Arhive pe categorii: RETETE CULINARE

O SA INCERC SA REDAU AICI CATEVA DIN RETETELE COPILARIEI MELE SI DE CE NU SI ALTELE INVATATE DE-A LUNGUL TIMPULUI

Dulceaţă de cireşe amare

Mă gândeam azinoapte pe la două, cât încă mai scoteam sâmburii din nişte cireşe negre ca păcatul şi mici ca ochii păsărilor călătoare, cum să vă povestesc reţeta asta astfel încât să îi simţiţi şi aroma şi gustul, să-i vedeţi şi culoarea şi fineţea şi să vă încumetaţi să porniţi la drum, s-o faceţi. Pentru că drumul nu-i de ici de colo, e lung. Nu ştiu dacă o să reuşesc, mă tem ca va trebui musai s-o încercaţi ca să vă daţi seama despre ce vorbesc.

Hai să începem, că e târziu şi neuronul meu, după ce a dormit pe el toată ziua, mă ceartă acum, îmi spune că e cazul să nu mai exagerez că mă lasă cu dânsul (uf, ce cuvânt urât c*rul dânsul ăsta!) şi mă părăseşte pentru alt cap mai înţelept şi mai odihnit. Mda, ce să spun… Trebuie să-i fac şi lui pe plac până la urmă, că şi fără el e greu. Ştiţi vorba aia, rău cu rău, dar fără rău te înveţi prost. Buuunn

1040024_10151462734631417_865363805_oNe înarmâm deci cu vreo două kile de cireşe amare. Mici şi prăpădite, ştiu, aşa că, pe lângă ele, luăm şi vreo cinci kile de răbdare şi bunăvoinţă. Acum, dacă sunteţi voi norocoşi şi găsiţi cireşele fără codiţe, bafta voastră. Dacă nu, asta este, trebuie să le curăţaţi.

Deci, le spălăm bine, le curăţăm de codiţe şi le scăpăm de sâmburi. Muncă migăloasă, vă spun! Şi în aceeaşi măsură murdară, aşa că, dacă nu vreţi să aveţi mâinile negre ca de la sapă a doua zi, musai să lucraţi cu mănuşi. Vă recomand mănuşi chirurgicale, că se mulează mai bine şi îţi lasă mai mare libertate de mişcare. Răbdare şi tutun fără tutun, că nu poţi şi una şi alta. Mai cânţi, mai reciţi, te mai hlizeşti de unul singur, trece timpul şi se termină cireşele de curăţat.

Le puneţi direct în oala în care vor fierbe, economisiţi astfel o groază de suc propriu extrem de necesar şi folositor. Vă mai vând un pont. Folosiţi o oala mult mai mare decât ar fi normal pentru cantitatea de fructe. La fiert va face spumă şi nu e bine să riscaţi să umpleţi toată casa de o zeamă dulce, lipicioasă şi colorată.

Le-aţi terminat de curăţat! Felicitări, meritaţi un premiu, aşa că puteţi face pauză de-o ţigară şi eventual de o gură de vin. Sau de bere dacă vă dă căldura afară din casă. Doar atât că de acum înainte e doar poveste cu happy end, promit!

Luaţi 1 kg şi jumătate de zahăr alb şi turnaţi cu generozitate peste fructele curăţate. Nu vă zgârciţi şi nu încercaţi să folosiţi altceva, că stricaţi bunătate de dulceaţă şi, credeţi-mă, nu vreţi asta. Ştiu, zahărul alb e câh, dar nu vă pune nimeni să-l mâncaţi cu lingura. Din dulceaţa asta se savurează câte o linguriţă-două, cu un pahar de apă rece, atunci când vrei să-ţi răsfeţi sufletul. Că direct acolo merge.

Amestecaţi zahărul cu fructele uşurel, cu o lingură de lemn, până toate fructele sunt acoperite de zahăr. Ştiu, o să vi se pară zahăr cam mult pentru început, dar vă jur că nu este. E ok.

Bucătarii de meserie v-ar recomanda să stoarceţi deasupra şi-o lămâie. Eu nu pun niciodată zeamă de lămâie atunci când fructele sunt un pic acrişoare şi au suficientă vitamina C. Îi strică gustul, chiar dacă ei o să susţină că ajută, că păstrează culoarea şi nu zahariseşte minunea. Vax. Culoarea şi-o păstrează dacă ştii să fierbi dulceaţa, iar de zaharisit, se zahariseşte oricum dacă o ţii cu secolele în cămară. Bineînţeles, e doar părerea mea personală şi cum ştiţi, gusturile nu se discută.

După operaţiunea asta atât de complicată, acoperiţi oala frumos şi uitaţi de ea câteva ore. Nu vă speriaţi, nu o să se strice. În timpul ăsta zahărul va scoate sucul din fructe şi vă va oferi gratis siropul viitoarei minuni. La cireşele amare şi în general la fructele zemoase (vişine, caise, piersici), eu nu fierb sirop separat. Dacă e seara, nu e o problemă dacă dorm în bucătărie toată noaptea.

Când zahărul s-a topit în lichidul rubiniu, puneţi oala pe foc şi mai amestecaţi de câteva ori cu lingura de lemn, să se omogenizeze şi să se topească şi zahărul ce s-a adunat sub fructe, pe fundul oalei. Altfel riscaţi să se caramelizeze şi să stricaţi dulceaţa. Păziţi-o un timp, până începe să fiarbă şi ridică spuma, să nu riscaţi să plece de nebună prin bucătărie. După ce a început să clocotească, daţi focul mic şi adunaţi spuma.

Nu mai e cazul s-o păziţi continuu, cu focul la minim se va fierbe încet şi se va elimina surplusul de apă, siropul legându-se frumos în final. În timp ce ea clocoteşte puteţi să vă pregătiţi borcănelele în care o veţi pune. Din cantitatea de mai sus ies cam 5 borcane de 360 gr. Nu uitaţi însă de tot de ea, că se supără! Mai aruncaţi câte-o privire, mai amestecaţi cu lingura de lemn, mai adunaţi spuma deschisă la culoare dacă se mai formează. Cu totul, nu ar trebui să dureze mai mult de 40-50 de minute. Depinde de aragazul vostru. 11707495_704162576377048_520908021916957322_n

Este gata când siropul s-a închegat (adică, dacă-l picuri într-un vas cu apă, rămâne adunat, nu se împrăştie imediat în apă). În acel moment e gata. Puteţi opri focul şi s-o lăsaţi să se odihnească vreo jumătate de oră. Dulceaţa va fi perfectă, siropul va avea o minunată culoare rubinie, fructele vor rămâne întregi şi totuşi fine ca mătasea odată ajunse pe limbă.

După ce s-a odihnit cât să nu spargă sticla,  o turnaţi frumos în borcanele curate şi uscate, le înfiletaţi capacele, le întoarceţi cu fundul în sus şi le lăsaţi să se răcească aşa, stând în cap. Trebuie să vadă un pic lumea pe dos, ca să nu facă floare mai târziu, în cămară. Nu uitaţi să opriţi câteva linguriţe pe o farfurie, cu care să vă delectaţi papilele gustative, să nu se supere şi să creadă că aţi muncit degeaba atâta timp.

Mai târziu, când veţi avea musafiri, delectaţi-i cu câte o chisea de dulceaţă şi un pahar cu apă rece de la gheaţă, ca pe vremea bunicii. Vă asigur că vor rămâne îndrăgostiţi şi nu vor şti cum să mai laude gospodina talentată ce a pregătit o asemenea minunăţie!

23 comentarii

Iulie 1, 2015 · 8:44 pm

Primăvară, floricele, triluri şi urzici cu usturoi

IMG_1335 - Copy
De două zile e primăvară în toată regula. Soarele străluceşte, încălzeşte, în grădina de sub geamul meu a înflorit tămâioara şi forsythia, vrăbiile nu-şi mai găsesc locul, iar mierlele aleargă bezmetice să-şi facă cuib. V-am zis că am o pereche de mierle, nu? El e negru strălucitor şi are ciocul portocaliu. E curios şi nu se fereşte deloc de oameni. Ea e cenuşie, ştearsă, mai micuţă, dar tare hărnicuţă. Dimineaţa e un concert pe cinste!

Când dă pimăvara năvală, aşa, ca acum, pe mine mă apucă o stare de nelinişte, de parcă nu-mi mai găsesc niciunde locul. Am geamul deschis de două zile şi aş ieşi afară, în grădină. Reminiscenţe din perioada petrecută la ţară. Mă cheamă pământul. Doar că aici nu am nicio bucată de pământ a mea, aşa că am început să-mi pregătesc pământul pentru răsaduri şi am fost până în piaţă de mi-am cumpărat ceva seminţe şi panseluţe.

E piaţa plină de verdeţuri. Untişor, leurdă, urzici, spanac. Eu cu untişorul şi leurda nu prea m-am împăcat niciodată. Aş fi preferat nişte măcriş fraged, dar în Bucureşti măcrişul e o raritate. Şi nici spanacul nu-mi place. E imens, bătrân şi arată ciudat cu frunzele lui groase fără nicio strălucire. Aştept să iasă tăranii cu spanacul lor de grădină mărunţel şi fraged, să-l mănânci cu ochii. Până atunci zic pas. În schimb nu m-am abţinut şi am luat urzici.

În copilărie, cum dădeau urzicile, mama nu pierdea niciodată ocazia să ne „întărească” cu câte o porţie de urzici săptămânală. Şi erau aşa bune cu mămăligă caldă alături, că totdeauna mai ceream şi a doua porţie. Asta până când, într-o duminică însorită ne-am trezit cu văru-meu Marian în vizită. El era mare, la gimnaziu, mai avea un pic şi pleca la liceu. Noi nişte zgâtii de copii care-i săreau de gât şi făceau giubuşlucuri. Mama pregătea masa de zor. Pui fript cu usturoi, mămăligă caldă şi… nelipsitele noastre urzici. Alături se rumeneau la foc mic nişte clătite (piesa de rezistenţă a mamei) pe care le făcea doar în zile speciale. În bucătărie mirosea dumnezeieşte şi noi salivam pe lângă plită că deja flămânzisem sărind şi râzând cu Marian.

