Fulguieli de miercuri

Ca de obicei, când nu-i de vorbit ci de tăcut, pe mine mă apucă aşa o poftă de povestit, că nu mă pot abţine şi trebuie să vă spun ce-mi trece prin cap! De obicei nimicuri, dar na, sunt nimicuri importante pentru mine.

Mă trezesc dimineaţă ceva mai odihnită (în sensul că azinoapte chiar am reuşit să doarm vreo patru ore, spre deosebire de nopţile trecute când abia am închis ochii vreo două ore cu indulgenţă). Privesc pe geam. Trist, cenuşiu, ud. Burniţează de câteva zile şi Bucureştiul e împuţit la propriu. Căţelul meu e prin mâzga de afară. Va trebui să-l spăl pe lăbuţe când se întoarce, ca de obicei.  Mă duc în bucătărie să pun de-o cafea.

Umplu ibricul, aprind flacăra, las apa la fiert. Mă gândesc la primăvară şi la o cafea turcească pe terasă la Ada Kaleh. Ce bună ar fi acum o ceşcuţă micuţă cu lichidul acela cremos şi aromat copt pe pat de nisip în ibric de aramă. Îmi arunc privirea pe geam. Parcă văd câţiva fulgi. Poate se îndură să ningă, să mai acopere mâcar pentru câteva zile mizeria din jur. Aici doar aşa dispare cenuşa şi smogul. Trotuarele Bucureştiului îmi aduc aminte de zgura de pe lângă banda transportoare de la termocentrala tinereţii mele. Trist.

Revine fericită, Kara. S-a distrat niţel afară, e timpul pentru ceva bun. O duc la baie şi dau s-o urc cu mari eforturi în cadă. Nu vrea, o împing. Degeaba. Încerc s-o ridic. Se opune cu toate cele 35 de kg ale ei. Chem ajutoare. Acceptă într-un final să-mi dea lăbuţele la spălat pe rând. Sare, se scutură, mă udă toată. Am obosit deja şi nici nu m-am trezit bine.

Alerg înapoi în bucătărie şi pun cafeaua în apa fierbinte. Casa se umple de aroma delicioasă, înviorantă. Îmi lasă gura apă. Torn în ceaşcă şi mă vâr înapoi sub pilotă. Afară ninge de-a binelea. Păcat că e prea cald şi fulgii se topesc imediat. Mi s-a făcut din nou somn. Pot să nu mă duc la lucru azi să dorm? Întrebarea e retorică, normal.

Intru pe facebook şi găsesc la o doamnă chinuită de aceeaşi problema, o poză edificatoare. Mi-aduc aminte de tinereţe şi de băiatul meu micuţ cu insomnii.

• Mamiiii, nu pot să adorm.

• De ce, puiule?

• Nu pot. Nu vine somnul.

• Închide ochii şi gândeşte-te la ceva frumos.

• I-am închis. Nu vine.

• Ce să-ţi fac eu, scumpule? Numără şi tu oi.

……

• Mami, tot nu pot adormi!

• De ce, scumpule? Ai numărat oi?

• Am numărat.

• Şi tot nu vrea să vină somnul?

• Nu vrea.

• Mai numără.

Copilul începea să plângă.

• Nu mai pot să număr, mami!

• De ce, puiule? Sunt prea multe?

• Nuuuu… dar când ajung pe la 200 încep să danseze şi să sară gardul şi pierd şirul!

De-aia fuge somnul, că pierdem şirul numărătorii.

Hai să aveţi o zi de miercuri cu spor şi bucurii! Mă mobilizez şi eu să plec la birou, s-a terminat cafeaua. Încă nu m-am trezit. Număr oile ce sar gardul.