metri de teren cu o casă din paiantă sau chirpici pe el. Sau cei care nu-şi vor plăti taxele de protecţie, pentru că nu-i aşa, trăim într-o ţară democratică care apără interesele cetăţenilor ei doar contra cost.

Ce contează că pentru puţinul acela care azi valorează imensa sumă de 15.000 de lei ce guvernanţilor noştri li se pare o avere colosală, ai muncit poate fără odihnă, mâncând decât o dată în zi? Eşti mare proprietar, nu ai dreptul să fii ajutat, trebuie să plăteşti! Să plăteşti să susţii un aparat de stat supradimensionat şi flămând, un sistem de pensii epuizat şi un simulacru de sistem de asistenţă socială din care caimacul merge tot la băieţii deştepţi din politică.

Bucură-te române şi dormi liniştit, politicienii lucrează pentru tine! Să-ţi fie bine, vorbitor de limba română! Să supravieţuieşti, să te târăşti prin viaţă astfel încât să îţi aduci contribuţia la propăşirea ţării plătind toate taxele impuse. Pentru asta sunt dispuşi să-ţi ofere şi circ gratuit, şi scandaluri câte vrei care să te ţină cu sufletul la gură şi pe care să le poţi comenta în voie, ca să-ţi consumi energia degeaba. Îţi dau posibilitatea să-ţi sărbătoreşti numele, limba, etnia, ţara, animalul, muncitorii (câţi mai sunt) ce vrei şi ce nu vrei, sub pompoasele denumiri de „sărbători naţionale”.

Să te bucuri, române, să simţi că statului îi pasă de tine! Şi să treci cu vederea peste legi care te vând pe nimic unor străini cărora nu le pasă nici de tine, nici de ţara ta, de tradiţiile tale, de viitorul copiilor tăi. Să nu zici nimic când aceşti oameni primesc aprobarea guvernului nu numai să-ţi exploateze bogăţiile naturale, ci şi să-şi trimită poteraşii să scoată afară din case oamenii care îi deranjează şi le zădărnicesc planurile. Să nu îţi dai seama că azi sunt alungaţi ţăranii din Roşia Montană, mâine poţi fi tu, sau părinţii tăi, sau străbunii tăi din cimitirul satului de care nu mai au loc ei să-şi extindă exploatările.

Să te bucuri cetăţean al României că guvernanţii tăi au avut grijă să-ţi facă cea mai strălucitoare tichie de mărgăritar după ce ţi-a smuls părul fir cu fir! Şi să-i alegi şi data viitoare, poate nu reuşesc până atunci să-ţi vândă şi sufletul din tine, de care dispun de drept doar pentru că i-ai lăsat să ţi se urce în cap!

17 comentarii

Din categoria Cotidian

17 răspunsuri la „Bucură-te, române!

  1. Am pus recent nişte „glume” pe blog. Transcriu una: „Dacă ţi se pare că patria ta te ignoră, încearcă, măcar odată, să nu plăteşti taxele…”

    Apreciază

  2. Nu stiu ce taxe si impozite sumplimentare ati platit dumneavoastra anul acesta, dar eu nu le-am platit. (Chit ca n-am decat 50 de kg cu totul, eu sunt „bugetarul gras” care sta in spinarea „privatului slab”.) Concret, cele 25 de procente din salariu care mi-au fost furate de Boc mi-au fost restituite. Pensia tatalui meu a fost „reparata”. Inteleg ca ajutorul pentru incalzire va fi indexat cu rata inflatiei (asta va ajuta concret pe unchiul meu). Si de la intai septembrie va scadea TVA-ul la paine. Astept sa vad ce va insemna asta pentru mine. Anul acesta la primarie mi-am platiti impozitele la fel ca anul trecut. Deci, concret, la ce va referiti,? Eu nu prea am inteles. Daca este vorba de proiectul de lege care propune ca fiscul sa poata cere anumitor persoane sa depuna declaratii de avere, atunci eu sunt in principiu de acord. Cu ce va deranjeaza? Eu cunosc soti care se plimba cu decapotabila, isi fac vacantele pe Coasta de Azur, isi tin copiii in scoli la Londra, locuiesc intr-o vila cat un palat si au venituri declarate doar din salariu, in total vreo 3000 de mii de lei pe luna. Pai nu e cazul sa le ceara cineva sa justifice luxul in care traiesc? Daca au alte venituri legale nedeclarate, atunci sa le declare si sa platesca impozit. daca n-au venituri legale… atunci sa iasa la lumina ilegalitatile. Cam asta e parerea mea, dar bineinteles ca nu trebuie sa fim toti de acord. Care ar mai fi hazul democratiei de-am avea toti aceeasi parere?