În sfârşit,  răstoarnă mama mămăliga şi ne chemă la masă. Masam plină cu bunătăţi de nu mai ştiai din care să iei întâi. Când a dat cu ochii de urzici văru-meu a izbucnit:

  • Titi, tu să nu mănânci urzici că te faci verde!

Frate-meu, ca un cameleon a luat imediat culoarea urzicilor.

  • Mariane, tu nu mai ai ce face? Nu-l mai minţi că ăla-i mic şi te crede! Lasă copiii în pace să mănânce. Titi, mamă, nu-l asculta, că râde de tine!
  • Nu râd, Titi, pe cuvânt! Dacă mănânci urzici te faci verde-verde şi râd copiii de tine.

Eu râdeam, tata râdea, mama se enervase, doar Marian avea o mină serioasă, menită să-l impresioneze de piticul de frate-meu. În fine, până la urmă ne-am potolit şi am început să mâncăm. Marian, uitând de sfaturile preţioase pe care le oferise cu câteva minute înainte s-a îndopat cu urzici de la mama. Doar bietul frate-meu făcea feţe-feţe şi nici măcar să guste nu a vrut. De atunci nu a mai mâncat niciodată urzici şi a extins restricţia pentru toate legumele verzi, de teamă să nu se înverzească. Nici faptul că văru-meu, cu mustrări de conştiinţă, l-a asigurat că doar a glumit, nu l-a mai înduplecat.

Timpul a trecut şi oricât am încercat să-mi aduc aminte reţeta mamei, nu am reuşit să fac niciodată urzicile aşa bune ca ale ei. Peste tot pe unde am fost le-am mâncat sub nenumărate forme şi niciodată nu mi s-au părut atât de bune ca-n copilărie. Până ieri, când inspiraţia a luat o ghioagă bună şi m-a pălit ca lumea peste urechea stângă de mi-am amintit! Hai să vă zic cum se fac, până nu uit iar!

119Luaţi ca o jumătate de kg de urzicuţe. Alegeţi de la cine le cumpăraţi, că s-ar putea să aveţi surpriza să fie pline de gunoi şi să vă săturaţi înainte de a le prepara. Sau le culegeţi lăstar cu lăstar singuri, dacă ieşiţi la plimbare prin pădure într-o zi atât de frumoasă de primăvară.

Curăţaţi urzicile şi le spalaţi bine-bine sub jet de apă. Ştiu că ciup şi e bine să folosiţi mănuşi de bucătărie când le curăţaţi, altfel riscaţi să vă alegeţi cu mâinile umflate şi băşicate de nu mai simţiţi nimic după aceea. Nu că nu ar fi sănătoase ciupiturile acelea. După ce le-aţi curăţat frumos de toate impurităţile şi de tulpinile groase le puneţi la fiert cu puţină apă, că ele sunt ude şi-şi lasă singure suficientă zeamă. Eu pun apa la fiert şi arunc urzicile în ea când clocoteşte. Le las câteva clocote, până încep să se fărâmiţeze uşor, apoi le dau deoparte şi le scot din apa în care au fiert. Apa nu o arunc, că o folosesc să termin reţeta.

Într-o strachină curată puneţi câteva linguri de făină de porumb (aveţi grijă să fie din cea măruntă) şi un pic de sare, urzicile fierbinţi le răsturnaţi deasupra şi le frecaţi bine-bine, până se omogenizează şi devin o pastă fină. Când nu se mai simte frunză de urzică, adăugaţi doi căţei de usturoi şi un cub de unt gras. Dacă le vreţi de post, înlocuiţi untul cu ulei. Uleiul de măsline sau de susan le dau o aromă de neuitat.

Amestecaţi şi de data aceasta bine, apoi puneţi cu polonicul câte puţină apa din cea în care au fiert urzicile, până compoziţia se desface ca o smântână mai groasă. Bine, bine, e verde, dar consistenţa asta este. Puteţi folosi blenderul dacă vă e mai uşor, vă asigur însă că nici cu lingura de lemn nu pierdeţi prea mult timp.  Când compoziţia este gata, se transferă într-o crăticioară şi se pune din nou pe foc, amestecându-se continuu până se fierbe făina de porumb şi se îngroaşă frumos. Se poate servi ca atare, cu ouă ochiuri deasupra, cu ceva caşcaval sau parmezan ras, cu mămăligă caldă sau cu lipii orientale fierbinţi, perfecte pentru o asemenea delicatesă. Sunt săţioase şi sănătoase, numai bune de combătut anemia şi astenia de primăvară. Ştiţi şi voi cât de bogate sunt în fier aceste trufandale ciupitoare!

Timpul de preparare e de cel mult o jumătate de oră din momentul punerii la fiert. Vă ia mai mult curăţatul, dar, dacă aveţi compania potrivită şi un vin bun alături, nici nu vă daţi seama când a trecut timpul!

Poftă mare şi sănătate maximă!

3 comentarii

Martie 22, 2015 · 11:52 am

Cozonac

Cozonac.

Pentru că am postat reţeta de cozonac şi nu v-am arătat şi în imagini cum se face (mărturisesc sincer că detest să fac poze când gătesc deşi reţetele cu poze sunt mai explicite şi-ţi dau mai multe idei), revin să vă dezvălui cum arată produsul finit. Despre miros şi gust vă las pe fiecare să vă imaginaţi şi să vă amintiţi de serile din ajun de Crăciun de acasă.

IMG_1053 IMG_1054

 

Să aveţi sărbători magice alături de familiile voastre şi de toţi cei dragi! Şi nu uitaţi, în astfel de momente nimic nu se compară cu un cămin cald şi primitor în care toate fiinţele iubite sunt fericite şi vesele. Un Crăciun fericit tuturor, oriunde vă veţi afla!!

17 comentarii

Din categoria RETETE CULINARE

Plăcintă cu mere

Iată, dragilor, că a trecut şi ziua de vineri. Cu chiu, cu vai, putem spune că am intrat deja în weekend. Şi pentru că afară e un frig ireal de zici că vine Crăciunul, nu octombrie – iar dimineaţă, vorbind despre scorţişoară am aflat de la Dan de efectele ei binefăcătoare, m-am gândit că n-ar strica o reţetă uşoară şi dulce de plăcintă cu mere. Tot e timpul lor, e mai cald pe lângă cuptorul din bucătărie… merge, nu?

Avem nevoie de ceva ingrediente…

În primul rând vreau să vă spun că, deşi vă voi da reţeta pentru aluatul de foietaj, puteţi folosi cu succes foietaj din comerţ, dacă vreţi să economisiţi timp şi muncă. Dar cumpăraţi aluat pentru foietaj, nu foi de plăcintă. Este o diferenţă, veţi vedea şi singuri.

Buunnn. Pentru foietaj aveţi nevoie de : 3 gălbenuşuri de ou, 300 gr de făină albă de patiserie, 3/4 pahar de apă minerală sau sifon (aveţi grijă, paharul să nu fie imens, vorbesc de pahare normale, de vin, din acelea pe care vi le pune pe masă bunicul când mergeţi să degustaţi vinul nou), coaja şi zeama de la o lămâie mare, două plicuri de zahăr vanilat, un vârf de cuţit de sare, un pachet de 250 gr de unt gras (82%)+ 150 gr făină(din nou). Mai adăugaţi cam două mâini bune de făină pe deasupra, că veţi avea nevoie la întins foaia, să nu cumva să se lipească de masă.

Hai la frământat, că mult înainte mai este până la final în varianta asta! Puneţi cele 300 gr de făină într-un bol. Aerisiţi-o bine cu degetele şi faceţi în mijloc o mică adâncitură, unde turnaţi cu grijă cele 3 gălbenuşuri, apa minerală, sarea, zahărul vanilat, zeama şi coaja de lămâie. Lăsaţi-le să facă cunoştinţă bine şi chiar ajutaţi-le puţin, jucându-vă cu degetele printre ele, până se omogenizează şi se amestecă frumos, coca începând să capete contur.  Când devine suficient de vârtoasă şi a încorporat aproape toată făina, puteţi să vă mutaţi cu ea din bol pe planşeta de lucru sau direct pe masă, cum vă vine mai bine. Frământaţi în continuare cu conştiinciozitate, că trebuie să se desprindă singură de pe mână la final. Ajută să vă gândiţi că frământaţi bine cu podul palmei carnea cuiva căruia vreţi să-i plătiţi nişte poliţe (soţ/soţie, fost/fostă, vecini, colegi, şefi). Hai că toată lumea are pe cineva pe care l-ar lua bine la frământat, să-i meargă fulgii, nu trebuie să vă învăţ eu! Din când în când presăraţi făină, să se desprindă de masă şi mâini, şi o luaţi de la capăt, lovind uşor cu aluatul de masă de mai multe ori. Lovitura frăgezeşte, ştiţi! La final, când îl simţiţi suficient de ferm, daţi-l un pic la rece şi amestecaţi bine untul cu făina care-i este destinată. O să iasă tot un soi de cocă, care se va întinde frumos deasupra celeilalte.

După vreun sfert de oră de stat la rece, scoateţi aluatul, îl împărţiţi în două şi întindeţi fiecare bucată în foaie cât mai subţire pe planşetă. O să observaţi că are în interior bule mici de aer, ceea ce vă va da siguranţa că va creşte frumos în cuptor.  Împărţiţi şi untul în două, că de, orice lucru bun se face din pereche, asta ştie toată lumea! Aţi terminat de întins foaia, ungeţi-o pe jumătate cu aluatul de unt. Întindeţi-l bine, astfel încât să acopere uniform primul aluat. Împăturiţi apoi, aducând partea neunsă peste cea unsă, apoi încă o dată şi încă o dată, aşa cum pliaţi odinioară foile de caiet din care meştereaţi avioane numai bune de aruncat prin clasă în timpul orelor de chimie. Repetaţi operaţiunea cu foaia nr. 2. Când v-aţi săturat de jucat cu aluatul,îl acoperiţi frumos cu o folie şi îi daţi la rece pentru o jumătate de oră. Timp în care vom pregăti merele pentru umplutură.

