Tradiţiile şi respectarea lor

Vreau să apuc să vă spun ceva înainte de a începe televiziunile să prezinte „tradiţionalul” măcel pentru „tradiţionala masă de Paşte”. Asta şi pentru că aseară ne-am trezit la uşă cu o cucoană care bălmăjea ceva despre comemorarea morţii lui Iisus şi m-am enervat deşi nu era cazul, că oricum am avut tensiunea mare toată ziua.

Scriam acum doi ani, la îndemnul cuiva, o poveste despre Iezi, miei, teamă. Despre felul în care ochii animalelor imploră îndurare de la oameni care-i privesc precum haitele de lupi flămânzi, fără nicio milă. Despre un masacru inutil comis an de an în numele „tradiţiei”. Pun între ghilimele cuvântul, pentru că este atât de uzitat şi atât de demonetizat, a ajuns atât de departe de înţelesul iniţial, că nici nu mai ştii ce înseamnă cu adevărat. Cum nu mai ştiu oamenii nici ce înseamnă sărbătorile pe care le marchează „tradiţional” cu chiolhanuri, băutură, chefuri şi beţii.

Să vă povestesc cum e cu tradiţia asta şi cu înţelesurile ascunse ale fiecărui gest făcut de cei ce încă mai păstrează tradiţia. Poate că nu degeaba sărbătorile aceastea marchează începutul şi sfârşitul cumva invers. Sunt oarecum legate de ciclul vieţii în natură. Multă lume ţine acum post, că aşa se face, fără să-şi dea seama că a mânca fără carne e doar o mică parte dintr-un ritual menit să primenească sufletele pentru a primi cum se cuvine bucuria unei sărbători unice.

În satele în care moda şi „civilizaţia” încă nu au pătruns adânc în obiceiurile ţăranilor, viaţa curge oarecum altfel, cu o oarecare religiozitate. Primăvara natura se trezeşte la viaţă, încep muncile câmpului, se curăţă pomii, se taie şi se sapă via, se curăţă grădinile pentru a primi răsadurile viitoare. Ies din ou pui pufoşi şi coloraţi de găină, bobocei de raţă, gâscă, se întorc berzele, toată natura e cuprinsă de o frenezie şi o poftă de viaţă ce se simte în aer.

Oamenii nu mai au timp de lenevit pe vatră, viaţa ce palpită afară îi cheamă şi-i molipseşte. Muncesc zi lumină, fără odihnă, deşi condiţiile sunt încă rele, vremea e rece, vântul aspreşte mâinile şi obrajii şi hainele atârnă greu în spate. Când se apropie Paştele toată gospodăria trebuie să fie pusă la punct, casa curată, proaspăt văruită, curtea, grădina, la fel. Se văruiesc pomii, gardurile, se repară ce mai e de reparat, se pregăteşte totul cu minuţiozitate ca pentru oaspeţi de seamă în zi de sărbătoare. Nu e uitată nici biserica, nu sunt uitaţi nici morţii. Se curăţă mormintele, se primenesc, se plantează flori, se curăţă crucile.

În săptămâna mare gospodinele nu mai pleacă la câmp, se ocupă de casă şi de pregătirea mesei de sărbătoare. După ce se lasă seara orice pregătire încetează şi primeniţi de sărbătoare oamenii merg la denie. Ascultă toate cele 12 Evanghelii, se roagă, aprind o lumânare şi retrăiesc patimile premergătoare morţii şi Învierii lui Iisus. Cu simplitate şi gând curat, nu cu infatuare şi falsă credinţă.

În joia mare se începe pregătirea bucatelor odată cu roşirea ouălor. Şi pentru această trebuşoară există un ritual pentru fiecare zonă în parte. Femeile trebuie să fie curate la trup şi gând, pregătesc din timp vopseaua sau frunzele în care vor colora în roşu ouăle. În roşu, pentru că aceasta este culoarea sângelui pe care Iisus l-a vărsat pe cruce. Nu verde, nu albastru, nu galben sau curcubeu. După ce le-a terminat de roşit, fără să deschidă gura, se toarnă apă neîncepută într-un lighean în care se pune un bănuţ strălucitor şi în care copilaşii trebuie să-şi spele obrajii. Apoi oul roşu, cald încă, este plimbat peste obrăjori, ca acesţia să fie rumeni, frumoşi şi sănătoşi tot anul, aşa cum este oul roşu de Paşte. În vinerea mare se arde cuptorul de pâine, se frământă colaci şi cozonaci, se pregăteşte pasca în zonele în care se face acest fel de mâncare, se pun oalele la fiert, se face drobul şi friptura ce va fi pusă pe masă.