    Apreciază

    • Corectie: Am vrut sa zic 3000 de lei pe luna.

      Apreciază

    • Doamna Elena, cititi codul fiscal si va veti lamuri. In nici un caz nu am vorbit de dumneavoastră, cei care lucrati in sistem şi aţi pierdut 25% din salariu, ci de aparatul de conducere din buget. În altă ordine de idei, dacă dumneavoastră vă convine cum trăiţi, nu aveţi decât să continuaţi să-i votaţi în continuare. Mie ca lucrător în sistemul privat, chiar nu+mi convine să plătesc atâtea taxe să tin în spinare o armată de neamuri, hoţi şi asistaţi cu mertan la poartă. Că nu pe ăţtia îi va obliga guvernul dumneavoastră să-şi declare averea şi să plătească impozite, ci pe unul ca mine şi mulţi alţii care chiar muncesc pentru amărâta aia de avere.

      Apreciază

      • 🙂 Tot nu ati spus ce impozite suplimentare ati platit anul trecut, asa cum ati scris. 🙂 Si cand am zis eu ca e gurvernul meu sau ca sunt de acord cu el? Am zis ca sunt in principiu de acord cu un proiect al lor (si am zis si de ce). Si ce alternativa am la vot? Pe Basescu? Nu multumesc, m-am lamurit. As mai observa ca „privatul” (care pare-se ar tine in spinare singur „armata” de bugetari si de „asistati”), cand se vede la nevoie, cheama tot smurdul, tot pompierii, isi da seful sau vecinul in judecata tot la tribunal, se operaza tot in spital, daca il ataca unul in casa, cheama tot politia. Revenind la tema discutiei, eu cred ca nu aveti de ce va ingrijora. E un proiect de lege si oricum nu vizeaza pe toata lumea. In plus, inteleg ca va pricepeti foarte bine la Codul Fiscal, deci nu va va fi foarte greu sa completati o declaratie de avere, daca va fi cazul. Si, in sfarsit, daca nu ati fi generalizat, daca nu v-ati fi adresat „romanului”, deci si mie, nu m-as fi bagat in seama si nu v-as fi suparat. Dar va promit ca nu mai fac. 🙂

        Apreciază

        • Doamnă dragă, e vorba de impozite care vor fi platite începând de anul acesta de persoanele deja nominalizate. Adică agricultorii care au cel puţin 2 ha de teren agricol cultivat cu coltura mare, mai mult de 2 vaci, 5 oi, capre, cateva sute de m patrati de legume, sau solar, sau cultiva flori, sau au cativa stupi. Nu pot sta sa explic pentru om pe care nu+l intereseaya decat persoana proprie. E vorba de accize mai mari la produse de care probabil dumneavoastra nu va folositi, cum ar fi combustibilul, de gaze, de curent electric si faimoasa taxa de cogenare (dar probabil dumneavoastra nu platiti nici curentul), de taxele impuse in turism, despre tva-ul care e nedeductibil chiar daca produsul respectiv este folosit in folosul firmei, sau despre alte cheltuieli care au devenit peste noapte nedeductibile, despre faptul ca nu mai poti da salariatului tau nici apa pe care s-o deduci, desi legea te obliga s-o faci, nu-i mai poţi deduce transportul pâna la si de la serviciu, ca trebuie să-i constitui avantaj in natura să-l impozitezi si sa colectezi contributţii, despre contribuţii la sănătate şi penşii deşi sistemele respective nu te bagă în seamă atunci când ai nevoie. Da, doamnă, aşa cum v-am mai zis, puneţi mâna si citiţi şi altceva în afară de ce vă interesează strict pe dumneavoastră. Aveţi dreptate, se va reduce tva+ul la pâine. V-aţi interesat măcar din presă cu ce preţ şi cât va fi acea reducere. Sunteţi un român deja fericit, poate nu trebuia să vă mai spun eu o dată să vă bucuraţi, văd că deja vă este suficient 25% înapoi la salariu. Şi alternativă nu înseamnă numai Băsescu, să ştiţi. Ţara asta are mulţi oameni capabili pe care unii ca dumneavoastră nici nu-i luaţi în seamă.