Pentru cei care aleg să folosească aluatul din comerţ, recomand cu încredere aluatul pentru foietaj Bella, pentru că este deja porţionat în două bucăţi. Îl lăsaţi să se decongeleze (congelat, nu se întinde) apoi îl puteţi folosi extrem de uşor. Rămâsesem datoare, na, trebuia să-i lămuresc şi pe comozi! Să ne întoarcem la merele noastre acum. Folosim cam 1,5 kg de mere. Nu e o cantitate bătută în cuie, fiecare pune câte crede de cuviinţă. Nouă ne place cu umplutură mai multă. Mai aveţi nevoie de 4-5 linguri pline de zahăr tos, care de asemenea nu sunt bătute în cuie, fiecare având voie să folosească zahărul după cum îi vine şi cât preferă de dulce. Să nu uitaţi să aveţi la îndemână o linguriţă serioasă plină cu scorţişoară măcinată. Eu şi din asta folosesc din belşug, doar ce aţi văzut că îmi place 🙂 .

Merele se spală bine şi se curăţă de codiţe. Sincer, eu nu le curăţ şi de coajă, ci doar de eventualele defecte. Mărul cu tot cu coajă se dă pe răzătoarea mare până aproape de cotor. Aveţi grijă la degete, că plăcinta fiind dulce, nu are nevoie deloc de carne! E chiar contraindicat să adaugi sânge sau piele, sau mai ştiu eu ce bucată de deget. Se pun într-o crăticioară încăpătoare, să aveţi loc să mestecaţi în ele fără să le împrăştiaţi pe aragaz. Adaugaţi zahărul, un sfert de cescuţă de apă şi se pun pe foc la distuit. Din când în când se amestecă în ele, insistându-se pe fundul crăticioarei, ca nu cumva să se prindă şi să se afume. Îşi schimbă şi gustul şi mirosul şi e păcat… Atunci când compoziţia a scăzut binişor şi se leagă plăcut, este numai bună de luat de pe foc şi de amestecat cu scorţişoara ce abia aşteaptă să sărute merele fierbinţi.

Cât timp se răcoresc un pic merele, ne ocupăm din nou de aluat. Luăm o tavă măricică, cu margini mai înalte şi o tapetăm cu hârtie de copt şi făină. Întindem una din bucăţile de aluat astfel încât să acopere fundul tăvii şi să se ridice uşurel şi pe margini. Dacă merele nu au scăzut suficient, presăraţi foaia cu o lingură de griş. De voi depinde acum, cum credeţi că e mai bine. Eu nu pun griş niciodată. Pe foaia astfel întinsă în tavă, răsturnaţi merele şi uniformizaţi-le, astfel încât fiecare bucăţică de viitoare plăcintă să aibă suficiente mere în interior. Puneţi deasupra cealaltă foaie întinsă astfel încât marginile ei să se îmbine frumos cu cele ale foii de dedesubt. Înţepaţi cu furculiţa din loc în loc, să daţi posibilitatea aerului să iasă fără să ridice toată foaia cu el şi încercaţi să trasaţi viitoarele porţii, fără să pătrundeţi prea adânc. Doar cât cuţitul să ştie la sfârşit ce cale să urmeze. Se dă la cuptorul încins în prealabil, la foc mediu, cam o jumătate de oră. Adică până se rumeneşte frumos deasupra. De obicei nu se umblă la cuptor în timpul coacerii. Dacă cuptorul dumneavoastră arde pe laterale sau în spate, reduceţi puţin focul, astfel încât să nu scoateţi plăcinta pârlită, chiar dacă o să stea un pic mai mult la cuptor. IMG_0093Când e rumenită o scoateţi şi o presăraţi din belşug cu zahăr pudră vanilat, amestecat cu scorţişoară. Dacă puteţi, aşteptaţi să se răcorească un pic înainte de a o porţiona, dacă nu, oricum e bună! Cam aşa arată  🙂  Poftă mare!

12 comentarii

Din categoria RETETE CULINARE

Conopidă gratinată

Dragii mei, mă tot chinui de duminică să mai postez nişte reţete de sezon. Timpul ăsta mi-a devenit însă cel mai mare duşman. Credeţi-mă că dacă pun mâna pe el, praf îl fac! De n-am să-l leg cu lanturi groase şi lacăte grele, să nu poată nici să mişte, să nu-mi spuneţi pe nume! Abia aştept să-l prind la cotitură!

Eiii… hai să revenim la oile noastre că e târziu în noapte şi multe avem de făcut până să dăm gata minunatul fel de mâncare pe care vreau să vi-l împărtăşesc azi. Primul fel ales este unul pe care jumătatea mea îl adoră, conopidă gratinată. Nu vă speriaţi că mai mult am eu de scris, decât veţi avea domniile voastre de lucrat în bucătărie.

Mai întâi, se ia o bucată conopidă făţoasă şi sănătoasă, alba ca spuma laptelui dat în fiert. Cam 1,5-2 kg. Se spală bine şi se desface cu grijă fiecare bucheţel în parte, să nu cumva să risipim prea multă floare, că-i păcat. Să aveţi grijă că poate printre buchetele ei mai stă ascunsă câte o larvă de fluture alb, să nu cumva să–l scăpaţi în oală. Se ia o oală pântecoasă, cât să cuprindă toate bucheţelele de conopidă, care se acoperă bine cu apă şi se pune pe foc neuitând să adăugăm şi un praf de sare. Nu se fierbe mult, câteva minute, doar cât să-şi schimbe un pic culoarea şi să intre furculiţa cu uşurinţă în ea. Adică câteva clocote bune.  După ce e suficient de fiartă, o scoatem din apa fierbinte şi o lăsăm să se răcorească preţ de câteva minute, numai cât să o putem manevra fără să ne opărim degetele. Nu o dăm prin apă rece să-i oprim fierberea, pentru că avem nevoie de ea un pic mai fiartă. Vă asigur că o să rămână suficient de crocantă când o veţi pune în farfurie.

Până se răcoreşte conopida se rade nişte telemea zdravănă (nu prea sărată- cam 300 de grame) şi niţel caşcaval. Se sparg într-un castron 5 ouă mari care se bat cu un praf de sare şi puţin piper proaspăt măcinat, cât să se lichefieze, fără a face spumă. Deasupra de ele se aruncă vreo 6-7 linguri pline bine de smântână grasă, fermentată şi se omogenizează astfel încât să iasă un sos numai bun de turnat peste bucheţelele de conopidă pregătite mai devreme. Şi ca să iasă treaba serioasă, luaţi şi câteva frunze sănătoase de mărar proaspăt pe care îl tocaţi şi îl amestecaţi frumos cu smântâna. Va da mâncării o aromă unică.

Se ia o tavă potrivită, se unge cu unt rece din abundenţă şi se presară cu generozitate un strat de pesmet deasupra. Eu pun mult pesmet, îmi place ca stratul de la fundul tăvii să semene cu un aluat subţire de tartă. Domniile voastre puteţi pune cât vă lasă inima, după gust. Deasupra de pesmet se împrăştie bucheţelele de conopidă, un pic mărunţite ca să se aşeze bine, astfel încât sosul de smântână cu ou să le lege între ele. Se face un strat uniform de conopidă, se presară telemeaua rasă din belşug, apoi se pune un nou strat de conopidă. Deasupra se împrăştie cât mai uniform posibil sosul de smântână. Eu folosesc cu încredere lingura. Pun câte o lingură de compoziţie din loc în loc, până sunt convinsă că toată conopida se scaldă frumos în sos. Deasupra presăraţi caşcaval ras şi introduceţi tava astfel pregătită în cuptorul încins dinainte, pentru vreo 20 de minute. În bucătărie gătitul trebuie să fie ca o joacă: plăcere şi experiment, aşa că vă voi povesti reţete fără să vă dau cantităţi măsurate milimetric din fiecare ingredient. Este cu atât mai plăcut când găseşti un gust propriu pentru reţeta pregătită cu dragoste pentru cei dragi.

Nici nu o să vă dau un timp precis pentru preparatele la cuptor. Fiecare aragaz are personalitatea lui şi domniile voastre ştiu mai bine decât mine timpul necesar pentru coacerea unui preparat. Pot să vă spun doar că este gata atunci când pe margine şi deasupra pesmetul şi caşcavalul sunt aurii şi când introduceţi furculiţa în compoziţie aceasta este legată, nu lichidă.S-a rumenit frumos, e gata! O scoateţi din cuptor şi o puteţi servi cum vă place. Este delicioasă şi caldă şi rece, servită cu o feliuţă de pâine de secară şi cu un pahar de bere rece alături(acum, cât nu se face prea frig pentru bere). Noi ne batem pe ea de cum o scoatem din cuptor. Dacă aveţi însă răbdare şi tărie să păstraţi o bucăţică, pe care s-o savuraţi a doua zi la temperatura camerei, vă asigur că nu veţi regreta.

Poftă mare!

P.S. Poze nu vă pun, că nu am apucat să fac. S-a topit prea repede. O să vă las surpriza să descoperiţi fiecare ce-a ieşit în tava proprie. 🙂

6 comentarii

Din categoria RETETE CULINARE

Prăjitură tăvălită

Duminica asta a fost numai bună pentru bucătăreală. Răcoroasă şi întunecată, ca o veritabilă duminică de toamnă, ideală pentru cuptorul încins şi miros de vanilie şi blat copt. Cum eu sunt o împătimită a tot ce înseamnă mâncare bună, normal că nu am lăsat-o să treacă fără să pregătesc ceva dulce. Zilele trecute băiatul meu a avut poftă de o negresă. A mers la patiserie şi şi-a cumpărat o bucată de blat cu cacao, presărată cu puţină nucă de cocos. Bunicel, nu zic nu. Mi-a adus însă aminte că aş putea face reţete mult mai bune. Aşa că am profitat de ocazie şi am experimentat un blat nou la o prăjitură veche şi iubită în familia mea. Ce a ieşit? O nebunie.

