ca piatra de moară.
Mă clatin, genunchii îmi tremură,
pasu-mi e şovăitor.
Broboane mari de sudoare se adună
pe frunte
şi cad grele ca picurii ploii în ţărâna.
Aceasta îi soarbe însetată şi buzele-i crapă
de dor.
Sunt sărate ca lacrimile.
Oamenii trec pe lângă mine grăbiţi
şi mă rănesc nepăsători.
Le încurc paşii cu inima mea
mare.
Hei, doamnă, nu vezi pe unde calci!?
Ce dacă e aşa, uriaşă, crezi că nu-o doare
pasul tău
plin de ură?
Pardon, domnule, fie-ţi milă, n-o lovi,
că nu ştii cât suferă!
Ce-ai, cucoană?
Treci printre noi cu inima ta uriaşă
şi-ai vrea ca noi să avem grijă de ea?
Du-o la ospiciu, nu are ce căuta
printre noi,
oamenii normali!
E un monstru,
un defect genetic,
vrei să ne molipsim de
boala ei?
Noi suntem ocupaţi, nu avem
timp şi nici chef
să menajăm ciudaţi ca tine.
Fugi din calea noastră!
Pun privirea în pământ
şi-mi strâng
lacrimile-n palmă.
Mă strecor încet
pe lângă ziduri,
pe alei întunecate.
Cândva îmi agăţam privirea de cer
şi-ntindeam aripile a zbor.
Aveam un vis
ce-mi uşura povara.
Acum, visul meu a murit.
Îmi adun lacrimile-n căuşul palmei şi
pun privirea în pământ.
Oamenilor nu le plac defectele.
Eu nu mai văd cerul iar el
se-ntunecă de lipsa mea.
Off…. nu ai ce comenta după ce citeşti asta…
Să ai o zi cu soare, Lucia!
ApreciazăApreciază
Mulţumesc, draga mea! O zi minunată şi ţie!
ApreciazăApreciază
Fă-ți din inimă un scut maaare. Întărește-o. Te va proteja.
ApreciazăApreciază
Am tot construit scuturi, apoi le-am tot dărâmat. Aşa-i viaţa.
ApreciazăApreciază
o zi minunată iți doresc
ApreciazăApreciază
Mulţumesc! O zi însorită vă doresc şi eu!
ApreciazăApreciază
Reblogged this on nicichiarasa and commented:
„Eu nu mai văd cerul iar el
se-ntunecă de lipsa mea.”
ApreciazăApreciază
Frumoase versuri! Gânduri izvorâte din inimă…. O inimă atât de simţitoare.
Numai bine şi zile însorite, dragă Lucia! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, Alex! 🙂 Numai bine şi ţie!
ApreciazăApreciază