          Apreciază

        • Şi să mă iertaţi, dacă SMURDUL şi pompierii îşi fac treaba şi ar merita mult mai mult decât li se oferă acum, atunci când vorbim de alţi bugetari din buget, nu aş mai acorda acelaşi credit. Din buget sunt plătiţi şi medicii şi asistenţii şi majoritatea nu se uită la ochii tăi de nu le bagi ceva în buzunar, deşi mori în faţa lor. Ba să te mai şi ferească Dumezeu să ai nevoie de salvare acasă şi să nimereşti o asistentă căreia îi este silă să pună mâna pe tine să-ţi acorde primul ajutor şi-ţi trimite salvarea doar cu şoferul după aceea să te ducă la spital. Doamnă, nu mă provocaţi, vorbim de lucruri care dor aici şi toţi am avut experienţe de genul acesta. Dacă dumneavoastră nu aveţi nevoie pentru că probabil faceţi parte din sistem, nu putem spune toţi la fel. Cunosc cazuri de PFA care plătesc contribuţia la sănătate şi casa de asigurări de sănătate i-a pus să plătească şi spitalizarea pentru că figurază ca neasiguraţi. Vorbeam despre funcţionarii de la finanţe care te tratează de parcă le-ar fi silă de tine şi ar fi obligaţi să te plătească ei, nu ar fi plătiţi din taxele şi impozitele tale. Da, despre aceşti bugetari vorbesc şi dacă v-aţi simţit cumva cu musca pe căciulă, chiar îmi pare rău de dumneavoastră. Mai umblaţi la imagine şi poate lumea îşi schimbă percepţia despre bugetari.

          Apreciază

  3. Cu regret constat ca nu stiti sa purtati o discutie de principiu, despre o idee. Atacati o persoana despre care nu stiti absolut nimic.

    Apreciază

    • Doamnă, nu vă atac, aţi sărit de la început cu gura pe mine crezându-vă superioară uneia care vorbeşte ca să se bage în seamă. Mă deranjează faptul că sunt încă în România oameni instruiţi care preferă să judece fără să se informeze şi-mi pun la îndoială buna credinţă. Intenţia mea nu a fost să vă jignesc. Credeţi însă că aş fi vorbit despre taxe şi biruri suplimentare dacă nu mă loveam zilnic de ele? Credeţi că aparatul ăsta de stat despre care tot vorbesc este plin de oameni de bună crediţă care îşi fac cu adevărat meseria pentru care sunt plătiţi din bugetul de stat astfel încât să vă ofensaţi că l-am făcut gras? Credeţi dumneavoastră că la salariatul de rând am făcut eu referire când am vorbit de „grăsimea” lui sau la toate neamurile şi „cunoştinţele”, amantele, finii ce umplu birourile parlamentarilor şi funcţiile de conducere aproape peste tot? Dacă încercaţi să citiţi cu atenţie ce am scris vă dădeaţi seama din text că m-am referit clar la anumite categorii. Credeţi că nu sunt conştientă că sunt şi oameni care îşi merită banii în cadrul bugetarilor? Trebuie să şi muncească cineva acolo, e normal. Doar că acel procent este mult prea mic faţă de cel al tăietorilor de frunză la câini care nu ar pleca din sistem nici morţi. V-a deranjat că am vorbit de sectoorul privat. Păi doamnă dragă, în orice ţară din lumea aceasta plus valoarea este dată de cel care produce, nu de cel plătit din bugetul de stat, orice student la o facultate economică vă poate spune asta. Nivelul de trai al unui popor este dictat de cât se poate susţine din producţie proprie., ori dacă tu guvern vii şi mă sufoci la propriu pe mine, cel care produc, nu mănânc banii din buget în contracte colosale cu statul, înseamnă că sărăceşti un popor întreg şi îl condamni la pieire. Credeţi că totul se reduce la buzunarul propriu? Ştiţi cât reprezintă reducerea TVA la pâine? FIx 12 bani. Şţiti cât vor creşte accizele şi taxele pe alte produse pentru asta? Ştiţi cum vor fi afectaţi producătorii de materie primă care vor fi obligaţi în continuare să-şi vândă produsele cu 24% TVA? Citiţi măcar presa, oameni buni. Mai priviţi şi în jur şi nu vă mai consideraţi ofensaţi dacă cineva ia atitudine.