Vi-l împărtăşesc şi vouă, cu menţiunea că eu niciodată nu respect un reţetar anume în bucătărie. La mine aceeaşi mâncare poate avea gusturi diferite, în funcţie de starea şi inspiraţia ce mă domină pe moment. Reţeta de acum este improvizată pe loc, că de, doar aşa evoluăm.

Pentru blat aveţi nevoie de: 5 ouă potrivite ca mărime (reci dacă se poate), 17 linguri de zahăr, 10 linguri de lapte, 15 linguri de ulei, 17 linguri de făină albă, zahăr vanilat(sau vanilie baton, dacă aveţi), un praf de copt.

Pentru glazura de cacao: 300 gr zahăr, 300 ml lapte, un praf de sare, 5 linguri pline de cacao de calitate superioară, o jumătate de pachet de unt, esenţă de rom, sau migdale, după preferinţe. De fapt, mie niciodată nu-mi ajunge glazura pentru tot blatul… puteţi face mai multă, sa fiţi siguri că e suficientă. Mai aveţi nevoie de nucă măcinată sau doar nucă de cocos.

Să trecem la preparare. Nu ia mult, dar trebuie atenţie şi muncă susţinută o perioadă. Trebuie să pui suflet şi să ai încredere în tine, altfel blaturile astea te simt şi nu-ţi reusesc. Parcă îţi râd în nas.

Pregătiţi toate ingredientele de la început, să le aveţi la îndemână. Aduceţi şi mixerul, să aveţi o lingură de lemn neapărat lângă voi, două boluri mari, unul pentru albuş, celălalt pentru gălbenuş. Spargeţi ouăle şi separaţi cu grijă albuşul de gălbenuş. Spun cu grijă pentru că un firicel de gălbenuş scăpat în bezea nu o va lăsa să crească în veci. Dăm bolul cu albuş la o parte pentru o vreme şi ne ocupăm iniţial de gălbenuş. Trebuie lucrat repede, pentru că albuşul nu trebuie să se încălzească prea tare să-şi piardă din proprietăţi. Frecăm spumă gălbenuşurile cu 7 linguri de zahăr. Când zahărul începe să se topească începem să adăugăm uleiul în fir subţire, ca la maioneză, frecând energic în continuare. Compoziţia chiar trebuie să se lege, ca maioneza. Nu vă speriaţi dacă mai rămâne zahăr netopit pe fund, o să se topească cu siguranţă până la final. O să tot repet asta pentru că mulţi bucătari recomandă să freci până se topeşte zahărul. Nu e decât o pierdere de vreme şi oboseală în plus. Când aţi terminat cu uleiul şi compoziţia de gălbenuşuri este legată şi crescută frumos, se adaugă laptele rece, vanilia şi praful de copt frecând în continuare. Nu vă speriaţi că devine o ciorbă, e normal. Când ingredientele de mai sus sunt omogenizate, adăugaţi făina în ploaie. Amestecaţi-o să se încorporeze toată şi lăsaţi coca astfel obţinută deoparte pentru că vine rândul albuşurilor. Se foloseşte mixerul pentru bezeaua de albuş. Se bat bine albuşurile până bezeaua stă ţeapănă şi nu a mai rămas nici măcar un firicel de albuş moale. Adică, atunci când răstorni bolul să nu cadă nimic. Se adaugă zahărul rămas şi se bate din nou până ajunge la forma iniţială. Când bezeaua e gata se toarnă peste compozitia cu gălbenuş şi se răstoarnă cu grijă, de jos în sus, până tot albuşul se încorporează frumos, fără să se lase. Trebuie să aveţi răbdare, nu durează o veşnicie. Cel mai bine folosiţi o spatulă subţire, sau o furculiţă mare ca să amestecaţi mai bine. Pregătiţi o tavă mare de aragaz, o tapetaţi cu hartie de copt, cu un pic de ulei, presăraţi cu făină, turnaţi compoziţia în tavă, nivelaţi şi puneţi la cuptor pentru aproximativ o jumătate de oră. Nu vă spun de temperatură sau timp sigur, pentru că fiecare îşi cunoaşte cuptorul. Eu nu am un cuptor performant la care să pot seta temperatura de la început, totdeauna las focul un pic mai moale şi prăjitura mai mult la cuptor pentru că altfel se arde pe fundul tăvii.

Buunn. Cât timp se coace blatul la cuptor, punem pe foc glazura. Punem zahărul într-o crăticioară, adăugăm laptele deasupra, un praf de sare şi mestecăm în ea continuu, până ajunge la punctul de fierbere. Trebuie avut grijă că se umflă şi curge pe aragaz dacă nu e urmărită. Tare neastâmpărată o face laptele ăsta, dar o îngroaşă mai bine ca apa. Când ajunge la punctul de fierbere, se reduce focul şi se adaugă cacaua, cernută. Se amestecă întruna, până se încorporează toată şi în continuare se fierbe până se îngroaşă ca o smântână lichidă pentru frişcă. Când cacaua este fiartă şi au dispărut toate cocoloaşele, se opreşte focul, se pune esenţa de rom şi untul tăiat bucăţi. Se amestecă din nou ca să se încorporeze şi untul şi e gata, o lăsăm să se răcorească să o putem folosi. Din când în încd îi mai spargem crusta formată când începe să se răcească.

Scoatem blatul din cuptor când este frumos rumenit şi a trecut testul scobitorii şi până se răcoresc luăm o pauză de cafea, sau suc, după preferinţe. Trebuie să se întoarcă de la moară înainte de a le porţiona, cu zicea bunica mea când nu ne lăsa să rupe azima caldă abia scoasă din cuptor.  Am terminat cafeaua, sucul, povestea, ne reapucăm de lucru. Tăiem blatul în pătrăţele, după cât de mari vrem să rămână bucăţile de prăjitură şi mai ales după câtă răbdare avem. Lucrăm cu blatul şi glazura călduţe. Dacă glazura s-a răcit prea tare între timp, se mai încălzeşte un pic, să rămână lichidă, altfel nu reuşiţi să acoperiţi cu ea nici jumătate din prăjitură. Fiecare cubuleţ de prăjitură se înmoaie pe fiecare parte în glazură, apoi se tăvăleşte prin nucă. Iese extraordinar de bună în nucă măcinată – de-a noastră, neaoşă, dar sincer şi cu nucă de cocos e un deliciu. Cu răbdare, le însiropăm şi le acoperim pe toate, le lăsăm să se răcească şi le servim alături de un suc rece, sau de o limonadă cu mentă. E o prăjitură de efect, spornică şi delicioasă cu care veţi reuşi să cuceriţi toată familia sau musafirii. Poftă mare!

prajitura tavalita in nuca 16

7 comentarii

Din categoria RETETE CULINARE

Din reţetele copilăriei- Saramură de pui

Am fost în vara asta într-o excursie- pelerinaj la peştera Sfântului Andrei. O excursie de o jumatate de zi, am plecat dimineaţa devreme şi ne-am întors seara devreme. Întâmplarea a făcut să stau pe banchetă cu o doamnă în vârstă, care a copilărit în Oltenia şi care mi-a povestit aproape cu revoltă despre experienţele ei culinare pe meleaguri olteneşti la verii ei. În perioada aceea, imediat după război, sunt convinsă că oamenii erau foarte săraci. Când mi-a povestit însă de o nuntă la care a participat şi la care s-a servit doar o zeamă lungă de pasăre, pe care oltenii o sorbeau cu ciuşcă din farfurie, mi-am adus aminte zâmbind de saramura de pui de acasă, pe care întradevăr nu o întâlneşti în altă parte a ţării. Şi deşi am început vorbind despre excursie, o să vă povestesc de fapt acest minunat fel de mâncare pe care vă invit cu căldură să-l încercaţi într-o după-amiază caldă de vară, cu masa pusă la umbră în curte, cu mămăligă şi o cană aburindă cu vin de ţară (ideal ar fi zaibărul tatei, dar merge şi orice altceva aveţi la îndemână) . Vă asigur că nu o să regretaţi.

Reţeta e simplă şi cu atât mai gustoasă. Ai nevoie de un pui de ţară, sau de pulpe de pui dacă nu aveţi pe nimeni la ţară şi găsiţi puiul doar în comerţ. Câteva roşii potrivite, doi ardei graşi, câţiva ardei iuţi, usturoi, sare, cimbru, un pic de ulei, un pic de piper dacă vă place zeama mai condimentată şi niţeluş timp să pregătiţi un fel de mâncare după care familia dumneavoastră se va linge pe degete.

Spălaţi bine puiul, porţionaţi-l şi puneţi-l la prăjit pe flacără mică, în tigaie încinsă cu puţin ulei. Presăraţi sare şi lăsaţi carnea să se rumenească frumos pe toate părţile. Între timp curăţaţi usturoiul, zdrobiţi-l bine cu sare, puneţi-l într-o oală încăpătoare, adăugaţi apă peste el şi puneţi oala la îndemână pe aragaz. E nevoie de suficientă apă, pentru că saramura are nevoie de zeamă frumuşică, nu cum se fac la restaurant saramurile seci. Ardeii şi roşiile le puteţi coace pe o plită sau le puteţi toca cubuleţe şi folosi ca atare în saramură. Oricum veţi proceda, va ieşi delicioasă. Nu uitaţi de carne! Întoarceţi-o să se rumenească bine pe toate părţile. Nu îndepărtaţi pielea, e unul din elementele care dau savoare mâncării. Puteţi să nu o mâncaţi dacă ţineţi neapărat la siluetă. Când carnea s-a rumenit uniform, aruncaţi-o pur şi simplu să sfârâie în apa cu usturoi din oala gata pregătită. Puneţi oala pe foc, adăugaţi roşiile şi ardeii tocaţi cubulete (coapte sau nu), potriviţi de sare, piper, neapărat cimbru şi daţi câteva clocote, astfel încât gusturile şi aromele să se intrepătrundă şi să dea savoare saramurii. Nu-i nevoie să fiarbă prea mult dacă carnea este bine prăjită. Gustaţi, potriviţi de sare şi piper.  Dacă vă place mai usturoiat, puteţi lăsa usturoiul la sfârşit, să nu fiarbă odată cu celelalte ingrediente. Eu, fiind un om cu fiere sensibilă, prefer usturoiul opărit bine. Ardeiul iute îl adăugaţi în funcţie de preferinţe. Eu nu-l pun niciodată de la început în saramură, nici la cea de pui, nici la cea de peşte, pentru că nu toată lumea mănâncă iute. Îl coc şi-l las separat, fiecare fiind liber să-l folosească sau nu. La sfârşit, pentru decor, presăraţi puţin pătrunjel tocat mărunt. Sau frunzuliţe proaspete de cimbru că tot e vară şi aroma folosită e cea de cimbru.

