Bună dimineaţa, de Ajun!

„A venit si-aici Craciunul
Sa ne mangaie surghiunul.
Cade alba nea
Peste viata mea.
Peste suflet ninge.”

Cumva, am ajuns şi-n dimineaţa de ajun. Afară fluieră şi bat în tobe „colindători” fără ţară şi ţel. Fac zgomot, se-nvârt, se sucesc, cerşesc. Şi-atât.  Umplu oraşul de câţiva ani şi-omoară cu zgomotul lor copilaşul ce-odată s-a născut în iesle pentru mântuirea noastră. Azi totul înseamnă bani, totul se face pentru bani.

Prin satele răzleţe încă se colindă cu bucurie şi pietate. Copiii încă se mai trezesc înfioraţi şi fericiţi, îşi atârnă pe umeri săcuie de lână, işi iau în mâini colinzile albe şi pleacă în cete, din casă în casă, să vestească naşterea lui Iisus. În sate răzleţe e încă veşnicie.

Nici iarna nu mai e ce-a fost.  Întâmpinăm Crăciunul cu temperaturi de aprilie şi liliacul, nehotărât, habar n-are dacă nu cumva ar fi cazul să crape mugurul şi să elibereze floarea. I-am zis să fie cuminte, să nu se lase înşelat de-un soare ce-a îmbătrânit atât de tare încât habar nu are că ar fi cazul să se mai odihnească şi el, că e decembrie. Poate că planeta asta s-a apropiat prea tare de astrul zilei, de-i din ce în ce mai încinsă. Sau poate că noi alergăm prea grăbiţi către distrugerea ei.

Nu ştiu, din nou,  când a trecut anul acesta. De câţiva ani am pierdut cu totul noţiunea timpului şi odată cu ea liniştea. Trăiesc ca şi planeta asta pe repede înainte, înfrunt, fără să-mi dau seama cum reuşesc, supărări şi piedici unele după altele şi abia apuc la sfârit să răsuflu uşurată pentru câteva zile. Nu mai spun că a fost cel mai greu, de câtiva ani Dumnezeu se încăpătânează să-mi demonstreze că se poate şi mai rău!

Moşul o să mă ocolească şi anul ăsta. Se pare că n-am fost niciodată pe lista copiilor cuminţi. Nu-i nimic, Moşule, oricum nu în tine cred eu, ci în pruncuşorul ce plânge-n iesle pe paie reci. El nu m-a dezamăgit niciodată, tu da.  Te-am şi crezut, te-am şi aşteptat, doar Dumnezeu ştie cât. M-ai ocolit de fiecare dată. Acum, şi de-ai veni aş ţine uşa încuiată.

Regret azi că v-am dezamăgit şi v-am cam neglijat în ultimul timp. Mi-am luat o pălărie mult prea mare pentru puterile mele şi am sfârşit prin a neglija ceea ce-mi făcea mai mare plăcere. O să mă străduiesc să schimb lucrurile. Ştiu, am spus asta şi anul trecut şi nu mi-a ieşit deloc, dimpotrivă, n-am mai apucat să vă mai citesc decât sporadic. O să încerc să fac să-mi iese anul ăsta.
Vă mulţumesc tuturor pentru că sunteţi prietenii mei, încă mă mai citiţi şi-mi sunteţi alături chiar de ajung atât de rar pe aici şi vă doresc sărbători binecuvântate, cu veselie, pace şi căldură în case. Să preţuiţi fiecare clipă alături de cei dragi vouă, să iertaţi şi să vă iertaţi pe voi, să aveţi parte numai de bine şi fericire!

Crăciun fericit, dragii mei!!!