      Apreciază

      • Haideti sa ne impacam. Cand am zis de gras si slab, eu nu ma refeream la dvs., cred ca ati scris despre asta in alt post, pe care nu l-am citit. Mea culpa! Eu m-am referit la Basescu, ca de la el a pornit teoria asta cu bugetarul gras in capul privatului slab. Apoi, eu ma gandeam ca am putea purta o discutie aplicata, despre taxa x si y, nu asa in abstract, printre generalizari, in care „romanul” este facut cu ou si cu otet. Intre timp, m-ati lamurit, va referiti la problemele legate de deducerea de TVA. Sunt de acord, asta e o problema. Va supara accizele crescute la anumite produse. Pot fi de acord si cu asta, desi personal cred ca luxul si viciul trebuie taxate suplimentar. Nu sunt foarte convinsa de ce rezultate bune va avea legea privind impozitarea taranilor in functie de nr. de oi, vaci etc. Tind sa fiu de acord si cu asta, dar astept sa judec dupa ce vom avea date concrete (adica nu judec inainte). Si asa mai departe. Daca discutam concret si nu ne atacam una pe alta, facand presupuneri nefondate, ne putem foarte civilizat intelege sau putem sa cadem de acord ca nu suntem de acord intr-o anumita privinta, fara sa devenim dumani de moarte. Eu fumez deja pipa pacii. 🙂

        Apreciază

    • Şi apropo… eu ştiu că bugetarii au primit înapoi doar o parte din banii (respectiv 8%) pe care abuziv i-a tăiat guvernul Boc. Dumneavoastră sunteţi sigură că i-aţi primit pe toţi înapoi?

      Apreciază

      • In ianuarie 2011 s-au recuperat 15 %, in iunie 2012, alte 8% si in dec. 2012 vreo 7 procente. Pentru exactitate http://legislatiamuncii.manager.ro/a/8274/atentie-de-la-1-decembrie-salariile-bugetarilor-se-majoreaza.html Dar nu despre asta era vorba, eu voiam doar sa observ o tendinta/ o intentie de a rezolva unele probleme asa-zis mostenite. Si nu sunt fanul USL-ului, sunt tare suparata pe ei. Dar tot mai suparata pe Basescu si pe ai lui am ramas. Despre TVA-ul la paine, ideea este nu sa platesc eu cu 12 bani mai putini la fiecare paine cumparata, ci sa se reduca evaziunea pe tot lantul de productie. Aici sunt teorii intregi. La anul pe vremea asta vom sti cine a nimerit-o si cine nu. Cat despre presa, depinde ce presa citim, cat credem din ce citim, cat de exact este ceea ce citim.