Când aţi pus saramura la fiert, puneţi şi ceaunul de mămăligă, astfel încât, atunci când saramura e gata şi mămăliga să fie bună de răsturnat. Nu vă mai rămâne decât să aşezaţi frumos masa şi să-i chemaţi pe toţi cei dragi pe lângă ea. Eu mai adaug câte ceva când am pe masă mămăligă… câte o bucată de brânză veche de capră ascunsă bine în mămăliga fierbinte, să se înmoaie şi să-şi lase gustul, sau frecată cu un pic de unt, mămăligă şi smântână. Pentru desert, neapărat laptele pus la fiert în ceaunul din care tocmai aţi răsturnat mămăliga. Masa este gata şi credeţi-mă, veţi dori şi a doua porţie. Poftă mare!

P.S. Dacă vi se pare că felul de mâncare propus este prea greu cu puiul fript în tigaie, puteţi sacrifica ceva timp în plus, să faceţi focul sub grătar şi să pregătiţi saramura cu pui fript la grătar. Este cu atât mai bună!

P.P.S. La noi, la olteni, saramura nu se mănâncă cu lingura. Se soarbe din ardei românesc (iute) pârporit pe plită. Când eram copii, alegea mama o ceapă mare, o tăia în două şi ne făcea linguri de saramură din foi de ceapă. Niciodată nu ajungea o singură ceapă la o masă, că mai de fiecare dată când luai saramură, îţi venea să muşti şi din ceapă. Hai, gata acum, că v-am făcut destul să salivaţi şi eu prea am căzut în butoiul cu melancolii. Vă las să mâncaţi în voie şi să-mi povestiţi şi mie cum vi s-a părut saramura mea oltenească 🙂

phpThumb_generated_thumbnailjpg

 

13 comentarii

Din categoria RETETE CULINARE

Clătite cu bere

Fotografie-0439Că tot a fost sâmbătă şi am stat acasă înjurând ba vecini, ba politicieni, trebuia să fac şi ceva folositor, nu? Iniţiativa a luat-o fiu-meu care azi a avut numai idei năstruşnice. Dimineaţă mi-a cerut inele de ceapă pane după aceea s-a gândit el că ar merge nişte clătite, dar nu de oricare, ci cu bere. A găsit pe net o reţetă cu care mă bate la cap de câteva luni, ridicându-mi în slăvi proprietăţile berii în aluatul de clătite. Şi dacă tot a fost ziua experimentelor iar inelele de ceapă au ieşit demenţiale, am zis: de ce nu? Uite aşa am ajuns la clătitele de sâmbătă…

Aveţi nevoie de un ou, un vârf de cuţit de sare, un pahar de apă rece, 500 ml de bere blondă, 10 linguri bune de făină, câteva linguri de ulei, răbdare şi extrem de multă bunăvoinţă.

Se sparge oul într-un bol (coaja se aruncă). Se adaugă sarea şi cu un tel se amestecă până la omogenizare. Nu ştiu în ce ordine puneţi voi ingredientele la clătite, eu totdeauna adaug făina peste ou. Nu pun niciodată lichidele întâi din comoditate. Nu mai stau o grămadă de timp să vânez şi să sparg cocoloaşele de făină create. Deci, ou, sare, faina cât încape, apa, din nou făină, bere, făină şi tot aşa până se încorporează toate ingredientele. Nu vă speriaţi dacă vi se pare cam subţire aluatul. O să fie numai bun până la urmă. Se omogenizează bine, se acoperă bolul şi se uită la frigider vreo oră. Între timp vă găsiţi de lucru şi vă luatoi gândul de la clătite să nu salivaţi degeaba.

După o oră scoateţi aluatul de la frigider, amestecaţi din nou, puneţi tigaia pe foc şi le coaceţi ca pe orice alte clătite în tigaia în care presăraţi câte puţin ulei înainte de fiecare polonic de aluat. Puteţi folosi si unt dacă le vreţi mai fine, numai că untul din comert are cam multă apa şi riscaţi să se prindă clătitele.  Restul cred că vă este arhicunoscut. Le coaceţi pe rând, le puneţi una peste alta pe platou, să se frăgezească, până le terminaţi pe toate de copt. Trebuie răbdare că ies destul de multe. Le umpleţi cu ce vă pofteşte sufletul – de la dulceaţă la brânză cu mărar merge absolut orice. Ies ceva mai fine decât clătitele obişnuite şi nici nu pot fi lăsate pe foc ca celelalte. Personal îmi plac ceva mai rumenite, dar am avut plăcuta surpriză să constat că sunt foarte bune şi aşa. Moi şi fragede, îşi păstrează textura mult timp. Sunt cu adevărat un deliciu şi culmea, tot mirosul de bere dispare undeva pe parcurs, ca prin farmec. Fotografie-0441

Poftă mare!

7 comentarii

Din categoria RETETE CULINARE

Chec pufos

Fotografie-0409

A fost un weekend minunat, cu soare si căldură aşa cum nu credeam că o sa mai vină. Zilele acestea au fost o adevărată desfătare.  Şi pentru că a fost frumos, normal că scrisul a avut  de suferit. Parcă m-a chemat mai tare soarele de afară decât ecranul computerului. Oboseala îşi spune cuvântul…

Azi a fost totuşi duminică şi m-am gândit că nu ar fi bine să treacă fără să o sărbătorim un pic. De la cremă de zahăr ars am ajuns la un chec pufos şi marmorat. După cremă trebuia să aşteptăm prea mult până s-ar fi răcit s-o putem savura. Checul s-a topit cald pe jumătate 🙂 .

Hai să vă spun şi vouă reţeta, poate v-am făcut poftă şi vreţi să îl gustaţi pe viu, nu doar virtual.

Pentru 3 checuri mari aveţi nevoie de:

– 6 ouă

– 250 gr zahăr

– 6 linguri de apă rece

– 300 gr faină

– arome ( rom, vanilie, coaja de portocală, ce vă pofteşte inima )

– un praf de sare

– şase linguri de ulei

– 3 linguri de cacao.

Mai trebuie hartie de copt pentru tapetat tavile, putin ulei pentru uns, un picuţ de făină tot pentru tapetat şi bineînţeles zahăr pudră pentru aspect.

Hai să trecem la preparare. Nu e deloc greu, o să vedeţi.

Mai întâi separăm albusurile de gălbenuş. Uşurel, ca să nu riscăm să spargem gălbenuşul şi să ne scape în albuş. Albuşul în punem direct în vasul de la mixer sau într-un castron mai mare pentru că bezeaua se va umfla substanţial si nu vrem să riscăm să nu putem amesteca cum trebuie ingredientele.

Bucătarii profesionişti recomandă să ţinem ouăle la temperatura camerei, apoi să ne apucăm de preparat. Experienţa mea mi-a demonstrat că albuşul se bate mult mai bine dacă e folosit rece, la temperatura din frigider. Se adaugă un praf de sare peste albuş şi cu mixerul se bate până se obtine o bezea tare, care nu curge. Poate fi bătut şi cu telul, dar o să ia ceva mai mult timp şi cere să ai muşchi puternici la mâini, să nu te laşi după două trei încercări. Se adaugă apoi zahărul tot. Eu folosesc zahăr tos, chiar dacă toţi specialiştii recomandă zahărul pudră. Nu se întâmplă nimic rău dacă mai rămân cristale de zahăr în compozitie când introduci prăjitura la cuptor. În privinţa măsuratului iar am o ciudăţenie. Măsor zahărul şi făina cu acelaşi recipient. Am un pahar mare de pepsi pe care il pun 3/4 cu zahăr şi plin cu vârf cu făină.

Deci, punem zahărul tot şi ne intoarcem la bătut bezeaua, până revine la forma iniţială. Adică- ţeapănă. Trebuie să fie extrem de bine bătut albuşul, astfel încât compoziţia să nu se lase pe parcurs. O să vedeţi că operaţiunea aceasta vă ia mult mai puţin timp decât v-aţi fi gândit. Pe nesimţite albuşul va deveni atât de tare, că nu veţi mai putea mesteca decât cu greu în el. Acum se adaugă pe rând lingurile de apă rece şi aromele. Cu delicateţe, nu la grămadă. În timp ce mixerul merge in continuare şi amestecă cu hărnicie, puneţi câte puţină apă, până se termină cantitatea din reţetă şi zahărul nu se mai vede aşa tare în compoziţie. O să fie o spumă compactă, albă, mai tare şi mai pufoasă decât frişca bine bătută. O lăsăm puţin deoparte şi trecem la gălbenuşuri.

Cu o lingură de lemn omogenizăm bine cele şase gălgenuşuri şi adăugăm peste ele ca la maioneză cele şase linguri de ulei. Când sunt gata, avem o maioneză lichidă, destul de bine închegată, dar nu cât să stea pe salată ( dacă asta v-aţi inchipuit). Când sunt gata amestecate, gălbenuşurile astfel tratate se răstoarnă peste bezeaua care aşteaptă răbdătoare finalul. Mixerul a ieşit deja din pâine. Nu mai trebuie decât spălat şi pus la loc. Bezeaua se amestecă cu gălbenuşurile delicat, cu lingura de lemn sau cu o spatulă micuţă, de sus în joc, astfel încât compoziţia să nu-şi piardă din fermitate, să rămână pufoasă şi delicată ca un sărut din dragoste.