Femeile gătesc toate aceste bunătăţi fără să le guste, pentru că e încă post. Dezlegare la frupt este abia în dimineaţa de Paşti, după ce au mers la Înviere, au luat lumină şi sfintele Paşti şi au împărţit întâi pentru cei duşi. Oamenii nu se duc la biserică să se înghesuie să ia lumină şi Paşte ca să se întoarcă repede acasă să se pună la masă, sau să fugă în club să se îmbete şi să se destrăbăleze după aceea. Se duc în straie noi întâi prin cimitir, să aprindă lumina pentru morţii lor, ca ei să apuce să se bucure în acelaşi timp de slujba de Înviere, să strige în cor „Hristos a Înviat!” „Adevărat a înviat!” şi se pătrundă de spiritul acestei învieri ca de o mântuire.

Nu se măcelăresc animalele pentru că aşa „e bine” să se mănânce de Paşte. Ci pentru că Învierea Domnului e o sărbătoare ce se merită marcată cum se cuvine. Mielul de Paşte este considerat de gospodar cel mai pur sacrificiu, demn de o masă împărătească. Se pregătesc bucate  pe care numai o dată în an le găseşti pe masa lui, coşul cu merinde este dus întâi la biserică, închinat Domnului, apoi se împarte pentru sufletele morţilor, abia după aceea omul îşi face cruce şi se aşează smerit la masă să guste din bucatele împărăteşti. Masa astfel pregătită are un soi de pioşenie, de religiozitate care o face cu adevărat de sărbătoare. Oamenii nu aleargă de bezmetici să caute miei pe care să-i privească cu plăcere murind, cu gândul la cheful de după. Pentru că masa de Paşte nu e chef, e reculegere, rugăciune, recunoştinţă, bucurie.

Trăim vremuri în care ni se comercializează sărbătorile. Până şi credinţa vine la pachet, după cum o plăteşti. Oamenii aleargă să umple masa ca şi cum ar veni sfârşitul lumii, fără să se întrebe măcar ce semnifică această sărbătoare. Cumpără miei ce sunt ucişi sub ochii lor pentru că aşa e bine, ţine post pentru că aşa trebuie, se înghesuie la ouă gata vopsite pentru că-i mai uşor, la pască şi cozonaci pe care-i comandă direct la chişcurile de pâine şi mai punctează o zi cu burta plină în ciclul vieţii. Toţi visează să petreacă sărbătorile în locaţii exotice sau în Bucovina, la pensiuni, fără să-şi dea seama că astfel pierd chiar esenţa sărbătorii, că deţinătorii de pensiuni, oricât i-ar ademeni cu respectarea tradiţiei, tot vor include prea mult comercial, ca să le ia banii.

De vreţi să simţiţi magia şi tradiţia acestei sărbători, mergeţi la ţară, oameni buni,  dacă aveţi unde. Care mai aveţi bunici puneţi în porbagaj câte ceva pentru ei şi faceţi-le o bucurie. Care nu mai aveţi bunici, poate aveţi rude ce au rămas acolo şi nu s-au „domnit” prea tare. Mergeţi la slujba de înviere cu ei, aprindeţi o lumânare la căpătâiul celor dragi duşi din astă lume şi staţi la masă împreună. Bucuraţi-vă că va aveţi unii pe alţii, bucuraţi-vă de sărbătoare, de poveşti, de amintiri. Pentru că va veni un sfârşit pentru fiecare şi atunci niciun proprietar de hotel sau pensiune, niciun turist întâlnit întâmplător, niciun amic de pahar nu va aprinde un muc de lumânare să vă lumineze calea. Paştele nu e concediu de petrecut oriunde în lume, nu e măcel şi burtă plină că aşa trebuie.  E o sărbătoare a regăsirii de sine şi de rădăcini, e o înviere din morţi, o înălţare.