        Apreciază

  4. Cred că, încet dar sigur, ne îndreptăm către un stat fără producție materială, un stat ce va oferi doar servicii, un stat consumator de împrumuturi. Pe care nu vom avea cum să le returnăm, așa că vom fi nevoiți să ne vindem țara bucată cu bucată. Cred că asta se dorește de la noi, să devenim un popor fără țară, căci simțul proprietății ne-a ținut laolaltă atâtea zeci de generații. Până acum ne-am apărat „moșia”, respectiv glia strămoșească, dar dacă nu o vom mai avea, vor putea să dispună cum doresc de toate bogățiile acestei tări. Încă ne mai opunem acestui sistem, ceea ce-i deranjează pe marii conducători ai lumii! Din păcate mai deranjează și pe unii locuitori ai acestei țări, care fac jocurile pentru cei mari!

    Apreciază

    • Multumesc, Mugur! exact asta am vrut si eu sa spun in articol. Se pare insa ca multi romani de-ai nostri, oameni cu cap dealtfel, au fost spalati pe creier si nu mai pot vedea realitatea. Cu ajutorul lor vor reusi astia sa ne cotropeasca de tot.

      Apreciază

  5. Stii cu ce nu ma pot impaca (nu ca ar avea importanta pentru altcineva decat pentru mine)? Bugetarii au primit inapoi cei 25% (sau aproape), mie patronul nici macar bonurile de masa nu mi le-a mai dat de cand cu „criza”. Ce premii? Ce marire de salar? Oficial lucrez 4 ore pe zi, real „bag” 10 – 12. Nu-mi convine? Ghinion! Am ajuns sa-mi doresc un post „la stat”, macar ultimii zece ani inainte de pensie sa-mi fie bine (sunt de acord cu salariul amarat pe care l-as avea)! Ori sa am o revelatie, sa fac un contract gras cu statul! Dar stiu, nu toate dorintele ne sunt date spre implinire…

    Apreciază

    • Da, draga mea. Mi-as dori sa citeasca si d.na Elena Dragomir ce spui. Daca ei au salarii de cel putin 1500 de lei pe net, cu brutul real pe contract, un angajat la privat are de cele mai multe ori minimul pe economie, fara nici un alt drept suplimentar. Daca bugetarii sunt multumiti sa se gandeasca in momentul in care intra in hipermarket la cumparaturi ca cel care o serveste cu amabilitate are salariu de 600 de le pe 6 ore. Si ca cel care pune marfa pe raft are chiar mai putin de atat. Pentru ca proprietarul strain al hipermarkletului trebuie sa scoata cumva si profit in tara asta. Cand se duce sa-si plateasca facturile la bancomat sa se gandeasca vazand paznicul care vine si o ajuta amabilitate este un amarat de paznic la o firma privata care duce acasa la nevasta si copii 600 de lei pe luna, eventual cu cateva tichete de masa. Si omul munceste, ca altfel nu ar avea nici banii astia. Iar daca cineva vine sa-mi spuna ca patronii chiar huzuresc pe spinarea angajatilor lor. Unii din ei chiar nu stiu de unde sa scoata bani pentru toate datoriile iar cei care huzuresc o fac pe raspunderea lor, neplatindu-si datoriile la stat. Astia insa nu prea sunt trasi la raspundere, ca sunt „bazati”. Au neamuri si cunostinte in politica sau in institutiile statului care isi primesc partea si inchid ochii cand e vorba de datoriile lor.
      In privinta mutarii intr-un loc de munca la stat, ai putea sa-ti iei deja gandul, daca nu ai pile puternice acolo. Locurile de munca din sistemul bugetar nu sunt pentru oricine, acolo chiar se angajeaza doar pe baza de rudenii, nepotisme sau pe spaga grasa. Poate doar in invatamant, pe la scolile de tara pe unde nu vrea sa ajunga nimeni, sa gasesti ceva. Aici iar as putea da yeci de exemple care sa-mi sustina spusele. Si crede-ma, salariile nu sunt chiar atat de amarate pe cate vor ei sa para. De bine de rau salariile lor sunt cu adevarat decente si chiar au bruturile reale la vedere.

      Apreciază

Lasă un comentariu