După ce gălbenuşurile sunt încorporate, vine rândul făinei. Se pune toată făina odată deasupra şi cu aceeaşi lingură, sau cu o furculiţă mai mare, repetăm dansul delicat de jos în sus, al amestecului final. La sfârşit făina va fi toată încorporată şi compoziţia îşi va păstra aspectul de bezea tare avut iniţial. După cum aţi observat nu am spus nimic de praf de copt. Dacă veţi respecta paşii aşa cum sunt expuşi mai sus, nu este nevoie de adjuvant pentru creştere şi coacere. Este un blat care creşte doar datorită măiestriei cu care aţi bătut bezeaua şi aţi amestecat restul ingredientelor.

Se pregătesc tăvile de chec. Se tapetează cu hârtie de copt care se unge cu puţin ulei peste care se presară la fel de puţină făină, doar căt să nu se prindă compoziţia de hârtie. Se aprinde cuptorul care se lasă la foc potrivit şi se toarnă chechurile în tăvi, la fel de delicat ca până acum. O parte din compoziţie se opreşte şi se amestecă cu cacao, de sus în jos… Se toarnă şi compoziţia cu cacao în tăvi şi cu o furculită, uşurel, marmorăm checurile. Adică, îmbinăm cum ne pricepem mai bine cele două culori.

Punem la cuptorul cald pentru cel mult 35-40 de minute, în funcţie de aragazul fiecăruia. Acum ne punem pe aşteptat. Bine, între timp puteţi spăla vasele şi curăţa masa, ca să nu aveţi impresia că aşteptarea e prea lungă. După 20 de minute, tăvile se pot întoarce, dacă cuptorul nu coace uniform. În nici un caz nu deschidem uşa cuptorului înainte. Putem să nu deschidem decât în momentul în care checurile sunt coapte. O să vă daţi seama usor când sunt gata. Au crescut, s-au făcut dolofane, au prins o culoare arămie şi s-au desprins uşurel de pe margine. Atunci sunt numai bune de scos din cuptor. Puteţi folosi şi vechiul truc cu scobitoarea. Dacă nu se prinde nimic de scobitoare, înseamnă ca sunt bune de scos din cuptor.

Le scoateţi frumuşel cu tot cu hârtia de copt din tăvi (face minuni această hârtie de copt), o desfaceţi usor şi dezveliţi în toată splendoarea checurile aromate si pufoase. Le asezati pe platou şi le pudraţi din belşug cu zahăr pudră cu vanilie, sau simplu, după cum vă vine. Acum sunt numai bune de savurat. Dacă aveţi răbdare un sfert de oră să se intoarcă de la moară cum zicea bunica mea, puteţi să vă delectaţi cu cel mai pufos şi delicat pandişpan mâncat vreodată. Rămân pufoase mult timp, deşi vă asigur că nu vor rezista atâta în casă. Sunt excelente de servit reci, cu o cană de cafea alături, sau calde pur şi simplu doar pentru plăcerea de a savura ceva dulce.

Pofta mare!Fotografie-0407

 

4 comentarii

Din categoria RETETE CULINARE

Dovlecei umpluti la cuptor

O sa va imparsasesc acum o reteta de dovlecei umpluti la cuptor, cu compozitie de vara, numai buna de savurat la mesele in familie.

Avem nevoie de :

– 4 dovlecei potriviti, nu din aceia micuti, pentru ca nu se pot umple si oricum nu au nici un gust

– 250 gr de branza rasa- telemea de vaca sau oi, nu foarte sarata

– 3 oua

– 3 linguri sanatoase de smantana

– marar cat incape

– 250 gr de kaiser- sau orice alt preparat preferati-

– 2 linguri ulei de masline

– 15o gr cascaval ras

-piper dupa gust

– 4 rosii pentru decor si gata, va lasa sa va apucati de pregatit mancarea.

 

Dovleceii se spala bine si se curata de pielita afectata de lovituri sau bube. Nu se curata toata pielita, pentru ca raman mai aspectosi si in acelasi timp sunt mai gustosi cu ea. Se taie pe lung in doua bucati si fiecare bucata se scobeste, astfel incat sa obtineti 8 barcute ce se vor umple cu delicioasa compozitie. Se aseaza una langa cealalta in tava aragazului unsa cu ulei de masline, sau orice alt ulei folositi.

Nu aruncati miezul scos din dovlecei!! e necesar.

Intr-un bol incapator se amesteca miezul de dovlecel tocat marunt cu branza rasa, smantana, mararul tocat marunt, kaiserul fasii si ouale. Se amesteca bine, se presara piper proaspat macinat si cu compozitia astfel obtinuta se umplu bine barcutele de dovlecei.

Deasupra fiecare barcuta se acopera cu felii rotunde de rosii si cascaval ras din belsug. Se adauga o cana sanatoasa de apa si se baga tava la cuptor pana se patrund dovleceii. In functie de cuptor, operatiunea poate dura mai mult sau mai putin. Din cand in cand se deschide cuptorul si cu zeama ramasa in tava se stropesc dovleceii. O sa se rumeneasca frumos si vor fi extrem de gustosi si usori, ideali pentru zilele calduroase, daca nu va supara cuptorul incins, bineinteles.

Pofta mare si sanatate multa!

 

 

Un comentariu

Din categoria RETETE CULINARE

Salata bulgareasca cu vinete

Eiii, pentru ca au inceput sa apara vinetele pe taraba si este exact sezonul cand merge pus gratarul, vreau sa va impartasesc reteta unei salate care mie mi-a incantat copilaria si pe care o s-o am aproape de suflet, atata timp cat ma va tine Dumnezeu. Este o reteta pe care unchii mei din Bulgaria o faceau de fiecare data cand veneau vara in concediu la noi.

Aveti nevoie de:

– 1 kg de vinete din acelea stralucitoare si pufoase

– 5 rosii potrivite

– 2 ardei capia rosu- sau gras, daca nu aveti capia

– 1 ardei iuti- din aceea de la care iti amorteste limba

– o ceapa potrivita- nici prea mica, dar nici mare

– 150 ml de ulei

– sare dupa gust

Toate legumele se pun pe gratar, la copt. Este bine sa se coaca pe jar puternic, pentru ca asa vinetele raman albe si pufoase in interior si nu capata gustul acela amarui pe care il capata vinetele coapte in cuptor sau la foc prea mic.

Se coc bine, pe toate partile, fara sa se arda si se arunca intr-un vas cu apa rece, imediat ce s-au luat de pe foc. Se curata bine toate legumele de pielitele arse si se toaca marunt ca pentru salata de vinete cu maioneza.Dupa ce s-au racit se pun toate intr-un bol incapator, se adauga sarea si se freaca pana se incorporeaza tot uleiul si compozitia devine cremoasa. La sfarsit se adauga ceapa tocata marunt, marunt si se amesteca bine pentru ultima data. Se mai gusta de sare si salata este gata.

Iese o salata aspectuasa si picanta, numai buna de servit cu paine proaspata si o bere rece alaturi.

Pofta mare!!

Scrie un comentariu

Din categoria RETETE CULINARE

Prajitura cu fructe

A venit in sfarsit si sezonul fructelor!!

Am de mult in gand sa fac o prajitura cu caise, insa abia alaltaieri, ca tot a fost sarbatoare, am reusit. A iesit extrem de buna si de parfumata.

Hai sa va sun si voua reteta

– 5 oua mari

– o cana cu zahar(o cana mare, de lapte-presupun ca are 330 g)

– o cana si 3/4  de faina- masurata cu acelasi recipient ca si zaharul

– 5 linguri de lapte

– 5 linguri de ulei

– zahar vanilat

– 300 gr cirese

– 1/2 kg de caise

– 3 linguri de gris

– un plic de praf de copt

– zahar pudra vanilat pentru pudrat prajitura

2 linguri de faina si 2 de ulei pentru tapetat tava

Intr-un bol incapator se pun ouale intregi-fara coaja, sa nu intelegeti gresit- cu zaharul si se freaca pana compozitia devine o spuma groasa si se deschide la culoare. Eu folosesc mixerul, dar se poate freca si cu telul, numai ca e un picut mai greu si mai indelungat procesul.

Cand compozitia s-a albit si nu mai este lichida, se adauga pe rand cele 5 linguri de lapte si cele 5 de ulei, amestecand continuu. Nu este voie sa va opriti din frecat, pentru ca exista riscul sa se lase compozitia . Se bate in continuare pana se incorporeaza toate ingredientele. Se adauga zaharul vanilat si praful de copt , fara sa ne oprin din amestecat. Multe gospodine amesteca praful de copt cu faina. Eu prefer sa il pun inainte, pentru ca am senzatia ca se incorporeaza mai bine. Puteti sa-l puneti cand credeti de cuviinta.

Cand toate ingredientele sunt omogenizate, se adauga faina cernuta si se amesteca rasturnandu-se de sus in jos, pana se incorporeaza si ea. O sa rezulte o compozitie usoara, care curge- aproximativ ca cea pentru checuri.

Se tapeteaza o tava cu ulei si faina. Puteti folosi hartie de copt, e mai usor de scos din tava si nici nu se parleste prajitura pe fundul tavii daca aveti un cuptor nu prea performant, asa cum am eu.

Se toarna compozitia in tava, se uniformizeaza iar deasupra se pun aproximativ uniform intai ciresele pe care le-am desfacut in prealabil si le-am scos samburii. Deasupra se presara grisul si se adauga caisele desfacute in doua, cu miezul in sus. In fiecare caus de caisa, se presara zahar pudra vanilat si se adauga la cuptorul incalzit aproximativ 40 de minute, la foc mic initial, apoi la foc potrivit. Acum e greu sa va spun cat sa tineti prajitura in cuptorul dumneavoastra, pentru ca nu toate cuptoarele coc la fel. Al meu parleste foarte tare orice indraznesc sa-i bag in gura, asa ca trebuie sa dau focul mic totdeauna si sa prelungesc timpul de coacere al preparatelor.E bine ca 20 de minute sa nu deschideti cuptorul, apoi puteti intoarce tava, daca cuptorul nu coace uniform. Se incearca cu scobitoarea, atunci cand ea iese curata din compozitie, prajitura este coapta. Daca s-a rumenit deasupra si in interior este inca moale, puteti s-o acoperiti cu o hartie de copt si s-o mai  lasati la foc mic, pana este bine coapta.