Anunțuri

9 comentarii

Martie 18, 2015 · 9:58 am

9 răspunsuri la „Tradiţiile şi respectarea lor

  1. Oare îmi amintesc eu bine? Nu cumva, în Cartea Sfântă, Domnul Iisus era numit și „Mielul lui Dumnezeu”? Nu cumva, prin sacrificarea mielului noi reiterăm sacrificiul divin pentru iertarea noastră, a oamenilor?
    Dreptate ai, numai în satele „uitate de lume” mai găsim tradiția așa cum era ea odinioară, cu toate ale credinței adevărate.

    Apreciază

    • Tăierea mieilor nu are semnificaţie creştină, Mugur. E o interpretare păgână a literei scripturii, atât. De fapt, de Paşti sărbătorim învierea lui Iisus şi ştergerea păcatelor noastre prin jertfa sa. Tăierea mielului ar semnifica în acesc caz veşnica răstignire la care îl supunem pe Mântuitor.

      Apreciază

      • Mi-ai dat de lucru, să caut printre versetele biblice. Știam ceva despre jertfa arderii de tot, care a fost transformată în împărțirea mielului.
        În tradiția creștină oricum există Taina împărtășaniei. În cadrul acesteia, mâncăm din trupul și bem din sângele Domnului. Tocmai în aceasta constă Taina, în transformarea pâinii și a vinului în Trupul și Sângele Domnului!

        Apreciat de 1 persoană

        • Corect! Aceea este adevărata împărtăşanie!

          Apreciază

        • Mi-am încheiat cercetarea. Ai dreptate, în sensul în care s-a trecut la sfânta Euharistie, înlocuind jertfa sângeroasă cu alta, simbolică, cea a pâinii. Jertfa sângeroasă s-a practicat înainte de venirea Domnului Iisus și de jertfa acestuia.
          Aș putea afirma însă că cei care, din motive personale, nu iau sfânta Euhaeristie, jertfa mielului are încă semnificație, aceea de încercare de iertare a păcatelor, cea din Vechiul Testament.
          Oricum, această discuție ar putea fi extinsă, dar nu cred că este cazul.
          Adaug aici și un link spre un articol pe această temă, a Mielului de Paști, spre citire de către cei interesați.
          http://www.crestinortodox.ro/paste/sfintele-pasti/semnificatia-mielului-pascal-71151.html

          Apreciat de 1 persoană

        • Părerea mea e că nu are nicio semnificaţie, în afară de aceea că fiecare om simte nevoia să pună pe masă ce e mai bun.
          La creştini nu poţi face astfel distincţia între Vechiul şi Noul Testament, pentru simplul fapt că însăşi religia aceasta a apărut tocmai datorită venirii Lui. Abia după moartea şi învierea Sa, apostolii s-au împrăştiat prin lume şi au adunat oamenii în jurul lor formând Biserica Creştină. Însăşi termenul se dezice de orice altă credinţă şi practici existente înainte.
          Şi da, la noi creştinismul s-a îngemănat oarecum cu practicile păgâne moştenite din veac, pentru că astfel al fost mai uşor de acceptat. Aceasta ar fi singura explicaţie logică.

          Apreciază

        • Ai perfectă dreptate.
          O singură completare aș aduce. La noi, suprapunerea se făcea peste Zamolxianism, o credință foarte apropiată de Creștinism, fapt care explică rapiditatea cu care a fost adoptat la noi.

          Apreciază

  2. Din fericire nu am niciun loc de sacrificiu prin zona, iar acolo unde exista, in perioada aceea nu merg. Nu voi intelege niciodata cum poate cineva ucide din placere. Si nu ma va putea nimeni lamuri ca asa vrea Dumnezeu!
    Sa mergi la Inviere, „da bine”, prea putini isi lasa capul jos din smerenie si sunt atenti la slujba. Dar ce mai conteaza? Rautatea si foame continua de bani ne-au deschis drumul spre sfarsitul apocaliptic. Sper sa nu-l apuc!
    Ganduri bune, Lucia!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s