Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au ştiut să-ţi spună,
În care n-au putut să-ţi dea
Atât cât ar fi vrut,
Atâta – cât poate doru-ţi le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe…
Iubeşte-mi mâinile
Şi ochii
Şi iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ţi
Şi prea curând se duc de tot…
Dezleagă-mi sufletul de vina
Că în curând n-am să-ţi mai pot
Aduce-n mâini
Şi-n ochi
Durutul,
Târziul zâmbet de lumină…
Elena Farago
Ma bucur ca am regasit aceste versuri, cu toate ca au un inteles muuult mai profund decat atunci cand eram obsedata de ele, in liceu!
ApreciazăApreciază
🙂 Iar eu ma bucur ca am putut sa-ti fac o mica placere 🙂
ApreciazăApreciază
Cat de frumoasa este poezia, superba chiar! Trebuie sa recunosc faptul ca in ignoranta mea singura poezie cunoscuta mie de Elena Frago este Gandacelul. Asa ca acum m-ai facut extrem de curioasa.
ApreciazăApreciază
Da, merita citita Elena Farago. Are poezii minunate si sensibile.
ApreciazăApreciază
Datorita tie acum stiu si eu si-ti multumesc! :*
ApreciazăApreciază
Pentru putin! 🙂
ApreciazăApreciază
Cat de frumos!
ApreciazăApreciază
Nu-i asa?
ApreciazăApreciază
Asa-i!
ApreciazăApreciază