Se scoate din cuptor si se pudreaza cu zahar pudra vanilat.

Noi nu am rezistat si am taiat-o dupa o jumatate de ora, chiar daca ardea inca cand am pus-o pe farfurie. Este mult mai buna rece, insa. Fructele isi lasa siropul si partea de jos se insiropeaza singura.

Sper sa vaplaca atat cat ne place noua.

Pofta buna

 

 

Scrie un comentariu

Din categoria RETETE CULINARE

Ghiveci mai altfel

Mi-am cumparat azi un vas de lut. Demult imi doream sa am un vas in care sa-mi pot face mancarurile ce-mi aduc aminte de copilarie. Nu am reusit pana acum, nu mi-am permis. Azi, cand am fost la piata, am gasit o femeie ce vindea ceramica. L-am luat ieftin, doar 20 de lei un vas de 3-4 kg capacitate.

Si daca tot am luat vasul, trebuie sa iau ceva de gatit in el, nu? Asa ca m-am pus pe treaba si am luat

– un dovlecel marisor

– 4 cartofi noi din aceia crescuti bine

– 1 kg de mazare proaspata, pe care m-am chinuit acasa si l-am curatat

– 2 cepe potrivite

– 1 kg de ciuperci

– o mana de marar

– o capatana de usturoi

– 3 rosii

– si un pui maruntel, din acela fraged si gustos .

Ceapa, cartofii, ciupercile, dovlecelul si mazarea le-am curatat si le-am spalat pe rand pe fiecare . Am spalat puiul si l-am portionat. Usturoiul l-am curatat de coaja si cam atat.

Am ajuns acasa, am spalat vasul bine, am pus pe fundul lui o lingura de ulei si am adaugat ceapa facuta solzisori, cartofii cubulete marisoare, ciupercile felii, rosiile bucati, la fel si dovlecelul pe care nu l-am curatat decat partial de coaja, grauntii intregi de usturoi si  un pumn generos de mazare. Am sarat, am piperat si am amestecat astfel incat sa nu ramana legumele straturi ci sa se amestece, dand astfel mancarii o aroma si un gust aparte. Deasupra am pus bucatile de carne de pui presarate cu sare, am mai presarat deasupra 2 linguri de ulei, o ceasca de apa si am dat la cuptor aproximativ 45 de minute. Este gata atunci cand cartofii sunt moi si carnea rumenita. Am presarat deasupra marar proaspat tocat marunt si am acoperit pentru inca un sfert de ora, sa devina suculenta si aromele sa se intrepatrunda. A fost un deliciul, nu va puteti inchipui cum miroase si acum in bucataria mea.mmmm

Pofta mare si sa fiti sanatosi!

Scrie un comentariu

Din categoria RETETE CULINARE

Stufat de miel

Da, stiu ca a trecut Pastele si stiu ca eu nu am mai mancat carne de miel de aproape 10 ani. Nu conteaza, vreau sa va invit acum la o mancare ce mi-e imi placea foarte mult.

Pentru 6 portii de stufat avem nevoie de :

– 1,5 kg carne de miel cu os- coaste, sir, cioanele.

– multa ceapa verde- aproximativ 6 legaturi bune. Ceapa trebuie sa fie proaspata, cu frunzele fragede, nu trecuta sau manita.

– 3-4 legatur de usturoi verde, ales dupa aceleasi principii ca si ceapa.

– 4 linguri pline de bulion de rosii, sau 5 rosii sanatoase

– o legatura mare de marar

– sare dupa gust

– 2 linguri de ulei de masline

– ulei  de floarea soarelui sau de porumb pentru prajit carnea de miel.

Ceapa si usturoiul se curata si se spala bine, sa nu scape cumva vreu fir de nisip care sa strice gustul mancarii. Se toaca ca din barda,  bucati de aproximativ 3 cm lungime, atat tulpina cat si frunzele legumelor. Se pun la calit intr-o cratica incapatoare, in care s-au incins 2 linguri de ulei de masline. Se adauga sare si se mesteca pana cand incep sa se inmoaie legumele si sa-si lase apa. Se pune capacul si se lasa sa fiarba in suc propriu, la foc inabusit pana ne facem noi treaba in continuare. Se amesteca din cand in cand, sa nu se prinda de fundul vasului si sa capete astfel gust amar.

Carnea de miel se portioneaza si se spala bine, sa nu ramana cumva pe ea fire de lana sau alte impuritati. Se lasa sa se scurga si  pune la prajit in ulei incins, pana se rumeneste la suprafata. Se intoarce pe toate partile avand grija sa nu se arda si sa nu se prinda de  tigaie.

Cand carnea este rumenita frumos, se scoate din tigaie si se adauga peste legumele care fierb constiincioase in cratita de alaturi. Se mai fierb impreuna, la foc micut, aproximativ 15 minute, astfel incat ceapa si usturoiul sa se inmoaie si sa se patrunda astfel carnea de miel. Cand sucul lasat de legume a scazut binisor, se adauga bulionul indoit cu un pic de apa, sau rosiile taiate cubulete. Se mai lasa la fiert, cam 7 minute, sa se patrunda astfel si rosiile si se gusta mancarea pentru a nu risca s-o serviti la masa nesarata. In final, mancarica trebuie sa fie suficient de scazuta, dar sa aiba si sos suficient pentru o mancare suculenta. Se opreste focul si se amesteca in mancare  mararul tocat marunt. Se serveste calda, cu paine proaspata, facuta in casa, sau cu mamaliga olteneasca, fierbinte.

De cand nu mai mananc carne de miel o inlocuiesc in aceasta mancare cu ciocanele de pui. Iese la fel de delicioasa, fara aroma specifica carnii de miel.

Pofta mare!!

Scrie un comentariu

Din categoria RETETE CULINARE

Ciorba de perisoare

Tanjesc demult dupa o ciorba de perisoare, ca la mama acasa. Duminica asta mi-am luat inima in dinti si am facut. Vreau sa va impartasesc si voua reteta.

Pentru ciorba avem nevoie de:

– 1 morcov mare

– 2 cepe potrivite

– 1 pastranac

– o jumatate de radacina de telina

– 2 cartofi

– 4 oua

– 1 kg de carne tocata

– sare, piper, cimbru

– o legatura de leustean

– o cana de zeama de varza- aprox 300 ml

– 3-4 rosii, sau 4 linguri de bulion, preferabil facut in casa

Se curata legumele si se spala bine.

Se toata toate marunt, 1  ceapa cubulete, morcovul, pastranacul, telina si cartofii date pe razatoarea mare.

Se pun la fiert intr-o oala cu 3 litri de apa si putina sare. Se aduna spuma de cate ori este nevoie.

Separat carnea tocata se amesteca cu ceapa ramasa, tocata marunt, 2 oua, sare, piper, cimbru dupa gust.

Se pune deoparte acest amestec, iar in oala in care fierb legumele se adauga rosiile taiate cubulete si zeama de varza. Am vazut ca multi recomanda ca zeama de varza sa fie fiarta in alt vas in prealabil. La mine in casa, in Oltenia, niciodata nu procedam asa. Varza se mureaza cu multa zeama, care odata cu fermentarea si acrirea ei, se limpezeste. Se trage zeama de varza din putina, ca si vinul, pe cep. Este limpede si parfumata si nu necesita fierbere inainte de a fi pusa in oala. Dincontra.

Cand zeama astfel obtinuta incepe sa fiarba, se adauga perisoarele. Cu mana umeda se formeaza bilute cam de 3-4 cm in diametru, care se adauga pe rand in ciorba clocotinda. Daca intre timp zeama inceteaza din fiert, va opriti cu pusul perisoarelor pana incepe sa clocoteasca din nou. Se pun toate perisoarele in ciorba si se lasa la foc domol, sa fiarba carnea, aproximativ o jumatate de ora.  Totdeauna se gusta mancarea inainte de a o trage la o parte de pe foc. Daca mai necesita sare, sau zeama de varza, mai adaugati si mai lasati sa dea cateva clocote. Cand perisoarele se ridica la suprafata inseamna ca ciorba este gata. Se opreste focul si se bate oala cu 2 oua batute usor si amestecate cu cateva linguri de zeama, sa nu se formeze bucati prea mari, ci sa se imprastie zdrente de ou uniform in toata oala. La sfarsit se adauga leustean tocat marunt. Se serveste fierbinte, eventual cu 2 linguri sanatoase de smantana in bol si un ardei iute langa.

Pofta mare!!

Scrie un comentariu

Din categoria RETETE CULINARE

Sarmale oltenesti

O sa-mi cer scuze ca am parasit atata timp blogul asta.. Am avut o perioada f grea, o perioada ce mi-as dori sa se termine ieri. In fine…

Pentru sarmale avem nevoie de:

– 1 kg ce carne de porc, fara prea multa grasime

– 5 cepe mari

– o mana de orez

-cimbru, piper, sare, o foaie de dafin, boia de ardei iute (sau dulce, dupa gust)

– 2 oua

– 200 g bulion de rosii

– o varza acra, cu foi subtiri, potrivita ca marime.

Carnea se toaca prin sita mare, sau marunt cu cutitul, daca aveti rabdare. Ceapa se curata si se toaca marunt, apoi se distuie cu o lingura de ulei si sare pana devine sticloasa, fara sa se prajeasca. Dupa ce se opreste focul se adauga peste ea boiaua de ardei. Dupa ce s-a racorit se amesteca cu carnea tocata, mana de orez spalata, sare, piper si cimbru dupa gust. Se adauga ouale si se amesteca bine. Varza se spala si foile se desfac una cate una, usor sa nu se rupa. Se clatesc din cateva ape, daca varza este prea acra. Se scurg, se portioneaza foile si se impaturesc sarmalele . Se intinge faia de varza si se aseaza pe ea compozitia de carne tocata, de marimea unui  ou de gaina. Se ruleaza pana aproape de jumatatea foii, apoi se aduna marginile laterale catre mijloc si se ruleaza in continuare pana la capat. Trebuie sa fie bine impaturite, sa nu se verse in timpul fierberii. Varza ramasa se toaca marunt.

Intr-o oala cu fundul gros, de 4-5 kg se aseaza pe rand prima data varza tocata, cat sa acopere fundul oalei, apoi sarmale, din nou varza tocata, 2 lg de bulion, din nou sarmale. Se continua asa pana se aseaza in oala toate sarmalele. Din loc in loc varza tocata se impaneaza cu cate o bucata de slanina afumata cu soric. Ultimul strat trebuie sa fie de varza tocata. Se adauga apa si se fierb la foc domol, 3-4 ore, pana cand varza este moale si poate fi taiata usor cu furculita. Pe marginea oalei se indeasa crengute de cimbru si cand sarmalele mai au cam 30 de minute de fiert, se presara  foaia de dafin maruntita, sa-si lase aroma,  fara sa se amestece prea tare cu restul aromelor din oala. Se adauga apa de cate ori este nevoie pe timpul fierberii, sa nu scada prea mult, deoarece varza se poate prinde de fundul oalei si se afuma, dand astfel sarmalelor un gust neplacut.Se gusta zeama, iar daca mai are nevoie se adauga putina zeama de varza.  Nu trebuie sa scada foarte mult apa, sarmalele sunt mai savuroase servite cu putina zeama si varza tocata alaturi. Se servesc fierbinti cu mamaliguta calda si ardei iute. Sau cu paine proaspat scoasa din cuptor.

Pofta mare!

Scrie un comentariu

Din categoria RETETE CULINARE

varza cu taietei

O sa scriu astazi o reteta invatata de la mama iubitului meu, ca sa pastrez oarecum echilibrul…

E o reteta simpla si gustoasa, indiferent daca este facuta de dulce sau de post

Aveti nevoie de:

-o varza potrivita-acra sau proaspata

– 200 g taietei de casa-merg si taietei din comert, daca nu aveti timp sa faceti in casa

-3 linguri de bulion, sau 5-6 rosii

– 200 ml de ulei-sau 3 linguri de untura daca nu vreti de post

– 2 foi de dafin, cimblu, piper, sare dupa gust-daca este cazul,

– o lingurita boia de ardei-dulce sau iute, dupa gust

Daca varza este acra nu se adauga sare.  Daca este dulce, pe langa sare se adauga putina sare de lamaie, sa prinda un pic de gust

 

Pentru taieteii de casa aveti nevoie de:

– 2 oua

– 2 gaoci de ou cu apa

– un varf de cutit de sare

– faina cat cuprinda sa iasa un aluat ca de paine, doar putin mai tare.

Se framanta bine ouale cu apa sarea si faina, apoi pe planseta f bine infainata se pune cate o bucata de aluat de marimea unui mar mic, ce se intinde cu sucitorul pana devine stravezie. Daca incepe sa se lipeasca de masa de lucru sau sucitor, adaugati faina. Nu strica taieteii. Foaia astfel obtinuta se intinde pe o suprafata plana, pe un servet sau hartie, la uscat. Cand se simte uscata la pipait, se intoarce pe partea cealalata. Se procedeaza la fel pana se termina aluatul.

Cand foaia nu se mai lipeste de mana si e suficient de zvantata, se ruleaza si se taie fasii subtiri pe latime. Se aerisesc bine taieteii obtinuti si se lasa pe o suprafata uscata si calduta sa se usuce. Nu trebuie sa stea lipiti unul de altul pentru ca se lipesc si nu mai fierb dupa aceea .Mie imi place sa fac vara taietei, pentru ca pot sa-i usuc la soare si toata operatiunea dureaza extrem de putin, dar se pot face la fel de bine oricand, in bucataria incalzita si fara umezeala. Nu este nevoie sa se usuce de tot cand ii puneti la fiert, e suficient sa nu se mai lipeasca intre ei.

Varza se toaca fideluta, iar daca este proaspata se freaca cu putina sare gunjoasa. Recomand folosirea sarii grunjoase pentru gatit, deoarece e mai naturala, nu este recristalizata si nici nu contine ferocianura de potasiu (E536 – ferocianura de potasiu), cianura folosita de producatori pentru a evita umezirea si lipirea sarii.

Intr-o cratita incapatoare se pune uleiul la incins si se adauga bulionul amestecand continuu 1-2 min, sa se rumeneasca un pic.  Se adauga varza tocata si se mesteca in continuare, sa nu se prinda de fund, pana sticleste ca ceapa rumenita. Nu punem ceapa in varza, pentru ca va iesi o mancare mult prea grea si foarte daunatoare pentru sanatate. Cand s-au amestecat bine toate ingredientele se adauga apa suficienta cat sa cuprinda toata compozitia. Se lasa la fiert la foc potrivit pana scade apa. Gustati varza si daca nu este suficient de fiarta, mai adaugati apa, pana se patrunde bine. Varza cu foaia groasa ce se gaseste acum pe piata fierbe f greu. Atentie, varza trebuie sa fie scazuta bine atunci cand o servim, asa cum este varza calita. Trebuie mestecat foarte des in timp ce scade apa, sa nu se prinda de fundul vasului deoarece atunci capata un miros si un gust destul de rele.

In timp ce fierbe varza se adauga  boiau  de ardei, piper macinat, cimbru si foile de dafin. Daca varza este noua, se adauga si sarea de lamaie dizolvata in putina apa. Boiaua de ardei nu se pune odata cu bulionul , deoarece prajita capata un gust amarui si schimba gustul mancarii.

Cand considerati ca varza nu mai are mai mult de 15-20 min pana e gata, puneti taieteii la fiert in 1.5 l de apa cu sare. Se pune intai apa la fiert, cu un varf de lingura de sare si abia dupa ce apa da in clocot se adauga taieteii. Se mesteca in ei pana incep sa clocoteasca din nou, sa nu se prinda unul de altul si astfel sa ramana cruzi la mijloc. Daca aveti taietei facuti in casa, se fierb 10-12 minute, pentru ca se patrund mai greu. Daca sunt taietei cumparati, este suficient timpul inscris pe punguta.

Cand varza este gata se opreste focul, se strecoara taieteii si se amesteca cat sunt inca fierbinti. Se serveste ca atare, sau ca si garnitura pentru snitel de porc, sau de pui. Daca nu vreti o mancare de post, apa care se adauga in varza pana se fierbe, poate fi inlocuita cu supa de pui, iese  mai savuroasa.

Este o mancare care nu necesita o mare indemanare, se face usor si relativ repede. Este gata in aproximativ 45 de minute de cand te-ai apucat sa toci varza.

Puteti pune peste varza taietei doar cat pentru portia curenta din farfurie. Mie imi place insa sa amestec toate ingredientele la finalul mancarii si s-o las peste noapte la frigider. Astfel gusturile se intrepatrund si mancarea este mult mai buna a doua zi.

Potfa mare!!

Scrie un comentariu

Din categoria RETETE CULINARE

Ciorba de raci ca la bunica mea, la Grindeni-

O sa-mi fie oarecum greu sa reproduc cu fidelitate reteta acestei ciorbe oltenesti… A trecut mult timp de cand am plecat de acasa si bunica- Dumnezeu s-o ierte, a plecat dintre noi. Tin minte insa aroma si gustul deosebit al acestei ciorbite de post. Totdeauna cand venea la noi o puneam s-o faca.
La noi, la olteni se cultiva niste ardei pe care nu i-am mai gasit in nici o alta parte din tara. Se numesc ardei romanesti, au aspect de ardei gras, sunt ciupitori si cand sunt copti-rosii-se insira pe sfoara si se usuca, pastrandu-se astfel pentru macarile delicioase ale iernii. Se gatesc cu ei si ardei umpluti cu carne-raci cu carne-si ciorba si mancarica scazuta de post.

Avem nevoie de 1.5-2 l de zeama de varza-nelipsita din ciorbele iernii oltenesti

-1 morcov

-1 pastranac

-200g faina

-4-5 linguri de malai

-piper

-3-4 fire de praz, din acela copt, cu capat alb ce pocneste in dinti

– 5-6 linguri de bulion

-sare dupa gust

– cateva linguri de ulei

– leustean-verde sau uscat daca este iarna

-10-15 ardei romanesti, in functie de cat sunt de mari

Se incepe prin a curata ardeii de cozi si seminte. Se curata mai bine cand sunt un pic umezi, astfel nu se sparg. E bine sa purtati manusi daca folositi ardei oltenesti, altfel o sa va usture mainile. Se curata bine ardeiul de seminte si vinisoarele iuti si se spala in cateva ape. Puteti folosi si ardei gras, daca nu gasiti ardei romanesc. Insa sunt de preferat ardeii uscati.

Intre timp, zeama de varza se pune la fiert intr-o oala suficient de incapatoare, sa aiba loc ardeii toti si zeama in care trebuie sa pluteasca. Dupa ce da cateva clocote si ii piere spuma, apoi se adauga morcovul si pastranacul tocate marunt si se lasa sa fiarba la foc domol.

Prazul se toaca marunt si se caleste in cateva linguri de ulei, pana se inmoaie bine. Se adauga bulionul si se amesteca in continuare . Cateva linguri de praz astfel distuit se adauga in oala cu celelalte ingrediente, in ce a ramas se ploua faina si malaiul, amestecand bine sa nu se faca cocoloase. Se adauga cateva linguri de apa si se tine compozitia pe foc, pana se ingroasa si la sfarsit se adauga piper macinat-optional.

Cu compozitia astfel preparata, se umplu ardeii spalati in prealabil. Se unge bine cu faina capatul deschis al ardeiului sa nu se goleasca in timpul fiertului, iar la varful ardeiului se face o crestatura, sa nu se umfle sa dea umplutura  afara. Se pun pe rand in oala clocotinda si se fierb la foc domol aproximativ 45 minute. Daca scade prea tare zeama, se adauga apa. Dupa ce s-a oprit focul se adauga leusteanul tocat marunt.

Se serveste cu paine calda sau malai coapte in test(sau la cuptorul modern, daca nu aveti test). O sa revin cu reteta de malai data viitoare.

Pofta mare

9 comentarii

Din categoria RETETE CULINARE